poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-12-21 | | Blatistul În mijloacele de transport in comun suntem obligați să călătorim alături de necunoscuți. Este iarnă, o iarnă nehotărâtă: ba ninge, ba plouă. Iau autobuzul de la capăt până la capăt, instalându-mă pe un loc comod. Ropotele ploii mă umplu de fiori, gândindu-mă că nu mi-am luat umbrela, iar în curând voi înfrunta apa rece care mă va biciui cu forță din cer. Fețele oamenilor sunt acoperite de căciuli, gulere și fulare, doar ochii rămân vizibili pe deplin. E liniște deplină, ploaia ne-a moleșit pe toți, doar în lunile verii, când mașina devină o seră ermetică spiritele se încing, țipetele și insultele nu mai contenesc. În fața mea stă pe scaun un adolescent. Pare banal și nu-i dau importanță. La stația următoare se urcă o bătrână, cu multe bagaje. Tânărul din fața mea se ridică, îi ia plasele grele, oferindu-i locul și o ajută să se așeze. De-acum nu mi se mai pare banal. Copii slabi și tuciurii se urcă pe traseu și încep să colinde, iar la sfârșit țin un discurs sfâșietor: - Doamnelor și domnilor, îndurați-vă de mine și dați-mi un ban! Sunt fratele cel mai mare, părinții mi-au murit, iar eu trebuie să hrănesc patru guri! Frățiorul cel mic e grav bolnav! Un bănuț, dați-mi un bănuț! Un călător îi ceartă: - Nu vă e rușine, mă să cerșiți? La muncă! Sunt vremuri grele! Colinda răsună trist, fals, mizerabil în autobuz. Adolescentul pe care îl consideram banal se scotocește prin buzunare și le dă tuturor câțiva bănuți, apoi îi spune domnului pus pe ceartă: - Domnul meu, va rog să apreciați faptul că nu fură, ci așteaptă și imploră mila noastră! Mi se pare deodată cel mai frumos tânăr pe care l-am văzut vreodată și accept lecția predată de el. Prin indiferență, îi obligăm să fure pe cei care flămânzesc zile întregi. O doamnă elegantă, de vârstă mijlocie își deschide și ea punga colindătorilor autohtoni. Într-o stație, pe o canapea udă din lemn, doarme un om al străzii, învelit cu un capăt de pătură. Parcă s-ar oferi morții pe tavă! E frig, iar ploaia continuă să urle ca o nebună în noapte. Trecătorii zgribuliți aleargă către case, cei care nu au locuințe se retrag în cotloane. Pe ușa de la jumătate se urcă un câine alb. Privim mirați, căutându-i din ochi stăpânul, dar el se plimbă de la un capăt la altul al mașinii, cum fac colindătorii, privește adânc în sufletul oamenilor și așteaptă. - Vai, ce au ajuns mijloacele de transport în comun! Să călătorim cu javrele pline de purici și de microbi?! Adolescentul cu suflet frumos rupe o pâine, îl ia lângă el, îl mângâie și îl hrănește. Nu se teme de microbi, de mizerii și de suferință. - Să vină șoferul să-l dea jos! Eu nu plătesc bilet să călătoresc cu câinii! Dobitocul acesta merge clandestin! se revoltă un pasager arțăgos. Aceeași voce din care curge miere, intervine: - Uitați, domnul meu, compostez eu un bilet pentru el și îl țin aproape, să nu vă atingă! Este un biet animal al nimănui și a descoperit un truc: se urcă în autobuz să nu înghețe și să capete ceva de mâncare. Este atât de greu de înțeles? Se lasă o tăcere rușinoasă, iar mai multe mâini scot în același timp alimente diferite, pe placul câinelui, din bagajele imense. Blatistul a adormit la picioarele protectorului său cu un morman de bunătăți la discreție! Se bucură și el de Crăciun! Elena Stan GRUPUL ȘCOLAR MÃNECIU
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate