Îmi ridic pușca cu grijă și studiez ținta.
Pantera de munte, o frumusețe de felină cu colți ca niște pumnale, ochi și blană de abanos, își întoarce capul și se uită în jur încercând să-și zărească hăitașii a căror miros și zgomote se simțeau de peste tot. O detunătură sparge liniștea pădurii în mii de bucățele și pantera cade la pământ cu un glonț în piept. Un firicel de sânge care se îngroașă rapid i se prelinge pe blana-i întunecată.
Dar o panteră de munte este un luptător prin excelență și încearcă să se ridice. Un al doilea glonț îi străpunge omoplații și o împinge înapoi la sol.
Presimt că nu se va mai ridica. Încet, îmi cobor arma și o prind pe umăr. Armele ce le vând eu sunt bune, nu ca vechiturile pe care le au localnicii. Cu puștile lor este aproape imposibil să atingi ținta de la mai mult de cincizeci de pași. La puștile mele nu este nevoie de mai mult de un glonț ca să-ți omori prada.
Alte strigăte se aud de peste tot din jur și hăitașii încep să-și facă apariția din desișuri. Kurol, șeful vânătorilor se apropie cu arma cumpărată de la mine în mână.
- O lovitură bună neguțătorule.
- La fel și a ta șefule. Acum poți să vezi cu ochii tăi că nu am mințit când am spus că am marfă de cea mai bună calitate.
- Da - răspunse el apreciativ mângâind arma - e marfă bună. De unde zici că le-ai luat?
- N-am zis șefule. Un negustor ca mine trebuie să fie atent la ce vorbește sau rămâne fară negoț.
Șeful râse și mă bătu pe spate. Om dintr-o bucată, nu știa multe, dar își conducea tribul de zece ani, continuând și aplicând calea bătrânilor, acceptând lucruri noi doar atunci când se dovedeau absolut necesare.
După ce pantera a fost legată de par și pusă pe spatele a doi vânători vânjoși, am plecat înapoi către sat. Drumul nu a fost deloc lung, chiar destul de ușor după ce ieși din desișuri. Doar câmpie întinsă cu arbuști și iarbă scurtă.
Vă rog să mă iertați dacă nu m-am prezentat.
Numele meu este Ocellalas Daryd, mai exact Daryd. Ocellalas este numele care mi-a fost dat de către creierele ascunse la naștere și este o mărturie a epocilor de mult trecute ale istoriei noastre. Și de-abia aștept să ajung înapoi în sat, să mă odihnesc, căci mâine va trebui să pornesc mai departe. Am înregistrat întreaga vânătoare și sunt sigur că va fi foarte apreciată acasă.
Cum nu aveam nimic de spus și vroiam să fiu singur cu gândurile mele am rămas în urma cetei de vânători. Din față se auzeau vocile voioase ale tinerilor vânători. Armele pe care le-am adus în sat le provocaseră voioșia. Erau cele mai bune arme de foc pe care le văzuseră în ultimii ani. Nu era mare mirare, orașul cel mai apropiat care producea praf de pușcă și arme era departe, peste munți. Produsele de acolo se aduceau cu mult efort în caravane, parcurgând-se sute de kilometri prin teritoriu necunoscut.
Cufundat în gânduri, nu am observat, la început, pădurea devenind tăcută în jur. Nici măcar sunetele păsărilor nu se mai auzeau. Vânătorii, încântați peste măsură nu păreau a lua de seamă ce se întâmplă în jur.
Un val de săgeți ne izbi ca un torent din desișuri. Ceata cu care plecasem din sat se compunea din nouă vânători. Doar de atâția fusese nevoie pentru a testa armele de foc pe care le-am adus. Acum trei dintre ei se prăbușiră sub vârfurile ucigașe. Unul cu o săgeată în gât și doi pătrunși în piept. Alți doi au fost răniți ușor.
Cel puțin o duzină de atacatori au urmat săgețile, țâșnind din ascunzișuri și tăbărând peste noi. Am ripostat cum am putut cu toate armele pe care le aveam. Și bandiții aveau arme de foc, chiar dacă mai puține și probabil mai proaste. Unul dintre vânătorii noștri a căzut răpus de un glonț de calibru mare care-i împrăștie creierii prin aer.
Am dus arma la ochi, l-am țintit pe trăgător în inimă și am apăsat pe trăgaci. A murit instantaneu. Pumnalul scurt și sclipitor a altui bandit a străpuns stomacul tânărului din dreapta mea.
Aici nu mai puteam face nimic. Patru bandiți au apărut din tufișuri cu săbii și măciuci. Aveau numărul de partea lor, așa că am luat-o la picior. Trupul meu este într-o formă excelentă și repede mi-am lăsat urmăritorii la distanță.
După ce am trecut de o albie secată și m-am urcat pe malul crăpat plin de lichieni, m-am trântit în spatele unor rădăcini de copac ieșite în afară cu arma la ochi. Era încărcată și eu gata de omor. Aveam să-mi vând scump pielea.
Am așteptat așa cam o jumătate de oră dar nu apărut nici un urmăritor. Poate îi lăsasem mai în spate decât credeam sau poate că prădatul cadavrelor era mai profitabil decât urmăritul prin pădure. Dar nu voiam să mă autoamăgesc, știam că vor veni cu siguranță.
