poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-04-22 | |
Fructele vietii
Ziua lungă și caniculară s-a sfârșit în adieri de vânt, aducând cu el zefirul mult așteptat de ierurile chinuite de arșița din luncă, răcorind-o. Căpătă apoi suflarea furibundă, fugărind în orizontul sângeriu o formă definită a unei pasări gigantice din lumi apuse ce rătăcește nestingherită prin culmile de foc ale apusului. Amurgul vărsă la porțile cerești pulberi de aramă din jarul aproape stins. Luna se strecură tiptil în câteva pene albicioase, iar chipul său rotund si ceruit radiază o lumină pătrunzătoare pe trupul nopții de vară, pictând ici-colo cerul cu litere aurite. Pale de vânt împrăștie mireasma vegetației peste natura trezită la viață de răcoarea serii. Lanul mănos freamătă, prinse viață, unduindu-se sub bagheta magică a adierii. Glasul vântului se contopește într-un suspin prelung cu murmurul ierburilor și cu cântecul strident al greierilor care veniră să participe la spectacolul nocturn. De departe, în poiana de peste deal, se zăreste o mogâldeață miscându-se agale pe poteca șerpuită ce duce către un bordei cu geamuri mici și colorate de-o lumină difuză și caldă a unei lămpi. Bătrâna obosită de povara anilor, mulți la număr, se oprește când și când potrivindu-și pe spinarea încovoiată o desagă zdrențuită și ponosită plină cu ceapă și alte ierburi de trebuință, apoi își șterge fruntea de sudoare cu broboada decolorată de vremea îndelungată. Greutatea desăgii apasă tot mai mult spinarea îndoită a bătrânei, dar hotarârea tenace îi dărui atâta energie în trupul vlăguit, încât părea că se contopise cu această magnetică povară, ducând-o cu ea către neant ca un blestem al vieții trăite până atunci. O bufniță își luă zborul de pe creanga unui stejar secular și scorburos fiind deranjată de silueta negricioasă și uscățivă a bătrânei. Ajunsă în pragul bordeiului, deschise ușa și văzu cu nedumerire că pe masa din mijlocul odăii se afla un platou imens de porțelan străvechi pe care erau așezate cu grijă fel de fel de fructe și bunătăți, bucate cu arome îmbietoare. Își șterse fruntea asudată și oftă prelung, apoi se așeză jos pe prag... Dintr-odată, poarta grădinii se deschise printr-un scârțâit ascuțit, copacii tresăriră în freamătul sălbatic al vântului care se înteți într-un urlet sfâșietor, cântecul greierilor în țipete asurzitoare, încât întregul ținut fu martor la transformarea bordeiului într-un palat poleit și fermecător cu porți de aramă strălucitoare care se deschiseră în clipa următoare, vărsând jur- împrejur o lumină caldă, puternică și primitoare. La un moment dat, în prag apăru o tânără de vreo douăzeci de ani îmbrăcată în straie de mătase albă, cu smaralde si rubine pe coroana ce-i impodobea părul lung si bălai. Bătrânica speriată, cu fața lividă, abia apucă să murmure încet : - Măicuță, copila mea, vin de departe de unde arșița zilei a chinuit ierburi și copaci, iar florile s-au ofilit, izvoarele au secat!... Sunt atât de sfârșită... Atunci, tânăra spuse: - Lasă măicuță, nu fi necăjită! Te voi stropi cu apă din izvorul vieții fără de sfârșit și vei cunoașe gustul dulce al tinereții limpezite în seninul cerului fără margini. Pentru că eu sunt speranța ce învinge deznădejdea, lumina ce frânge întunericul, fericirea ce șterge suferința din sufletul chinuit al muritorilor - sunt Zodia ce înzestrează și dă putere destinului la porțile cerești. Așadar, te voi duce pe drumuri nesfârșite de lumină, pe căi neștiute și pline de speranță și implinire, în Împărăția Nemărginită a Timpului. Vei călători veacuri în șir până ce sufletul tău va cunoaște o altă viață din altarul Nemuririi, în lăcașul sfânt din măreția Universului... Tânăra întinse mâna către porți, deschizând granițele Timpului și cele ale Luminii pentru călătoria ce avea să -nceapă dincolo de închipuirile oricărui pământean de rând, spre alte dimensiuni. Chemă apoi la sfat luceferi, stele și planete din cele mai îndepărtate colțuri ale Universului pentru a încredința sufletul vlăguit al batrânei într-o călătorie în scorbura adâncită a timpului de secole și ani- lumină. Bătrâna, buimăcită, făcu semne de nedumerire și teamă. Fata o luă de mână cu blândețe și îi zise cu glas binevoitor : - Nu te teme... - Lasă, deci, desaga din spinarea-ți obosită, căci nu-ți va fi de trebuință de aici încolo! Bătrâna se înduplecă, o ascultă și sfioasă o urmă pe tânără. Simți cum o căldură împăciuitoare îi invadă întregul trup de parcă zbura către alte lumi încă necunoscute, nemaivăzute, dispărând împreună cu palatul scăldat de lumina vie... Natura își reluă încet spectacolul nocturn, bucurându-se de fiecare clipă în așteptarea următoarei zile care avea să sosească peste câteva ceasuri. Se răcori de-a binelea odată cu roua căzută peste întreaga vegetație; câmpia, dealul și poienița căpătară culori sclipitoare sub văpaia Lunii. O potecă albă și neorânduită, se oprea aproape de stejarul bătrân care împiedica lumina palidă a nopții să se reverse peste bordeiul sărăcăcios și dărăpănat. În prag, silueta mică și diformă a bătrânei rămase rezemată, strângând desaga ponosită și părea să-și aștepte împăcată calea spre nemărginit, cu ochii larg deschiși și ațintiți spre un colț al cerului, de parcă-și căuta acel loc rânduit de vremea sorții în Univers, ca un dar al libertății peste veacuri, lăsându-și în urmă trupul secătuit și săvârșit, tribut al țărânei întru cinstirea gloriei pământești ... * Puhoi de stele tremurânde își aruncără într-o ultimă strădanie lumina de ceară peste pânza negricioasă... O rază strălucitoare fulgeră într-o clipită cerul de la un capăt la celălalt; a căzut o stea... Vântul începu să sufle în rafale pe câmpia cârpită cu lanuri întinse de grâu. La orizont se iviră primele nuanțe lăptoase ale zorilor, iar noaptea se săvârși pe nesimțite în forfota răsăritului, rămânând în brațele luminii până la ceasul mult așteptat... București, 27- ianuarie 2007 ștefan radu mușat |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate