De fapt, ar fi trebuit să mă bucur atunci cînd Belerophon a intrat în pagina pe care tocmai o redactam. Nu îl cheamă așa, are un nume banal, fără rezonanță, dar eu i-am dat o poreclă mitologică din motive clare, omul se luptă cu himerele și merită ajutat.
Scriam, fără prea mare tragere de inimă, un raport plicticos, un fel de statistică privind incidența germenilor patogeni în rețeaua de apă potabilă, cînd hop! un ins nu prea înalt de statură, cu fața palidă, părul rar, cînepiu, despărțit inegal de o cărare strîmbă, îmbrăcat într-un costum maron, demodat și cam lustruit la revere și la coate, cu o cămașă albă, uzată la guler dar curată și o cravată verde, cu dungi oranj înnodată la gît, s-a așezat tacticos pe marginea colii. Þinea sub braț o servietă veche din piele gălbuie, cu mînere și catarame din alamă și a șoptit sfios:
-Corect se scrie Escherihia coli, nu esherikia colli...e un germen patogen perfid care poate cauza chiar meningită la nou-născuți!
-Nu-s biolog, l-am repezit, mă grăbesc să termin raportul și să trec la chestii serioase...am început un studiu despre arhitectura civilizațiilor minoice!
- Dumitru Capcurat, s-a prezentat el, întinzînd o mînă mică, fără vlagă, prietenii îmi spun Mitică...
- Domnule Capcurat, spune-mi repede..scopul și durata vizitei că n-am niciun minut de pierdut! l-am somat.
Mitică-Belerophon a deschis servieta și a scos din băierile ei un dosar gros.
-Am totul aici...date, cazuri clinice, cine, ce și cum a procedat! Consultă-le și spune-mi, dacă mi se pare mie sau e un caz clar de corupție...firma care a cîștigat licitația a montat, în locul țevilor standard din polietilenă, tuburi din celuloză presată vopsită cu lac argintiu, nici alea măcar calibrate după standard, managerul șef al stației de epurare a cheltuit fondurile necesare achiziționării microfiltrelor biologice cumpărînd trei automobile luxoase și făcînd deplasări trimestriale în State, la Niagara și Marile Lacuri...
Am început să mă enervez.
-De ce ai venit la mine? Du-te la ministerul de resort, la DNA, la Parchet...
Netulburat de faptul că răcneam la el, Belerophon a replicat:
-Fiindcă tocmai scrii despre subiect..datele sunt eronate...dacă mă ajuți să fac publică toată tărășenia, îți voi fi recunoscător!
Am rîs disprețuitor:
-Domle, ești un naiv...îți închipui că cineva mai face ceva în ziua de azi pe gratis? N-am timp de voluntariat, trebuie să-mi termin treaba, să-mi iau banii și...gata!
-Faptul că în cartierele periferice ale metropolei noastre, pe care cu nedisimulat orgoliu politicienii dar și plebea au poreclit-o Mica Atenă, există o sută cincizeci și patru de cazuri de meningită infantilă, cei din sistem vorbesc deja de o pandemie, de hepatite și enterocolite nici să nu mai amintim, nu-ți dă de gîndit?
M-am oprit din scris. Mai mult decît argumentele mi-au atras atenția tonul ferm și insistență calmă a personajului.
-Uite ce e: probabil că ai dreptate, am să-ți citesc dosarul și voi vedea ce introduc în raport!
Belerophon a făcut o grimasă:
-Ce să mai pierdem vremea... ești prozator, nu? Mă transformi într-un personaj, eu îmi fac treaba, dumneata îți publici cartea și amîndoi suntem mulțumiți!
Ideea mi s-a părut nimerită, fiindcă tocmai picasem în pană de inspirație la romanul total la care lucram, "Oameni de carton" iar introducerea unui personaj nou nu avea în niciun fel să dăuneze acțiunii, așa că am început un plan secund.


Soarele de septembrie, la amiază, semăna cu leșul unui pui de leu în agonie. Încă fierbinte, cu blana razelor de un portocaliu șters, gîfîind cu balele norișorilor de smog la bot și cu circumferința înconjurată, ca un stîrv de muște, de o puzderie de aeroglisoare și elicoptere. Mirosul megaurbei e aidoma cadavrului: odoarea cărnii fetide în descumpunere, completată cu miasme de transpirație rîncedă și damful atotcuprinzător al pubelelor fermentînd în aerul încins, plus mireasma înecăcioasă a gazelor de eșapament.
Sub cerul decolorat se-ngrămădeau haotic insule din beton, o rețea de cuburi și prisme urît colorate, caroiată de cărările cenușii ale asfaltului și de petele maidanelor pustii, cu iarbă firavă.
Belerophon ateriză lin pe un pavaj din dale colorate în bleu țipător. Îi tremurau pulpele de efort, vehiculul său aerian era acționat cu pedale, dar și de surexcitare, fiindcă la cîțiva metri în fața sa un triciclu încărcat cu școlari se izbise de un deltaplan. Se prăbușiră amîndouă în gol într-un vîrtej de fiare îndoite, urlete și membre însîngerate.
Edilii rezolvaseră eficient spinoasa problemă a circulației în metropolă, restricționînd drastic circulația terestră. Tot demosul se deplasa în zbor, fără nicio noimă, arterele fiind rezervate doar oligarhilor și politicienilor care se lăfăiau în limuzine teleghidate, dar nimeni nu crîcnea deoarece în acest mod se făceau economii însemnate în reparația și salubrizarea străzilor.
Își parcă bicicleta cu aripi, marca Pegas, lîngă sediul concernului "Hydra", o măgăoaie din beton, oțel și sticlă, o asigură prudent, cu un lanț gros petrecut prin inelul de oțel încastrat în caldarîm, demontă elicea din dur aluminiu, care tenta colecționarii de metale reutilizabile și urcă scările spre poarta principală. Chiar lîngă intrare, o mînă nervoasă pictase cu spray colorat, nuanțele de verde și roșu contrastau violent cu cenușiul placajului din granit compozit, un grafitti sugestiv cu inscripția:
" Baselon, tiran poltron și corupt, mă piș în gura ta!"
Ușa acționată de o fotocelulă se deschise prompt înaintea nasului său mare, ahean, dar cînd vru să pășească un hoplit înveșmîntat într-o armură din kevlar îi puse palma în piept:
-Încotro, moșule, cu ce treabă p-acilea?
Sigla din mijlocul pieptului, un H azuriu de o șchioapă înscris într-un cerc oranj, sticlea marțială, iar bastonul gros din poliuretan armat cu bare de plumb se bălăngănea amenințător în palma lui lată.
Belerophon avea treizeci de ani împliniți chiar în vară, dar deși nu se-n cadra în apelativul depreciativ, îi răspunse calm:
-Am un memoriu, adresat conducerii companiei, vreau să-l depun la registratură!
Haidamacul rînji larg, arătîndu-și lacunele din dantură și educație:
-Poate vrei să-ți depun două trei bulane pe spinare! Da' ce-i aici, bre, sat fără cîini? Ai cerere la registratură, număr de ordine?
După ce prezentă cartea de identitate, certificatul de alegător și atestatul de civism și bună purtare, fu lăsat să treacă într-un hol îngust unde-l întîmpină cerberul numărul doi. Acesta, înțolit aidoma celuilalt, îi plimbă un detector de metal pe conturul corpului, îi luă elicea de la bicicletă, cheile, cele cîteva monede din buzunar, catarama curelei, nasturii de la pantaloni, le aruncă într-o cutie și spuse laconic:
-Acu' ești curat...poți să treci!
Pașii deveniră inutili, fiindcă îl preluă din mers o bandă transportoare lată, cu ghimpi de oțel pe margini, ce îl vărsă într-o vastă sală circulară, în care se deschideau gurile a peste două duzini de celule iluminate artificial. Belerophon se postă răbdator în dreptul unui hublou de sticlă, pe care era inscripționată indicația "Informații". Înaintea lui se aliniau tăcuți, printre barele de oțel lucios al unei porți strîmte, încă vreo zece inși, așa că-și permise luxul să revizuiască conținutul dosarului. Operațiunea îi luă circa jumătate de oră și tresări, fiindcă nu se aștepta să ajungă atît de repede la rînd, cînd o voce metalică lătră:
" Următorul!"
-Vreau să depun un memoriu!
Din cușca de granit și sticlă îi răspunse o voce monotonă:
- Completați formularul doi C trei roman care dovedește existența cererii tip B indice haș eliberată la ghișeul cinci...după aceea mergeți la nivelul doi, camera "Cenzori și Referenți" unde se va examina dosarul, se va aplica ștampila respins-admis pe formularul de depunere trei-doi-șapte și pe anexa memo ics trei și vă întoarceți la "Registratură" unde, după eliberarea acceptului de înregistrare eliberat la ghișeul nouă... "


