„Fiecare epocă își are bufonii ei”, răsună un gând al lui Nimeni, un gând care-l muncea de mai multă vreme. „Dacă, ieri, bufonii mimau prostia sau nebunia - precum bufonul Regelui Lear sau Hamlet, bufon al lui însuși, astăzi bufonii mimează moralitatea. Întreaga societate de azi devine, pe nesimțite, o scenă pe care fiecare nebun, fie el și cu galoane, își joacă rolul în aplauzele frenetice ale mulțimii”.

...Cu toții se pregătesc pentru ședința extraordinară a Consiliului Local: primar, viceprimar, secretar, consilieri. Febrilitate, mare agitație, pe măsura mizei ședinței: analiza activității primarului; un bun prilej atât pentru putere, cât și pentru opoziție, de a-și adăuga un plus de imagine la propriul chip urâțit de potrivnicia condițiilor sociale.

Viceprimarul, încă tânăr, în costum modern, cu cămașă și cravată țipătoare, se plimbă repezit prin birou, se oprește, din când în când, și vorbește la pereți, în așa fel încât aceștia să audă: Doamnelor și domnilor! Există, da, există o expunere de motive pe care o voi face cunoscută. Așadar!... Profitând de dispozițiile noii legi care spune că...
Ia o carte din bibliotecă, mai mare și mai grea decât un bolțar, își plimbă degetul pe cotorul ei gros și continuă: Într-o interpretare pe cât de originală, pe atât de arbitrară, primarul a procedat în așa fel încât, cu rea-credință, a încălcat legalitatea. Da, domnii mei! A încălcat legea. Pune tomul jos, pe pardoseală, și joacă pe el cu picioarele, ca la o bătută, la horă în sat: Ascultați la mine, maniera aceasta de lucru, sfidând legea, a demonstrat, fără putință de tăgadă, un nemaipomenit abuz din partea primarului. A arătat, o dată în plus, că aici se lucrează după principiul „nu știe stânga ce face dreapta”.
Face o pauză, ca după un epuizant efort, și continuă, pe un ton temperat: Legea ar fi trebuit cunoscută și respectată. Ar fi trebuit. Pentru că, în fapt, atrăgându-și-l pe secretar, aceștia au lucrat nu din zelul de a servi interesele cetățenești, ci cu rea-credință, pe deasupra legii. S-ar justifica, astfel, o hotărâre a Consiliului de a sesiza Parchetul, pentru eludarea legii și situare în penal....
Se oprește din mișcarea de du-te-vino, rămâne, pentru moment, cu ochii pironiți în tavan și cu mâinile ridicate spre cer: De altfel, primarul, repet, primarul nu este la prima tentativă de încălcare și ignorare a codului penal.
Ia un scaun și se urcă pe el. Se imaginează la tribună, în fața unei mulțimi care-l ovaționează entuziasmată. Omul de la tribună, viceprimarul adică, se dezlănțuie cu furie, amenințător: Domnilor, activitatea cuplului primar-secretar demonstrează, cu vârf și îndesat, stilul de muncă mafiot al acestora, dobândit și, îndeosebi, practicat în mandatul trecut, când consilierii de atunci au fost niște simpli pioni pe tabla de șah a primăriei, când consilierii de atunci n-au cunoscut substratul multor decizii în care legea, Măria Sa Legea a fost nu doar ocolită, ci și folosită drept paravan pentru abuzuri, arbitrariu și interese oculte.
Pe figura oratorului se citește satisfacția. Zâmbește: În consecință, solicit consiliului să hotărască eliberarea din funcție a secretarului și trimiterea primarului la Parchet.
Scaunul se dezechilibrează și viceprimarul cade, izbindu-se puternic de podea, dar cu o mare doză de noroc, la o distanță de numai câțiva centimetri de colțul unei măsuțe.

Președintele de ședință, consilierul care urma în ordine alfabetică să conducă ședința este acasă și încărcat de mari emoții, prilejuite de evenimentul ce avea să aibă loc peste câteva ore. Se așează ca omul, pe scaunul de toaletă. Rostește cu glas tare, gesticulând ca și când ar fost în sala mare a primăriei, la microfon: Domnilor consilieri, vă rog să poftiți în sală... Declar deschisă ședința extraordinară de astăzi... Domnule secretar, vă rog, faceți prezența... Ședința este statutară și are următoarea ordine de zi: ... Cine este pentru ordinea de zi... Mulțumesc. Cine este împotrivă... Mulțumesc. Cine se abține... Mulțumesc. Rog pe domnul vice să-și spună punctul de vedere.
Se ridică de pe vasul toaletei și trage apa.
Vă rog să vă înscrieți la cuvânt. Lista rămâne deschisă.
Merge la chiuvetă să se spele pe mâini; pantalonii îi cad în vine iar goliciunea i se vede în toată splendoarea ei.

