Toți îl arătau cu degetul:
- Uite, prostul! Dacă n-ați văzut cum arată un prost, veniți să-l vedeți.

În urma lui, trâmbe uriașe de râsete măturau totul în cale, spulberau totul până ce îl ajungeau, îl prindeau în iureșul lor amețitor, îl ridicau undeva, sus, în înălțimile cerului, de unde, cu o viteză nemaiîntâlnită, îl izbeau de pământul sufocat de vietăți.

În timp ce vorbește, un surâs limpede i se deslușește pe față. Și Nimeni zice:
- În „Ucigaș fără simbrie”, Eugen Ionescu scria: Nimic nu e mai rușinos decât să fii prost. E mult mai compromițător decât să fii criminal, până și nebunia își are aureola ei. Dar să fii prost? Să fii un imbecil, cine acceptă așa ceva?

... La început fusese ceva mai greu, până se obișnuise cu căzăturile, groaznicele căzături ce-i schilodiseră sufletul, până ce se deprinsese în a amortiza, de fiecare dată, șocul. Astfel că, nemiloasele trâmbe deveniră niște gloanțe inofensive, atâta vreme cât nu-și mai nimereau ținta, irosindu-se în van. Iar el, prostul, trecea nepăsător, cu dinții lui de cal, larg rânjiți, ca o sfidare la adresa celui mai nevinovat zâmbet, „uită-te la ei, niște idioți!”...

Continuă Nimeni:
- Un citat celebru din Bohtlingk spune că prostul are opt avantaje: n-are griji, mănâncă și vorbește mult, doarme zi și noapte, nu meditează asupra dreptății și nedreptății sau asupra vreunei alte chestiuni, e indiferent la cinste și ocară, pune picioarele sale pe capul tuturor... și trăiește mult.

... Înainta, cu mersul său de nătăfleț, fără să răspundă la provocări, la grosolănii, era în firea lui să fie așa, să-și poarte stigmatul fără crâcnire. Rămânea indiferent la glumele îndoielnice ale colegilor; plimba prin fața sutelor de ochi hârtia, prinsă cu bolduri pe spate și pe care se lăbărța cuvântul „prost”.

- Hă, hă, hă..., se trădau sutele de ochi, „da’ prost mai e și ăsta”, iar de se găsea un om de inimă care să-i atragă atenția,”vezi dom’le că ți-au agățat firmă la spate”, el, prostul îi răspundea cu zâmbetul său idiot și-și vedea mai departe de drum, la fel de nepăsător. Așa încât nimeni nu se arătă surprins când prostul fu văzut, înhămat la o remorcă și înaintând cu greu spre ieșirea din curtea acelui centru de cercetări aviatice; dimpotrivă, se făcu mare haz, toți arătau cu degetul spre remorca pe care erau pictate cu vopsea roșie cuvintele: H O Þ I - "băieții proști".

- Cum spunea Pavelcu, zice Nimeni învoltat, prostul este, adesea, favoritul destinului, când prostul apare ca erou simpatic, superior inteligentului viclean. La acest nivel, foarte puțini reacționeză la prostie, iar cei care o fac, totuși, o fac cu multă îngăduință... Legea a patra a prostiei, după Carlo M. Cippola, formulează: „Non-proștii subestimează întotdeauna puterea distructivă a proștilor”... Proștii sunt periculoși, mai spune autorul. Iar oamenii raționali găsesc că e dificil să-și imagineze și să înțeleagă comportamentul nerezonabil... Faptul că activitatea și mișcările unei astfel de creaturi sunt aleatoare și iraționale, face nu doar apărarea problematică, ci și orice contraatac extrem de dificil. E ca și cum ai încerca să împuști un obiect care e capabil de cele mai improbabile și inimaginabile mișcări... Putem spera să manipulăm prostul și, până la un punct, să și reușim. Dar datorită comportamentului aleator al prostului, nu se pot prevedea toate idioțeniile lui și consecințele lor...

... - Hă, hă, hă..., prostul nu e suficient de prost dacă nu mai e și hoț, făcură ei, și râseră cu mare poftă, pentru că gluma li se păru absolut genială; toată țara știa că aceia care fac afaceri cu statul, denumiți și „băieții deștepți”, sunt adevărații hoți, aceia care trăiesc, de aproape douăzeci de ani, pe spatele statului, fără ca autoritățile să se sesizeze: afaceri cu energie, adică iei curent ieftin de la producătorii de stat și apoi îl vinzi la preț dublu sau triplu firmelor private sau chiar statului; afaceri cu asfaltări, gazon, panseluțe, plante exotice greu adaptabile la climatul țării noastre, fântâni arteziene; servicii de salubrizare scumpe și servicii de pază de lux.
Și râseră cu mare poftă, iar râsul molipsitor se întinse prin toate cotloanele, depozite, magazii, se strecură pe sub uși de birouri, compartimente de proiectare, se prelinse chiar pe sub ușa directorului.
Toți râseră, directorul râse și el, tare mai râse directorul general, clădirile instituției se cutremurară de râsete, portarii, paza paramilitară, se întinseră pe jos din pricina râsului.

- Proștii cauzează pierderi altora, susține același autor, fără a deriva beneficii din asta. Astfel, societatea ca întreg, sărăcește. La noi, însă, zice Nimeni, privindu-mă glumeț, existau două modalități de a fura: cu mâna stângă sau cu mâna dreaptă. Acum există un singur mod: cu ambele mâini; cu stânga și cu dreapta, deodată. Adică, toată lumea fură, și puterea și opoziția...

... Singurul care nu râse fu el, prostul. Cu zâmbetul tâmp pe buze, împingea remorca afară, pe poarta institutului:
„ Ce știți voi, râdeți, râdeți, dar în remorca asta se află arhiva de la Proiectări”, rânji el, prostul, și-și văzu de drum nestingherit.
Drept e că nu-și dădea bine seama cine e și ce face cu adevărat; făcea totul numai de amorul artei, din plăcerea de a păgubi, riscându-și chiar libertatea pentru asta.