Mitică tuși discret, mutîndu-și nerăbdător greutatea corpului de pe un picior pe altul, la capătul aliniatului:
-Nu te supăra, dar dacă acțiunea curge în acest mod, n-am șanse nici pe următoarele o sută de pagini să fac public demersul meu!
-Ai răbdare, i-am spus, scriu un roman realist nu un science-fiction, ai vrut să fii erou mitic, acum pune osu' și luptă-te cu hidra birocratică!
-Am înțeles, dar nu poți măcar să mă treci peste rînd? În definitiv e totuși o ficțiune!
-Fie, i-am spus, dar să nu-mi ceri alte favoruri, nu-mi plac intervențiile de acest gen pe textul meu!


Funcționara, " Hydra" promova în rîndul cadrelor sale un procent semnificativ dintre reprezentantele sexului opus, o femeie de vîrstă nedefinită, îmbrăcată într-un elegant taior bleumarin, deschise o gură cu buze subțiri și incolore și articulă sec:
- Filodemos Belerophontes, fiul lui Glaucos, arhonte-n Corynth și al Eurimidei, fiica lui Nisos, hegemon în Megara, nepotul lui Sisifus, în vîrstă de, domiciliat în, căsătorit ne, de profesie microbiolog...
El înclina din cap aprobator, cînd deodată tipa se opri din lectura documentelor, își propti coatele osoase de pupitru, umerii ascuțiți înfoiară reverele taiorului care fîlfîiră ca aripile unei harpii și îl pironi cu o pereche de iriși albaștri-înghețați:
- Ați omis să specificați apartenența politică!
Oftînd, intimidat, spuse:
-Apolitic...pe onoarea mea!
Harpia rîse, de fapt schiță un rictus însoțit un croncănit rău prevestitor, iar șuvițele părului cărunt, nuanțat în albastru metalic se zburliră ca niște ofidieni amenințători.
-Haida-de, cetățene Belerophontes, cu așa o ascendență, vă declarați apolitic? E limpede că prin origine, educație și intenții sunteți un fervent susținător al autocrației de tip egeean! Vă avertizez, orice încercare de falsificare a datelor biografice vă expune penalităților stabilite prin legea de combaterea a falsului intelectual!
Se ghemui defensiv în scaunul incomod, cu schelet metallic și spetează de melamină.
-Stați puțin…mă declar tot ce doriți dumneavoastră: monarhist, nihilist, anarhist, teocrat, democrat…de fapt, doresc doar să depun un memoriu ethnic, bine documentat privind existența unor germeni patogeni în apa potabilă!
Funcționara continuă însă necruțătoare:
-Dacă vă imaginați, stimabile, că statul și compania “ Hydra” mă retribuie ca să vă completez lacunele din formulare, vă înșelați… irosiți timpul și banii contribuabililor onești!
Împinse cu un gest de refuz, dosarul gros pre el și strigă spre ușa întredeschisă:
-Poftiți, cine urmează!?
Belerophon se ridică, indignarea îi paraliza corzile vocale și scînci:
-Vă rog, o ștampilă pentru registratură!
Harpia se întoarse spre o surată mai tînără și spuse:
-Spune-i și tu, Elephantya, văd că pe mine nu mă-nțelege.
Harpia numărul doi, o blondă masivă, cu o față unsuroasă, trăsături porcine și ochelari groși, cu ramă lată, neagră, pen as, se uită rapid peste dosar și exclamă:
-Păi, domnu’ e metec … oricum trebuie să-i respingi cererea! Prin Ordonanța Consiliului Arhonțial, cei născuți în afara zidurilor Acropolei, nu au dreptul să facă sesizări privind administrarea utilităților publice: căi de acces, poduri, șosele, apă-gaze-canal, energie., etc!
Buimăcit, Belerophon refăcu traseul în sens invers, rostogolindu-se pe scări, aterizînd pe dușumeaua lustruită de granit, iar cînd rămase stană în mijlocul arenei, un alt hoplit tinerel, cu mutră efeminată și tunică azurie îl împinse pe banda rulantă spre ieșire.


