Ca să te duci pe la copii în Capitală, de la Blocurile Rușilor din Drujba ori o iei spre Anfisa Barabanova și aștepți la ia-mă nene, poate iese careva la autostradă la camping, unde inscripționa-va președintele executiv al Partidei Drujbenilor o pancartă cu Bine ați venit în Ciudad de Mcdondo, conchistadori!, ori ieși în stație la rată lângă primărie și te duce, dacă vine, la tren la gară la Cuțarida, facilitându-ți s-apuci loc în vagonete înainte de să se aglomereze la Căgiurzia, mai ales pentru bagaje voluminoase să nu li se ducă și lor banii numai pe mâncare!
După șirul de nopți nedormite, nici vorbă Moluscă să-și poată deplasa oasele tocmai pân’ la albergue la Popas, chit c-alt bagaj decât două pungi de polietilenă galbenă de Istambul, de pe care zâmbea prietenos Gică Hagi de la Galatasaray, în una fiind vrăbioară mânzat pastramă și alte aperitive tipice mezelclasului, deci nu tuburi cu șorici, slănină, zgârciuri, tocătură de pe beregăți, soia și coloranți alimentari ca pentru vidanjclas, iar în ailaltă fursecuri și chec casnic cu rahat românesc și cu cacao olandeză vărsată, precum și niște stixuri, nu avea. Fiind însă și cam caniculă peste creierii de dropie avutarda ai stepei și ai săi, așternută hunic peste pusta noastră patrulată de struțocămile și de niște dromaderi drăguți care aveau trunchi comun, cu 10 milioane de ani în urmă, cu cine crezi, Esmeraldo, ai? cu lama andină!!! care să n-o confundăm cu vigonia, cu acea capră de excepție, al cărui sânge proletar de trei-patru ori mai roșu ca al exploatatorilor, îi permite să reziste-n aerul rarefiat al piscurilor, domnul profesor Dudu Străchinaru, cu ciocații pe pământ trebuia să-și dozeze cu grijă eforturile, ca atunci când îți tai drum cu macheta prin junglă, dacă serios își propunea ca obiectiv operațional s-ajungă devreme la căminele unde-l așteptau, salivând ca niște jigodii pavloviene, Gua și Cica, să le predea marfa, să se converseze cu ei dacă și-au găsit pe Internet alte popoare, iar pe la patru făr-un sfert să fie deja la gară de-ntors, fiindcă dac-avea-n plan s-ajungă pe lumină la Cuțarida, și pe-nserat la Blocurile Rușilor, la bază, la nevastă, ținând cont de descongestionarea trenurilor prin sperierea clienților de să circule doar la nunți sau decese, n-ar mai fi avat decât un rapid lent până la Căgiurzia, cu ruinător supliment degeaba, plus ce ar mai fi dat dacă, ieșind la marginea municipiului la ia-mă nene, n-ar fi-ntâlnit vreun fost elev să-l întoarcă la Cențica gratis, în virtutea la ce făcuse și el pentru el, carte și educație, așa că la strategii de transport tot imaginând, neglijă să fie atent unde se așează, adică să-și păzească pantalonii ca pe obiectivele cadru din cap, deoarece alții buni nu mai are, și cum sosi-n stație, se puse cu aria curriculară nemijlocit pe-o buturugă de plută uriașă, doborâtă pentr-un chioșc, doborât și el că s-a ctitorit peste răspântie complexul Statornicia, unde-ar găsi o bere rece la megasticlă de doi litri, de drum, și de… așteptare, deoarece nu era nimeni, semn că rata tocmai trecuse. Dar și dacă supraviețuia chioșcul, rânji urât Moluscă, aș fi citit pe geam: N-am tichete! Futu-vă-n gură de clienți! Patronul vrea să vă buzunăresc doar de sume mari!
Era mahmur și fără chef. Îl trăsese curentul astă-noapte și-l cam durea oranj capul în stânga cu ceafă cu tot, din care pricină când se întorcea să vază dacă vine, se-ntorcea ca lupul. În plus, visase că intrase-n București coborând nu din tren, ci dintr-un poștalion și că voise să-l cucerească pe municipiu, zicându-i că și ACUM între noi doi, în morții mă-tii!
Se culcase cu Cențișor și gospodina adormise instantaneu, frântă complet după rânduri-rânduri de prăjituri, curățenie și spălat rufe, că nu le putuse extinde pe sâmbătă, fiind convocată la primărie cu celelalte, sub șefia previzibilă a Corelei Drob, care s-a remarcat față de director, primar și Agheev prin panourile cu care a pavoazat școala, dovedindu-se a fi o adevărată formatoare. Tot panouri poate puțuleau ele-n holul unde așteaptă peonii, unii cu pălăriile boliviene din pai negru în mână, alții cu ușankă cu clapete de tanchist trasă pe ochi, fie să intre cu jalbe la pistruiata Cachita, fie să-și plătească impozitele și taxele urmărite ACUM de Salvador Fafulea cu calculatorul. Niște uriașe plăci furniruite, sub egida ziditoare a Meșterului Manole ornate cu fotografii și legende, inițiativa aparținând domnului consilier Marinică, pozele tip panou de onoare fiind ale primarilor care au osârdit după 6 Martie 1945 la noi la Drujba, iar fotomontajele, graficele, aprecierile dumirindu-ne ce au adus ei nou și progresist specific, respectiv care a băgat lampa lui Ilici, care a avut producții record de kok-sagîz la colhoz / sovhoz, care a pavat și ce străzi stricate de tancuri, care a extins școala, care a înființat dispensarul, care baraca de butelii, care a regularizat albia Spălăturii sfidând inundațiile, care a amenajat terenul de futbol cu vestiar, care a săpat o fântână-n cimitir, care a comandat troiță ca a lui Nichita, care a mutat gardurile sădind lalele, smochini și eucalipți, la unii nacealnici ai sovietului local urmând totuși a se mai râni în arhive, ideal fiind ca fiecărui ales al Domnului ca să fie ales să păstorească alegători să i se găsească realizări!
Realizări? Ah, EXISTÃ niște posibilități, părea să numere bani prin somn azi-noapte Inocencia, și, cine e băiat deștept și realist, tigruțule, mai poți să te descurci, să faci rost, să te aranjezi în ziua de azi, să te salți din vidanjclas, să devii un vipoi, un văr-importexport-person, un vip, nu o p. , o persoană năcăjită, un… prof așteptând la rată privind cu ură cum unul pe care-l știa de prost, leneș, violent, pârâcios și hoț de pixuri, iacă dar că-și zidește gol până la brâu un etaj la casă dincolo cocotierii popii Panda!
Altminteri, numai mizerii! Cențica ieri terminase cu aspiratorul, băgase primul rând de rufe-n mașină c-un detergent mirosind a soacră și s-a enervat la maxim, până aproape de marxism, că la ce-a mai venit cu pungile înapoi? trebuia să le lase-n morții mă-sii la Camera Pionierului! ce sunt ei? golani??? punga cu aperitive fiind intactă, ca ascunsă-n boxă, iar cea cu dulciuri casnice fiind protejată matern de Ciomolunga, că ia-le, Dudiță mamă, că poate-ți vin copilașii-n uichind, să ai ce le pune pe masă, iar ce nu se mănâncă, să dai la purcel!!! Ceea ce ea și făcuse, dar din greșeală (că tot se-mbuibase el descongestionând Camera Pionierului!), vărsând la găleată tocmai supulița care se cuvenea formatorului speriat de moarte (așteptase baricadat în cazemată să se risipească ortacii lui Frecardo!), sosit asudat și aproape grohăind de mers grăbit, încât avea aerul că parcă șterpelise acele delicatese din dragoste nebună față de Gua și Cica, că e rău la București, printre străini, dacă n-are să-ți trimeată-n permanență părinții, fiind amândoi niște jeguri… didactice, însă când se vor seniliza ai să vezi că vor avea… tupeu să-ți ceară respect! îngrijire medicală-funerară!! milă!!! Plus în plus că el, reticent la dialog și tâlcșou, totdeauna pudic cu Inocencia lui până la plivitul kok-sagîzului sau al maniocului, ezita s-o informeze că tocmai l-a agresat pe Frecardo al lui Ciuvîrin, de jenă să nu trebuiască să se justifice în ce consta abaterea elevului de-a riscat viitorul alor săi, transcodându-le și atribuindu-le un sens propriu obscenelor îndemnuri referitoare în definitiv doar la figurat, propuse de animalul imparicopitat și supersupradotat angelicei Esmeralda, el fiind de fapt ocrotitor față de Cențica că nu știa că ea știa, deoarece recent, dar înainte de să joace Steaua cu Sportu, a adus domnul consilier de la primărie o Statornicie cu poza unei hărțuite-n SUA, prin poncho, iar dânsa-n plin contradictoriu, prețăluind-o precum o codoașă gradul unu, s-a exprimat că la cât de lovită este, Marinică dragă, ca o papaya putredă, murătura asta lăbărțată, e de mirare că un bărbat așa de carismatic ca învinuitul i-a cerut ș-atâtica, un banal moment organizatoric, cum avem în toate lecțiile!
Deci, neexistând comunicare între soț și soție, din cauza EXCEPÞIEI DE LA REGULÃ concepute a impulsiona câștigul la teleloterie ca să se-ntâmple-ncă-n timpul vieții să li se deblocheze tranșa, s-a creat suspiciune de la bani, că de ce mohorții mă-sii de oaie clonată Dolly a spart CAR-ul pentru protocol-potol! Că mai bine băga banii într-o pomană de viu, după care inubliabil reper să tranziteze ei ireversibil de la EXCEPÞIA DE LA REGULÃ PARÞIALÃ, cum a fost de fapt până acum (de n-au câștigat nimic!), la EXCEPÞIA DE LA REGULÃ TOTALÃ, de o fiabilitate compatibilă uie, de va fi exclusă orice întinare printr-o formă sau alta de mozol, a idealului de a câștiga la teleloteria animalelor!
Adevărul fiind că el simțea nevoia s-o plesnească pe muiere mai rău și decât pe Frecardo, aflând cât bănet risipise, depășind ce avea el de luat venindu-i rândul la ROATÃ, care zice Agheev că e ilegală și să nu se mai organizeze-n școală! Devenind evident că nu se mai iubeau Străchinarii, ținând cont și cu cât intraseră amândoi în banii elevilor de fondurile școlii, încât avea să fie de jale când vor completa la loc lunea viitoare la leafă, dacă – precum rata de Cuțarida – o veni luni și nu marți sau miercuri sau joi sau săptămâna ailaltă leafa! că-n republica răsprofilor, disprețul față de bugetar se manifestă și prin iregularitatea plății, de să te bazezi dacă-l împrumuți că-ți dă înapoi când promite!
Da, ei Nu, nu mai aveau din ce să fie cadre… didactice!
Ajunseseră la aria curriculară a sacului și chiar dacă el, la cei 25 de ani vechime, tot nu realizase nici măcar că nu se merită pentru ca să slujești în arhipelagul școlar decât dacă mai ai un serviciu, fie și unul de meditator! ea se hotărâse, ca un corolar al REVELAÞIEI DE LA CUÞARIDA că trebuie făcut ceva, să se angajeze definitiv, de la 1 iulie 1998, la Iordanka Ciuvîrina la manufactura de alfombras, pe un salariu deocamdată cât trei de la școală și pe o funcție compatibilă cu statutul de fată de negustor, aceea de ȘEFÃ de atelier dotat cu jighere noi întru a satisface niște comenzi de pături ulos, pentru niște clanuri Batak din Sumatra sau Tahiti, ex-antropofage de mult, lămurea Brenda-n listokul local, fiind învățătoarea noastră persoană autoritară, curată și economicoasă, plus că nu fura!
Și rata nu mai vine!
Totuși, trăgând o linie dedesubt, măcar avea ce duce la copii de Doi Mai, de Ziua Tineretului Comsomolist, două pungi galbene cu de-ale cavității bucale, că-n alte dăți, nu înainte ca ACUM, ci imediat după leafă, nici nu știuseră pe ce se duseseră banii și de apăruseră datoriile! Așa că lăcrimară de duioșie, sfinți în patul conjugal, ea stinse obiectivele cadru de-un verde dulce și răcoritor ca al bomboanelor mentolate și adormi brusc, vibrând a colibri din buze ca și cum ar fi înnumărat bancnote, iar el continuă să se lupte cu insomnia, cu lătrăturile și cu GRIJILE, cele mai presante fiind că dacă Maricusa nu zice deobicei nici pâs, ia delicat pachetul cu delicatese și, dacă nu-i convine, îl azvârle pe fereastră la jigodiile studențești, Genaro, în schimb, coleric ca nea Mielu, face de regulă urât, o să-l înjure că de ce extinderea mea mi-ai adus iar potol, că eu mă descurc și fără, fac blatul la o cantină și mai mănânc și pe la niște fundații, sau de la gunoaie, MIE să-mi aduci doar cheș, dacă-ți prisosesc banii, fiindcă-s mai competent ca niște ratați ca voi cum să mi-i chivernisesc!…
Iar după ce-oi reveni de la Gua și Cica, m-oi hodini două nopți și-o duminică lângă Cențica, pregătindu-mă sufletește că luni, mamă-mamă, la prima oră, după ce-oi da la porc de dimineață, convorbind cu el despre cum o să-l tai de Crăciun să-l fac cârnați și să-l topesc să-l duc la București, e de așteptat să mă înjunghie și pe mine, să mă pârlească că-s cam hirsut și să mă tranșeze, așa distrofic cum mă aflu, macrofiara de Iordanka Ciuvîrina! Care-și apără supradotatul cum o tigroaică siberiană vărgatul! Barem ultima oară a zbierat ea până și la Didina-Gospodina, de e și aia o țoapă de te trece dintr-o singură urlătură Spălătura, Ampoița și Hodivoaia!… Și ce i-a făcut Haritinei, mamă-mamă, e de groază! Nu-nu-nuuuu, că de ce, fă curvo, Feodor al meu are un nouă și al moașei de ce să aibă… zece la chimie! Păi al moașei, stimată doamnă, a furat mă-sa de pe la dispensar și mi-a adus un stativ de eprubete de la analize, poate și contaminate, că nu prea mai aveam deloc, se spărseseră o grămadă! Ãsta nu e un motiv regulamentar, fă neevaluato, să-i mărești nota! Ai comis fals și uz de fals! Vrei s-asmut toate canalele cetății oligoeducative și toată presulica pe tine, nesimțito? Îți dai seama ce-ai făcut? Realizezi, domnișoară, c-ai cutezat să-mi complexezi supradotatul?… La mine de ce opționalul mă-tii n-ai apelat? Doar să-mi fi dat un fax sau să-mi fi trimis un bilet! Că-ți aduceam EU un TIR plin numai cu eprubete, dacă-ți trebuiau eprubete!!! Să-ți ajungă să-ți bagi și-n aria curriculară! Altădată așa am să fac, Iordanka Ciuvîrina, vă rog în genunchi să-mi acordați iertarea dumneavoastră ca doamnă, precum și binecuvântarea de părinte de elev! Așa să faci, fetița mea!
Doamne, ai grijă de familia mea, că și eu i-am mângâiat pe părinți!
Și rata nu mai vine!
Singura scăpare ar fi să fi tăcut animalul acasă, dar e greu da crezut să nu fi aflat nea Fane, de la careva informator cu vechime, că în sfârșit s-a găsit cineva să-l mai urecheze o țâră pe prințișor!
Aici boul de profesor făcuse o greșeală inexplicabilă: după ce Frecardo, maltratat, revenind dupe hol, i-a promis că-l calcă cu mașina și-l plătește, dobitocul s-a panicat nu ca de un accident auto aranjat de copii – pentru cine știe când! – ci de perspectiva imediată că o să-i penetreze-n clasă cu gașca de absolvenți mai vechi de la joace de pe la Raketta și că, încolțit, o să primească de la ei, șuturi în aria curriculară, ca Saltîciha de la Xena, numai că, la scheletul său, mai degrabă-n arieta curriculară, ceea ce pentru un intelectual cu permis de a citi la Academia Română din vocație, fie și anulat pentru Sala de Studii Unu, deci pentru presulică, i se părea insuportabil, chiar dacă astfel umilit ar fi fost mai motivat să concureze apoi pentru un post de vechil, ca să reguleze și el la rândul lui pe altul, cum ajunsese torționară fosta sa colegă de la Liceul Miciurin!
S-a panicat și s-a baricadat în redută, neînchipuindu-și că-n vremea aceasta o delegație de distinși colegi de-ai lui Frecardo l-au escortat pân-acasă pe agresat, la cetatea cu mesteceni și tricolor, cu palat mult mai voluminos decât biserica și cu grădină patrulată de badigarzi și câini lupi, dobermani și labrador, de l-ar fi făcut muci pe Moluscă dacă și-ar fi pus nobila lor minte c-un distrofic ca el!
Dar nea Fane Ciuvîrin, primind indignata delegație a viitorului României, a ținut să se informeze din mai multe surse înainte de a lua o decizie privind excluderea din SISTEM a profesorului Dudu Străchinaru asmuțind canalele și presulica pe el! Pentru că-l simpatiza c-avea un creier că-ți da, ca o enciclopedie Internet de pe sidiroame bulgare, denumirile la toate speciile din flora și fauna campingului! Și ar fi putut participa la teleconcursuri de cultură cu itemi cu alegere cvadripartită.
Tinerii martori susțineau că fără ca Feodor Stepanovici să violeze regulamentul școlar, sifiliticul de Gălușcă s-a repezit deodată de la tablă ca o panteră spre ei și i-a ars din senin celui mai bun prieten al lor o labă, care se vede imprimată și acum pe obraz. Fișierul de resurse… umane, angajate deja sau angajabile, ținut la zi de Iordanka Ciuvîrina, dădea însă despre agresor cele mai bune referințe: reieșea că numitul Dudu Străchinaru, propus a fi angajat de la 1 iunie 1998 vânzător de benzină nocturn și analist diurn, nu șituiește elevii și nu-i lasă corigenți, pe motiv că nu e vina lor ci a școlii că n-au o imagine corectă despre lume, nu șantajează cu repetenția, susținând că el n-a constatat progrese la repetenții cu care și-au împovărat autobasculanta Kharma a sufletului, pe vecie, alde Drujbescu, Fefeleaga, Ciomolunga sau chiar amicul Calițoiu! nu bate și nici nu-i instigă pe părinții pitecantropi să-i biciuiască ei pe cercopiteci, categoric nu e ciubucar, deși are doi copii de aranjat, nu primește produse lactate sau zarzavaturi la școală și nici din sat, decât la prețuri ferme, cum de la ai lui Harneală, cu abonament. Iar ca erudiție, este supracalificat față de puținul care i se cere ca agent de circulație gestionar de ocazii de-nvățare făcător de reflexii rutiere pe parcursul curricular! Și asta numai preocupându-se mult peste pregătirea inițială, consultând prospătură la Biblioteca Academiei, unde avea până ACUM, un permis de a citi atât la Sala I aria curriculară Limbă și presulică, cât și la Sala II aria curriculară Științe și natură, ajungând de suprainformare la Katiușa să declare c-ar fi mai bună o televiziune de două ore pe zi decât una de canale, care nu-ți dă știrile esențiale ca cât din avuția națională e deja-n proprietatea upercutclasului!
„Feodor Stepanovici, capul sus! – a concluzionat nea Fane, lăsând printul deoparte. Tu ai pus iar lăbuța pe obiectivele de referință, pe aria curriculară, dacă nu și pe opțional la niște fete! Bine ți-a făcut jegul de prof, pentru că cine are banii tăi, merge cu discreție direct la țintă, fie-n Galapagos, fie prin Cuțarida, la niște suplinitoare mișto de la Fiokla Malafeevna, că tot caută ea sponsori generoși, fie la doi pași, la Anfisa Barabanova! nu se obligă public față de fiicele sau nevestele peonilor sau ale colhoznicilor!”
Și, elegant dar ferm, patronul, lăudând-o pentru nobilul gest de solidaritate, rar în vremuri atomice, dădu delegația afară, neservită măcar c-o ciungă, pe când Iordanka-și frângea neputincioasă mâinile nemuncite.
„E totuși bizar, fă muiere pripită – reveni el – ca un jeg de cadru… didactic să ridice mâna asupra unui elev supradotat și bogat! Eu zic c-ar mai trebui săpat și cercetat aici! Ce morții mă-sii știe provenitul ăsta!”
Se opri ca să strivească, aterizată pe masă, o cucaracha, o libarcă, un gândăcel roșcat de bucătărie Blatta germanica, apăsându-l cam ca pe-un intrus incomod, c-o carte cartonată, albastră și deprimant de scumpă.
„Păi asta ziceam și eu! De contextul infracțiunii!!! Că e într-adevăr cam straniu să dea-n Fedul al nostru tocmai când i-ai oferit o slujbă de două ori mai bănoasă decât are ca profesor inferior!” – observă patroana, înhămându-și indignată celulitele la o centură vibratorie, adusă din Brazilia, din țara plajelor unde nu poți ascunde nimic. Pentru a se arunca apoi, încălzită, în piscină, proiectând apa albastră spre slava cerului colbuit, cu plesnet apocaliptic, cum s-ar întâmpla dac-un ciclop ales primar general al Capitalei, ar înhăța Casa Poporului și ar da cu ea pleosc! în Lacul Cișmigiu.
„E bizar, e mai mult decât bizar! – oftă nea Fane, continuând să arate gânditor ca Kant. Cred că trebuie să lansez indicativul Ivan cel Groaznic și să convoc celula de criză, Iordanko! Situația este gravă și complexă și prudența cere ca să intrăm în alarmă de luptă parțială câtă vreme nu-i cunoaștem intențiile și nici măcar toate faxurile!”
Această celulă de criză se mai convocase de două ori din cauza lui Străchinaru, fără însă a se găsi vreo probă că el e persoana căutată, deși lațul se strângea, ca când vipoii vânează cu arme de colecție un urs de-al Împușcatului, neuitate-n desemnarea sa ca principal suspect fiind și niște referințe din Valea Ciorilor, la țărmul de nord al lacului Strachina, pe calea ferată de stepă, Făurei-Þăndărei, reieșind că Dudulac, când era mic, puțin a lipsit să nu fie internat într-o școală de corecție sau într-un cămin de copii instituționalizați, așa de rău era de mic, inclusiv cu părinții lui deportați, siliți din cauza mizeriilor ce le făcea, să lase toate bunurile vraiște și să plece pe undeva prin Banat, ca să înceapă o viață nouă fără de el.
Prima criză fiind când, certându-se cu Daria Nikolaevna și exilându-se lângă Cențica-n Drujba, pretinzând că la liceu îi era greață de magoții postceaușei, vulgari, manipulabili, cinici, inculți și lași, ca și de babuinii de colegi de nu știau de telescopul spațial Hubble, abia se înălța megabigul Statornicia și a observat el atunci că pentru sudură electrică la scheletul metalic, cablurile duc peste gard spre tabloul școlii, fiind inelegant din partea lui Buțai, ca om de lume, cu gusturi rafinate la Teleajen, să ne fure energia electrică, mai ales c-avea să-și tragă câștiguri fabuloase interzicând în preajmă chioșcuri concurente pe domeniul public! A conceput Bonobo o sesizare, i-a printat-o un fost elev și, tot pe banii lui, a expediat-o ca fax mai multor organe, urnind o anchetă condusă de fratele directorului Filatov, care n-a constatat la școală nici măcar o creștere relevantă a consumului de kilowați-oră estival, abia așa descoperind și guguștiucul de Străchinaru că s-au împământat aparte cablurile sau Skaraoțki știe cum, încât nici nu s-a trecut prin contor! plata energiei electrice consumate diseminându-se la întregul popor!
Iar astă iarnă 1997-1998, după ce-n iunie auzise pe-un arendaș că la rectificarea bugetară s-a feliat, pentru învățământ (!!!), vreo șase sute de miliarde leișori 1997, care Cențica zicea c-or să ne mai mărească și nouă leafa, stopându-se hemoragia de competențe și transfuziile cu ciurucuri prea hidoase sau prea tolomace s-ajungă la vreun patron, la tirbușon și la… echer, dar însă vai! fusese abureală declarația aia, nu erau miliardele noastre, ci de distribuit doar prin noi mujicilor! Iar celula de criză s-a convocat ACUM pentru a doua oară pentru c-au circulat faxuri că anunțarea de către generalul Vasea a licitației pentru achiziționarea și distribuirea acestor daruri de Crăciun pentru calici a lăsat de dorit, inventându-se ad-hoc din calici gazeta Autonomia locală, câștigându-se concesiunea carității de către fratele directorului Filatov și de fratele Iordankăi Ciuvîrina, care țin angrouri la Cuțarida, respectiv la Curitiba, și practicându-se prețuri de achiziție maxime, ca și adaosuri comerciale nerușinate, de-a ajuns primarul Buțai, dar ceilalți? de și-a pus faianță italiană-n garaj și și-a săpat apoi piscină-n curtea interioară compatibilă cu-a Iordankăi, dar de astă dată nici nu s-a mai declanșat anchetă, doar au fost sesizați marii proprietari de suflete din sudul guberniei că s-a aciuiat un reclamagiu periculos în Drujba!
„Ia duceți-vă, mă insurgenților, d-aci la Buțai, la Ciuvîrin și la frații Filatov! – a ieșit atunci pe trepte instigatorul de Moluscă, asaltat de-ai lui Bukamașkin și de-ai lui Fafulea. Pichetați-i pe ei, nu pe noi! Că noi intelectualii doar am întocmit listele de calici, am primit de la vipoii ăștia marfa așa cum este, și câtă este, și am fost siliți să ne asumăm răspunderea împărțelii ei, în calitate de slugi ale stăpânirii locale! Lăsați-ne să muncim, că ne-apucă Sfântul Crăciun pe-acilea și pe noi, și pe voi!”
Ci mai degrabă la EXCEPÞIA DE LA REGULÃ PARÞIALÃ se gândea domnul profesor Dudu Străchinaru, plastifiat pe butuc ca pe eșafod, având presentimentul că, de căldură, va duce puradeilor mezelurile ca și cum ar fi vânat maimuțe pe Amazon la o sută de verste de coliba familiei, iacă dar, deci împuțite și cu viermi, cu mușițe, cu oligochete, cu larve lemnoase koro care parcă-i ieșeau una câte una, ca niște elemente teroriste, din cornetul penian însăilat din frunze de pacova, încât Gua și Cica să-i reproșeze că mai bine-și plătea cheș datoria de părinte, după cum și guvernul mai bine le dădea la calici niște cupoane de 24 decembrie 1997, ca să-și procure ei după necesități reale ce le lipsește, inclusiv indispensabila vodcă genocid cu iz de pinga și cu aromă de libărci, care detensionează relațiile din familiile defavorizate, evitându-se paricidul, infanticidul, incestul, zoofilia, necromanția și canibalismul ce-ar îngrozi Europa…
Rata nu venea și, ca românul paradoxal, Moluscă își trată buturuga ca pe o rampă de lansat rachete și se autoproiectă virtual pe șosea spre jurasic înainte de a fi existat această stepă desțelenită și inseminată cu kok-sagîz tetraploid, dar și înainte tot înainte, banal cadavru-n pământ umed, pipăit de niște oligochete, delicații viermi muzicali, comestibili, cu perișori chitinoși și rari, poate senzitivi, cărora dealtfel avea să le dea gloabă, fonciire și șpagă curând, lămurindu-i pe larg, s-audă și nea Mielu, cum e cu oo-lin-go-pee-da-gojia aiaaa!
Ah și ce-aș mai citi și eu, nea Mielule, pân-o veni rata, puțină presulică, dacă mi-aș permite să mi-o procur! Aș silabisi aici-șa pe butuc întâi editorialul, dumurindu-mă cum trebuie văzute lucrurile și cu cine votez, apoi aș survola miniștirile cine cu cine s-o mai sfădit sau s-o-mpreunat, ce sânge a mai curs și ce transferuri de averi s-au mai reușit, ce se mai petrece exclusiv senzațional în lume, și n-aș găsi absolut nimic despre cum au reușit tranziția comuniștii-securiștii cehi, unguri și polonezii, ceea ce dealtfel nici nu m-ar interesa mai mult decât noul din industria infernului muzical, cinematografic și sportiv, ce ne dă canalele diseară, m-aș uita însă ca profesionist la nudul vreunei dobitoace căutând să ghicesc după muian dacă poate sau nu localiza și denumi corect oasele craniului prezentat sub formă de mulaj sau dacă-și cunoaște măcar dedesubturile propriei ei anatomii, aș dezlega vreo integramă, mi-aș decupa vreo rețetă de extaz culinar, m-aș interesa de prognoza meteo…
Și rata nu mai vine, ah! de-aș avea mașinica mea, troaca mea, tancul meu, brigada mea, politrucii mei, să bag în lagăre anumite categorii de vipoi și intușabili, să le întorc în proprietatea poporului din gașca mea de cadre averile și să le fac colhoznici și constructori plozii, cu interdicție expresă de a locui în orașele mari potrivit legii și de a se califica vreodată peste capa! Ah și ce-aș mai înființa un Serviciu Național de Evaluare a Tembelizorului și a Presulicii, care să se preocupe de a sonda permanent CE IMAGINE ARE POPORUL DESPRE LUME în cetatea oligoeducativă, ce-are el în căpățână, să vedem care este concepția lui! Și să mărim corespunzător orele și paginile de documentar DIDACTIC în locul spațiului distractiv, sub amenințarea utilizării justiției și jandarmilor în scopul suprimării acelor organe sau canale care funcționează ca instrumente de tâmpire a neamului!
