Nu știu dacă voi scrie vreodată despre toată dragostea împărtășită, doar câteva fragmente dintr-un timp orb vor mărturisi despre piruete pe cuvinte rupte din întâmplări. Și până la urmă, în vârtejul nebun de acum, câți mai sunt interesați de experiențele altuia? Câți mai citesc despre iubire? Trăire nepotrivită în timpuri sub amprenta dihoniei, egocentrismului absolut! Mai încape oare ceva uman în calcule riguroase de existență sau în competiția bine organizată spre moarte?
Dacă ar fi să mă întâlnesc cu Dumnezeu, mai devreme de data stabilită, i-aș spune că prezența Lui mi-a fost nelipsită între mistic și erotic, însemnând cea mai înaltă intensitate a existenței. Nu L-am exclus niciodată din diversitatea experiențelor, așa am ajuns om, întotdeauna m-a însoțit și însoțește astfel încât să înțeleg fiecare moment ca un dar primit. Până la înțelesul acesta, dificil de atins, a fost nevoie de o debarasare de învățături, filosofii de îngrădire spirituală. Nimic nu poate să fie mai real și bun decât alegerea mea. Iubesc întâmplările lipsite de indicatoare pentru căile în construcție, cu tot riscul. Nicio religie sau școală nu te învață să fii tu, lumea are nevoie doar de unelte pentru îngroparea visurilor. Numai când iubești, dacă ajungi așa departe, îți descoperi originalitatea, esența neajustată. Libertatea se măsoară în dragoste, așa cum distanța dintre noi se măsoară în pașii neorgolioși ai apropierii. S-ar putea spune că și credința e un concept îngrăditor, care înstrăinează personalitatea, și pe bună dreptate dacă aceasta e lipsită de iubire. Dar, câte din învățăturile vechi și-au păstrat conținutul real, atât cât lumea asta să nu fie dusă de nas pe căile unei manipulări grotești? Niciuna! Nici măcar creștinismul, denaturat, deturnat de la calea eliberării spre cea mai rentabilă afacere.
S-a tot scris despre dialogul cu Dumnezeu, interviu ș.a.m.d., fiecare având ceva din adevărul greu de observat, însă atât de simplu. Mi-am permis să-L abordez pe Cel Înțelept, așa deschis la o cafea și o țigară.
- Ce fericire mi-a fost dată să fiu de la începutul concediului cu Tine, Doamne!
- Cu mine ești de la începutul zilelor, n-ai observat!
- Nu întotdeauna, poate uneori am uitat să mai privesc în sus. Fumezi?
- Mulțumesc! și Dumnezeu aprindea țigara cu bricheta mea deocheată. Nu mi-a spus că fumatul dăunează grav sau cât de necuvincios e să-I dau fumul prin față.
- Uite, avem ceva timp de dialog liniștit, vreau să te întreb mai multe!
- Întreabă-mă, de asta stau aici!
- Ai recitit, după trei-patru milenii, cărțile sfinte din toate religiile, câte mai comunică mesajul original?
- Ce e aia religie?
- O formă de închinare a credinciosului în fața Ta!
- Singura formă de închinare e în dragoste! Nu sunt satrap, dictator, ci doar Creatorul modului de a fi liber prin iubire!
- Cum spunea Fericitul, Sfântul Augustin: “iubește și fă ce vrei!”
- Pe aproape, însă el a făcut ce i-a cerut biserica.
- N-a făcut bine, înțeleg?
- Păi tu ai studiat istoria, n-ai înțeles că instituționalizarea sacralității a însemnat diluarea ei până la lipsirea de conținut. S-a întemeiat o lume falsă, un fel de proteză a mâinii mele, cea mai teribilă închisoare din Univers.
- Ai putut să oprești artificializarea?
- Când iubești pe cineva, îi lași toată libertatea!
- Și atunci cum să mai înțeleg “robește-mă, Doamne, să fiu liber!”
- Are alt înțeles, nu robesc pe nimeni, nu folosesc și nu poruncesc.
- Ei, ești diferit de imaginea cunoscută prin secole!
- Spune-mi un secol în care omul a înțeles ceva din dialogul meu cu el!
- Bun, dar biserica și-a dat toată contribuția. Și acum!
- Să-l depărteze pe om de mine, da! N-am nevoie de slujitori plătiți, ci de oameni care simt și iubesc în libertate.
- Așa cum sunt!
- Da, cum ești, fără mască și veșminte tămâiate!
- Dar, mă văd un păcătos!
- Îmi place să stau cu tine, Marius!
- Chiar dacă am călcat strâmb de la calea Ta?
- Calea mea e dragostea și tu ești!
- Cum sunt?
- Cu mine în tot ce faci!
- Și când fac dragoste mai mult decât prevede regulamentul de ordine interioară?
- Și atunci! N-am făcut pe nimeni slut, handicapat de acest sentiment, doar e darul meu de la începuturi. Nu e păcat să iubești! Doar când te folosești de dragostea cuiva. Cum fac cei care se cred slujitori prin tot felul de biserici. Cum fac cei din industria prostituției mentale și trupești.
- Ce e păcat în viața asta?
- Să-ți pierzi timpul încercând să-i înveți pe alții despre mântuire prin dragoste!
- De ce?
- E singurul lucru care nu se învață, trebuie doar trăit pe cont propriu!