Am încheiat paragraful, iar personajul meu rămase mofluz, cu mîinile tremurînd de nervozitate întinse inutil spre ușa care i se trîntea în nas.
-Nu înțeleg, dumneata cu cine ții, se văicări Mitică Capcurat, cu mine sau cu autoritățile?
Mi-era milă de el, realmente arăta și se comporta ca un tip de treabă, dar n-aveam ce face și i-am replicat:
-Dragul meu, arta prozei mele are cerințe intrinseci…realismul, imparțialitatea…nu pot să te scot erou victorios fără să faci niciun efort!
-Pe Zeus, exclamă el, și la Termopile, cu toate neamurile Persiei pîndind, însetate de sînge, în jurul meu, mi-ar fi fost mai ușor!
-Știu, de aceea nici nu mă implic în activitățile societății civile!
Mă privi dezamăgit și întrebă:
-Și-acu ce fac? Plîngere la procuratură, consiliul suprem al magistraturii, greva foamei?
Trebuie să recunosc, avea imaginație.
-Nu e o idee rea, cît poți rezista fără mîncare?
Se albi ca și coala de hîrtie pe care stătea.
-Am diabet, nu cred că…
-N-are a face, în roman te fac sănătos tun…poate ar trebui, ca să nu te plictisești să introduc în tramă și un personaj feminin…ești însurat?


Belerofon își desfăcu bicicleta din belciug, se urcă în șea, dar constatînd că n-are rost să învîrtă pedalele, fiindcă elicea care îl propulsa rămase înăuntrul “ Hydrei” se întoarse la intrare. Cerberul îl recunoscu și-l interpelă familiar:
-Ce dreak mai vrei?
-Elicea de la pegas, a rămas înăuntru cînd am fost controlat cu detectorul de metale…nu poți să mă lași…
Celălalt rînji cu o satisfacție primitivă:
-Nu, nu pot…adresează-te biroului de obiecte pierdute de la Primărie!
Împingîndu-și vehiculul pe asfaltul încins, risca în orice moment să-l înșface un sutaș al milițiilor edilitare și să-I aplice o amendă uriașă, o luă încet spre agora. De fapt, se numea Piața Democrației, fiindcă în mijlocul ei se înălța cea de-a opta minune a Lumii, cel mai mare templu public din sud-estul european, Casa Democrației Liber Asumate. În colosul din beton masiv, a cărui fațadă împodobită cu coloane din stuc aurit, fiecare înaltă și groasă cît Erehteionul, strivea orice privitor, stăteau claie peste grămadă toate instituțiile hegemoniei populare: Ecclesia, Consiliul celor cinci sute, marele boulé al gintelor și triburilor, magistrații, ipistații, edilitărimea și bineînțeles Aeropagul.
Belerofon trînti pegasul inutil lîngă un gard din fier forjat și intră într-o dugheană din șirul de cocioabe strîmbe din chirpici, cu acoperișul plat, din trestie, aflate mereu în umbra copleșitoare a căsoaiei. Cumpără cinci lungimi de braț dintr-o pînză ieftină de in, un borcan cu vopsea roșie și o pensulă lată. Apoi pîndi atent hopliții fioroși care păzeau, picotind, rezemați în durde, gura enormă a intrării și profitînd de indiferența lor se legă repede de un tei groscior. Între brațele desfăcute patetic spre cerul vioriu de toamnă ținea întinsă pînza pe care scrisese cu litere de o cinci palme:
“ Jos birocrația, corupția, mafioții, oligarhii. Vrem apă curată!“
Cîțiva hiloți zdrențăroși care cărau saci cu var, mereu la colosalul templu se încropeau tot soiul de reparații și feșteleli costisitoare, se opriră curioși. Unul dintre ei silabisi lozinca și începură să comenteze rîzînd.
-Ia-n uite la ăsta, e mahmur, a băut prea mult aseară și-acu îi e sete!
-Beoțian, neam de broscan, du-te la baltă, caută izvoare, adapă-te la rîu! …
- -N-ai o drahmă pentr-o cinzeacă de rachiu ca să te dregi?
-Apa e rea, vinul e bun…dacă nu duci la trascău nu mai bea…
- Ãsta seacă și Egeea dacă îi dau drumu’ din lanț… valea-n insule, pelasg janghinos!
Îndură, cu stoicism, batjocura, murmurînd în țepii bărbii care-I năpădiseră obrajii de o săptămînă fiindcă crescuseră și tarifele felcerilor și bărbierilor din tîrg:
“ Iartă-i Hero, Poseidoane și tu fecioară Pallas Athina, că nu știu ce fac!”
O fată subțirică și brunetă îmbrăcată într-un chiton verde, mai scurt cu cîteva numere decît cereau canoanele decenței, purtînd pe umăr o amforă, se apropie și-l întrebă:
-Ce faci aici, de ce te-au legat de copac?
Înălță fruntea și îi zîmbi:
-Nu știi citi, așa-i!?
Ea recunoscu rușinată:
-Nu am avut timp să-nvăț…de fapt, am chiulit de la școală tot timpul, viața în afara gimnaziilor e mult mai interesantă!
-Fac greva setei…un protest împotriva corupției, birocrației, autocrației!
-N-are rost, spuse ea, nu se sinichisește nimeni de apă…știu o tipă care nu s-a spălat pe picioare o lună și d’aia tot o agațau și-o trînteau bărbații în așternut!
Belerophon făcu să zornăie lanțul gros, mișcîndu-și piciorul stîng care-i înțepenise lipit de trunchiul pomului,:
-Cum te cheamă? Eu mă numesc Belerofontes!
Fata îi întinse mîna delicată, cu degete suple și lungi, dar acoperită de jeg:
-Elefteria…da’ prietenii îmi spun Lefty…ți-e sete? Bea o gură de apă pe furiș, n-o să te pîrăsc nimănui!
Belerophon zîmbi cu blîndețe:
-Lasă-mă, copilă, nu înțelegi că eu protestez?
-Protestează altfel…nu-i păcat să-ți irosești timpul stînd legat ca un fraier de-un pom…crezi că tembelilor care ne cîrmuiesc le pasă de plebe?
-Îmi pasă mie, nu e destul?
Vocea ei clară și veselă l-ar fi convins și pe Atlas să lase bolta cerului deoparte:
-Ești tînăr, tinerii ca tine ar trebui să petreacă, nu să se lege în lanțuri…hai, bea, nu te vede nimeni…
Belerophontes strînse amarnic din dinți, cerul gurii îi era pîrjolit ca o dună din pustia Egiptului, înghiți în sec, dar nu cedă setei pe care-l momea Elefteria să și-o astîmpere.