Consilierul Unu, acasă, în patul său, după o noapte aproape albă și stropită cu mult vin roșu. Își trage cearceaful peste cap, cu tot dinadinsul, să-și completeze somnul; sub cearceaf, însă, își aude propria voce, ca o luare de cuvânt la ședință: Domnule președinte, stimați colegi, am forța....(cearceaful se umflă ușor, în sus, ca ridicat de un băț), am ambiția să mă înscriu primul la cuvânt. Duminica trecută am sărbătorit cu toții „zilele orașului”, cu mare simpatie. Am băut un pahar de șampanie împreună, putere și opoziție, ne-am veselit împreună, iar acum suntem chemați să judecăm o situație, pentru mine, cel puțin, în premieră. Să fim realiști și să nu uităm că reprezentăm cetățenii acestui oraș...
Se ridică în picioare, pe pat, cu cearceaful în cap, ca o stafie: Respectul pe care li-l port mă obligă să spun că e de datoria noastră să fim bine intenționați, dacă vrem să fim în sprijinul legii. Eu am făcut parte din multe comisii, am primit în audiențe, am luat cunoștință de zeci de cazuri, care mai de care, și am purtat discuții pentru a găsi soluții. Eu zic că mi-am făcut datoria față de scumpii noștri alegători. Și, la fel de acum încolo, mi-o voi face. Așadar, cer tuturor, executivului și întregului aparat funcționăresc, să-și facă datoria față de cetățeni.
Cearceaful îi alunecă de pe corp și îl surprinde în pijama, în poziție aplecat, arătându-și partea mai puțin făloasă.

Președintele de ședință, încă la toaletă, privindu-se în oglindă: La obiect, domnule! Arată la obraz: Mai la obiect. Nu divagați de la ordinea de zi. Liniște în sală, vă rog! Se strâmbă, în mod expresiv, la oglindă: Suspendăm ședința și evacuăm sala. Vă rog, liniște!

Primarul, la serviciu, încă de cu noapte. De vârsta a doua, îmbrăcat modest și cam neglijent, nefumător, dar înrăit băutor de cafea, gânditor, se închipuie la ședință: Doamnelor, domnilor, este o situație mai dificilă..., dar eu am să caut să clarific..., să vă destăinui modul meu de lucru... Înainte de toate, însă, eu vă asigur că nu sunt de rea-credință, eu, eu îmi dau demisia imediat..., imediat.
Ia o coală și mimează că așterne ceva pe hârtie: Renunț la funcție, dar nu datorită unor găselnițe pe care domnul viceprimar le-a căutat foarte mult, ... le-a căutat...
E nervos primarul, îi tremură mâna: În ceea ce privește propunerea de suspendare a mea din funcție, să mi se arate și mie unde scrie asta, în care lege.
Ia un repertoar și îl frunzărește ca și când ar căuta articolul din lege respectiv: Primarul poate fi demis dacă se arată că cele săvârșite au fost cu rea-credință, iar acest lucru îl stabilește organul abilitat, adică procuratura, nu viceprimarul, oricare ar fi el.
Deschide la o pagină, înmoaie degetul în gură și arată, competent, cu același deget: Conform articolului și aliniatului.... Să mi se dovedească, așadar, reaua-credință!
Pe neașteptate, sare în picioare și lovește cu pumnul tare, în masă. Aproape că nu urlă: Doamnelor și domnilor! Eu am lucrat. Am convocat asociațiile de proprietari, conducerea uzinei termice..., datoriile..., deszăpezireaaa orașului...
La fel de brusc se calmează; se duce la fereastră și privește lung, ca și absent: ... Am avut o situație grea... Ia să vedem, ce mă acuză?! Că, iarna asta n-a fost nevoie să facem deszăpeziri, dar noi am plătit facturi grase pentru ridicarea zăpezii... Mai sunt și alte acuze? Ia să vedem... Am avut o situație tare grea...
Deodată, ca speriat: Vorbesc prea tare în microfon?... Ce?... Nu se analizează activitatea Primăriei, ci a mea?!... Asta zici matale?... Domnilor, tot ce s-a făcut bun la Primărie mi se datorează... Mită? Ce mită, domne? Ce corupție?...
Se lasă ușor în fotoliu, ca epuizat.

Președintele de ședință, cu pămătuful în mână, se apucă de bărbierit: La obiect, domnule! Mai la obiect. Nu bateți câmpii. Nu o luați pe arătură.
Se aprinde din ce în ce mai mult. Se taie ușor cu briciul pe obraz, motiv pentru care își aplică un plasture. Apoi, treptat, se potolește: Dacă aveți ceva de spus, bine, dacă nu, lăsați pe alții, poate spun lucruri importante și la obiect. Păstrați direcția, dacă nu vreți să ajungeți în șanț. La obiect, domnilor!

Primarul, supărat peste măsură, tremurând tot, mai să verse cafeaua pe el: Vă rog, să vedem și stilul de muncă... și modul în care viceprimaul își face datoria...
Se metamorfozează, tot mai vizibil, până ce devine fiară. De la birou, unde stă în picioare, arată cu degetul, incriminator: ... Că din douăș’cinci decembrie până în șase ianuarie n-a călcat prin instituție...
Ferm, tăios, cu mină severă: ... Trebuie să discutăm lucrurile clar. Primăria întâmpină chestiuni serioase... Domnul vice, în loc să se ocupe de, se ocupă de. Ce ziceți? La obiect? Păi, sunt exact la obiect... Activitatea mea? Mai întâi să vorbim despre ne-munca și afacerile vicelui, așadar, la obiect...
Își împinge pieptul în față, ca și cocoșul în luptă: ... Cât despre afacerile vicelui cu statul, e un subiect care poate face obiectul nu al unei simple ședințe, ci al unui serial demn de dosarele X...
Se răsucește la nouăzeci de grade, către o persoană imaginară; i se adresează cu glas domolit: Domnule președinte, trebuie să discutăm. În fiecare dimineață, lunea, avem o ședință, la care vicele nu participă. Primăria are probleme foarte mari, pe care trebuie să le știe toată lumea, apa rece, apa caldă, căldura, curățenia, care țin de resortul viceprimarului... Orașul arată în halul în care arată, iar vicele se ocupă de toate aceste probleme, dar la el acasă, la vila personală, aflată în construcție, în cartierul rezidențial...

Consilierul Doi, de profesie medic stomatolog. Cu gândul la ședința anunțată pentru ziua în curs, chinuie un client în scaunul stomatologic.
Își zice în gând: N-o să iau cuvântul să-l apăr pe domnul primar, n-are nevoie de apărare. În treizeci de ani de muncă a arătat că este incapabil de rea-credință. Cine face o asemenea afirmație, este foarte periculos.
Agită freza prin fața pacientului, așa încât privirea bietului om capătă o expresie de om aflat în mare primejdie: Domnilor, se aduc acuzații grave! Dacă aceste acuzații s-ar aduce unei simple persoane, n-ar fi o tragedie... S-ar lăsa cu judecată, persoana ar câștiga..., dacă, însă, acuzațiile se aduc unei persoane publice, problema e gravă. Domnul vice face o expunere de motive fără să știe legea.
Spre dreapta sa, de astă dată cu voce tare: Taci, domne, nu e treaba dumitale care este meseria mea. Și ce dacă nu sunt jurist?! Asta nu înseamnă că sunt incompetent în materie.
Pacientul se holbează la medic înfricoșat. Dă să se ridice de pe scaun. Medicul îl înghesuie la loc, țintuindu-l cu trupul său solid. Continuă pe mutește: Cum a încălcat domnul primar legea? Am dat noi vreo hotărâre pe care n-a respectat-o?
Pacientul se zbate de durere. Medicul nu-l ia în seamă: Ce legătură are primarul cu legea?! Cum a încălcat-o? Excepția drepturilor prevăzute de lege...
Medicul stomatolog se lasă și mai mult cu greutatea corpului său peste pacient: Care e vina primarului? E vorba de Consiliul Local, nu de ...
Pacientul icnește și se zbate în scaun, ca un animal sălbatic prins în cursă: Care e problema cu primarul? Care?
Medicul se oprește o clipă și-l privește fix pe pacient: Consiliul Local exercită și are atribuțiile stabilite prin lege... Din nou, cu voce tare: Domne, nu mă bruia! Nu fi nesimțit... Nesimțitule!
Pacientul se holbează continuu, nedumerit că fusese făcut nesimțit.
Medicul reia, în gând: Primarul poate fi suspendat?!... Consider că propunerea de suspendare din funcție este abuziv formulată...
Scăpând pentru moment din strânsoarea stomatologului și, profitând de o clipă de neatenție din partea acestuia, pacientul o rupe la fugă, îngrozit.