Adică de ce numai SISTEMUL să fie evaluat? Mai ales că oricum nu ne mai mărește și nouă leafa…
Stătea pe butuc, deja ostenit, O STATUIE A AMÃRÂTULUI de genialul sculptor român Constantin Brâncuși, inspirată de Gânditorul străvechi cu brațele ținând căpățâna-n efect de piramidă. Sta-n aria curriculară, cu furnicile cannela merda pe el împuțindu-i costumul de zgonhen cu încărcătură microbiană cu tot, de nici nu sesiză mirosul de cartuș de imprimantă la Autonomia locală, pe care Vizdy i-o și întinse-n treacăt, numărul festiv de Unu Mai 1998, număr ylang-ylang, ca Brenda-n Bemweu, atunci, după berea verde regală, apăsându-i dulceag cu aria curriculară lila pe extindere și apoi pe cele două subcomponente care produceau numai pe stoc din cauza EXCEPÞIEI DE LA REGULÃ și a crizei conjugale în general. Răsfoi să-și pună vreo pagină publicitară pavăză sub tur la pantalonii lustruiți cu fierul de Cențișor, care, uite, poate scapă de la primărie și eu nici n-am luat rata, se ia-n cavitatea bucală cu mine-n public că cum duglișule? aha, te-ai sculat târziu și-ai pierdut trenul tranziției de la Cuțarida! fiind frapat ca de o măciucă după urechea stângă de o semnătură a Vanessei Mihalache sub un titlu insolit și ațâțător, Paște fără Rege! cum că cine de Înviere’ 98 a zăcut dinaintea micului ecran, a avut o diminuare cu 30-40 % a Evlaviei, veșnica pomenire, că președinții nu trebuie să se suprapună cu mesajul patriarhal, adormindu-se reciproc, ora lor fiind a telejurnalelor catastrofice, să mediteze că-n 2007 ar putea fi unul, de Paști, sfârtecat de campesinos, dar nici poeții să nu se suprapună sugerându-ne că de ce nu se mai fac și azi, ca-n tinerețile ei, prin parcuri de cultură și odihnă, cu intrare liberă, de Înviere, niște înflăcărate Întâmplări literar-artistice, ca ale tineretului comunist de odinioară, eventual televizate în duplex cu catedralele, pentru că și drepturile minorității junimii atee trebuie respectate! fie și-n republica răsprofilor…
Tresărire: spre chiar Cuțarida rulând, se opri o Dacie albă, jupuită și prăfuită, cu o folie de sac de seră-n loc de un geam lateral. Crezu australopitecul, sărind în sus, că e vreun ex-elev, apucă el pungile muiate de caniculă și alergă ca un ogar senil ce-și greșește stăpâna, uitându-i izul. Dezamăgire! Era tot așa un tată care mergea la copii, dar cu mașina, și nu mai știa a câta e ulița Pavlik Trofimovici Morozov, că rupseseră golanii tabla unde scria pe gard. Prima, neică, după primărie și Piața Unu Mai a lui Salvador Fafulea! lămuri proful și se întoarse pe butuc cu aurele electronice ale corpului de un stânjen eteric, în starea mistică de supraconștiență că, dacă nu rezolva în câteva minute cum să vină rata, atunci pierdea trenul din Cuțarida și urma să se angajeze într-o infernală cursă de urmărire, spre Căgiurzia și apoi spre Capitală și, în caz de eșec, cine știe ce mai griji și-ar fi făcut puradeii lui! și-ar fi-nchipuit c-a servit singur to-to-to-tot ce era-n pungi raportând la Cențișor c-a executat misiunea!
Foști elevi, Dudiță, îâââî? Da, te serveau. Te serveau doar două categorii, constatase: vârfurile reale, ce ar fi ajuns OAMENI chiar și fără – sau împotriva! – a ce face școala, și vârfurile celelalte, pe care le mai trăsese de urechi și de perciuni, ca Șișu cu Săbiuță! Iaca, extremismul! Ex-elevi, ai? Se perindaseră câțiva spre Cuțarida, cu locuri goale-n limuzine, unii privind chiar ostentativ la fostul prof, parcă prin lornion, cu scârbă ca la un căcat în ploaie, parcă întrebându-se ce m-a putut învăța pe mine, mă, Gălușcă ăsta? dacă pe sine nu s-a putut mântui, s-aibă și el mașină, umblă pedestru și și-a nenorocit și toată familia!
Aoleu, copiii mei! Scapă Inocencia de la primărie, mă găsește tot acilea la buturugă și deja nu mai ajung la gară, nici cu Michael Schumacher!
O zei ai oligopedagogiei! O zeițe ale oligoprofidenței! Ajutați-mă, doamnilor și dooomnilor! se milogi spre silueta bisericii Bonobo, cum psalmodiază cu ochii dați peste cap, cerșetoarea ratei de Cuțarida, Staruha Izerghil…
Smulse sacoșele cu Hagi de jos, încât părea că căpitanul echipei noastre naționale sărise la cap contra lui însuși, și o luă întins spre… casă, la Blocurile Rușilor, ca să se mai asigure de niște bani în caz că iese la autostradă pe la Popas și rezolvă totuși cu ia-mă nene, dac-o avea cineva curaj să îmbarce o persoană cu înfățișare atât de suspectă.
Deodată, ochii lui de culoarea cea mai funerară, aceea a fasolii negre de Curitiba, deslușiră pe stâlpul de lumină electrică stradală o tăbliță de tablă ruginită, pe care secătura de Salvador, după ortografie, scrisese cu spray că spre Cuțarida intervalul de succedare este de 89 min.
DAR NU SE SUCCEDA NIMIC!
Atunci Moluscă lăsă jos o pungă, stătu și se șterse pe frunte de nădușeală cu basmaua. Dar dacă vine?
I se făcu groază ca din toate aceste șicane să nu cedeze și să se apuce iar de fumat, ceea ce ar fi dăunat grav sănătății și veniturilor sale.
„Nu vă luați după tinicheaua aia, domnu diriginte, că nu vine șoferii după intervale! – îl abordă instructiv-educativ o haziaikă cenușie ce-i luase locul pe buturuga plutei uriașe tăiate și vândute ca lemn de foc de vornicul Mitrofan la lefegiii lui credincioși. O bagă când vrea ei! – completă această elevă bătrână, îmbrobodită cu o casâncă înflorată cu nuferi calzi Victoria regia, pe care viața o sluțise deja de să nu-ți mai strici extinderea pe ea, strivind-o, da, viața asta, sub resemnarea bimilenară-bananieră că TOTUL trebuie să meargă anapoda la noi în stepuliță, pe acest creativ-inovativ meleag, care NUMAI AȘA POATE INSPIRA O MARE LITERATURÃ, cum a fost și în Rusia – o are Vanessa, fată de viol tanchist, Malașa mea, la bibliotecă: Gogol, Pușkin, Lermontov, Goncearov, Gladkov, Vera Muhina, Dostoievski, Tolstoi, Soljenițîn, Jdanov, Derjavin, Radișcev, Krîlov, hâtrul Krîlov, și atâția alții, și atâția alții, Bulgakov, Șalamov, Alexei Batalov, Fadeev, Djambul Djabaev, Kuibîșev, Ordjonikidze și care mai zicea Răzvana, așa, Șolohov, ce dupe Donul liniștit, din piroga sa, l-a propus pe Pasternak, de care n-auzise nimeni, că să-i dea premiul Nobel, cum aș fi luat și eu, c-am fost supradotat, măi copii, ca Paladele xeroxat pe perete, mai mult ca sigur m-aș fi înscris și eu pe nobila listă a laureaților, dacă, dacă, dacă… venea rata de Cuțarida, s-ajung la gară și apoi cu trenul la copilașii mei, Gua și Cica, să le duc ceva de potol, pentru că și ei îmi vor face toate cele creștinești de pomană, alimentându-mă artificial cu simboluri după ce cadavrul meu nu va mai rătăci sub efectul ăsta de seră!
O bagă când vrea ei! O bagă când vrea ei! – auzea vocea sifilitică a fostei eleve, o voce dulce, clară, aproape cultă cândva, dar, Doamne, Dumnezeule, ce făcuseră anii din fecioară? Se măritase pe principiul masculului ăla mai dominantul din șapte sate, la poceală, pe instinctul c-așa o să-i apere și pe plozi, care pitecantrop din competență a tot pisat-o și pe ex-mireasă, de să-i sune apa-n cap, curățind-o de frumusețe până la carne vie, cum ai beli o mială!
Moluscă pierduse trenul tranziției dinspre Cuțarida și trecea ca orb prin Drujba, prin centru, și nici nu mai da bună ziua la lume. Vedea însă cu coada obiectivelor cadru contrastul dureros dintre sordiditatea dughenilor, prin care se absorbiseră peso cu peso pensiile și ajutoarele de șomaj și lefile fraierilor, și soliditatea palatelor albe ca-n povești arabe ce se înălțau cu etaj, aproape sprijinindu-se pe mizeria fațadei, proprietăți cum el nu va avea niciodată, niciodată, tot așa de niciodată cum un automobil al lui, cât se va mai complace-n indolența de a fi un jeg didactic, fiindcă și-a greșit complet cariera, din vocație de perdant, din caracter nonprofit, poate și pentru că nu s-a căcat în scăldătoare, și acum îi e cam dificil ca să mai plece din educație aiurea, fiind în vârstă și tare bolnav la creieri, și aproape imposibil ca să te mai arunci într-o idee de afaceri la Drujba, cum ar fi ca să crești struți sau să cultivi ciuperci la forturi, fără să ți se dea-n cap după întrunirea celulei de criză, care ar declara imediat nu numai alarmă de luptă parțială care ar privi doar pe specialiști, pe vipoi și intușabili, ci și stare de necesitate, instigând pe ticăloșii localnici să te distrugă!
Mai întâi, trebuie să slugărești pe vreun nea Fane!
O bagă când vrea ei! O bagă când vrea ei! – mai auzi el ca prin coșmar de lingău o ruginătură de rablă hodorogind spre Cuțarida și poate că dac-ar fi alergat-sprintat de pe aleea de la Blocurile Rușilor, la etatea sa, câteva zecișoare de metrișori, și ar fi făcut semnuleț cu mânuța, șoferașul ar fi oprit și, la găriță la Cuțarida, trenuțul de București întârziind în unicitatea sa, nu numai că l-ar fi prins, dar ar fi apucat și locșor înainte de a se supraaglomera la Căgiurzia, ajungând astfel, în bune condițiuni, și cu minimizarea cheltuielilor, la giboneii lui de valoare, cărora le venea apă plată-n gură, și nici nu concepeau ca să nu vină tăticuțul lor cu bunătăți din moment ce le-a promis! Și un jeg didactic nu-i un câcat în crivățul de Verhoiansk: dacă n-are ce mari facilități să le creeze la cercopitecii lui biologici, măcar le poate lăsa propriul caracter nonprofit și o pildă de muncă ordonată și eficientă, dup-o planificare anuală și semestrială conformă rubricației date de vechili la consfătuiri!
Ah, și ce-aș mai fugi și eu după rata asta, să prin trenul tranziției dinspre Cuțarida!
Dar analizatorul intern, chinestezic, îi semnală, nu Eului ambițios, ci Separeului temporizant din zarca creierului, că ceva e-n neregulă la cap cu organismul ca sistem, maladie profesională specifică integrativ formatorilor, lucru de care trebuia să-și dea seama mai demult, când îl sfătuia Saltîciha să se recalifice pe matematică și română ca să mediteze cinocefali de bogătani aducându-și aportul la creșterea INVERSIUNII VALORILOR, iar Didina-Gospodina se oferise să-l recicleze chiar dumneaei pe comentarii și gramatică, dacă Ninel Calițoiu se teme de concurență, dar el n-a vrut s-o viziteze nici perfectamente borracho când verifica soțul ei firme din nordul guberniei, speriat de obiectivele-alea de referință ca niște dovlecei tamale de plastifiat și de dus la Musée de l’Homme!– în special în stânga după ureche-l durea, unde l-a pupat sub pluta uriașă Inocencia, când se mai iubeau, e ceva ce sângerează – și a uitat și să dea la purcel când a pornit la drum, așa că nici măcar să nu-ndrăznească să viseze c-ar putea ajunge vreodată să intersecteze cu ciocații lui traiectoria în Univers a ratei de Cuțarida!
Soarele văzu însă mai bine de sus dupe plaiul dintre munți pietroși că prin profilurile sudate ale sondei deranjează la cap pe suferinzi și se dădu mai pe după un pâlc de brazi înalți cât niște Araucaria mirabilis, lăsând Spălătura, Hodivoaia și Ampoița să clipocească parcă la un volum maxim.
În casa scărilor, se făcu astfel umbră de să mai respiri și parcă o răcoare primitoare ca-n cavou, mai ales că printr-o ușă întredeschisă ca să se facă-n bucătărie curent, venea de la o nepoată a Cachitei Dolores un miros trăsnitor de pește carambatá prăjit în ulei măsliniu de măsline refolosit.
Urcă trist ca un pensionar conștient că i-a venit talonul cel din urmă, treptele până la etajul doi, ținându-se de pereți cu pumnii încleștați pe pungile copilașilor lui biologici. Vecina de palier îl văzu prin ușa-ntredeschisă de aburul de fasole neagră de Curitiba fiartă, că caută în genunchi chia sub preș, dar îl crezu chefuit cu Calu la Katiușa, nu interveni. El penetră-n propria-i locuință și-și dădu seama, scuturat de un cutremur de râs superstițios, că mai întâi și mai întâi trebuie să protejeze mezelurile și dulciurile giboneilor, că poate ajung magic prin așa farmece, operând pe simboluri, măcar să se mezelească social și cât de cât să guste din dulceața, gemul, magiunul și pelteaua vieții, înțelegând cu rece maturitate, de la cea mai fragedă vârstă, că nu există din aia… solidaritate, în muie, vreo salvare colectivă! S-a desființat colectivul!!! NU EXISTÃ DECÂT SUPRAVIEÞUIRE INDIVIDUALÃ! Cum și coșciugul e un monopost de unică folosință. De aceea, amărâtul deschise frigiderul ca pe un fel de sicriu vertical de canibal, da-n loc să-și bage-ntâi pungili – și mai bine a făcut că a inversat prioritățile, fiindcă se umpluseră de furnici de la buturuga lui Mitrofan și s-ar fi-ntâmplat ca când a pus borcanul cu oligochete de pescuit salmonelă și s-au răspândit băloasele larve peste tot, leșinând biata Pușa! – el văzu cu ochii holbați în coperta ușii albe o megasticlă la doi litri în care punea doamna învățătoare Cențica apă de chiuvetă, atât ca să se răcească cât și ca să fie așa, de-o rezervă tanchistă, în caz că se mai întrerupe.
Și cam atât i-a fost lui Bonobo! Cum o beut, sireacul, nădușit până-n subcomponentele umflate de EXCEPÞIA DE LA REGULÃ și cu nervii excitați, i s-a și făcut rău, ca când se dărâmă într-o știre de senzație, prin implozie pe computer calculată, un bloc demodat, ca să se ridice-n loc un zgârie-nori numai din oțel și oglinzi, pe care să-l plătim din impozite cu toții.
El credea că peste micul creier de batracian, madam Evoluția a grefat creierul de reptilă, apoi creierul de mamifer și-n final a ornat ca c-un spray cu frișcă, pentru a avea un peisaj porno antropizat și simțea cum se prăbușesc plafoanele de sus în jos până la subsol de nu mai dă reacții decât vegetativul, care e o mare rușine, un mod de a aștepta să vie uie-n muie, mai gândi și aproape de muri.
Gest de apreciat totuși cu harașo, el închise din abile capacități de priceperi obișnuite ca deprinderi supraînvățate, ușa de la frigider și se târî, oho! tocmai până pe patul de EXCEPÞIA DE LA REGULÃ, dar fără să mai tragă concluzii paterne din faptul că pungile cu Hagi sunt ACUM pe mochetă, nu în trenuțul ce străbătea stepulița către capitala republicii răsprofilor.
El se… săturase.
Nu mai putea.
Situându-se pe o poziție de dincolo de limita de suportabilitate, el avea o reacție psihotică de tip crepuscular, cu îngustarea câmpului conștiinței de la sute de hectare la câteva pogoane, cât putea să lucreze cu Cențica, dacă Mitrașa cu buboasa de Cachita Dolores le-ar fi redat pământul Pușii, pentru care nu mai existau registrele agricole. Nu cobora însă în iad prin regresia spre infantil, spre o catatonie de să-l iei de statuie și să-l înșurubezi în soclu la Universitate lângă Ion Heliade-Rădulescu, Gheorghe Lazăr și Spiru Haret, pentru contribuția sa la primenirea mentalităților prin fundarea oligopedagogiei, ca pedagogie pentru săraci, realistă, care nu solicita nici un fel de investiții, singura condiție fiind ca să trecem și de Croația, nu spre uie geografic, ci în optimi la C. M. Franța’ 98.
El nu mai putea s-o ducă așa. Vedea oranj și pe ai noștri intrați în uie, dar nu mai spera c-o s-apuce el însuși să ne mai mărească și nouă leafa, nici c-o să jucăm vreodată Marea Finală cu Brazilia, simțea cum pârul lui negru-albastru, de harap, devine alb și apoi se-ngălbenește ca Palia de la Orăștie, inclusiv mustața, în semn de protest că nu mai poate da la lostriță și că nu mai sunt țipari, nici pești electrici puraké în Spălătura, chiar umflată de inundații, luând cetățenii cu fulgi și cuibarul rotit cu tot, cu cățel și eventual cu purcel, necesitând ajutor legionar, spre marele profit al vânzătorilor de senzații, și ce-o să mai râdem, Inocencia, de ce-o să ne mai râdem, de câte bancuri și schelete și scenete, intrați, intrați că e câinele înecat iar Moluscă-i decedat, regretat și îngropat, de la a cărui moarte fizică și penetrare-n eternitatea spirituală și în raiul cadrelor… didactice fără zăplaz ca o lecție deșchisă, e uimitor, fa, că se poate împlini în morții mă-sii atâția ani deja! Iar Anglia va fi eliminată de Argentina doar după multe prelungiri… Și berbecuții ăștia, cărora li se va beli copilăria, aruncându-i direct în porno de-ai dracu ce-o să ne facem, exploatându-le munca la sânge! Auzi tu, să te dea afară, în funcție de rezultate, de punctaj, de calificativ!
Nu mai poți supraviețui ca pro-fesor decât ca pro-fiară! Aia e! Sau dacă nu-ți convine, atunci sacrificarea cimpanzeilor tăi, Străchinare!
EXPLOATAREA MUNCII COPILULUI, iacă dar! Adio povestiri, eresuri, accent afectiv, chestii, mângâierea unui cap de puradel pentru că e brâncușian! Pârlit la leafă că n-ai rezultate, apoi primul pe lista restrângerilor, ai?… S-a terminat! A murit, iacă dar, oița clonată Dolly! Ayyy! Vă voi învăța, mieluții mei, itemi, grile, teste, căcăreze de iepuri, cum se memorează teste de circulație! Eu, agentul de parcurs curricular Dudu Străchinaru, pompist-analist și gestionar de ocazii de învățare!
Drumul nostru spre înalta societate, Bonobele, e doar unul și cred că nu mai e cazul să reiterez pentru ca să ți-l indic! Să ne luăm pământul strămoșesc înapoi!… Pi dracu, măi fumeie! Drumul nostru, Inocencia tată, e ca o traiectorie și purcede de la nea Fane Filatov, cură pe la nea Fane Ciuvîrin și abia pe urmă finișează la nea Fane Buțai de să dispună ca să ne aprobe Cachita trecând prin comisie ce-i pentru Gua și Cica de la Pușa!
Totul merge însă din rău în mai rău și tu Inocencia tocmai ACUM ți-ai înghețat opționalul, de poate l-ai făcut ireversibil nefuncțional, fără o pomană de viu de referință, fără un sacrificiu ritualic din partea ta, că eu știu probabilități de la Kolmogorov și Borel și NU CRED că-n timpul vieții mele e să-ți vină tranșa de câștig, iar cu opționalele astea, implementate inițial de calificați competenți să le proiecteze avizabile de către Consiliul de Curriculum al Școlii, după criteriile și indicatorii din fișa de avizare a proiectului de programă, cătă abureală! Că până la urmă, o să ai pretext, ca vechil, etosul și nevoile comunale, ca să bagi din alte domenii, pe șpagă, să predea Iordanka Ciuvîrina istoria marilor religii, covoristica divanului persian, educația antreprenorială la crâșmarii de pe Hodivoaia, și nevasta lui Buțai, dintotdeauna casnică, să predea menaj, dizain, croitorie înaltă. Și mistica jumătate a lui Filatov, lucrând în echipă cu Staruha Izerghil și cu nevastă-mea – horoscopie, acupunctură, farmacia verde a femeii, încă din ciclul de dezvoltare, la a patra, cel mai târziu la a cincea, plus tarot și, ăla cu animale, anul chinezesc, al șobolanului, al maimuței, al porcului, al mamutului, al tarantulei neevaluate… Și Vizdela, creșterea animalelor și plantelor de agrement, radiestezie, modelism, topmodelism, fotomodelism…
Auzi pe Skinner guițând de moarte: nu murise, doar zăcea ca Stalin, eroul creștinătății, în primăvara lui 1953, numai nouă cincinale-n urmă. Fără a avea însă parte de o moarte stalinistă, el murea de Mizeriadă, la domiciliu: era critic, incisiv, civic, nu murise complet și se rușină de-a fi doar neurastenizat, cum se autodiagnostica după niște pete albe de pe podul palmelor, descoperite la stănoaga dupe Spălătura…
Ești sau nu pentru schimbarea mentalităților? – se ivi în colțul de la răsărit al tavanului un serafim cu bucle de aur. Cum să mă poziționez tocmai eu în contra occidentalizării, Malașa? – gemu el privind spre șifonier, sus fiind o geantă sport dată la ghenă de Genaro și recuperată, într-un buzunar al ei putrezind nefolosit un cartonaș pe care scria 666 / Dudu Străchinaru / 24. 03 – 24. 09. 1998 / Sala de Studii II, destinul dat lui intervenind în mod fatal prin EXCEPÞIA DE LA REGULÃ a ursitei, că el nu se mai putea răsfăța cu toată presulica accesibilă pe de gratis la raft, un cărturar necesitând patologic mai multă, pe când alții poate nici nu termină un cotidian de tot, obosind după cele două-trei minirubrici preferate, ah! expusă toată aproape de intrare, la Sala de Studii I, pe veci pierdută, Vanessa, vai! de cum a achiziționat, Inocencia, piaza-rea, costumul ăsta de zgonhen din două bleumarine, cu o consistentă încărcătură microbiană, bun doar de funeralii cu viruși, coci, bacili, vibrioni, spirili, spirochete, racheți și fungi cu tot…
Și lacrimi mari și grele porniră a i se prelinge bălos, atât pe obrazul stâng, cu asterisc, al Maricusei, cât și pe obrazul drept, cu canin lipsă, al lui Genaro, ambele proaspăt bărbierite, ca pentru lung voiaj. C-avusese și el pân’ la echinocțiul de primăvară un carnețel cartonat albastru c-un bănuț auriu imprimat pe copertă, unde scria, mare, ACADEMIA ROMÂNÃ, și mititel, Biblioteca, iar mai jos Permis, încât năucea la Katiușa, pe geambașul Fafulea și pe groparul Toska, că n-are treabă personal cu scumpirile accelerate de la trenuri, c-are per-mis de intelectual, aprinzând ură și teamă-n obiectivele cadru ale interlocutorilor. Iar pe la clase, ca să-și poată băga recitativul de vorbea singur, ca Foma Akimușkin, de progresele fotosintezei, de etologie ca studiul animalelor cu camera ascunsă, de comunicare și femeia care a crescut un pui de gorilă, psihanalizându-l și aflând că pe mă-sa a-mpușcat-o un braconier sau de transferul genei luciferazei de la licurici la frunza de tamarin, încât devin ramurile fosforescente, s-avem cândva și noi la Popas la benzinărie, o feerie… spre ăla care nu sta smirnă ca la taina euharistică, se repezea și, precum polițistul californian care a prins fumători, își scotea emfatic carnetul albastru și i-l deschidea unde scria: BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE / PERMIS nr. 666 / SALA I – II / Numele și prenumele / STRÃCHINARU / DUDU / Funcția profesor / Instituția Școala nr. 1 cu clasele I-VIII Drujba gubernia Pobreajen, iară micul drujbean, dinaintea documentului se intimida ca și cum i-ar fi adus tac-su din bazar o mamă gonflabilă de zgonhen.
Hi-hi-hi-hi-hi! chicoti Haritina citind că legea conservării masei se face prin acele conserve uriașe-n care pot lua un loc în spațiu o masă și un scaun ca în cutiile cu pești moi thailandezi. I-auzi al dracu! își electriză Calițoiu pletele ca Einstein, cică Axionul lui Euclid! Moartea grăsimii de pe vase, ai? Eu cred că la Fefeleaga rămân pe toamnă, fiindcă i-a zis tatii că mă lasă și să-i prășească la vară un pogon de ananas, iar la celelalte trec cu ajutorul lui domnu diriginte Străchinaru. Eu în vacanță am fost la țară la Cuțarida o săptămână, după care am venit acasă că mi-a fătat iepulița. La țară m-am jucat cu alții copii, am ajutat la seceră, am fost cu vaca. Cea mai mare gălăgie este la orele dumneavoastră, fiindcă nu vă știe copiii de frică și nu cereți înapoi TOT ce ați predat! La muzică e hărmălaie în clasă când intră domnișoara Sorela Blaster. Toți copiii începe să aplaude, iar la desen Mișa face ca animalul, iar Grișa și Epișa se mânjește ca microbiștii. El a rupt banga dând la nervi cu pumnu’, cu picioru’ și cu karata în ea! O întâmplare din care să rezulte că părinții mei mă iubește este: eu am rugat-o pe mama să-mi ia o ieduță și ea mi-a luat două, nu una! România este un stat național, unitar, indivizibil și neviolat, distră pe toți Ciomolunga. Descrieți cum trebuie să arate (fizic, moral, profesional și intelectual) prietenul perfect!
1) fizic: să nu fie cocoșat, sărac, amărât, fomist. Să aibă ochii căprui, verzi sau albaștri, să fie blond, solid, cu părul negru și creț, cu gene lungi și întoarse, cu mustață de ministru serios. Să fie puțin mai înalt ca mine, dar nu mult!
2) moral: să fie bun, săritor, să nu bea, să nu-mi zică curvă, șalap, nici putină, nici 69, nici muie, să nu joace: barbut, să nu se râdă de mine, să nu spună la alții ce-mi face, să nu mă bată pentru alta, să nu mă alunge la mama degeaba, să mă scoată la discotecă și la bazar. Să mâncăm hodog.
3) profesional: nu mi-ar plăcea să fie profesor.
4) ca imagine despre lume: să citească romane polițiste, să fie roacher și să asculte repp, țigănească, turcească, ungurească, ușoară și lăutărească latină, să aibă gusturi deosebite, să vizioneze filme de acțiune, seriale periculoase, în care vedetele nu muncesc decât în moduri superplăcute, ca șefi de ceva, și mai ales nu citesc niciodată și nici măcar nu au biblioteci, manuale de sex sau de furt măcar, în imensele lor vile ca a Iordankăi, să-i placă înghețata siberiană de la Katiușa, să cunoască marii scriitori ai țării și să aibă oricând gata câteva poante mai deosebite pentru situațiile mai tragice prin care trece vreun prieten, echipa cu care ține sau țara noastră.
Considerați că într-o casă banii trebuie să fie gestionați (de exemplu, cu un caiet de cheltuieli)? Mama e mereu supărată de la mâncare și zice că n-are bani să-mi dea de caiet special de biologie cu teste gorilă.
Consider că într-o casă nu este normal ca banii să fie gestionați!!!
O școală învață pe copii carte și cum să se compoarte-n rata de Cuțarida.