Mitică mă privea nemulțumit.
-Și-acu ce fac? Stau legat ca un tembel de o cioată, ca un Marsyas belit și țintuit de muzele bete și sadice de-un măslin?
-De Apollo, l-am corectat și nu era măslin era un pin…
-Măslin, smochin, pin, corcoduș, ce contează?
Mă amuza, dar în același timp eram iritat de tonul lui plîngăcios.
-Ai vrut acțiune, eroism ți le-am dat …nici măcar nu ești mulțumit că am pus în peisaj și o fată!
Se învioră, clipind rușinat. Avea gene negre, scurte și dese a căror umbră contrasta plăcut cu obrazul lui palid și cu irișii de culoarea alunei.
-Da, ce-i drept e foarte drăguță, dar puteai s-o faci să miroase mai bine!
-Ai dreptate și tu, am admis, vrei să se îndrăgostească de tine? N-ai nicio prietenă, nu-i așa?


Trecură două zile și două nopți de cînd Belerophon se legase de tei. Îl vizitară porumbeii, care-și făcuseră cuiburi sub frontonul vast al Casei Demosului, ornat cu un basorelief uriaș, executat din gips-carton și marmură falsă de Pentelic, înfățișînd alegerea autocratului Baselon de către electorii entuziasmați, împodobindu-i umerii și creștetul cu găinaț. Rarii trecători prin spațiul agorei îl priviră plictisiți, fără să comenteze priveliștea. Pînza pe care pictase lozinca mobilizatoare fu spălată de o rafală de ploaie, iar literele sîngerii, pesemne că vopseaua era ieftină și proastă, se scurseră pe pielea lui, dîndu-i o înfățișare patetică, de martir chinuit. Niște puștani obraznici și răpănoși îl luară la țintă bombardîndu-l cu mere putrede, iar o babă îl scuipă în obraz, urîndu-i:
“ Vedea-te-aș înecat în Styx, protestatar nenorocit…din cauza unora ca tine a scumpit guvernul apa, canalul, gazele și curentul! “
În zorii celei de-a treia zile se apropie de copac un echipaj de falangiști tebani, care fără nicio explicație tăiară lanțul cu un arzător oxiacetilenic, îi puseră în schimb o pereche de cătușe și-l vîrîră într-un elicopter încăpător, în formă de centaur bleumarin, care decolă în grabă. Cînd Belerofon îi chestionă cu glasul uscat de sete:“ unde mă duceți?”, șeful lor, o namilă înzorzonată cu o platoșă din plăci de oțel nichelat, îi răcni în timpane, acompaniindu-se cu un ghiont apăsat, aplicat cu profesionalism în plexul solar:
-Las’ că vezi tu pe dracu’, terorist afurisit!”


