Toată lumea din Fedorivna îl știa pe unchiul Fedea ca pe un creștin, ce nici în ruptul capului nu ar fi lipsit duminica de la biserică. Așa și era!
De la biserică, unchiul Fedea nu prea lipsea, dar nici nu prea îi erau cunoscute canoanele și ritualurile bisericești, pentru că în timpul sfintelor slujbe el medita la caprele sale, la iarmarocul din Sighet, la cârciuma lui Șchiopu... ba câteodată îl împingea necuratul și medita și la... dar să lăsăm asta. Să nu-l dăm de gol, că de află cumva mătușa Măria, va fi vai de zilele lui.
După cum am mai spus, unchiul Fedea habar nu avea de cele bisericești, se pricepea la tradițiile credinței pravoslavnice cum se pricepe lupu la astronomie – urlă la stele și atât! Astfel într-o noapte, înainte de Înviere se duse bietul unchieș, cu vreo două sângepe de horincă în scăfârlie și cu una în jeb, la Prohodul Domnului.
Când ajunse în curtea bisericii, preotul în fruntea procesiunii, înconjura biserica și oprindu-se în fața ușii lovi cu crucea în ea cântând după cum cerea sfânta litanie:
– Deschideți, mai-mari – porțile voastre, și voi, porți veșnice, ridicați-vă, ca să intre Împăratul slavei.
– Cine este Acesta Împăratul slavei? – se auzi dinăuntru vocea pițigăită al diacului.
– Domnul Cel tare și puternic, Domnul Cel tare în război. – continuă preotul dialogul litaniei.
Unchiul Fedea văzând că diaconul nu-i deschide ușa preotului, începu să fiarbă de mânie: «Măi, măi... da se poate ca un nimuric de diac să nu-i deshidă ușa popii?!... Da poate n-o ști cine-i la ușe...» se mai potoli un pic unchiul Fedea.
– Deschideți, mai-mari – porțile voastre, și voi, porți veșnice, ridicați-vă, ca să intre Împăratul slavei – bătu pentru a doua oară preotul cu crucea în ușă.
– Cine este Acesta Împăratul slavei? – se auzi pentru a doua oară vocea diaconului.
– Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei... – continua preotul, însă unchiul Fedea, clocotind de furie, nu-l mai auzea...
Un singur lucru nu putea să înțeleagă: «Cum, Doamne iartă-mă, bolândul de diac nu recunoaște vocea preotului?... Au nu vre’ să-i deschidă?...» gândi unchiul Fedea și atunci strigă puternic cu o furie de nedescris:
– Dechide ușa ’tuți paștele lu’ moașă-ta că-i popa la ușe, bă-ă-ă!...