Secretarul Consiliului Local se află la bufetul Primăriei, singur la o masă. Bea coca-cola și gesticulează: Dați-mi voie, în calitate de secretar, să-mi spun punctul de vedere. Să știți că subsemnatul n-a încălcat legea, așa cum din păcate s-a spus în unele ziare și la televizor. Să știți că eu nu am nici în clin nici în mânecă...
Se ridică de pe scaun, ia poziție protocolară și se aranjează la ținută. Se așează la loc, pe scaun, cu picioarele larg desfăcute, și își privește, pe rând, tălpile pantofilor: Niciodată n-am dat o dispoziție obligatorie unui funcționar să execute ceva... Am venit la Primărie fără pile și n-am moștenit niciun stil de lucru... N-am moștenit, mai ales, trompetă ca a domnului viceprimar...
Face gestul de a cânta la trompetă. Se șterge cu dosul mâinii la gură și își duce sticla la buze: ... Cu scuzele de rigoare... Dați-mi voie... Sigur că.... unde sunt doi juriști sunt trei păreri. Unde sunt mai mulți, e jale... Vă spun astea să vedeți că nu sunt de rea-credință, nu-mi apăr breasla. Întotdeauna am dat o soluție care mi s-a părut corectă.
Își arată mușchii de la mână: Am, ce mai! Am.

Consilierul Trei, profesor. Șade la catedră și vorbește unei asistențe imaginare: Cred că nu avem ce vorbi. Nu avem despre ce. Acela care are cât de cât bun simț și care pretinde că știe legile țării nu și-ar permite să vorbească.
Își închide gura cu un fermoar imaginar: Sunt indignat de ceea ce aud și fac apel la acest consiliu să conlucrăm în interesul urbei.
Merge la tablă, ia creta și face un desen care vrea să reprezinte orașul. Zice: La un moment dat s-a creat impresia că am vrea să conlucrăm...
Desenează două mâini strânse ca la o învoială. Zice: De ce s-a dat altă turnură lucrurilor?!
Desenează doi tauri înfruntându-se. Zice: Că vorba ceea: chiar dacă nu avem legi, putem lua măsuri, că legea o facem noi după.
Creionează doi ochi plânși. Zice: Sunt colegi în sală, consilieri, cărora le e rușine că au fost aduși în această situație de către unii dintre dumneavoastră.
Schițează un cap de mort, expus într-o cabină de ascensor. Zice: Domnule coleg, văd că zâmbiți. Dumneavoastră reprezentați un partid ai cărui membri încap toți într-un lift.... Vă spun eu, este clar, nu putem discuta suspendarea primarului.
Desenează un om gânditor. Zice: Consiliul trebuie să mediteze mai mult la ce să facă, nu să ne urmărim unii pe alții, care pe unde a călcat și în ce.
Schițează un măgar cu samarul în spate. Mai zice: Consider că ședința de azi e o diversiune menită să distragă atenția cetățenilor de la marile greutăți cu care se confruntă orașul.

Consilierul Patru. Femeie între două vârste, frumoasă, sensibilă, delicată; profesoară de balet. În fața oglinzii execută un dans ce exprimă natura lemnoasă a gândurilor sale: O nouă și incalificabilă acțiune a opoziției, cu scopul vădit de a denigra primarul orașului nostru iubit, a fost întreprinsă în această grea perioadă de mijloc de iarnă. Periculoasa acțiune se răsfrânge atât asupra activității primarului, cât și asupra serviciilor Primăriei, al căror personal este de-a dreptul terorizat de viceprimarul opoziției, care nu se împacă deloc cu înfrângerea electorală. Dezavuăm cu toată ființa noastră murdara înscenare a forțelor ce ignoră normele statului de drept.