Ne-am ciondănit o oră întreagă asupra scenei judecății. Mitică vroia ceva vizual, în genul “Procesului maimuțelor” al lui Stanley Kramer. L-am contrazis cu încăpățînare, nu prea avea el față de Hollywood, fiindcă eu optam tot pentru o variantă clasicizată, cu elemente antice. Pînă la urmă am făcut un compromis și am scris o scenetă fără haz, un fel de ghiveci, împănat de clișee anoste și încheiat cu o morală seacă, plată ca fundul replicilor după nudurile lui Fidias, executate la serie, într-un atelier de decorațiuni ieftine.


Sala, în care fu îmbrîncit de către un haidamac fioros înțolit într-o tunică cenușie, era largă, cu tavanul înalt, iar băncile de lemn rezervate apărătorilor, acuzării și publicului erau dispuse în semicerc, pe trei rînduri, ca într-un amfiteatru.
Rămase în picioare, tremurînd de sfîrșeală în dreptul grefei, ținîndu-se cu mîinile încătușate de balustrada din lemn scorojită de sudoarea atîtor împricinați. Setea îi ardea încă gîtlejul, deși înainte de a fi dus din carceră la tribunal băuse două căni mari de apă.
Judecătorul, un ins bătrîior și chel, înțolit într-o robă veche, negrul țesăturii decolorate se înverzise ca pătat de mucegai, își puse o pereche de ochelari cu ramă groasă din plastic pe nas, deschise un catastif uriaș și țipă cu o voce stridentă de ciuhurez:
-Filodermas Belifrontis, fiul lui Sisif, nepotul lui Glaucon, ești acuzat de tulburarea ordinii și liniștii publice, legea șaizeci și șase, articolul doi alinatul șase…
-Invers, Sisifus era bunicu-meu, iar Glaucos, nu Glaucon, tata…iar numele meu exact este Belerophon!
Ciuhurezul își clătină amenințător țeasta rozalie și cheală, șuvițele zburlite de păr alb și sprîncenele stufoase măreau asemănarea cu o pasăre nocturnă, și răcni:
-Sfidezi instanța? Adaugă, grefier, și ofensă adusă autorității, ordinul nouă din nouă a noua dată de anu’ nou coroborat cu decretul de lezmajestate aplicată oricărui infractor care nu se descoperă în fața simbolurilor sacre ale republicii!
Grefierul stătea aplecat peste pupitrul său, cu spinarea cocîrjată ca și o pisică cenușie și nota totul, harnic, cu o pană mare de gîscă, pe niște foi.
-Are cuvîntul acuzarea, hîrîi judele chinuit de un acces astmatic de tuse, da’ repede că se apropie ora prînzului!
Procurorul, un ins zdravăn, înalt, cu umeri lați și ceafa pătrată păși în față:
-Onorată curte, stimabile jude, avem aici un caz clar de fratricid…ticălosul aflat dinaintea noastră și-a ucis cu sînge rece fratele bun cu care a împărțit același uter …
Belerophon tresări surprins și îl privi atent. Semăna cu un lup: fălcile puternice, gura și nasul alungite într-un bot amenințător, părul sur și des ca o blană de fiară, favoriții lungi pînă sub bărbie înspicați de fire argintii, gura mare cu niște canini albi și ascuțiți.
Un aprod mărunțel, în livrea cenușie, se apropie tiptil, cu pași de șoarece și îi șopoti ceva la urechea păroasă.
Acesta se opri, clătină din cap, răsfoi repede cîteva hîrtii ce le ținea în mînă și hămăi:
-Avem prin urmare, așa cum a a subliniat onorabilul jude, un caz de tulburare a ordinii publice, agravat de sfidarea autorității…acu’ trei zile ticălosul, ce stă în fața dumneavoastră, fără să regrete măcar fapta-i abominabilă, a îndrăznit să…
Ciuhurezul în robă tropăi de nerăbdare:
-Faptele-s clare și neînchipuit de grave…să trecem mai departe, că mai sunt încă treizeci de cauze pe rol… e vinovat sau nu după știința onoratului procuror Lykantropos Erebus?
Ochii lupului sticliră ca două făclii verzui:
-Vinovat..supravinovat…peste orice închipuire de vinovat!
-Apărarea are ceva de spus? Dacă nu, îl declar pe delicventul Reblifonte…
Din ultima bancă se ridică o siluetă măruntă, care ciripi:
- Îmi permiteți, onorată instanță, cerem clemență, acuzatul nu era în deplinătatea facultăților sale mintale, adică e cretin și pe deasupra suferă de hidrofobie…
Judele privi curios peste ochelari:
-Matale, cine ești și de ce mă-ntrerupi?
-Apărătoarea din oficiu, Speranța Pandoreanu, zise sfioasă vrăbiuța.
-Nemernicul nu merită apărat, e un ticălos notoriu, îl știu toate autoritățile urbei, dar în fine, fiindcă așa-i procedura, admit cererea de clemență și doar fiindcă pușcăriile îs pline, îl condamn pe zisul Feli brontes la o amendă de zece talanți și suspendarea drepturilor civile pentru trei decenii…
Speranța își înfoie gureșă penele și se apropie de tronul magistratului.
-Onorabile și înțelepte Radamanthes, acuzatul e sărac lipit, nu are alte bunuri decît țoalele de pe el…nu puteți comuta pedeapsa?
Ciuhurezul zîmbi măgulit.
-Fie.., atunci îl condemn să presteze niscaiva munci în folosul comunității…la ferma zootehnică Augias, de pildă…
Grefierul șopti:
-E rezervată pentru alt infractor!
-Atunci să se ducă…unde naiba să-l trimit în exil?
Belerophon își drese vocea:
-Pot să spun și eu ceva, e vorba în principal de apă…
Radamanthes îl privi amuzat:
-Nu, nu poți..Ce dracu’ pe Styx și Acheron n-ai priceput că justiția mea este imparțială…ești exilat în Tirint…pe viață!
Se ridică greoi și lovi biroul cu ciocănelul:
-Definitiv și fără drept de apel…



Mitică citea, rînd după rînd, aplecat peste mîna mea care alerga neobosită pe hîrtie. Cînd am terminat își zburli nedumerit, cu un gest nervos al degetelor, chica blondă.
-Și-acu ce mă fac?
-Cum adică ce te faci, am replicat, nemulțumit că eforturile mele îl lasă rece, te duci în Tirint, la regale Proteos, te-ncurci cu nevastă-sa, tipul se-nfurie și te trimite plocon lui socru-su, cu o scrisoare în care-i cere să te omoare, dar ăsta, respectînd legile nescrisei ospitalități dar mai ales de frică să nu-i supere pe zei, nu-și asumă o crimă și-ți poruncește să te bați cu Himera, un monstru înspăimîntător care îi devasta producția agricolă…
-Prea complicat…nu poți să concentrezi acțiunea?
Încăpățînarea lui mă dezarma:
-Ce naiba vă învață în ziua de azi la școală? Acesta e firul epic al mitului, nu văd altfel cum poți evolua ca personaj de legendă și dintr-un ins obișnuit să ajungi erou peste noapte!
Îm ochii de culoarea cojii de alună îi alunecă din nou privirea aceea de cățel bătut:
-Dar eu nu vreau să fiu un erou, după tipicul antic…doream doar să afle lumea ce se întîmplă cu apa, ce crime săvîrșesc unii asupra unor copi nevinovați!


Am schimbat peisajul. În locul hărăbăraielor din beton și a caldarîmului prăfos a megapolisului Mica Athenă, am făcut loc unui colț bucolic în stilul lui Poussin: o vîlcea pitoresc umbrită, înconjurată de arini deși, în coasta căreia susură printre bolovani picturali, un pîrîu firav, cu unda lină, totul profilat în contururi clare pe fundalul întunecat al colinelor și un cer arcadian, bleu, împodobit cu norișori argintii, deasupra.
Belerophon scufundă în izvor un ulcior, apoi umplu cu apă o cupă de cristal și o privi gînditor. Răsturnă restul lichidului din ulcior peste un ciur așezat deasupra pîrîiașului și reluă operația de la capăt.
N-am mai suportat să-l văd cum se chinuie. Am coborît eu însumi în pagină, echipat într-un costum caraghios: o tunică din in cu aplicații din cositor aurit, un coif cu creastă cochetă din păr de mistreț, vopsită în cinabru țipător și o pereche de cnemide aurite pe al căror carîmb erau lipite cîte o pereche de aripi de stăncuță. Pentru ca toată deghizarea să fie fără echivoc, am înhățat și un caduceu de recuzită.
-Ce faci muritorule? am tunat cu glas de stentor.
Belerophon își săltă capul, mirat:
-Nu se vede? Apa e plină de microorganisme, cine o bea riscă cel puțin o enterocolită cronică!
-Pe Apollo, am zîmbit cu milă, da’ tare nătăru mai ești…cui crezi că-i pasă?
Mi-a aruncat o uitătură condescendentă:
-Se vede că nu pricepi...de la Hipocrat încoace se știe că apa, un component natural al corpului și element indispensabil vieții, trebuie să fie nu doar bună la gust și rece cînd o bei, dar mai ales curată!
A scos de sub chitonu-i ud și zdrențuit un sul gros de pergament:
-Ia-n citește aici, e limpede?


M-am trezit amorțit, cu ceafa pulsînd de durere. Nu era prima oară cînd adormeam, tîrziu, în miez de noapte, cu țeasta pe birou.
Printre filele manuscrisului am zărit niște foi tipărite. Le-am răsfoit curios și apoi, tremurînd de indignare le-am atașat textului meu.
Una dintre ele arăta cam așa:

LABORATOR ANALIZE APE
Str. TELEAJEN nr.5- 32
BULETIN DE ANALIZA

Nr. 324 Data: 8.08.2007
Fila nr 1 din 1 Cod formular F-LAA- 22-01
Solicitant : AQUA BONA S.A.
Adresa : Mocirloasa, nr. 120
Natura probei : apa potabila
Solicitarea analizei: comandă internă □
comanda externa □
Data prelevarii : 7.08.2007
Prelevator : Hîrdău Monica
Nr. Recepție : 1464
Data recepției : 7.08.2007
Data efectuarii analizelor : 8.08.2007




INDICATORI
ANALIZATI UM VALORILE OBTINUTE VALORILE
ADMISE
Conform legii 458/2002 METODA DE ANALIZA
Indicatori fizico-chimici
pH (250C) Unitati de pH 9,2 6,5 - 7,5 SR ISO 10523-97
Culoare , gust , miros - Acceptabila consumatorilor Acceptabila consumatorilor
Turbiditate FNU 12,1 Max. 5
Conductivitate (250C) µS/cm 3437 Max. 2500
Amoniac Mg/l 3,4 Max. 0,5
Nitriti Mg/l 6,8 Max. 0,5
Nitrati Mg/l 87,4 Max. 50
Oxidabilitate mgO2/l 10,64 Max. 5 S
Clor liber Mg/l 12,5 Max. 0,5
Indicatori microbiologici
E.coli / 100 ml 234 0
Enterococi/ 100 ml 98 0
Bacterii coliforme/100ml 112 0
Interpretare : conform analizelor fizico-chimice si microbiologice, proba de apa este potabila si se incadreaza in prevederile legii 458/2002 si legii 311/2004 privind calitatea apei potabile.


RESPONSABIL SERVICIU TEHNIC:
LUMINIÞA IZVOREAN LS
ȘEF LABORATOR:
RUXANDRA BÃLTÃRESCU-POPA LS


Ceea ce m-a îngrozit de-a dreptul a fost lecturarea a șapte fițuici macabre care constatau moartea unor copii cu vîrsta cuprinsă între 3 luni și 2 ani.
În rubrica destinată cauzei decesului era consemnat același lucru: meningită virală produsă de germeni gram-pozitivi.
Bomba amorsată de eroul meu era însă un proces verbal de recepție a lucrărilor de branșare la rețeaua de apă potabilă, executate de firma AQUA BONA SA, avizat și aprobat de primărie.
M-au trecut rîuri de transpirație rece. Himera pe care se pornise să o înfrunte Capcurat era de fapt o Hidră cu enumărate capete, care-și întindea umbra amenințătoare peste toată aprovizionarea cu apă potabilă a urbei.

***




Mă aflu în impas, fiindcă nu știu cum să-mi închei povestirea. Poate mă ajută cineva dintre cei care au citit-o pînă-n acest punct.
Am trimis textul meu forurilor abilitate să rezolve problema descoperită de Capcurat. N-am primit niciun răspuns. Am postat-o și pe internet și n-am avut altă reacție decît o serie de comentarii la mișto. Mitică s-a supărat pe mine, nu-mi vizitează paginile deloc, poate își caută Elefteria în viața reală. Sper să nu emigreze în Canada sau să fi pornit o expediție destinată topirii icebergurilor în scopul obținerii unei ape pure. Uneori timizii, nepractici și naivi sunt în stare de acțiuni extraordinare.
Tot ceea ce pot spera este ca rîndurile acestea să nu rămînă apă de ploaie. Poluată de indiferența sau de cinismul autorităților.