M-am ridicat din nou și dispar în desișuri. După încă vre-o zece kilometri de trap ușor, m-am oprit fără suflare. Caut o poieniță și apăs un buton ascuns în brățara pe care o port tot timpul pe mâna dreaptă. Butonul este codat doar pentru genele mele, oricine altcineva care ar găsi brățara nu ar putea să o folosească, iar dacă cineva încearcă să o deschidă prin alte metode, se autodistruge imediat prin dizolvare totală. Accesată corect trimite semnalul pentru “purtătorul” meu, dându-i comanda să vină să mă ia.
Globul argintiu nu întârzie să apară.
Sfera de zece metri în diametru se poziționă deasupra mea, un iris se deschide și o rază de tracțiune mă trage înăuntru. Interiorul purtătorului nu este luxos. De fapt se compune doar din două încăperi, una dedesupt, cea în care am fost tras și care servea drept spațiu de depozitare. Cealaltă deasupra, unde se afla fotoliul veriform și echipamentele de navigație, era camera de comandă. Nu că ar fi nevoie de prea multe echipamente, de obicei comenzile sferei sunt date printr-o interfață neurală și comenzi de câmp. Personal nu îmi face plăcere să folosesc interfața neurală, am tot timpul impresia că cineva este în capul meu și mă spionează, prefer comenzile de câmp.
Imediat după ce m-a preluat, globul se făcu din nou invizibil în spatele câmpului de camunflare. Cu o comandă simplă de câmp îmi îndrept « purtătorul » către casă. Sunt obosit, vreau să mă odihnesc și să analizez situația înainte de a mă întoarce în sat. Asta dacă va mai fi un sat la care să mă întorc.
Casa mea este o insulă zburătoare cu formă circulară care se menține la o distanță de o mie de metri de pământ în permanență și care este ascunsă sub un câmp de camunflare, la fel ca și purtătorul. Dacă băștinașii ar vedea-o, prezența mea aici ar putea fi compromisă, ca și cercetările mele.
Dar să o luăm de la început.
Este anul 10.000 A.D. sau 4.000 D.I.(După Invazie).
Omenirea și-a început expansiunea în spațiu încet, foarte încet. Le-a luat mai multe secole să iasă în afara propriului lor sistem solar colonizând Centura și toate planetele înainte de a se avânta în abis. În anul 2500 A.D. au început cu adevărat primele zboruri în afara sistemului solar.
Timp de 600 ani omenirea s-a împrăștiat în galaxie la viteze mai mici decât a luminii cu ajutorul navelor fotonice a căror pânze se întindeau pe mii de kilometri, și, mai târziu cu cele propulsate de motoare cu fuziune. Dar oamenii erau comozi și trăiau prea bine pentru a porni mai departe. Doar cei mai nebunatici și aventurierii s-au aruncat în adâncurile spațiului. Tehnologii de hibernare, sisteme holografice pentru a simula viața pe planete, câmpuri de forță și transmisii tahionice au facilitat explorarea. Sistemul Sol rămânea în spate, tot mai izolat de coloniile sale.
În anul 3127 A.D. a avut loc un eveniment care a schimbat întreaga viziune a omenirii asupra stelelor.
Întâlnirea cu iarnak.
O rasă străină care încerca la rândul ei să cucerească stelele, o rasă chiar mai avansată decât oamenii. Războiul a început în anul 3150 și a ținut în jur de 200 de ani. Nu trebuie să mire pe nimeni că a ținut atâta timp, călătoriile între lumile locuite durau și câteva zeci de ani. Războiul s-a terminat cu câștigarea lui de către oameni, o dată cu descoperirea transportului supraluminic și cu distrugerea totală a mai multor lumi a iarnakilor.
Progresele făcute în timpul războiului au fost impresionante și omenirea a fost propulsată în Epoca Explorării.
Oamenii s-au împrăștiat ca și furnicile în galaxie cu viteze mult superioare luminii. În timp de câteva sute de ani au fost descoperite o mulțime de rase, unele exotice precum satalii, cu corpurile lor diafane și atât de sensibili la undele mentale, altele plictisitoare, unele periculoase și gata mereu de luptă, altele bătrâne care ne dădeau la o parte din zonele lor de influență cum am da noi la o parte muștele care se așează neinvitate pe mâncare.
Am învățat că există anumite reguli în lumea galactică și au apărut primele zvonuri despre o rasă, A’sa, care părea a fi mult mai bătrână și avansată decât toate celelalte rase din galaxie.
În anul 5175 rasa umană i-a întâlnit pe A’sa. La vremea aceea oamenii evoluaseră mult, erau împărțiți în mai multe comunități distincte și se credeau conducători peste o regiune de câteva mii de ani lumină. Întâlnirea a fost un șoc. Civilizația A’sa și tehnologia ei era cu mult superioară celei omenești. Oamenii au încercat aproape imediat să fure secretele tehnologiei A’sa, și A’sa au ripostat.
A’sa au “educat” rapid rasa umană, tehnologia lor părând magie pentru oameni și depășea orice închipuire. Zdruncinați de revelație, oamenii au început perioada de războaie filozofice, după care a urmat o perioadă izolaționistă în care rasa umană, cea mai mare parte din ea, s-a retras din afacerile galaxiei pentru a se explora în interior, perioadă numită « a sufletului » .
Din această stare au fost smulși violent de venirea doula din afara glaxiei. O rasă războinică, doula își croia drum în spațiu prin suflarea raselor subjugate. Războiul a fost cutremurător și a stins mii de sori în trecerea sa, de parcă un uragan a străbătut întreaga galaxie. Rasele din galaxia noastră au câștigat lupta doar după interveniția A’sa.
Dar cicatricile au rămas multă vreme în adâncul inimilor. Rasa umană, fiind una din cele care au suferit primele valuri masive de atacuri doula a avut pierderi incalculabile. Zeci de lumi au fost aduse la barbarie. Eden, paradisul planetar unde era strânsă cultura rasei umane a fost redus la un deșert radioactiv pentru câteva mii de ani ca urmare a bombardamentului nuclear. Alte lumi au fost și mai nenorocoase, focoase cu antimaterie au spart crusta planetei distrugând miezul și lumile au devenit cu adevărat infernale.
În anul 8000 A.D., A’sa a crezut că în sfârșit oamenii au atins o treaptă superioară de existență și au împărțit o parte din cunoașterea lor cu ei. În timp oamenii au învățat să o stăpânească.
Iar acum eu sunt aici. Locul de unde a început totul. Planeta numită Pământ.
Rasa umană a început abandonarea lumii de baștină încă de pe vremea Explorării, repopulată în timpul războiului cu doula pentru a servi ca avanpost și bază de luptă, planeta a fost din nou abandonată după război.
Ea a fost lăsată celor care trăiau în trecut, care vroiau o existență mai simplă, departe de haosul de zi cu zi a galaxiei.
În timp, au deevoluat din nou la stadiul de primitivism. Sălbatici rămași în mijlocul vestigiilor trecutului.
Prin hotărârea creierelor ascunse, s-a decis că nimeni nu are dreptul să intervină în dezvoltarea celor de pe planeta mamă a omenirii. Mărturie stau douăsprezece fortărețe sferice care orbitează în jurul pământului și înconjoară planeta cu un cordon de siguranță la fel și zecile de sateliți înarmați care sunt gata să pulverizeze orice intrus care trece pe lângă fortărețe.

Situația mea personală este puțin mai complicată. Eu sunt un fel de ciudățenie printre semenii mei. Sunt dispus să-mi asum riscuri și să explorez necunoscutul. Născut într-o familie de nomazi, oameni extrem de apropiați de A’sa, călătorind tot timpul printre stele, nu pot spune că am numit vreodată o planetă acasă.
În calitatea de senzorial, pun la dispoziția altora înregistrările simțurilor mele din anumite situații. Dar în același timp am și calitatea de Observator al Creierelor. Rolul de Observator se câștigă greu, dar înseamnă foarte mult.
Observatorii sunt ochii și brațul Creierelor în galaxie. Oriunde sunt probleme speciale și care necesită o rezolvare delicată acolo suntem trimiși.
Pe Pământ înregistrez contactele mele cu populația rămasă, atât pentru difuzare cât și muncă istorică și sociologică. Cercetătorii noștrii fac o sumedenie de studii asupra unei societăți care a respins evoluția tehnologică și au rămas la un anumit stadiu de primitivism, sunt interesați de evoluția societății pe Pământ. Astoria, un oraș aerian de dimensiuni considerabile, plutește deasupra polului nord. Acolo este locul unde sunt adăpostiți majoritatea cercetătorilor rămași pe planetă dar și Centrul de Comandă și Control a apărării planetare.
Inteligența artificială a purtătorului m-a anunțat că ne apropiem de casă. Sfera se așează ușor în locașul său din hangar.
Ce bine e să fii din nou acasă!
Coridoarele erau pustii, mate. Nu îmi place să împopoțonez pereții cu vizuali sau să folosesc mediul virtual. Folosind mediul virtual aș putea să fiu oriunde în galaxie aș dori, sistemul virtual este atât de bun încât nici măcar nu mi-aș da seama de diferență. Am un prieten care își schimbă mediul virtual în fiecare zi, ca să ajungi la el trebuie să treci prin păduri de stejar, prin fundul unei mări și prin o lume înghețată. Cum la bord nu mai sunt alte persoane umanoide mă pot întâlni doar cu roboții mei credincioși, cinci la întreținere și alți cinci cu funcții specifice.
Ca de obicei Ochilă apăru lângă mine. Micul sferoid începu rapid să transmită rapid holografic ultimele știri.
- Pleacă geniule, vorbesc cu Demera și singur.
Chiar și inteligența sa limitată știe ce înseamnă o trimitere la plimbare, pluti grăbit printr-un alt coridor.
Prima oară trec prin camera de schimbare. De fiecare dată când intru înăuntru mă trec fiorii. Probabil memoria mea genetică își spune cuvântul. Mă întind într-un “sicriu” de schimbare și capacul se închide peste mine. În câteva secunde câmpul de transfer își face efectul și personalitatea mea este transferată în corpul meu de bază dintr-un alt “sicriu”. Celălalt corp rămâne în stază până voi avea nevoie din nou de el.
E bine să fii în corpul tău. Corpul meu obișnuit, adică corpul în care îmi petrec cea mai mare parte a vieții, este un corp umanoid îmbunătățit genetic și prin nanotehnologie pentru a face față unor condiții de mediu foarte variate. În jurul trunchiului central stau roată alte “sicrie” cu alte corpuri de schimb. Fiecare potrivite pentru o altă situație, și nu toate umanoide.
Transferul de personalitate e una din tehnologiile A’sa pe care am reușit să o adaptăm pe fiziologia umană. Ne permite să ne transferăm personalitățile complete de la un corp la altul și în caz de necesitate să le transferăm într-o unitate de memorie de la baza cefei, pentru a nu fi pierdut niciodată vre-unul dintre noi.
O hologramă apare în fața mea. Este o femeie îmbrăcată în robe cenușii, cu bucle negre și un surâs care ar fi năucit orice bărbat neschimbat. Câmpul virtual este perfect, nici nu poți să-ți dai seama că nu e reală. Demera, inteligența artificială a casei mele, construită cu o personalitate feminină extrem de liberă pentru o I.A. (Inteligență Artificială).
- Bine ai venit acasă Daryd (ca de obicei mă salută doar după ce am schimbat trupurile).
- Mă bucur să te văd neschimbată, Demera. Ai descărcat memoriile în unitatea centrală?
- Da. Toate. În scurt timp vor fi triate și gata să fie transmise.
- Ceva mesaje?
Deoarece nu vrem să intervenim în nici un fel în comunitățile pe care le studiem, nu avem nici un dispozitiv tehnologic cu noi, în afară de brățara care cheamă purtătorul și care poate, la nevoie, să transmită sau să primească mesaje extrem de urgente.
- Mai multe. Dar unul a fost urgent de la apărarea planetară.
- Ce sa întâmplat?
- O navă a încercat să spargă carantina.
Nave care încercă să spargă carantina nu erau o noutate. Unii oameni, unii E.T., dorind să fure comorile culturale ale umanității, sau pur și simplu vroiau un safari pe Vechiul Pământ, veneau în fiecare an în zonă. Din fericire sistemele de pază ale Vechiului Pământ au fost proiectate de cei mai buni specialiști ai umanității și extrăgeau putere direct din Soare.
- Arată-mi!
O altă imagine se suprapuse peste fundalul încăperii. Eram în spațiu, la bordul unuia dintre zecile de observatori sferici de pe orbită.
Nava străină era lungă, zveltă și strălucea sub un scut de protecție. Un flux energetic de la unul dintre sateliții de apărare o interceptă și scutul străluci mai puternic dar nava nu avu nici o avarie vizibilă pentru scanere. Imediat alți doi sateliți de apărare se întoarseră spre navă și trei unde se concentrară asupra ei. De data asta undele erau mai puternice, aproape de maximul pe care un satelit de apărare îl putea emite.
Scutul străluci și mai tare devenind opac. Undele continuară să o urmărească până când scutul dispăru și nava păru să se topească, apoi explodă când o torpilă energetică îi atinse botul.
Simularea se termină și spațiul virtual dispăru.
- Asta a fost o urgență ?
- Sateliții au funcționat aproape de capacitatea lor maximă. Se pare că intrușii au folosit un câmp izolator de mare putere. Încă cincizeci de secunde și ar fi trecut de apărarea planetară.
Un câmp izolator, practic, izolează nava de restul universului. Nimic nu poate ieși afară și nimic nu poate intra înăuntru. Nu prea este folosit de către navele de război deoarece odată activată izolarea nu mai pot trage cu armele sau comunica.
- De asta nu au ripostat. Voi recomanda instalarea unor fortărețe spațiale suplimentare. Și câmpul izolator pentru întreaga planetă să devină o prioritate.
Demera surâse ironic, cât era ea de virtuală.
- Știi prea bine că toate cererile pentru câmpul izolator au fost respinse. Costurile de energie și construcție au fost și continuă să fie prea mari. Și întreaga problemă prezintă prea puțin interes.
Din nefericire avea dreptate. Leagănul umanității nu se afla pe locurile fruntașe în prioritățile de dezvoltare a Creierelor, care puteau fi câteodată extrem de pragmatice. Rasa umană continua să reconstruiască, ocupând teritoriile lăsate sterpe de către doula și încă aveau probleme cu triburi rătăcite de invadatori. Care încă se ascundeau în marile nebuloase și printre rasele care se împotriveau oamenilor.
- Dar vor instala fortărețele. Puterea de foc suplimentară va fi de ajuns să țină la distanță intrușii.
Știam ce vorbeam. O fortăreață spațială era de ajuns să sperie și pe cei mai vajnici luptători stelari. Construcții masive, lumi în miniatură, deținând o putere de foc pe măsură, cu zeci de proiectoare de fluxuri antimaterie și tunuri vortex. O duzină de reactoare cu singularități ofereau energia lor unei astfel de fortărețe, asigurând ca întotdeauna exista destulă pentru arsenalul distrugător dar și pentru scuturile care țineau la distanță amenințările.
- Dacă zici tu, ironiză holograma.
- Dă-mi o linie cu Centrul de Apărare. În camera mea.
Drumul către camera unde îmi petrec marea majoritate a timpului când sunt acasă trece prin grădinile interioare.
Câmpuri de tracțiune se extind și întrețin atmosfera potrivită în fiecare porțiune. Orhidee sălbatice trăiesc alături de ferigi uriașe și iederă sugrumătoare. Flori de flutur își arată splendoarea în umbra stejarilor și a frasinilor. Toate sunt aranjate în așa fel încât să simuleze 100% mediul natural din care provin plantele.
Nu am numai plante în această grădină, sunt și o droaie de animale mai mici, toate native de pe Pământ. Maimuțe, jderi, pasări, bursuci, și multe altele care trăiesc ca acasă păzite cu grijă de roboți. Era un adevărat spectacol să vezi cum încearcă roboții să prindă veverițele sau nevăstuicile pentru a le vaccina. Mai ales nevăstuicile și maimuța care aveau destulă inteligență pentru a ține minte anumite limitări ale roboților.
Camera mea este circulară și are cel puțin douăzeci și cinci metri în diametru. Partea centrală este un pic mai joasă, acolo podeaua este specială. Formată din modelin.
Căci cu toate că materialele inteligente biomorfice sunt folosite în aproape orice domeniu armele multifazice le transformă în praf cu prea multă ușurință și de aceea prefer să nu-mi construiesc casa din ele. În plus modelinul este racordat la mintea mea și pot să-l modific cu un singur gând.
Întreaga încăpere este ocupată de o parte, cea mai valoroasă pentru mine, a colecției mele de obiecte mitice și de cult de pe lumile pe care le-am vizitat.
Sunt aici măști rituale de pe Agara 5, un totem de hadeș de pe Nazil. Puțin mai încolo, lancea sacră a regelui-preot Hft‘gsi, cea cu care, spune legenda, regele luptase împotriva zeilor coborâți din cer. Personal cred că legenda se referă la venirea unor străini și nu zei dar nu te poți pune cu câteva zeci de preoți fanatici.
Cea mai importantă piesă este craniul de cristal provenit chiar de pe Pământ, abandonat aici cu mii de ani în urmă și a cărui proprietăți încă rămân un mister.
Când pun piciorul pe modelin un fotoliu comfortabil se ridică în mijloc. Mă așez în el și dau o comandă pentru activarea legăturii. O hologramă se manifestă direct în fața mea. Este un bărbat pe la cincizeci de ani într-o uniformă verde închis. Comandantul Mihai, conducătorul Centrului de Apărare Planetară.
- Îmi pare bine să te văd Daryd - mă salută el.
- Comandante, îmi pare rău să te deranjez dar aș dori să știu dacă ați identificat nava care a încercat să treacă de apărarea planetară.
- Vas neidentificat de tehnologie ixala. A trebuit să-ți mutăm nava mai aproape de oraș, lângă Pol, pentru a fi siguri că nu va fi implicată în caz că nava trecea de cordon. Unii dintre istorici au fost destul de tulburați și cer să plece. Mai ai nevoi de ei?
- Dacă și-au terminat cercetările, din partea mea sunt liberi să plece, dar să descarce toate cercetăriile și memoriile în baza de date. Nu voi avea timp să mă uit peste ele în viitorul apropiat deoarece mă întorc printre cei de jos dar le voi studia de îndată ce mă voi întoarce.
- Așteptăm să ne contactezi după ce îți termini misiunea.

Holograma dispăru. Acum aveam timp să mă ocup de treburile mele imediate.
- Demera. Afișează harta cu satul lângă care am fost atacat. Full real, vedere de sus și analiză.
Harta se desfășură sub mine. Cerând analiza vedeam absolut toate informațiile despre zonă. Înălțimea și specia copacilor, tipul de sol, nivelul de toxicitate, umiditate în aer, numărul de persoane din zonă, toate animalele, orice sursă de energie cât de mică care exista în zonă. Analiza arăta și mișcările mele și a celorlalți din ultimele ore înainte de atac.
Date preluate direct de la rețeaua de sateliți.
Foarte interesant.
- Imagine în timp real, pentru împrejurimile satului.
Un grupuleț de puncte roșii apăru lângă sat, un pic mai spre Nord-Vest. Măresc imaginea, un grup de figuri umane, desemnate ostile de către inteligența artificială. Bandiții. Dar pe moment nu păreau a se mișca sau a face vre-o mișcare ostilă.
- Demera, te rog arată-mi istoria locului din ultimele zile.
Timpul păru să fie dat înapoi în hartă, aleargă nebunește în jurul meu mai repede decât îl puteam urmări. După câteva secunde, timpul se opri și începu să curgă din nou liniștit. Era pentru ultimele trei zile. Totul păru normal până cu o zi în urmă când un grup de semnale apăru din Nord. Un grup mare de semnale.
- De unde vin bandiții?
- Nu știm cu exactitate, a existat o furtună ionică peste întreg teritoriul. Cu o probabilitate de 90%. Din Arsul.
Memoria mea suplimentară avea toate datele despre Arsul. Cel mai mare oraș din Vestul locuit, era un adevărat rai pentru răufăcători de tot felul. Condus cu o mână de fier de un tiran, orașul își răspândise influența peste întreaga regiune. Armatele sale continuau să-și taie drumul cu sabia în oricine ar fi încercat să ridice glasul pentru independență.
Demera continua netulburată:
- Se pare că a avut loc o răscoală.
- Nu știam; am întrerupt-o.
- Ai fost plecat de multe zile. E în raport. Nu era o urgență. Și nu avem date exacte despre ce s-a întâmplat acolo. Istoricii au cerut o microsondă camunflată în zonă pentru a înregistra detaliile, dar s-a pierdut după o defecțiune ciudată. Alta nu a fost trimisă. Dar au fost conflicte puternice. Avem înregistrările de la senzori.
- Poate ar trebui să-mi îndrept pașii spre Arsul.
- E încă zonă de conflict - se burzului Demera - Dar să revenim la bandiți. Am găsit ceva interesant. Nu au fost monitorizați pe întreg traseul dar la un moment dat nu au mai fost identificați unde ar fi trebuit să fie. O zi mai târziu au fost găsiți la o distanță mult mai mare decât ar fi putut să o parcurgă cu mijloacele lor primitive.