Școala trebuie să fie văruită pe dinafară ca biserica. Clasele trebuie și ele văruite, vopsite, rânite, cu linoleumul lipit pe jos, cu ușa reparată la balamale și la tocuri. Geamurile sparte cu mingea sau cu praștia trebuie puse de cine a dat. Tabla trebuie să scrie creta pe ea și să meargă toate becurile. Femeile de serviciu trebuie să facă focul la toți și nu în unele clase foarte cald și în altele deloc. Eu aș vrea ca școala noastră să aibă cinci etaje. Frecardo vine la noi în clasă și se ia de fete ca să facă mișto de haine, de ghiozdane, de cum și-a prins părul etc. ca să le ciupe. Doamna Arnăutu i-a spus mamei să mă bată că m-a prins domnul Calițoiu cu țigări la veceu la fete și mama m-a spus lui tata să mă bată el și tata a zis că să fumeze în morții mă-sii, dar nu din banii mei! Mie mi-a spus mama să fumez, ca să mai slăbesc! Fetele cer voie afară, că în pauză e coadă la vece la fete, dar de fapt cumpără pufuleți, eugenii și semințe, de la Raketta, iar băieții se duc la joace. Frecardo la dumneavoastră la oră zice că muie Dinamo și-i arată lu’ Esmeralda că-i dă-n cap lu’ Mutu. Mie îmi place foarte mult de Kassandra, fiindcă e căsătorită. Serialul meu preferat se numește Xena prințesa războinică, deoarece este o fată frumoasă, inteligentă, care știe cum să se apere, dar și cum să atace. Ea rezolvă multe probleme pe care ceilalți cavaleri nu le pot rezolva. N-am putut urmări nici unul din documentarele științifice recomandate de Gălușcă, deoarece tata s-a uitat la meci, mama la telenuvelă și bunica la politică. O lecție reușită trebuie să aibă multe poante și în special suspans…
Domnul Trandafir de Mihail Sadoveanu s-a dus pe la piață la Piața Unu Mai de lângă primărie. El a scăpat jos sacoșele răpănoase pe prag la bucătărioara de vară, a scos limba mare prin strungăreață sau prin caninul lipsă și a murit. A dat… catalogul popii Panda. Să ne ia la religie. Și l-au primenit învățătoarele și cu profesorii, l-au jelitără și l-au înmormântat la noi la cimitir, cuvântând directorul Filatov la poarta școlii și popa Panda la groapă, iar noi am dat bani de coroane, jerbe, lumânări și de anunț la Radio Statornicia și la listok la Autonomia locală, iar la pomană, care s-a spart desprinzându-se care avea bani să meargă la Popas, n-a mai dat de-mpărțeală Ciomolunga, Fefeleaga și cu Nașpa dropsuri, ciocolăți, napolitane, girasol, ciungă și snexuri în cantități suficiente la fiecare copil prezent, cum trebuia la îngroparea unui cadavru… didactic, noi ne adresăm autorităților tutelare de ultimă instanță, la canale și la presulică, c-au păpat ca pe fondurile de higienizare toate ajutoarele din uie la praznicul profului învățătoresele-profesoroaicele fomiste și cu familiile lor nehalite!
Cum ar fi și familia Străchinaru când se-ntoarse de la lipit panouri, ostenită și enervată, Inocencia – că avea atâta curățenie de făcut cât lipsea ăla de-și aruncă batistele și șosetele pe unde apucă – și nu-i trebui mare efort de documentare ca, văzând cu ochii ăia verzii pungili-n hol, să facă bot ca de pumă-n EXCEPÞIE DE LA REGULÃ TOTALÃ și să anvizajeze ipoteza că puturosul ei trebuie să mai fi lenevit în pat cu extinderea-n sus după ce i-a sunat ceasul și așa se și explică științific de ce a pierdut rata, apoi s-a dus dracului și trenul, fiindcă n-a găsit ocazie nici social-democrată, nici liberală, nici democreștină, de Căgiurzia, și ACUM, râvnind mezeluri și zaharicale, înadins le-a lăsat la ușă, ca să le-nfulece ulterior susținând că degeaba le mai băgăm în frigider, mă Cențișor, c-au și inițializat să-și modifice calitățile organoleptice, descompunându-se feromonii în ele sub canicula asta de efect bacovian de seră!…
Când însă, guițând sălbatic și Skinner, auzind gură, Cențica avu revelația că omul cu care și-a mâncat viața, după ce că nici n-a dat la purcel i-a mai și umplut casa cu furnici care put, cannela merda, avu și o senzație nouă, de isterie că să se urce de nebună ca un trafalete pă pereții nehumuiți de pe când mai trăia nea Mielu, stând ea cam prost cu nervișorii și că cât lipiseră poze și legende și statistici, consumând cafele, fursecuri, răcoritoare, țigări de lux și ce-a mai dat Buțai cu generozitate, ca să ne mai cheme să-l ajutăm, fetele au pălăvrăgit cobind doar într-o subcultură a pesimismului că e exclus să ne mai mărească și nouă leafa până-n 2000, că în 1998 poporul va fi pornit în contra profilor de liceu prin rezultatele dezastruoase la bac, iar în 1999 va reieși din examenul național de capa că nici profii gimnaziali nu merită să iei bani pentru ei de la gratuitățile pă transport, de la pensionari și șomeri, de la medicamente sau de la apărarea țării! De unde și regula lui Marinică: când crește mult dolarul față de leu, Cențico, e bine să-ți dai copiii la meditat, deoarece vor fi examenele naționale mai grele, pentru a intimida sindicatele că nu se muncește decât în minister și la inspectorate!
Și poate că starea de non-comunicare dintre cei doi soți, care au împins EXCEPÞIA DE LA REGULÃ prea departe, s-ar fi prelungit cât tranziția fără intervenția specialistului, dar Vanessa a sunat la ei, pe piscurile enervării, ca să-i roage să facă ceva să-l potolească pe Skinner, fiindcă nu se poate concentra de guițatul lui pe nu știu ce taxonomie a îngerilor! De câte zile nu i-ați mai dat, mă păgânilor, de mâncare? Dacă n-aveți ce-i da, de ce-l mai țineți numai ca să-l chinuiți? Bine, bine, am reținut! ho! codârrrr la cărți, curvo! o dădu cu oarecare brutalitate afară proprietara, după care îi păru rău de ce-a făcut și de cum și-a băgat Skaraoțki codoiul de se ceartă azi cu toți!
Și se reculese un timp la icoana călugărului Vasea, ajungând la concluzia că diminuarea calitativă a atractivității SISTEMULUI și hemoragia lui de cadre se manifestă nu cum vede Dudiță numai ciurucuri printre colegi, ci mai ales la vechili și arendași, cel mai bun exemplu fiind chiar curva asta de Daria Nikolaevna Saltîkova, care n-a avut un debut de carieră mai strălucit decât al lui Vizdy, doar că nu dăduse la iepuri, ci la porumbei comestibili!
Și se ridică înveselită de revelație să i-o comunice!
Ayyy! Ay de mi! Ce guițase porcul până atunci, dar ce sunete dezarticulate scose purcica de Cențica când realiză că ceva grav, și ireversibil poate, tocmai când erau ei mai în criză de bani și mai strâmtorați ca oricând, se întâmplase deja cu soțul ei, Bonobo!
În dormitorul numărul unu, nesimțitul de Moluscă se urcase-n pat, pe cuvertura Pușii, cu… ciocații! și ședea cu ceafa pe o pernă roz rezemată de lada studioului, cu mâinile galbene răsfirate și pierdute, cu cearcăne mari și cu priviri nespus de triste: încă nu depășise șocul tranziției de la cariera… didactică, la a începe, pe culmile vieții, o afacere pe cont propriu, la benzinărie, la Popas, la Anfisa Barabanova, ca pompist-analist. Eu care am fundat oligopedagogia, parcă zicea el, iată-mă un molliusk, un debil mintal de nu mai știu banii mei ce-am făcut cu ei, prognosticul fiind sumbru, că urmează s-ajung idiot ce totuși mai ciulește urechea la muzica de la Katiușa, și-n fine, un imbecil ce la nimic zgomotos, nici măcar la golul victoriei nu mai reacționează, să m-arunc în Spălătura cu costumul de zgonhen și cu ciocații! Și de-o fi să fiu reeducat cu metodele oligofrenopedagogiei, dacă o pățesc la cap ca Stalin, Inocencia nu te întrista, că-mi revin, neprihănit fiind datorită EXCEPÞIEI DE LA REGULÃ practicate de noi în ultima vreme, așa că pân’ a nu începe tezele voi fi iar la catedră!
Care tristă Inocencia, ca orice femeie care contează pe soț în viață s-aducă bani în casă nu imagine despre lume, se uita la noul colocatar de pe patul Pușii cum se uită porcii din Novosibirsk la portocale, acel Novosibirsk către unde trimisese, dar n-a ajuns, o scrisoare Răzvana înainte, în entuziasm de perestroikă și de glaznosti, unui tovarăș academician Erșov, care implicat într-un proiect Șkolnița de computerizare în învățământ, demonstrase că profesorul nu dispare!
„Ce vrai tu, Borea? Ia du-te la joacă sub măslin! – se îmbufnă / răsfăță ea când întunecă al ușii toc José-Maria de Piedád, zis Fafulea, zis Celmare ca șef de cameră, cu biciul și cu scheleticul Kabîzdoh, carele căra morții / cadavrele, la gropile săpate de Antoșka Bukamașkin în cimitirul popii Panda. Ia te uită! – mai zise ea c-o veselie de canal, constatând că urcase și obezul Murugoi al Malașei și tocmai uda, scâncind ca de piatră la rinichi, preșul de la intrare cu tot cu cheie. „Doamna Cențica – zise el spășit – nu te-am deranjat, săru’ mâna! nici pentru Zoia dumitale de stă-n bancă cu Malagueña Praskoviei la tine-n clasă, nici pentru Palașca dumnealui de la a cincea de e prietenă cu Himenușa Bukamașkina! Trecui, de fapt, de la Katiușa pe la Nașpa, să-i semneze cecul Gaviotei să-i iau alocația ca s-o beau, dar nu vrea fără scutire, că mi s-a-ntors și mie acasă fata, doamna învățătoare, n-o mai ține Vampiru decât dac-o dotăm cu mobilă ergonomică mai marfă și cu mașină de spălat cu bule, și e rău, bre, când nu te ascultă copiii… Dar ce-are? L-a pălit damblaua pe don’ profesor Gălușcă!!! Și ca un corolar, o să-mi semneze doamna directoare Vizdela pentru Palașca de alocație!”
Adăugă c-ar trebui sesizat popa Panda că muribundul cere maslu, dar reascultându-l printre balele galbene, realiză că pe Maslow invoca acesta certându-se cu grohăiturile lui Skinner, hârâi a mucegai, stuchi pe covorul de iută străveche, ștergând cu espadrila și se retrase escortat de cei doi zăvozi, Kabîzdoh și Murugoi, ca Ivan Petrovici Pavlov de Rafael și de Roza… Se tot coborî pe casa scărilor ca-ntr-un cavou și se-ndepărtă cu biciul și tăifăsuind cu cânii ca cu niște colegi de celulă, Cențica înțelegând doar svinia – ori c-o-njurase, ori că-și planifica să ia porcul la noapte, băgându-i un țăruș în aria curriculară ca să achiezeze! Întristat de ce văzuse la familia de intelectuali, el opri camionul cu cai la Raketta la o vodculiță genocid cu iz puturos de pinga și de tovarășă de drum nespălată, anunțând pe polcovnicul Agheev, care ca să nu se deconspire, purta o uniformă de maior, să transmită generalului Vasea la Popas, că situația domnului profesor Dudu Străchinaru de la Școala nr. 1 cu clasele I-VIII din Drujba, care cutezase a ridica mâna asupra țareviciului Feodor Stepanovici Ciuvîrin, este următoarea: așa de mari au fost resentimentele sale după ce s-a pus rău cu nea Fane și prietenii lui, încât a paralizat pe partea cu care a păcătuit. Ceea ce s-ar vindeca lesne cu tinctura de șerpișori de cimitir Dracula drujbensis, dar neprimind vreo indicație, el, Fafulea, nu și-a dat cu părerea față de purcica de Cențica, atinsă și ea, pare-se, de… maladia străchinară!
Șeful de post luă nota și se aruncă-n Mercedesul blindat al fraților Filatov, lângă primarul Mitrofan Buțai, ce venea de la Statornicia încărcat ca un măgăruș, să nu intre ca un sărătonc în cetatea cu mesteceni de Carelia a lui Ciuvîrin, ci cu delicatese, fiind între ei o tacită competiție culinară și auto pentru titlul de aristocrat dominant în Drujba, iar principalul suspect aflându-se bolnav pe moarte, se anticipa așteptare-n tensiune a ce va zice el spovedindu-se, neîntrunindu-se deocamdată condițiile pentru întrunirea celulei de criză, declararea stării de necesitate sau lansarea indicativului Ivan cel Groaznic, care însemna pe toată gubernia alarmă de luptă parțială pentru apărarea intereselor, a proprietății și a libertăților ca când s-au trimis niște faxuri.
Cențica împrumutase ceva din prostrația bărbatului ei. Îngenunchease la icoana cu ramă din plastic roz a călugărului Vasea și, în loc să se roage să ne mai mărească și nouă leafa, se gândea la ce-auzise râzându-se pe primarul Buțai că nomenclatura regimului ales de golanii soțului ei muribund ocrotește tot vechile structuri, pe care nu le-a deranjat nici c-un pârț de bătrân! Și că dacă tot are unii permis la Academie, atunci de ce nu candidează ei? să-și asigure niște chestii, să voiajeze pă peste tot și să-și aranjeze copiii avantajos, în timpul mandatului, tot așa nesupărând vreun intușabil!
Noi resursele umane ale arhipelagului școlar, a deviat Cențișor discuțiile să nu se ia Cachita de ea c-a votat schimbarea, în loc să muncim competent-performant din vocație, ca arendașii și vechilii, cerem, cerem și iar cerem dintr-o mentalitate centralist-etatistă învechită, profitând în fond de bunăvoința maladivă a puterii locale și centrale, care DE MILÃ n-a declanșat cutremurul disponibilizărilor în arhipelag, să ne sature de revendicări!
Și așa și trebuie! Să nu mai cerem în cor, Dudiță! Fiindcă nu există salvare colectivă, ci fiecare se descurcă! Nu putem să câștigăm toți odată la teleloteria animalelor! Dar tu nu vezi, Dudiță, c-așa ai fost tu mereu, Dudiță, un bărbat cu caracter nonprofit, Dudiță, care ai deviat juvenil încă din stagiatură, neoferindu-te turnător voluntar securității, nu te-ai zbătut nici să intri-n partidul partidelor, nu te-ai angajat în anii’ 80 nici măcar pe portița industriei meditațiilor, ca precapitalism, motivând că e principala pârghie de inversiune a valorilor, deoarece strecori în elită din start mediocritatea sub formă de axoinvertiți și n-o s-avem specialiști tocmai atunci când va fi de intrat în NATO și-n uie, mulțumită acestei politici de cadre înmlăștinându-ne pe vecie într-un STATUT DE FOSTÃ REPUBLICÃ SOVIETICÃ! Ah, ce m-ai înșelat toată viața, Dudiță, fir-ai al dracului! de-ar păli de invidie și politicianul de vocație! Și ACUM, dintr-un salariu de învățătoare, să cresc și s-aranjez doi copii, ai? studenți batjocoriți de colegii lor îmbuibați, de profesori chiar, că se vede-n călcătură, dom’ le, în privirea lor umilă, că n-au mentalitate de piloși, CUM NICI VIITOR NU AU! plus s-am grijă și de porc pân’ la Crăciun, Bonobele, și vine canicula-n stepuliță și numai tu știai să-l ții curat de să nu pută și să nu protesteze Răzvana la administrație că nu poate citi despre taxonomia îngerilor din cauza emanațiilor lui!
„Casa asta este casă naționalizată și nu mă poate da nimeni afară din ea!” – zâmbi a rânjet carnivor sărmana văduvă, văzând că-i pătrund prin ușa lăsată întredeschisă de José-Maria de Piedád, foarte sobri, șeful de post Sașa Agheev și cu primarul său Buțai, pe când de jos se auzea Bemweul lui Astolfo, cu muzica funebră de pe caseta Când oi fi pe mal de groapă în boxele cele lila.
Nici vorbă nu putea fi de evacuare, fiindcă înainte de regretații tanchiști nu mai stătuse nimeni în Blocurile Rușilor: blocul se născuse naționalizat!
„Nu trebuie mișcat din loc!” – o sfătui cu sfială plutonierul, deoarece ajutase în carieră accidentați și mai grav.
„Voi l-ați omorât, voi să-l îngropați! – trecu instantaneu din depresie în agitație Cențișor, confundând pe chelul, glumețul și mătăhălosul, hrușciovianul Mitrașa cu brejnevianul Filatov, în care parcă se-ntrupa colectivul pedagogic cu care se luptase Moluscă pentru salariu de merit, iar în ultimele ore se ruinase cu o neținută lecție deșchisă pă Europa! Cei doi nepoftiți plecară fără a lăsa văduvei măcar o grivnă, dar convinși că Bonobo e într-adevăr bolnav, în mare suferință, cauzată de c-a ridicat mâna asupra lui Frecardo, el regretă sincer fapta comisă și, în consecință, nu mai trebuie demarate demersurile ca să fie scos din pușcărie Harneală, pentru a-i aplica o bătaie soră cu moartea dirigintelui său păcătos și bătrân, în baza informațiilor ușor de verificat că se urcă matinal la Malașa pe stănoagă, ca o compensație la EXCEPÞIA DE LA REGULÃ implementată conjugal de Cențica, la sugestia Staruhei Izerghil și a popii Panda, ca mod de a grăbi prin virtute să le vină tranșa teleloteristică!
Hm! Că nici nu l-a dus pe Diță la groapă lângă Pușa și fata Pușii e deja vizitată de mulți bărbați serioși, cu situație, în cea mai mare derută o puseră pe Răzvana tropăiturile și claxoanele, curiozitatea făcând-o să treacă peste vorba curvă, să revină-n vizită și să-și consilieze vecina-colega să fixeze criterii corecte pentru alegerea unui bărbat de-al doilea care să stea mai bine cu banii, nefiind perspective până-n Anul electoral Eminescu 2000 să ne mai mărească și nouă leafa.
Ci abia văzându-le de tot mai departe comunicând și cooperând în deplin artel de întovărășire ca femei solo, Moluscă avu o tresărire că i se blochează funcțiile de relație cu mediul și se concentră intuitiv pe cele de reproducere, scăpând două porno lacrimi lungi pe obrajii deja albaștri, la gândul nostalgic și melancolic că poate e ultima oară în viață când ar mai fi putut pe acest glob în încălzire pământească să se desfete cu două formatoare odată.
„Eu sunt oaia clonată Dolly și n-am nici un pic de personalitate! Și nici o idee nu-mi vine! – recunoscu doamna Inocencia Străchinaru că este complet depășită de situație cu-n mort în casă. Spune-mi tu, Răzvană, ce mă fac, ce mă fac eu acum? Când Dudulac mă lasă nemântuită loteristic și nici nu-mi mai pot proba prin EXCEPÞIA DE LA REGULÃ virtutea necesară mie la întocmirea punctajului pentru prioritate la anticiparea câștigului!”
„În primul rând – se scărpină febril jegoasa de Nașpa după ureche, ca de insecte – du-te, fată, de dă-ntr-o procedură de urgență ceva și lui căcăciosul de Skinner, că m-a înnebunit de urechi! Fiindcă purcelul nu e ca omul, nu e cadru… didactic, de să reziste cu răbdări prăjite-n coșul zilnic, până vine Marinică Drujbescu la guvernare să mai rechiziționeze de la intușabili vile și să-mpartă la calici rechizite! Iar eu între timp bășinos am să-l caut la telefon doar pe Genaro, că Maricusa, care poate că știi și tu ca mamă că e-ngreunată c-un fecior din upercutclas, riscăm să lepede de scârbă și să trebuiască să ia iar toate de coadă de unde le-a lăsat! Cât despre dusul la spital, dacă n-ai bani, n-are nici un rost, femeie! Mai ales când or vedea alea pe fișă că e un jeg de prof bășinos! Ca să nu mai zic una că de vreo câțiva ani buni omul tău nu mai are nici pijama! Cel puțin una pe care să i-o fi văzut eu la uscătorie. Þi-l mănâncă de viu, fa, gândacii de bucătărie în salonul ăla bășinos de la Căgiurzia! E drept, ca cercetător, o să-și poată continua vremelnic lucrarea de grad, uitându-se-n sertarul de la noptieră ca-n șiștarul Malașei. Moare cu insectele-n gând, cu ăia roșcați Blatta germanica și cu ăia negri Periplaneta orientalis, nu cu tine, Cențica mamii, sau cu băiatul și cu fata lui, cum s-ar cuveni la niște creștini din gubernia noastră, cea cutreierată per pedes apostolorum de Sfântul Andrei! Așa că nici să nu te mai gândești să mai scoți om bătrân și căcăcios din curte doar ca să-l supui la cazne, să se canonească printre străini bășinoși, Cențico!”
Gurluitul porcului se ostoi ca prin farmece izerghiliene, auzindu-se-n loc clefăituri de aprobare, gângurit și câte un râgâit agresiv să nu se înfrupte cumva și oaia clonată Dolly din troacă. Așa că domnul profesor Străchinaru oftă ușurat, ca pe vremuri, când îi zicea c-a fost de milioane!
Două ore mai târziu, Genaro îl găsi în pijamaua cea peticită și foarte strâmtă, a Vanessei, după ce Inocencia se chinuise îndelung cu picioarele și mâinile lui numai păr, piele și os, inerte ca ale unui manechin de plastic rigid, ca să le bage.
Ar fi ajuns și mai devreme cu Porșoiul de curse al lui Leonardo, cumnată-su din Sectorul Unu, pe care-l cam disprețuise până atunci, cât viața nu-l silise să apeleze, zicând Maricusei, când l-a sondat ea ce părere are de el, că parcă-i fecundat in vitro, fiind într-adevăr fragil ca o menajerie de sticlă, cocoșat și strâmb de parcă de-atâta carte ar fi dobândit simultan cifoza, scolioza, lordoza, lombroza și chiar miopia roză a intelectualilor, ca și cum fecundarea în retortă, în cucurbita, în dovleacul de sticlă, ar da în mod fatal curiozități destinate raclei de la Musée de l’Homme, pe când fecundarea la beție golind sticlă după sticlă, dimpotrivă, dă personalități cât să întrețină teleelectoratul șapte nomenclaturi pe șapte canale, în loc de una singură pe două-trei ore de emisie pe zi!
„Ay, padre, padre, huuuuum! Sfinte părinte! Nu mai scoți om bătrân din ogradă, batiușca, să-l blesteme alți intelectuali, disidenți sau rezidenți, ale căror salarii sunt concepute de guvern mici, tocmai pentru a arunca asupra maselor largi populare pretenția gratuității asistenței medicale la noi în republică! Ay, batiușca, batiușca!” – plânse Genaro o țâră, sacerdotându-și tatăl ca și cum s-ar fi rușinat să i-l găsească moartea cadru… didactic.
Apoi îi arătă mă-sii spuma pe care o avea muribundul între măselele galbene și mari ca ale unui cal de povară, una de pe mandibulă-n dreapta, dincolo de caninul lipsă, fiind de aur și, de aceea, bietul Dudiță încercând pe această cale umedă și nonverbală să-i sensibilizeze pe cei dragi ca să nu uite de ea la înhumarea-n locușorul viran de lângă Pușa.
Biata Cențica sta pe marginea patului și asculta albă ca porțelanul și lăcrima și numai ce-și frângea mânuțele date cu creme și nemuncite rânind la bivolițe ca ale Malașei, gândindu-se că te canonești cu copiii și, când dai de necaz și nu mai știi dacă te afli sau nu pe un parcurs bun, cu câtă răceală vorbește de tine bolnav pe moarte fiul veterinar, căutându-te și-n măsele!
„Nu mai scoți om bătrân din ogradă! Decât dacă-l pui în conservare pentru domnișoarele de la Musée de l’Homme, prin plastifiere!” – diagnostică însă și Maricusa de cum sosi fâșneață ca bunică-sa, parcă fuseseră vorbiți, îngrozind și mai mult pe mă-sa, care poate mai nădăjduia de la multimiliardarul și dezgustatul de nesfârșita ceartă dintre narodnici și marxiști, Leonardo, un gest, dar fata îi făcuse vânt din uliță mutantului, ambiționându-l dacă ajunge la vreme cu Porșoiul de curse la Craiova, unde se juca soarta campionatului, numai să nu se prindă nenorocitul din ce bălegar drujbean, ca Esmeralda lui Harneală, se ridicase și ea floare albă din pireul de cartofi al mă-sii, la Blocurile Rușilor.
„Ah, copilașii mei, copilașii mei orfani! – demară să plângă Cențișor cu niște lacrimi verzi de credeai c-o să i se decoloreze irișii obiectivelor cadru până-n albitură, iar obrajii o să i se umple de microalge ca la o Niobe din marmură antică plasată-ntr-un parc umed pe domeniul public. Ah, aoleu și vai de mine și de mine, pruncuții mei nemângâieți! Oți fi osteniți și nemâncați dupe drum, sărăcuții! Sărăcuții MEI!!! Doamne, ai grijă de calicii mei! Pe Cica mărit-o c-un intușabil, iar pe Gua împinge-l să candideze exploatând retoric la sânge calitatea asta de orfan!”
Bine nu zise și se repezi la frigider, care dealtfel hodorogea parcă mai tare, ca un tractor cu motor de tanc, iar Moluscă își majoră sensibil unghiile, mai ales de la picere, arcuindu-le-n jos ca la vulturul cruciat, semnal nedetectat de nimeni în clar, sensibilizând istoria și mai ales literatura că e taman ce socotise și el. Muierea dezambală cu grăbire și le anvizajă-n bucătărioară aperitive mezeloase și ei se înfruptară cu exuberanță juvenilă și poate chiar concurențial, fiindcă gingașa Maricusa, brunetă ca tatăl, cu ochi de preerie ca ai mă-sii, cu asterisc ca al Pușii, cu minibelciug ombilical și chiar mai jos decât atât, ca la nimenea-n Drujba, se străduia s-apuce și suplimentar pentru embrionul pe care credea că-l are-n burtică, iar dacă nu prinsese, ea se asigurase de o anumită cantitate de material semincer protejat de la Leonardo, când se gonise-evaluase cu el ca pentru un test inițial ultima dată, urmând ca Genaro cu cucurbita lui de la veterinară să ducă la bun sfârșit în dovleacul de sticlă, dând dovadă de perfectă transparență, fecundația pe care ea o proiectase, altă cale de a ieși din amărăștenie și Drujbă nevăzând, de parcă se băteau calicii cu câinii la gura lor și nu se putu abține a lor încercată maică Cențica să nu se jelească de mila străineilor ei, fiind mai lacomi și mai nehaliți chiar și decât Skinner adineaurea, căruia-i dăduse lături la indicația realistă a Vanessei, o adevărată doamnă și vecină cu care uite că nu mai avea ce-mpărți și de ce s-o facă preventiv curvă, ay de mi! duse în neființă erau și extinderea și subcomponentele schilodului, puteau deveni iarăși bune amice, ca pe vremea când coceau împreună chec cu cacao și cornulețe cu rahat și ascultau Europa Liberă, rezistând prin cultură partidului partidelor.
Ei erau trei și clefăiau-clefăiau și de bucuria lor clefăia în spiritul său deja cocoțat pe tavan, însuși academicianul Dudu Străchinaru, de aviza de sus Teleenciclopedia și pleda pentru demnitate-n oligo- uie, straniu fiind că în acest context cu mai multe paliere, prințișorul Genaro, deși se plângea că medicina veterinară e de en ori mai grea decât cea umană, fiindcă înveți de en ori anatomie, fiziologie, simptomatologie și ce extinderea lui Skaraoțki mai trebuie, adică de câte en specii de animale domestice sau captive ai de tămăduit, întrucât el nu făcuse încă o practică și în psihiatria vacilor nebune, diagnostică-prognostică cam prea optimist că tac-su, om hirsut fără fir alb, gata să-l angajeze paznic de noapte la Popas nea Fane Ciuvîrin, o să-și umple încet-încet craniul cu sânge din resurse proprii, precum canibalul o tigvă de la alții, și o să înceapă să putrezească fără a mai pretinde cheltuieli de spitalizare, terminându-se tărăboiul, inclusiv cu praznicul, cel mai târziu până la finala Cupei!
Într-adevăr, mica apoplexie de frustrat c-a pierdut rata tranziției dinspre Cuțarida, se stopase dar nu se stabilizase. Scenariul fiind ca el să manifeste o ultimă relansare a virilității, regretând că abandonează cariera… didactică, în plin colaps educațional, și că se mută de la Blocurile Rușilor într-o izbă lacustră înconjurată de nuferi calzi de Victoria regia fără să fi experimentat un sex întreit, cu Cențica și Vanessa, cu Vanessa și Malașa sau cu Malașa și Cențișor, cum invidiase de insomnie noaptea trecută la un film tipic cetății oligoeducative, adresat… adulților ca Frecardo, ceea ce-i revelase că greșise principial, ca pedagog, cu băiatul patronului său, ba chiar cu inocența întruchipată-n Esmeralda, încă și mai grav, provocându-i puștoaicei prin experiența de vârf cu violentarea partenerului ei imprintingul că există limite ale deontologiei sexuale în materie de tehnicalități!
„Mă angajez dracu definitiv la benzinărie! – își spuse. Sunt complet depășit ca furnizor de formare care-și trece-n oferta școlii că dă și educație! Să le-o dea Buțai, Filatov, Ciuvîrin și ceilalți drujbeni care AU REUȘIT!”
