poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-07-25 | |
La a doua reîntâlnire,ceva era diferit;s-au deschis parcă ușile sufletelor noastre,și discuțiile curgeau lin,ca apa pe un acoperiș de sticlă înfocat de razele Soarelui care anunțase din-nainte furtuna ce urma să vină.
Eram foarte sentimental,sentiment nemaiîntâlnit de mine până atunci,deși vorbe frumoase știam să aleg oricând,dar fără să le simt sau să le fi trăit vreodată,ca un plagiat bine întocmit,dar pe care ochiul critic al unui cunoscător,chiar dacă nu l-ar recunoaște,cu siguranță ar simți lipsa autenticității.Totuși acum eram un veritabil poet,care mai întâi simte apoi spune ceea ce simte,iar cuvintele nu trebuiau alese,ele veneau pe nerăsuflate,uimindu-mă parcă. Rămăseserăm tăcuți o vreme,gândurile erau trecătoare,reprezentate de vise,dar care treceau ca niște norișori albi pe cerul albastru deschis,care se dizolvă făcând loc la alții,ce urmau aceeași soartă,animând bolta cerească,la fel cum visele animau gândurile noastre. O doream.Săruturile noastre prevesteau cea mai frumoasă noapte din viața mea.Era superbă!Parul,de care mă agățasem într-un joc care continua de la sine,era zburlit,plin de senzualitate sălbatică,ce incita fiecare celulă din corpul meu.Ochii străluceau în semiîntuneric,radiind lumina verde și pasiune,și buzele jucau un joc de-a prinselea cu mine,apropiindu-se și depărtându-se în momentul în care vroiam sa i le sărut.Uneori reușeam,iar atunci o mușcam și nu îi mai dădeam drumul până nu promitea că nu mai face,ca apoi să îmi spună ca avea degetele încrucișate. -Auzi,tu m-ai iubit vreodată?iar ochii îmi arătau că vroia un răspuns,că întrebarea nu fusese pusă doar așa,să ceară un răspuns fix,vroia explicații și detalii.Evit răspunsul cu o încercare de sărut,dar ea mă evită,dându-se înapoi. -Paul!Răspunde-mi! -Poate că da,poate că nu...Acum te iubesc...sincer...asta e tot ce contează! -Þi-ai bătut joc de mine! -Nu e adevărat!Ce-ți veni?Eram tânăr,vedeam altfel viața.În plus,tu erai un copil atunci... -De unde știu că nici acum nu îți bați joc...că nu sunt un alt capriciu de-al tău care după ce e satisfăcut e uitat deja? Nu îi răspund nimic și mă prefac supărat.Îmi aprind o țigară,așezat pe marginea patului. -Mi-e puțin teamă...nu te supăra...mai bine nu îți ziceam nimic;și iar îi simt aerul copilăresc,ca atunci când eram copii amândoi și făceam pe supăratul,doar ca să o fac să își ceară scuze. -Te înțeleg,dar înțelege și tu că mereu ai fost specială pentru mine.Nu m-aș fi întors altfel... -Ia-mă în brațe atunci! -Mai presus ca iubirea,e doar țigara! Nici nu apuc de terminat fraza,că mă trezesc cu o pernă în cap,urmată de o a doua.Îmi cere o țigară,apoi spune că nu vrea decât un fum,iar când îi dau o stinge. -Dacă vrei țigară,trebuie să treci de mine! Intru în jocul ei și o strâng în brațe,căutând să ajung la pachetul pe care îl ținea strâns la spate.Bag mâna sub talia ei,iar pieptul i se arcuise evidențiând sânii,iar jocul nostru căpăta încet semnificații pasionale.O imobilizasem și începusem jocul ei de-a sărutul care nu durase mult,căci în momentul în care îmi prinse buzele se înmuiase toată și mă strânse în brațe,continuând jocul început mai devreme. A doua zi o trezisem cu săruturi pe abdomen și sâni,iar lucrul acesta mi se părea oarecum interesant pentru că,pentru prima dată,simțeam rostul lor;Era un fel de mulțumire că e acolo,de răsplată,mai bine zis,așa simțeam că îi arăt că țin la ea.Era pentru prima dată când vedeam azi ca o continuare,nu ca un nou început.o continuare alături de ea,frumoasă cum era,radiind ca și cum ar fi renăscut,ca natura primavara,cu muguri verzi și felurite culori oferite de florile care jubilează și ating ochiul obosit de strălucirea zăpezii care nu de mult se topise. Mă sărutase și ea la rândul ei,cu privirea ridicată spre mine,coborând ușor de pe piept spre abdomen. -Cam nesătulă mai ești tu...Cât crezi că poate omul? -Nesătulă de tine!Și poate omul...știu eu... -Acum ești nesătulă de mine,și mâine o să sari în brațele altuia,pentru că are sprâncenele pensate și e depilat pe picioare. -Ești rău!Nu o să te părăsesc niciodată! -Doar nu vrei să îmi stai toată viața pe cap? -De ce nu? -Păi în fiecare dimineață tot tu?O să mă plictisesc...mai ales că ești și urâtă de pe acum...Peste 10 ani nu o să te mai las să ieși din casă! -Nu nu...nu asta îmi doresc de la viață! -Ești un prost,Paul! -Serios!O să fim doi bătrâni care nu se suportă! -Dar o să ne prefacem că ne iubim... -Deja nu te mai suport! Făcea pe supărata,iar lucrul acesta o făcea mai atrăgătoare! Elena |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate