poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1630 .



Un mod de integrare în absolut V
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [marius niþov ]

2010-06-29  |     | 



Multe gânduri negre îi trec omului prin cap în situații limită. O voce îi șoptea lui Mark să renunțe la demascarea sistemului, la tot, chiar și la viață. Așa căuta de multe ori o variantă de aș pune capăt suferinței. Prima dată îi trecu prin cap să se arunce de pe un pod sau clădire înaltă, dar se gândi că ar putea scăpa schilodit și cea mai la îndemână cale de ușurare o vedea într-un accident pe stradă, adică să cadă în fața unei mașini. Cu intenția asta pornise pe marginea unei străzi destul de circulate, Leidsevaart, în apropiere de Frans Hals Museum. Însă, nu știa ce rost mai avea și moartea, dacă nu cumva era mort deja ca toți cei ce erau cobai în experimentul morții lente. Reușise performanța să facă foamea patru zile, nu mai avea bani decât să-și cumpere țigări, ultimul pachet. Renunțase la abonamentul tv, revista Informația financiară, încălzirea locuinței, abia reușea să plătească chiria și curentul cu banii ce-i câștiga pe tunsul gazonului la câteva familii înstărite de avocați. Trăia drama neputinței de a ieși dintr-o situație care nu-i dădea liniște, nu avea încredere în nimeni, nu știa dacă instructoarea de la hotel nu era trimisă chiar de sistemul informațiilor speciale să-i întindă o cursă. Cine se mai putea lupta cu cei ce acaparaseră puterea peste tot, nicio instituție nu mai funcționa normal, cui să-i ceară sprijinul? Un claxon și o înjurătură îl treziră din deznădejdea cumplită, simți o mână puternică pe umăr și fu tras într-o limuzină neagră.
- Ești nebun? Nu te pot vedea așa! nu-i venea să creadă că Wanda devenise grijulie față de soarta lui, îi spuse șoferului să-i ducă la domiciliul ei și acesta înclină din capul neobișnuit de mare, parcă avea o parte din arhiva serviciilor speciale în el.
- Ce rost mai are traiul ăsta în disperare? Dacă aș putea să-mi înfig un cuțit în inimă! Îmi lipsește până și curajul sinucigașului, mă târăsc prin zile să asist la propria-mi descompunere psihică, sufletească, fizică. Nimic nu mai mă impresionează, dacă ar veni sfârșitul lumii, ce bine ar fi! și făcu un gest de lehamite, scutură din mână și începu să plângă ca un copil.
- Ce-ți veni, nu e timp de scene lacrimogene, partenere! îi spuse cum avea obiceiul să-l numească pe Erwin.
- Eu, partener?! Sunt la capătul suportabilităților!
- Când ești la cel mai jos nivel al deznădejdii și nu mai contează nimic, abia atunci înveți să lupți cu adevărat! N-ai ce pierde! Aș vrea să nu ne despărțim înainte de a discuta ceva la care țin în mod deosebit. La domiciliu, unde comandase Wanda, se întindea un parc cu flori lung, în capăt era o vilă cu scări și coloane din marmură roșie. Nici nu se îndepărtaseră bine de mașină, se auziră trei focuri de armă, când priviră în urmă și-au dat seama că erau vânați, în lumina lampioanelor se vedea capul șoferului aplecat pe volan. Wanda ripostă, deschise focul să-l protejeze pe Mark, până ajunseseră la adăpostul porților metalice. Din spate se auzi un strigăt, îl nimerise pe un invitat nepoftit.
- Am crezut că sunt paranoic! Dar văd bine acum, cineva m-a urmărit la fiecare pas. Ce dracu vor ăștia de la un ratat?! și deodată simți pe spate o gheară rece, se gândea cât de aproape era clipa dorită și ce frică îl apucase, nu-și mai stăpânea clănțănitul dinților, tremurul bărbiei.