- OK, mă predau. Fă o analiză amănunțită și reconstrucție pentru ei în toate direcțiile.
- Îmi va lua cam o oră să o termin.
Am ridicat din umeri într-un gest învățat de la pământeni.
- Voi fi tot aici. Treci la treabă.
Cât timp Demera își făcea analiza, eu m-am hotărât să vizionez pachetul de știri din galaxie. Ea deja le triase, și le-a pus în față pe cele care m-ar fi putut interesa. Nu erau așa de multe, am fost plecat doar pentru șapte zile.
Câteva războaie locale între rase cu gradul patru și trei de tehnologie. O rebeliune a inteligențelor artificiale pe o planetă de nivel trei. Interesant, planeta fusese vizitată de preoții cultului Trans chiar înainte de revoltă. Dacă se dovedea că erau implicați, aveau să suporte repercusiuni serioase de data asta. Până acum reușiseră să scape de orice repercusiune pe termeni legali, dar nu și acum, cauzaseră pagube serioase infrastructurii în întregul sector.
O navă care făcea cercetări la marginea galaxiei, cercetări clasate secret, explodase într-o ciudată instabilitate spațiu-timp. O notă adăugată de Demera, mă informa că la cererea ei de informații suplimentare se răspunsese negativ pe motiv de securitate. Dacă se refuzau unui Observator informații suplimentare atunci însemna că problema era gravă. Investigarea era în curs, mai puteam să aștept până se găsea ceva.
Pe Pandora se descoperise o nouă relicvă care data încă de la formarea galaxiei. Un amănunt care mă interesa în special, era vorba de relicve datând de dinaintea A’sa cu mult. Nici măcar ei nu știau de la cine proveneau relicvele. Am atins o comandă cerând date suplimentare. Răspunsul a venit aproape imediat, nu erau disponibile date suplimentare, relicva fiind încă cercetată.
O altă știre îmi atrase atenția. Se mai ținuse o întrunire a Consiliului. În ea se discutase despre planul câtorva dintre colegii mei de a porni către galaxia MA-279. Proiectul întâmpinase rezistență din partea celor care credeau că există destule probleme în galaxia noastră și o astfel de expediție ar fi necesitat costuri enorme nefiind prioritară.
Personal cred, că o mulțime dintre cei ce sprijină proiectul vor să plece doar pentru a deveni zei într-o galaxie mai tânără.
Chiar și A’sa se opun. Spun că suntem prea tineri pentru a avea o asemenea responsabilitate.
Cu jumătate de inimă le dau dreptate. Rasa umană nu este încă la nivelul de maturitate de care este nevoie pentru un asemenea pas. Am evoluat mult în ultimii 2000 de ani, dar încă suntem tineri, A’sa sunt aici de milioane de ani și ar trebui să învățăm mai mult de la ei.
Mai era o notă în stilul simbolic a Demerei pe o sferă-info.
Am atins sfera de câmp și o mare de informații se revarsă peste mine. Ixalii făcuseră un nou transport de tehnologie interzisă, tehnologie de manipulare a gândurilor și ADN-ului, către o rasă războinică. Ixalii continuau să exporte tehnologie de orice fel chiar dacă rasele vechi îi avertizaseră că era periculos și interzis. Ba mai mult, li se impusese embargou economic.
Ixalii nu puneau mare preț pe avertismentele raselor vechi, nici pe embargouri. Aveau destule resurse în spațiul lor. Tehnologia lor era extrem de avansată și o vindeau către oricine avea destui bani să o cumpere.
Oamenii au avut conflicte repetate cu ixalii, atât deschise cât și pe ascuns, de-a lungul istoriei. Mai ales de când A’sa îi luaseră pe oameni sub aripa lor protectoare.
În curând ixalii vor trebui puși la locul lor. Se cocea un război. Un război deschis care ar fi putut deveni un pericol pentru întreaga galaxie. Dar în mod sigur vor exista raiduri de pedeapsă. Poate mă voi alătura și eu. Ixalii au nevoie de o lecție aspră. O lecție care a întârziat prea mult timp.

*****

- Analiza este completă; mă anunță Demera
- Așa de repede?
- A fost mai ușor decât credeam. Îți arăt!
O altă hologramă se materializă în jurul meu, reconstituirea evenimentelor.
- Probabilitate 90% să fie reală.
Două siluete apărură. Lungi de 10 metri arătau ca niște bărci, puțin mai largi, cu fundul bombat. Pe partea inferioară, erau patru duze de ridicare pentru zbor iar la pupa alta mai mare pentru împingere. Se rotiră, lăsându-mi posibilitatea de a le vedea din toate unghiurile posibile. Puntea era plată, dar se întrezărea posibilitatea unor încăperi interioare, chiar dacă foarte mici. Postul de pilotaj era în față, lângă provă.
- Ce sunt? m-am hotărât să întreb, chiar și memoria mea suplimentară avea probleme în a le identifica.
- Vehicole de transport și salvare de concepție umană, fabricate pe Salin, în urmă cu câteva mii de ani. Mai exact între 5645 si 5900. Probabilitatea indică aceste vehicole ca fiind cele folosite de către bandiți. Amprenta energetică și imaginile senzoriale le confirmă. Sunt îngrijorată de un lucru.
- Ești îngrijorată? Asta e ceva nou.
- De ce rețeaua de apărare nu a detectat vehicolele din timp. O asemenea semnătură energetică nu putea fi trecută cu vederea. De ce nu au fost investigate?
- Demera, corelează ultima mișcare a bandiților cu încercarea de spargere a carantinei.
Fruntea i se încreți o miime de secundă.
- Ai dreptate, au avut loc în același timp. S-ar putea ca energia atacului să fi “înecat” semnalul. Dar tot rămâne întrebarea: de ce nu au fost detectate pînă acum?
- Ești sigură? Ai verificat cu AP (apărarea planetară).
Silueta Demerei se transferă lângă mine și mă privi furioasă.
- Bineânțeles. Nu exista nici un raport cu privire la ele.
- Îmi cer scuze. Ești mulțumită; mormăi
Demera rămase îmbufnată. Câteodată mi-aș fi dorit să nu-i fi dat atât de multă pesonalitate.
- În numele lui Samal, ce caută aici astfel de vase! Carantina a fost străpunsă în vreun fel? Te rog, Demera, caută bărcuțele. Și scanează toate semnalele energetice din zonă. Orice iese din tipar. Pe Pământ nu ar trebui să existe tehnologie atât de avansată în stare de funcționare.
Nu trecu mai mult de trei minute.
- Semnal găsit. Vehicolele se deplasează. Vieză mică, semnătura energetică foarte scazută dar Apărarea Planetară ar fi trebuit să le detecteze.
Mi-am pus bărbia în palme cum fac atunci când încerc să găsesc o soluție. “Ar putea folosi vreun dispozitiv de camunflare? “
- Necunoscut. Nu pot confirma.
- Foarte bine. Să mergem să verificăm chiar noi; am rânjit.
- Ar putea fi periculos; comentă silueta fantomatică.
- Ce, ți-e frică? Ești o personalitate artificială! Ce crezi că ți s-ar putea întâmpla?
- Instinctul de supraviețuire este caracteristica tuturor ființelor vii.
Mă durea deja capul. O ființă artificială care se considera vie! Avusesem asemenea probleme cu IA prin anii 3000. De atunci le țineam la un nivel la care se considera că nu puteau atinge conștiință.
- Tu doar du-ne acolo. Mă ocup eu de restul.
Având în vedere statutul meu de Observator, casa îmi este plină cu tot felul de arme. De la simple sulițe și săbii până la arme de ultimă tehnologie cu antimaterie. Arme de atac dar și de apărare.
În cala principală se găseau, în stare de repaus, diferite tipuri de roboți.
Am activat doi roboți Caută și Neutralizează și o Gardă de Corp. În timp ce artificialii Caută și Neutralizează sunt construiți pentru forță brută și putere de foc, garda de corp are reflexe la nanosecundă și corp amorf cu celule inteligente, fiind gata să ia orice formă potrivită pentru a-și apăra stăpânul. Imediat ce l-am activat, își formă un cap rotund cu senzori în toate direcțiile.
Am mai activat și doi roboți de casă pentru transport. Matahale necomplicate, singura lor menire este să transporte lucruri. Partea inferioară este sferică, conținând sursa de putere și proiectoarele de tracțiune în timp ce partea superioară are o formă dreptunghiulară nefinisată. Pentru munci delicate au două brațe amorfice care pot oferi precizia unui chirurg. Sunt instrumente ‘bune pentru orice’.
Cât timp eu meșteream la artificiali, ne deplasaserăm în apropierea taberei bandiților. Luând singură decizii, Demera ridicase nivelul câmpului de camunflare și trecuse întreaga locuință la stare de alertă. Sisteme de detecție puternică cercetau regiunea, în timp ce scuturi de forță ne-ar fi protejat și în interiorul unei supranove.
- Văd că te pregătești pentru o luptă; am remarcat când m-am reântors în cameră.
- E bine să fii pregătit. Te citez chiar pe tine; răspunse Demera fără a se arăta.
- Ai găsit bărcile ?
O hologramă apăru în fundal. Ambele bărci se aflau lângă ceea ce Demera desemnase, cortul șefului. Era mai impunător decât celelalte. Și emitea o urmă fantomatică de radiație. Probabil de la ‘bărci’. Semnalele indicau treizeci de ființe în tabără, ceilalți, erau cu toții patruzeci și doi, probabil își petreceau vremea printr-o mică ‘escapadă’.
- Poți să-i atingi pe toți cu neuroparalizatoarele?
- Știi bine că unda își pierde coeziunea pe distanțe mari. O parte sunt în afara razei de acțiune.
- Trimite unitățile Caută și Neutralizează după ei.
Unitățile nu pierdură timpul, lunecând neauzite pe câmpuri direcționale se poziționară deasupra țintelor.
- Toate țintele în raza undelor; raportă Demera.
O cunosc deja, ar fi vrut să declanșeze armele imediat, dar toate IA au o programare precisă privind formele de viață inteligentă. Nu au voie să le cauzeze rău decât în situații de risc privind distrugerea iminentă sau rău provocat altor ființe inteligente. Chiar și neutralizarea neurală a altor ființe intră în categoria actelor care pot provoca rău ființelor inteligente.
Însă Demera acționase și altă dată fără ordin direct, se prea poate să fie deja la limită. Nu o jignesc lăsând-o să aștepte, ar putea lua ea decizia.
- Foc !
Odată armele activate, fascicolele de încetare a proceselor neurale mătură întreaga tabără, toate ființele încetează pur și simplu să mai funcționeze conștient: păsările, animalele din zonă amorțesc imediat fiind urmate la scurt timp de oameni.
- Cât va dura efectul? N-aș vrea să se trezească și să ne vadă.
- Intensitatea fasciculelor a fost medie. Două- trei ore standard.
- Trimite roboții de transport după bărcuțe. Să le aducă în cala mare. Ușurel.
Matahalele coborâră rapid și scanară zona. Vehiculele zburătoare se sprijineau pe niște picioare ciudate care clar erau improvizații astfel încât să nu se răstoarne și reactoarele să aibă spațiu suficient pentru pornire. Doi bandiți sunt căzuți în ele dar roboții îi îndepărtează ușor și-i depun la sol. Unde de tracțiune cuprind bărcile și le ridică către cală. Alți artificiali micuți sunt pregătiți să le cerceteze până la nivel microscopic. Sunt decis să aflu ce caută aici.
- Putem să-l scanăm pe șeful lor fără să-și dea seama ? matahalele intraseră în cală și-și depuseseră prețiosul cargou.
- Este posibil; în miimi de secundă Demera calculase toate posibilitățile; va crede că a visat.
- Păi, atunci să-l luăm și pe el.
- Trimit un Caută și Neutralizează.
Comut pe imaginile și primele analize ale bărcilor. Deocamdată doar pe dinafară, dar sistemele operează la maxim căutând o interfață cu celulele de date, dacă au mai rămas, din vehicule. După codurile de identificare le-am găsit proveniența pe Salin și un vas de croazieră numit ‘Floarea Spațiului’. Vas presupus pierdut undeva în Sistemul Solar în 5724 A.D..
Se prea poate ca cineva să-l fi găsit mai demult și să fi recuperat bărcile de salvare. Bine măcar că nu erau dotate cu sisteme de armament. Dacă cineva ar fi reușit să reactiveze armament antic, am fi fost toți în probleme până la gât (asta dacă rasa are gât).
Totuși cel care le-a găsit a avut cunoștințe tehnologice. M-am hotărât să rechiziționez memoriile, sistemele de producere a energiei și de comandă, înlocuindu-le cu copii nefuncționale.
- Cred că cel mai bine este ca Apărarea Planetară să trimită o echipă de investigare. Eu trebuie să mă întorc la misiunea mea și să termin turul sub deghizarea de negustor; i-am spus Demerei în timp ce priveam cum artificialii înlocuiesc piesele
Aveam de gând să inspectez personal vehicolele înainte de a le trimite înapoi. Artefactele tehnologice sunt interzise pentru o societate de câteva zeci de milioane împrăștiată pe întreg globul și care abia iese din epoca barbariei.
- Alarmă !! Alarmă !! Alarmă!!!
Vocea Demerei se revărsă direct în capul meu în timp ce holograma ei apăru pe toate fundalurile și ecranele. Garda de Corp se metamorfoză rapid într-o creatură cu tunuri disruptoare care scana totul în jur.
Pereți de forță se activară în anumite puncte ale locuinței barând orice acces. Câmpuri de carantină prinseră viață izolând Medical, Motoare, Puntea de Comandă.
După câteva secunde de uluire, nu mai văzusem de mult o alarmă, am încercat să intru în sistem. Dar comenzile de câmp erau paralizate. Imposibil.
Odată dezmeticit am activat sistemul de comandă manual și am trimis comenzi prioritare către Demera și către procesorul central pentru identificarea sursei alarmei. Nu putea fi ceva atât de grav încât să se instaleze alerta maximă.
M-am trezit cufundat în câmpul virtual conținând schematicile casei. O lumină roșie clipea puternic din laboratorul medical.
- Problemă neutralizată; se auzi vocea Demerei puțin tremurând.
- Demera. Ce s-a întâmplat. Acum!! mă răstesc puțin speriat
- Trebuie să contactăm imediat Apărarea Planetară. Avem o problemă.
Imaginea se schimbă arătându-l pe șeful bandiților întins pe o masă medicală într-un câmp de forță. Mai multe zone ale corpului pulsau în roșu aprins.
Demera își trimise raportul corelându-l cu imaginile.
- Este un hosinar doula. Un hosinar modificat genetic.
Hosinarii au fost încercarea doula de a penetra societatea umană pe timpul războiului. Pe dinafară arătau ca oamenii dar pe dinăuntru au un parazit care poate depune ouă printr-un orificiu stomacal. Dacă ouăle sunt depuse în interiorul unei gazde compatibil genetic, parazitul care crește poate prelua controlul unor anumite funcții cognitive.
În timpul acțiunilor de pe Pardi, hosinarii au infectat un întreg oraș de câteva milioane de oameni în mai puțin de o săptămână. De obicei hosinarii sunt în permanență în legătură cu doula pentru comenzi. Nu prea sunt deștepți de unii singuri.
- Avea implantat un dispozitiv de apărare ixal; Demera își continua expunerea; În clipa când l-am injectat cu un drog ușor, apărarea s-a activat trimițând sute de viruși electronici și viruși biotech în sistemele mele și aer. Viruși ucigași și replicatori. Dacă ar fi străpuns sistemul, l-ar fi luat sub control și s-ar fi transmis mai departe în rețea. Noroc că sunt vechi, de pe vremea războiului. Acum suntem în siguranță, dar continui să mențin câmpuri de carantină în Medical.
Asta nu e de bine. De fapt este rău de tot. Nu numai este carantina străpunsă dar mai erau și doula pe Pământ.
Doula cu tehnologie ixala.