Și tocmai luciditatea asta rece, de tanc în crivăț, confirma-va concluzia legistului, trimis de General Cențicăi, că maladia amărâtului de dresor este… un exces de seriozitate implicând o banală teamă de a mai surâde, este chiar o frică de a surâde, este o cheromusofobie, apărută pe un fond neurastenic și mesianic datorat la că nu se mai ajungea cu leafa de la o lună la alta și astfel familia inițializa să chirăie după bani din ce în ce mai anticipat, paralizia venind ca o complicație sistemică tocmai din momentul pierderii totale a umorului, manifestată prin scârba de veselie tembelă încârligată cu amintita spaimă de a mai surâde, ca la distroficii de sfârșit de lagăr, în genere prognosticul fiind că cheromusofobia la noi în muie, cu paralizie cu tot, este vindecabilă doar prin expiere aparentă și resurecție tot atât de aparentă dar extrem de improbabilă!
Iară după ce haliră tot și se linseră pe bot, iaca ăla micu din burtica Maricusei o stimulă să râvnească: „Peste atâtea delicatese – zise ea închizând un ochi cu nostalgie – parc-am merita ș-o bere, dragi părinți, mamă și tată, care ne vedem atât de rar, și la așa ocazii mai zgubilitice!”
Ceea ce se și făcu de peste drum de la Katiușa, însă panaceul ce se cerea de fapt la organismul scos din homeostazia reglată îndelung pe foame, dup-o masă copioasă și gustoasă era să dai drumul la tembelizor, dacă nu te-ai uitat și cât te alimentai la promoții culinare, ceea ce însă medicii și îndeosebi psihiatrii nici nu recomandă, pentru că dacă e benefic să nu te mai uiți prin oraș la altceva decât la vitrine, să nu vezi adică boturi sinistre de perdanți pe tot de-a rândul, iar pe ferestre de la bloc, să nu observi gunoaiele câinilor comunitari și ale pensionarilor, măcar atunci când bagi ceva în tine, este de preferat să vezi bine, să guști, să miroși, să auzi clefăitul preparatelor, ca pe o probă că TU trăiești în realitatea reală și nu starurile se hrănesc în acel moment la masa ta modestă!
Ei se înșelau însă amarnic când funcționau comportamental operând ca și cum gândul de a deschide tembelizorul ar fi fost al lor. El era al lui! Fiindcă numai futbolul ne face fericiți, iar Vanessei, de prea multă citeală în uichind îi plăcea a avea contact vizual cu bărbați tineri în chiloți alergând înfierbântați după ceva rotund și nu neapărat siliconat, nici sifonat, iar alții uitându-se tensionați din tribună, cum de la bloc la o nuntă de câini, problema fiind că dacă oltenii pierdeau cu feroviarii în Bănie, atunci nu mai avea importanță ce făceau cu ei pe Lia Manoliu în Cupă, căci din jocul rezultatelor, cu cele trei puncte asigurate, echipa alb-vișinie își conserva lideratul ce avea luând titlul în detrimentul unei Stele încurcate de Sportul Studențesc cu un egal realizând lo real maravilloso de a relansa campionatul, iar eu zac pe patul conjugal doborât de EXCEPÞIA DE LA REGULÃ și mă-ntreb dacă și Genaro al meu ar fi făcut pentru mine ca tată un gest ca ăsta, ca portarul de la Sportul pentru tăticul lui antrenor în Giulești, logic fiind ACUM să-l bagi între buturile mă-sii de ferplei la Craiova – la noi și tocmai în futbolnîi meaci se găsi ferplei să vină ! – te asiguri, ca oltean, mai întâi de acces la Cupa Cupelor, așa e corect managerial, apoi vezi și ce poți face pe Lia Manoliu, poate că, din recunoștință, Giuleștiul renunță eventual la eventul cu a lua și titlul, și Cupa României, ca să nu mai zic nimic că poate după șampania și fiesta din cartier, proaspeții campioni alb-vișinii se demobilizează total și nu-și mai pot urni plumbul din crampoane! Deci, firescul înseamnă ca oltenii să-și conserve forțele pentru finala Cupei, să aducă trofeul în Bănie, așa că victoria rapidistă este previzibilă! Dacă bate Rapidul, atunci trăim cu adevărat în capitalism, iar dacă pierde titlul rezultatul acestui mare test de la Craiova e că-n 1998 încă mai avem de tras până intrăm în uie, nepermițându-ne să ne băgăm deocamdată decât vârful, upercutclasul!
Și deși suferea din cauza tembelizorului de cheromusofobie, de groaza de a surâde, ca lemnificare a capacităților intelectului de a despica rațiunea în rații și a o lua la veselie despre orice tragedie, fiind tare boala asta a nonsurâsului, ce a chinuit-o și pe feblețea lui italiană din junie, pe marea solistă Nada, hm, și iarăși două lacrimi, două, punctiforme, la colțul lung al ochilor, când văzu furia suprarealistă cu care atacau pe oaspeți universitarii confirmând muribundului drujbean că cel puțin două katiușe oltene vor zgudui ațele rapidiste.
Avea să ajungă Leonardo la timp cu Porșoiul? A ajuns? se întreba Maricusa tensionată că se executa o pălitură liberă iar zidul se forma în preajma punctului cu var. Pe când mai calm Genaro, văzând că tac-su e pe fază și se tembelizează normal, deci mai mănânci o pâine coaptă pe vatră până se răcește el la temperatura camerei, i se făcu dor să se mai plimbe prin Drujba, să mai vadă cine ce pagode a mai ridicat sau ce mai întreprind anumiți colegi, cine-a mai ieșit de la pârnaie sau abia s-a dus, așa că o luă spre Anfisa Barabanova, ca să se-ntoarcă ușurat abia după teleenciclopedie și una din ultimele Serate ale lui Iosif Sava, a cărui pensionare de la televiziunea de stat, sub pretextul RENTABILIZÃRII cu tineret, era pentru schilodul de taică-su la Katiușa, un simptom prevestitor, Ninele, al neîmplinirii visului nostru al transformării TVR 2 în Canal Didactic, poate unic în muie, pentru copiii fără cărți, și pentru… cărturarii fără cărți! să nu ne mai sufocăm într-o cetate oligoeducativă, bazată pe căini, cartier, tembelizor, presulică, familie și pârnaie, să sustragă școlii educația în interesul mafiilor scenaritene din spatele tuturor disfuncționalităților de a crea și stăpâni aligatorul incapabil să-și judece vreodată aleșii!
„E mai bine tata?” – se trezi cu ochii urduroși verzi ca ai mă-sii Maricusa, scotocind în frigider.
„Tata ca tata-n morții mă-sii! – pufni furios Genaro. Acum mi-e de mama, care gătea excelent, de era bună să facă promoții la telehrană! Vezi că trosnește și-n ea ceva!” – protestă el ca faultat, abia tras de limbuță de Anfisa Barabanova, la ordin, dacă nu cumva știe ceva de la taică-su, că s-o fi spovedit care a fost motivația de-a ridicat laba, actualmente paralizată, asupra lui Feodor Stepanovici Ciuvîrin, mântuitorul drujbean, diseminând confuzie în sânul observatorilor faptul că o familie care citea cărți încă nu a adus medic uman la muribund, și provocând de-a dreptul isterie informația că recent a acționat în zonă un Porșoi cu număr de Sectorul Unu, mai atractiv – susține Corela Drob – decât Bemweul lui Buțai, Mercedesul blindat al fraților Filatov și chiar Mițubișul cel nou al lui Ciuvîrin sinergic la un loc, deoarece noi ne-am obișnuit cu senzația și cu melosul alarmelor lor.
Tocmai atunci, Cențica auzi la tembelizor că vom impune FMI-ului și Băncii Mondiale o strategie proprie, care crescând pibul, ne va mai mări și nouă leafa, după stoparea creșterii negative, numai că ea voia mai mult decât atât, cerând să nu mai ia străinii acțiuni la noi, pentru ca să cumpere masiv copilașii ei, după vinderea apartamentului de la Blocurile Rușilor și mutarea, să crească pe Pușica, într-un oraș curățat de chioșcurile mafiote care întinau arhitectura ceaușistă, ca soacră la Leonardo-n Sectorul Unu, plimbată-n Porșoi…
Handicapatul parcă rânjea sinistru cu dinții deja dezgoliți la rădăcini de parodontoză, cu scăfârlia pură ca entelehia expusă pe pernă pe colț de ladă de studio penetrată de carii patriarhali, nevasta și fiica de nici 24 de ore vag gravidă, îl vegheau de pe marginea patului în măsura-n care se reflecta-n micul ecran, când Genaro, răscolit de vodca genocid cu iz de pinga ce turnase din toate pozițiile Anfisa-n el, hotărî că-și pierde și mămițica dacă nu aplică o terapie de șoc.
„Ce stați, bre, așa, de parcă ne-ar fi eliminat de la Mondiale Croația, în loc să le scoatem noi futbolul din cap germanilor în sferturile de finală! – se înfurie el. Care e problema, ai? Ce mare lucru s-a-ntâmplat azi, de-ați intrat parcă și voi în greva surâsului, în cheromusofobie? A, că se prăpădește taica pe motiv că nu i-a mai mărit și lui leafa în timp ce economia merge strună, dovadă că vipoii și intușabilii noștri sunt tot mai sus deasupra Casei Norodului și parcă așa, ne sfidează! Ei, și ce e rău, bre, în asta? Dar oare merită, Maricuso, acești părinți-povară ai noștri să le aducem prinos de recunoștință și grandioase omagii?… Eu zic că nu, ba chiar dimpotrivă, să-i tragem la răspundere tot tineretul, fără înconjor, pe-acești bravi părinți, futu-i în dinți, că de ce e țărișoara asta a noastră cea mai împuțită, sau p-aproape, din Europa, da, ba chiar și din muie, oricum spre aria curriculară a topului! De ce, mă? De ce?”
„Angranjuior… angranjuior…” – cu mare greutate, zgâlțâit de fii-su beat, îngăimă Moluscă, făcând iar spume atât pe colțul scurt, cât și pe colțul lung al gurii, cu semnificația că batem măcar Columbia cea destabilizată de droguri.
„Angranjuior! – izbucni într-un râs sardonic Genaro. Las’ că-ți arăt eu ție angranjuior!”
Și îi smulse lui bietul taică-su de sub cap perna cea rotundă și roză a Pușii, degajând-o până-n tavan cu șutul, lăsându-l cu ceafa brăzdată de bătrânețe pe muchia lăzii, ca așteptând ghilotinarea. Spre a ieși băiatul cu ea moale și pufoasă și asudată la interval, scărpinând-o și zbânțuindu-se ca cu o chitară și cântând cu disperare ca răcheții de la Raketta că mamă, plec în Americaaa, roagă-te să-mi iasă viza!
„Parcă ziceai că pleci în Sud! – se miră și se închină Cențica, aruncându-i o privire stăruitoare și fixă de purcică vorbind pe mobil. În Australia, în Africa de Sud sau în Argentina, oriunde are vite multe, ca să te afirmi ca veterinar profesionist! Așa mi-ai promis! Și un copil care nu se ține de cuvânt față de mămica sa înseamnă că nici nu merita să i se încredințeze o limbă maternă!”
Drept răspuns duios, că ținea la mă-sa, el începu să mimeze cu acel talent carismatic de mare ecou la populație, al inginerilor, medicilor, cercetătorilor, economiștilor și veterinarilor ce se fac actori sau gazetari, cum a aflat bivolul de taică-su de la Filatov că are lecția deșchisă pă Europa, cum a dat din coadă că va demonstra în fața unei comisii selecte tragica eroare de a nu fi fost propus de colegi la salariu de merit, deși se autoforma la zi având permis de a citi la Academie și deși descoperise pedagogia reală, pedagogia de fapt, oligopedagogia, în care proștii educă pe deștepți, neoștiință română pe care voia s-o lanseze în fața unor vechili și arendași veniți cu o euroinspectoare de extremă stângă, doamna Katrina Djorkaeff-Tornado, care n-au mai ajuns la Drujba fiind Unu Mai și aleasă Regina Muncii; cum și-a întocmit tăurașul zebu proiectul de activitate didactică desăvârșită beat, copiind pe sărite dintr-o carte de inspecție școlară ceaușistă, deoarece nu i-a mărit și lui leafa să-și cumpere unele noi, actualizate; cum a așteptat pe la școală-n futoar cu Stalin, cum a furat propria pungă cu mezeluri, cum l-a chelfănit pe Frecardo, doar pentru că-i comunica Esmeraldei că s-o ia-n cavitatea bucală, primejduind grav viitorul la propria noastră familie; cum a sprintat din cămăruță spre casă la vârsta lui, cu pungili cu Hagi, una cu aperitive mezel, alta cu dulciuri inocente, pentru a ieși în sâmbăta derbiului din Bănie la rata de Cuțarida, care n-a venit multă vreme, șoferii lărgind intervalul de succedare peste media de 89 min. făcându-și de cap, făcând avancronica etapei finale, cum și cadrele… didactice, se plângea domnul director Teofan că întârzie în contradictoriu, iar când ajung la catedre, nu se aude pe holuri corul lor, fiind ori rumoare, ori nimic, nimicul primordial de referință, că ori le-a dat de scris, ori dracu știe ce fac la catedră, după ce i-a amenințat să nu se-audă musca, însă de acum înainte, dat fiind că se anunță inspecții frontale și brigăzi tematice, am să intru să văd, evitând ca să nu fie ierarhizată școala noastră pe județ drept lanterna roșie a clasamentului!
Þârrrr! țârâi apăsător la ușă și intră peste hohotele de râs ale mamei și sorei, chiar directorul Filatov, însoțit de un medic legist, o cunoștință a generalului holist Vasea. Și pe când Teofan Davidovici le pupa speriat, specialistul se și grăbi a lua calm temperatura infirmului cu un instrument foarte performant, care i-o afișă imediat, odată cu pulsul și cu tensiunea. Era contrariat ca copiii în februarie 2000, când la grevă înduioșau pe vechili prin declarația mediatizată că ei nu înțeleg, nu-i ajută căpșoarele, nu încape asemenea enormitate: cuuuum? educatorii lor nu mai vrea să muncească? de ce, mamă? de ce, tată, nu se mai face școală?
Așa contrariat exploziv, mai scotocind în cavitatea bucală, legistul îi arătă și el lui Cențișor spuma pe care o avea muribundul între măselele galbene și mari ca ale unui dromader de caravană, una după mandibulă-n dreapta extremă fiind însă de aur, cum observase și Genaro ca veterinar. Tăcut și misterios, el chemă pe Cențica deoparte în bucătărie, cu săpunel și prosopel, să se spele la chiuvetă, ca și pentru a emite, ca analist, o judecată de valoare, un prognostic.