Viceprimarul, în picioare, lângă birou, se răstește la pereți: Colaboratorii mei stau înșirați la ușa primarului, ca ardeii pe ață, pentru a fi storși de informații, în legătură cu zonele de care răspund eu. Cu așa ceva trebuie să se ocupe un primar?!
Se duce în fața unui tablou care-l înfățișează pe Sfântul Dumitru, patronul spiritual al orașului, și i se adresează: E așa, domnule? Domnule Cel Sfânt, e....?... Mă critică, prin toate birourile, că nu-mi fac treaba. Că pe perioada sărbătorilor de iarnă, n-am călcat prin Primărie, că nu m-am ocupat de deszăpeziri... În ziua de Crăciun, Sfinte, eram cu dumneata aici, primeam colinde... Dar nici nu puteam sta în primărie toată ziua. Primarul nu știe ce e un Crăciun, că e ateu.
Se adresează, apoi, unei persoane imaginare, uitându-se în jos la ea, ca un uriaș la un pigmeu. Amenință cu mâna spre pitic: Ai spart ecranele televizoarelor, domnule primar, dar cu lucruri pentru care Instituția Primăriei nu e apreciată... Ãsta e adevărul... Încălcarea legii într-un stat de drept este pedepsită fără drept de apel. Iar un demnitar trebuie pedepsit mai cu asupra decât un cetățean de rând. După cum spunea și Cuza: "Cu cât cineva este pus mai sus, cu atât mai mult el trebuie să respecte legea și să fie pedepsit mai aspru când nu o păzește".
Face un gest ca și când ar strivi sub călcâiul său o gânganie.

Consilierul Unu. Face gimnastică, în chiloți sport și tricou, bătrân și uscat ca o scândură: Domnilor colegi, Eminescu spunea, la vremea lui, că "I-e rușine omenirii să vă spună vouă oameni!". Parafrazându-l, eu zic: I-e rușine omenirii să ne spună nouă oameni! Nu credeam, eu sunt pensionar, că, în loc să rezolvăm probleme cetățenești, o să ajungem să ne jignim între noi.
Face genoflexiuni, apoi încearcă șpagatul; geme de durere. Ia o poziție relaxată, cu picioarele ușor depărtate și îndoaie brațele pe rând, sus-jos: Suntem consiliul tuturor cetățenilor, atât al celor care ne-au votat, cât și al celor care urmează să ne voteze. Toți așteaptă, de la noi, ceva bun.
Rămâne cu brațul îndoit și pumnul strâns, într-un gest obscen.

Consilierul Cinci. Acasă, mâncând hulpav: Domnul primar ne-a pus, de multe ori, în situații dificile și a acționat cu o atitudine dictată de interes. Ori, noi vrem binele, vrem să eradicăm corupția din instituție și să impunem legalitatea.
Se astupă cu o bucătură și se pornește într-un acces de tuse. Se lovește cu palma în piept, în timp ce exclamă, anevoie: Cum... cum să impunem? Cum, dacă nu dăm un exemplu? A încălcat primarul legea, atunci să dea socoteală!...

***

Pe holul primăriei, grupuri-grupuri așteaptă începerea ședinței de Consiliu Local. Rumoare. Se vorbește aprins, mai cu seamă că la ordinea de zi este un subiect așa de fierbinte. Se șușotește că opoziția va propune suspendarea din funcție a primarului, pentru unele abuzuri săvârșite.
La microfon, se aude vocea secretarului. Se face liniște:
- Domnilor consileri, vă rog, poftiți!
La prezidiu iau loc secretarul și consilierul care urma, în ordine alfabetică, să conducă ședința, ca președinte. Lumea intră în sală, consilieri și public. Consilierii puterii ocupă locuri în rândurile din stânga sălii, cei ai opoziției, pe cele din dreapta.
Un consilier al opoziției zice:
- Propun ca președinte de ședință să fie domnul...
Secretarul:
-Dar avem președinte de ședință. În ordine alfabetică, așa cum domniile voastre ați hotărât...
Consilierul opoziției:
- Domnule secretar, ședințele extraordinare nu se conduc în ordine alfabetică. Ce spuneți dumneavoastră e valabil pentru ședințele ordinare.
Un consilier al puterii:
- Vă rog să-i dați voie să conducă ședința în ordine alfabetică. Eu am vreo trei mii și ceva de voturi în spate, nu o mie ca dumneata. Am stabilit un regulament, apăi să-l respectăm!
Președintele, alfabetic impus:
- Domnilor, lăsați-mă să vorbesc! Supun la vot. M-am așezat aici regulamentar, deci...
Viceprimarul:
- Sunteți prin abuz acolo! Asta faceți și cu legile!
- Declar deschisă ședința extraordinară a...
În sală izbucnesc avalanșe de strigăte și fluierături:
- Huuu!... Huideo!... Huidumelor!
- Supun la vot ordinea de zi...
- Verificați dacă ședința este statutară. Vă rugăm, domnule secretar!
- Liniște vă rog, evacuez sala! Liniște!
- Domnule președinte, ședința nu este statutară. Prezența este de....
- Deci, declar ședința închisă...
- Huu!... Huideo!..
Consilierii se amenință și se înjură reciproc. Ședința se curmă, într-o hărmălaie de neînchipuit.