Am rugat-o pe Cornelia să mă ducă la târgul de mașini.Ea nu m-a întrebat de ce dar eu m-am simțit obligată să-i spun motivul.
-Vreau să-mi cumpăr o mașină. Mi-am răscumpărat casa de la centură.
Cornelia m-a privit în ochi, cu atenție și mi-a zâmbit complice. După patru ore de bănănăială și negocieri, mai mult sau mai puțin simulate, aveam o mașină pe numele meu, cu plinul făcut, gata de a mă servi cu promptitudine.
Am plecat cu Baloo acasă la noi, cu mașina noastră. Clanța aceea de bronz mi-a reamintit de venirea acasă, de la maternitate, cu Mihai și cu Adam. Am descuiat tacticoasă savurând senzația de "acasă". Am băgat mașina în curte am scos "ronțănele" din portbagaj și am dat cățelei ce-mi lingea mâinile. Baloo s-a mirosit îndelung cu "bălana" apoi s-au ignorat reciproc.aveam emoții. am intrat în casă. Până și ureche electronică era la locul ei și chiar funcțională. Ușa camerei lui Adampăstra aceeași plăcuță gravată cu semnul alfa. Am sunat copii și le-am spus despre casă. Uitasem , din nou, de fusul orar și i-am trezit din somn. Mormăitul englezit de la capătul celălalt al firului m-a făcut să-mi cer scuze și am închis rapid promițând că voi reveni la o orărezonabilă pentru America. Am cumpărat lenjerie de pat, detergenți, articole de igienă personală, flori în ghivece, pentru balcon. Am sunat-o pe Narcisa și , după ce i-am dat vestea, s-a grăbit să vină să mă ajute. După două zile de muncă am reușit să fac aproape totul să arate ca pe vremuri. Pe seară, am căzut răpuse de obosealăOare asta a vrut să spună baba Șerbana când mi-a spus să fac ce trebuie făcut?Am vorbit cu copii și Adam nu se dădea dus de la telefon. Mâine este duminică. Narcisa mi-a propus să facem inaugurarea casei, cu invitați, bufet rece, un șpriț. I-am spus că mă simt , încă, obosită. Ea a insistat argumentând că de toate se va ocupa ea împreună cu Cornelia de toate pregătirile. În spatele acelor cuvinte am simțit un complo tandru al celor două prietene. Chiar și așa nu prea îmi surâdea ideia așa că am replicat:
-Nu e grabă! La asta ne gândim mâine.
Pe Narcisa a pufnit-o râsul, spunând:
-Ne schim ba tă! Același, invariabil, "la asta mă gândesc maine!"Tu trăiești azi și nu mâine. Trăiește ziua de azi!
Am izbucnit amândouă în râs. Râdeam cu aceeași poftă cu care râdeam la glumele lui Mihai, mai fără perdea, condimentate , adesea cu vorbe, aproape, triviale. Adesea mă provoca doar să mă audă râzând. Nimeni, în afară de Mihai, nu remarcase vreo inflexiune aparte în râsul meu, El îmi spunea că acesta seamănă cu cântecul rândunelelor când stau pe sârmele de telegraf. Era prima dată când râdeam cu poftă, descătușată, după dispariția lui Mihai dar nu mă simțeam vinovată. Narcisa a plecat. a doua zi, de dimineață, tanti Maria a venit să dea de mâncare la câini cu toate că îi spusesem că mă voi ocupa eu de această treabă. Îi spusesem că poate veni oricând dar asta va fi una din problemele mele.
A intrat în curte cu un hârleț în mână. L-am sunat pa robert rugându-l să vină pe la mine, cu sculele. A fost foarte mirat să-mi audă glasul și cererea dar a venit. Mi-a repus în funcțiune arteziana, piscina și a revizuit toate instalațiile sanitare. Nici eu și nici el nu am pomenit ceva de Mihai. După ce a terminat am întrebat de costul lucrării. replica lui m-a făcut să mă simtjenată și să-mi promit că nu voi maui apela la serviciile lui.
-Din partea casei, doamnă! Și oricând aveți nevoie, cu plăcere.
Mi-a sărutat mâna, s-a urcat în vestitul"tanc de oraș", aruncând lădița cu scule în portbagaj. Coada lui de cal era înspicată de vârstă dar chipul nu lăsa să se vadă anii, ce trecuseră peste fiecare din noi. La puțin timp au venit și tipii de la cablu. De acum aveam și TV și internet. Viața își relua cursul ei firesc. Am intrat pe "mess" și lista de prieteni era în așteptare. câteva dintre fete erau online. M-am "ascuns" și am coborât la poartă. tanti maria nu plecase și mă aștepta sprijinindu-se în hârleț.
-Sărutmâna, tanti Maria, spune!
- Bunăziua, doamnă... Știți, dacă nu este necaz, aș vrea și eu câțiva bulbi de stânjenei, din cei mari și roz, pe care îi aveți pe lângă gard. Și așa trebuiesc rărițiși, după ce mi s-a prăpădit omul, au pierit și ei. Tare mult îi plăceau lu Vasile al meu.
-Sigur, tanti maria! Bei și o cafea?
Tăcerea ei mi-a confirmat invitația și am plecat să prepar drogul nostru cel de toate zilele. ceștile, aburinde, tronau pe măsuța cu rotile. O priveam pe tanti maria, care scosese doi bulbi și, dintro dată, am văzut-o cum s-a oprit încremenită.
-Doamnă! Doamna Dalia!!! Veniți, vă rog, am dat peste ceva aici.
M-am apropiat ți, urmărindu-i privire înțepenită lângă lama cazmalei, am văzut o lădiță, cam cât o valiză, căptușită cu tablă zincată. Am dezgropat împreună valiza. Capacul nu era încuiat și nu era prevăzut cu bride pentru lacăt. tanti maria fabula, fremătând, despre cocoșei de aur, pietre scumpe. Am ridicat capaculș.Înăuntru, sub o folie de plastic înfășurată de mai multe ori, am găsit un calapod de cizmărie, cu trei picioare, pentru reparat încălțăminte și o mulțime de hârtii împachetate , la grămadă,în hârtie ceruită. Toate erau scrise de Mihai. Recunoscusem scrisul dezordonat și mărunt. Dezamăgirea babei era fără margini. Cu fața brăzdată de riduri, acoperindu-și cu greu dezamăgirea, a acoprit înapoi groapa, a netezitpământul, și-a luat florile și a plecat. Am tras valiza grea pe terasă. Am lăsat capacul ridicat, capac ce se ținea într-o bridă de piele, am intrat în casă să-mi aduc o sticlă cu vin rece și un pahar.
Când m-am ăntors am găsit câinii mirosind conținutul valizei și dând bucuroși din coadă. Memoria olfactivă a cățelei albe era, poate, justificată dar baloo? Să-l fi cunoscut Baloo pe Mihai? Am sărutat cățeii pe trufe și i-am îndemnat să plece.
Hârtiile mari și mici, conțineau, pe lângă o mulțime de idei pentru poezii sau povestiri, ascundeau și o hartă a Spaniei, cu marcajele drumului meu pe calea spre santiago. Câteva caiete cu versuri și gânduri, completau lista obiectelor. Pe una din coperți scria: "gânduri scurte". Am deschis caietul. Pe prima pagină era caligrafiat, cu caractere gotice,"un pom, o casă, un copil, o carte". Apoi filele erau pline cu scrisul lui , ca de om zgârcit. Câteva zile am tot citit și am sortat tot felul de hârtii și hârtiuțe cu însemnări. Într-una din pagini era evocată copilăria din verile petrecute la Þăndărei,cu toată lumea aceea, ciudată și stufoasă de rude, sau nu, care se țineau că ar fi neamuri pînă la a cincizecea spiță.Poate căă oprirea mea la Þăndărei nu a fost întâmplătoare.
"Fă ce trebuie făcut!"
Va trebui să închid cercul și să-i publicversurile și proza
De ce nu a făcut-o el însuși? Timp și bani ar fi avut.
Să fi fost nemulțumit de scrieri sau mi-a lăsat acest mesaj de final.