- Dacă pe Erwin l-am pierdut, măcar pe tine să te recuperez!
- Până la anchetă, acolo vei proceda la fel! îi dădu de înțeles Mark că știa ce făcuse în cazul fratelui său.
- Da, acum înțeleg comportamentul tău! era ultima șansă, uneori moartea la timp e cea mai fericită scăpare! N-aveam cum să-l protejez, ar fi spus totul și mulți ar fi fost anchetați din cei ce mai pot întoarce ceva.
- Păi, atunci ce rost mai am în situația asta, de ce nu mă împuști? Îmi iei și mie o povară, viața asta de rahat! își smulse cămașa la piept, se propti în revolver cu forță, hotărât, să-i arate ținta.
- Nu înțelegi, o dată căzut în mâinile lor nu mai ai scăpare, te maltratează până scot totul și după ce-ți spală creierul te folosesc drept momeală.
- Înțeleg bine, am să înnebunesc! Tu lupți împotriva lor?!
- Să intrăm! deschise ușa larg. Vila era în interior un fel de cazemată blindată, o întreagă aparatură era întinsă pe mare parte din pereți în toate cele cinci camere spațioase, trei ecrane și o vitrină cu arme de epocă.
- Un pat ai? Unde dormi?! Wanda apăsă pe un întrerupător, din perete coborî un pat rabatabil, un bufet și împinse două boxe în loc de scaune. Dezbrăcă scurta de piele neagră, desfăcu vesta antiglonț și le aruncă pe un cuier, singurul obiect de mobilier la vedere din casă.
- Servești un whisky, o cafea, ți-e foame?
- Nu știu ce să zic prima dată, dă-mi o țigară! Și o cafea, e cea mai bună masă!
- La cum arăți, cred! Așteaptă o clipă! și dispăru într-o nișă din holul scurt care separa camerele. Se întoarse repede, musafirul nici nu-și întinse spatele pa patul de campanie.
- Ce locuință e asta?
- Până acum n-ai văzut mare lucru, la subsol sunt cele importante, aici e numai dispozitivul de pază, urmărire a împrejurimilor.
- Și dacă e așa bine păzit, cum au intrat cei ce au deschis focu’?
- N-au ajuns în zona de control, erau gata prăjiți! îi răspunse cu un fel de mândrie în glas această femeie tot mai atrăgătoare. Și gata cu nimicurile, vreau să-ți povestesc o scurtă întâmplare cu Erwin. Odată am făcut dragoste aici și am fost atacați de o trupă serioasă, eram atât de încinși în misiunea noastră de salvare a singurei părți încântătoare, dragostea mai nebună decât noi, că nu am întrerupt-o, la sfârșit ne-am dat seama că sistemul de pază își făcuse treaba și el, un dublu orgasm! Erwin avea obiceiul să-mi spună: “din dragoste și de la masă n-ai voie să pleci pentru alte treburi!”
- Dacă păstrezi atâtea amintiri cu el, de ce n-ai făcut ceva să-l salvezi sau cum de mai ești în sistem?!
- Þi-am spus, n-aveam de ales și a cerut-o conștient, știa ce-l așteaptă! În privința sistemului, n-am cum să ies, știi bine și din interior pot să lovesc unde trebuie! Nu știu cât mai crezi din cele spuse, dar dacă regret ceva în mizeria prin care ne târâm… e pierderea lui Erwin! Ești următorul, le voi spune că vrei să colaborezi, nu e nevoie să te mai urmărească. Vom lucra din interior, e singura șansă de a curăța ce trebuie! Și crede-mă, știu de unde să încep! Îi voi face să se lichideze între ei, am probe compromițătoare pentru toți, suficient cât să-și rupă gâtu’ unul altuia. Te voi informa cu cele necesare, ai să rămâi aici până îi voi lămuri în privința urmăririi. Nu ai cum să te plictisești, pe ecrane vei avea suficientă informație să fii viu. Doar asta înseamnă progres, accesul la informații!





.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!