Iacă dar, că medicul nu-și propusese a-i supune la un thriller high-tech dureros pe moștenitori cu dotarea sa, deci el presupunea că tinerilor le-ar fi păsat la amândoi de tăticul lor Moluscă, că-l pierdeau, când de fapt n-ar fi fost exclus, dat fiind colapsul educațional de la noi, ca peste ani când s-ar fi dus chiar Inocencia, pensionară, de dor să-și vadă nepoțica crescută-n Sectorul Unu, să aibă surpriza s-o stopeze iarna-n frig la poarta vilei păzite de dobermani și badigarzi, tocmai Maricusa și cu fata ei, Pușica, de să-nghețe bocnă-n trențe-n dreptul interfonului și să nu știe serviciul ecologic ce e, dom’ le, cu scârboșenia asta și s-ajungă s-o dezvelească abia căutătorii de noroc din megagroapa de gunoi a municipiului, sesizându-l pe el, pe legist că e o mamă de copii congelată pe coclauri!
„Doamnă – o abordă el pudic, dând mai tare difuzorul cu dedicații din bucătărioara mobilată stalinist – de ce extinderea mea să vă mai mint ca să vă mai faceți iluzii electorale la pat cu apostolul dumneavoastră! Aparatele mele sunt sceptice. La esență, prognosticul e complet defavorabil, doamnă, pentru că, hm, hm, soțul dumneavoastră, Străchinaru Dudu, profesor gradul unu, 25 ani vechime, are…are sarmalele reci! Pentru că a fost, nu știu prin ce metode, constrâns ca într-o zarcă, aici la Blocurile Rușilor, la ceea ce aș numi eufemistic, doamnă, EXCEPÞIA DE LA REGULÃ!… Da, domniță, are sarmalele reci, din cauza virtuții excesive, dar și din prostie! De gură-cască! Deoarece într-un interval de succedare de numai 89 de minute, el a reușit să piardă o pereche de rate de gară cu destinația trenul tranziției dinspre Cuțarida! Pe-amândouă le-a pierdut, stimată doamnă! Pe-amândouă subcomponentele!… Și nu văz, la capătul tunelului, consolare în statisticile că eunucii au o speranță de viață lungă! Însă, privind din perspectivă sistemică la obiectiv, la domnul profesor Dudu Străchinaru și la coșmarul său de i s-a năzărit că arendașii vor să-l degradeze, din profesor ajuns prof reformându-l formator, după ce colegii nu l-au nominalizat pentru salariu de merit, constatăm cu regret că nu numai funcția de reproducere s-a diminuat, ci și funcțiile de relație îi sunt atacate, doamnă, inclusiv comunicarea în limba comună, singurele în bună stare părând a fi rămas, cum e mai rău la noi în muie, funcțiile de nutriție, adică să mănânce și să se cufurească, dar cu toată această complicație ținând de o regresiune spre condiția porcului cu care-am avut impact la intrarea-n bloc, eu anticipez că procesul de răcire se va accentua apreciabil până la sfârșitul intervalului de prognoză, atingându-și maximul cel mai târziu în cursul dimineții de luni!”
Bucuroși, fericiți, încântați că tăticul lor va mai rezista, Maricusa și Genaro îi conduseră până jos pe alee pe director și pe legist, ca să nu-i muște câinii comunitari ai blocului, comunitari de centru stânga, dar și puțin comuniști în sensul că de pe vremea tanchiștilor rămăseseră din generație în generație cu o cultură a haitei locale de agresau pe spionii cu înfățișare de cetățeni certați cu munca fizică.
Afară, Maricusa apelă atunci pe mobil pe Leonardo, să aibă în vedere influența factorilor de risc drujbeni asupra stării ei de sănătate și să vină cu Porșoiul de urgență de la Craiova, ca s-o ia cu Genaro duminică pe la mare, că e liberă de obligații filiale până luni, când s-o răci tac-su, însă n-au avut ei acolo chiar o vreme de vis, fiind mai rece și mai precipitată decât se obișnuiește-n această perioadă a anului, parcă natura însăși voia să-și aducă aportul la reciclarea unui cadavru… didactic, care paralizase dinaintea economiei de piață, ale cărei reguli de joc cer să te muți în permanență unde ți se oferă salariu mai bun, la mii de kilometri pe mapamond, dar lui parcă nu-i venea să schimbe catalogul pe-un furtun de benzinar, mai avea prejudecăți de intelectual îngălat și iacă dar, cu o spumă care nu mai era galbenă, era aurie în gură, el încă mai căuta să evite a munci la patron, investiga încolo și încoace, tot scormonea dogmatic după soluții necreative, poziționate animalic tot în cadrul competențelor biologice, deși primea intermitent, ca o lichea plastifiată în proiect, bobârnace și șuturi buimăcitoare, ca de pildă în ziar că la Grădina Zoologică sau la Institutul de Științe ale Educației, transferându-se să crească struți sau să consilieze pe arendașii SISTEMULUI să adapteze la oligopedagogie ce li se finanțează, ar fi adus la purcica de Cențica chiar mai puține parale decât de la școală de la Drujba, unde beneficia și de importante sporuri de izolare rurală, iar în cercetarea pură-pură a glandei antiperspirante nici n-ar fi știut vreodată precis dacă-i dă sau nu chenzina / lichidarea!
Iar agresiva cetate oligoeducativă, stai să vezi, Vanessa, că-și va impune SISTEMULUI modelul televiziunii de stat producătoare de profit: școala de mâine va trebui să fie lucrativă, să scoață mereu și mereu și mereu BANI ȘI IAR BANI din resurse extrabugetare, doar acel management fiind calificat ca bun, care inversează fluxurile financiare, defulând de la școli resurse către inspectorate, de la inspectorate mai sus spre diferite ministere, iar de la ministere la guvern, revoluționându-se algoritmul de feliat pibul! De aici și sintagma Noua Revoluție Școlară! Care când o reuși ne mai mărește și nouă leafa!
Bine, dom’ le, dar eu mor sucomb crap până atunci! Ce dracu!
NTLPD! (nu te lăsa provocat, Dudiță / dobitocule!)
NTLPDDCDSPTPTCECDSNAPSR! (nu te lăsa provocat, Dudiță, dobitocule, chiar dacă se pișă toți pe tine că ești cadru... didactic si n-ai părăsit sistemul, ratatule)!
Nici o grijă, mori acolo, că e zeci și zeci de mii de cadre calificate, pe islaz, de Pobreajen, la iarmarocul de joburi și alte sute de mii se milogește continuu de vechili pe la porțile SISTEMULUI pentru o cojiță de pâine! O să-ți facă Vizdica orele până la sfârșitul anului școlar și gata! Nimeni nu e de neînlocuit! Au fost schimbate ele majorități și nu s-a schimbat nimic!
Tocmai de aceea, că nu ne mai mărește și nouă leafa, hai, iubitule, să fugim din arhipelagul școlar în pădure, la forturi, să achiziționăm o izbuliță și-o prisacă și să creștem guanaci și un pisoi, aruncându-mi sifoanele la groapa ecologică, săpată ție de Toska Bukamașkin!
Și, uichindal, tu, adorabil pahonț, să transporți marfa la piață, la Căgiurzia-n bazar, lângă moschee, având la atelaj pe iepulița Zurka cea focoasă și pe năbădăiosul armăsar Udaloi, pe care, asemeni tuturor fanelor Staruhei Izerghil, nu concep să-l degrevezi de subcomponentele sale!
„Păi aiasta înseamnă – medită Cențișor la delirul lui și la natura progresivă și implicit etapizată a descompunerii morale a cadavrului… didactic folosit drept soț – nici mai mult nici mai puțin decât că în acest moment critic, oligopedagogia amărâtului meu de Dudiță este depășită de fabulosul realității și în genere de obiectivele vizate managerial de factori de la diferite nivele de decizie ale SISTEMULUI, fiindcă dacă fuge formatorul meu la forturi cu curvele sale, cu rozătoarele de i-au ros toată viața buzunarele, și ne luăm după standarde uie minimale, în binomul informativ-formativ-educativ discipol-maestru, ăsta din urmă nici nu mai există, deci sunt îndeplinite toate condițiile ca eu, ca văduvă creativ-inovativă ca o ctitoriță, să ctitoresc la rândul meu, pe pistoseala mea, o nouă ramură a științelor educației, i-aș zice nihilopedagogie sau nicevopedagoghie, adică tocmai ipsopedagogia activă, de o dinamică fără egal, a lui Marinică Drujbescu, în care elevii își predau singuri ei înșiși sau aproape singuri de capul lor, învățând plăcerea de a învăța prin descoperire, cum a apreciat și Korobocika la inspecția de grad, cadrul didactic fiind doar cadavru didactic, ceva facultativ, un simpatic ghid turistic, de care te poți oricând dispensa, cum și sunt Corela, Muriela, Vizdela, Sorela și cine-o mai fi făcând holist trotuarul pe la intrarea-n SISTEM, ca s-ajungă vechilesele și arendașele de mâine! Cărora nu le poți reproșa nimic de simpatice ce sunt, cum ronțăie ele girasol non-stop și cum stau lângă compostor cu ochii fugiți în toate direcțiile să nu taxeze la rată, dacă nu cumva urcă chiar lângă nea Șoferul, populare și populiste!…”
„Ferească Dumnezeu, Cențico, ce vrei tu!… Mie – porni să plângă Răzvana pe sub sifoane – mi se pare profund imoral ca cine și-a ratat viața, alegându-și o profesie dezonorantă, să-și permită să dea unor copii lecții de reușită, modele, cărți de citit și ce emisiuni se merită ca să fie urmărite, ca să ajungă și ei niște handicapați, de să aștepte de la alții ca să le mai mărească și lor leafa măcar cât să nu ajungă batjocura comunității! Și a umanității bășinoase!… Sau să se rateze ca Haritina, căreia Foma Akimușkin i-a vorbit în adolescență – prin gurița lui Diță al nostru! – de relativitate, de principii de incertitudine, de antimaterie, de găuri negre care fac atractiv Universul cum pe ea ACUM obiectivele de referință globulare ca niște grefuri de aur și a nenorocit-o complet de nu mai poate popa Panda s-o mărite cu vreun tânăr teolog, din moment ce ea se spovedește sfidător aceluia că e atee, iar în problema fundamentală a filozofiei teleloteristicii, dacă EXCEPÞIA DE LA REGULÃ grăbește sau nu câștigul prin sporul de virtute, zice ca divinul Einstein că nu crede că Dumnezeu joacă zaruri! Să fiu în locul ei, când mai trece Foma Akimușkin pe-aici, că de când s-a pensionat merge des la pescuit pe Spălătura să-și câștige hrana zilnică cu sudoarea de la frunte, i-aș băga o lance-n gât, uite colo-șa pe perete, cum are și prințesa Diana, sărmana, axul de la ceas! De aceea, măcar până iese țara noastră din rahat și se extinde uie spre noi, orele de dirigenție, de consulting și de asistență prin modelare, părinții conștienți ar trebui să se constituie în grupuri de presiune puternice și solidare, și să impună lui Filatov ca să fie predate numai de vipoi care au riscat să nu mai fie niște căcăcioși de bugetari și prin muncă, risc și competență, AU REUȘIT!”
Ceasornicul octogonal albastru, de perete de bucătărie, cu ax trecând prin gâtlejul prințesei cadran, bătu o oră târzie, făcând pe Cențica să caște a EXCEPÞIE DE LA REGULÃ. Moluscă se dilatase și depășise cu mult tavanul camerei, dar nu ajunsese peste valurile Dunării până la Pont din dor de Gua și Cica, ce fac ei, cum se distrează, că plouă până-n Bulgaria. Regăsise, în schimb, pe Vanessa și pe Inocencia de altădată, ca să le reproșeze-n chicinetă că el, uite! se ciobaniza, gagarinizându-se-n în cosmicitate fără a-și fi dezvoltat complet capacitățile de explorare / investigare în scopul rezolvării unor probleme specifice în trei, cu oglinda de la tualetă demontată din holțșuruburi și legată în suspensie de lustra Pușii. „Așa-i, așa-i! dulce Inocencia – o consola băiețoasa Vanessa cu o ploaie de săruturi, pentru EXCEPÞIA DE LA REGULÃ eternă, noi cei cu experiență pierim și ne tot ducem, întrupând o de horror hemoragie de cadre. Vine Vizdica și niciodată-n SISTEM nu vom mai avea refugiați cărturari de stofa de până la 22 decembrie 1989, ora 12 și 8 minute, a căror influență educativă și explică, dealtfel, acea generație idealistă, pentru nimicirea căreia, în avantajul Cehiei, Ungariei, Poloniei și Ucrainei, nu fură suficiente gloanțele teroriste de după decolarea elicopterului, ci trebui biciuirea publică din 13-15, în aplauzele anticipate de la 20 mai 1990, după care i se i organiză o sărăcie lucie, de să se-ncaiere care studenți încape la cămine-cantine și care nu, iar ACUM, aceeași generație, iat-o zbătându-se a se aciuia prin diferite arii curriculare dacă nu și-a găsit alte popoare!”
„Bietul Dudu! – explodă în lacrimi verzui fiolă de răsuflarea grea greu încercata Cențica, simțindu-l cum se lasă din tavan pe ea, ca un înger exterminator aterizat direct pe gloată în cetatea oligoeducativă. Câtă dreptate avea dragul de el cu oligopedagogia aia, că softul viu din școli poate face minuni ca pe vremea ministrului Spiru Haret, fiind suficient a se aduce în SISTEM doar... atmosfera a o țâră de idealism! Dar copiii noștri învață-n țară, copiii voștri învață-afară! Și-am ajuns, Vanesso scumpo, la aberația să strigăm în iunie că nu cedăm, nu cedăm, opționalul… anul înghețăm!… Deoarece guvernanții-au milioane, iară noi murim de foame! Guvernanții-au limuzine, noi n-avem bani de chenzine! Hoții de bănci au pompat miliarde, noi n-avem nici pentru-o carte!”
„Da’ pe-asta o știi? – mormăi din structura de rezistență a blocului Străchinaru, c-un glas de piatră monumentală compatibil cu-al statuii lui Spiru Haret, ca și cum înălțându-se cât de puțin, și uitase de baștină. No, pughibale, ia ascultați-mi străgătura! Miniștrii și secretarii de stat vrea din conștiință să muncească! Dar resursele umane, deși sunt negocieri în derulare, face grevă să chiulească!… Iar copiii, copiii țării sunt literalmente uimiți, ei pur și simplu nu înțeleg ce se întâmplă, de ce nu se mai merge la școală, mamă? de ce cadrele didactice nu-și mai fac datoria, tată? exercitându-se astfel din partea părinților indignați presiuni incomensurabile asupra executivului să ia măsuri!”