poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-08-24 | |
Juriule, mânca-ți-aș premiul,
Eu, actuală Madame Beatărfly, fostă Mama Omida, că între timp m-am eclozat, cea mai mare vrăjitoare de magie alba-neagra, conform culorii locale, cu puterile mele difuzate de OTV în 415, 2 episoade, nu numai în acest univers limitat, dar și în altele paralele, cu ajutorul a șapte antene parabolice indexate la g-lobul meu frontal, de și-au luat o mulțime de extratereștri universul în cap și-au tăiat-o, care-n Spania după căpșuni, care-n Italia după macaroane și care am protejat-o și pe Ceaușeasca, până când a dat pântecăraia peste mine, pe bază de stres revoluționar, de mi se scurgeau toate puterile care pe unde apucau și-a fost aia împușcată, îți trimit această scrisoare magică să te apere de concurenți și reclamații, dar vezi de fă, mânca-ți-aș premiul, ce te învăț de bine și dezlegare de rele! În primul rând, înainte de a te apuca de treabă și cu mâinile de cap, fă-ți matale o cruce mare cu ambele mâini, că mai bine ți-o faci singur la început, decât să ți-o tragă alții la sfârșit! Apoi iei, mânca-ți-aș premiul, trei fire de păr din cap, dacă n-ai în cap, ia-le și matale de unde ai, arde-le și afumă bine textele, ca să alungi relele. Cel mai sigur ar fi să dai foc textelor, da’ vezi de adună cenușa într-o urnă și pune-o bine, să putem alege din ea următorii guvernanți, mânca-i-aș eu de vii pe ăștia! După ce-ai dat foc textelor, poți să le citești. Cu autorii, nu-ți fă probleme, au ăștia o rezistență la atacuri și concursuri, mai ceva ca momâia lui Himenhotipul ăla egiptean! Între timp, spui matale din când în când Tatăl nostru și, de câte ori îți vine, mama lor! Apoi aghesmuiește masa cu niște Busuioacă, dacă n-ai Busuioacă, merge și Tămâioasă, dacă n-ai nici Tămâioasă, merge și la local! După aia, iei o gură de aer în piept și-l ții acolo strâns, până-ți spun eu să-i dai drumul. Dacă vezi că uit, mai amintește-mi și matale, da’ fă-o înainte de a-ți da duhul, că după aia, degeaba îmi mai amintești. Sper c-ai constatat că până aici am folosit trei spirite elementale, foc, apă, aer. Îți mai trebuie olecuță de pământ și-ncheiem ritualul. Cum, la ce-ți trebuie pământ?! Să te dai, la sfârșit, cu fundul de el, că dacă concurenții e ofensați de jurizare, matale, mânca-ți-aș premiul, trebuie să fii și mai contra ofensat, ce naiba?! Ca să iasă bine ritualul! Acum, după ce ți-am alienat toate aspectele, treci la treabă, că eu aștept să suni goarna de bal. La spital o să sun tot eu, să-ți trimită și ceva salvări… Actuală Madam Beatărfly, fostă Mama Omida, că între timp m-am eclozat. p.s Să nu care cumva să-mi faci publică scrisoarea asta că, nu de alta, da’ mi-or sări cât acolo antenele parabolice cu tot cu gloabele oculare! De cristaline, nici nu mai spun! Ne-am înțeles? Hai, pa, văd că mi se cere să mai predic-tez și la altă masă! Tot eu, Fluturica…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate