În descrierile Gândului Despot.
The Haunted Palace


Modul unei seri eventuale, acel parantetic zenit, vagant, la ierni, destipăritul soare, formase valea edificiului Usher.
Implicatele pajuri, lacul silabic, alfabetul alveolar și distrat al pietrelor ilustrului Leagăn, armau nemăsurat ori alungau infuz tablele unei nerepetate Physici.
Și filamentele umbrelor, și figura docilelor raze, și toată aparentă inimă a locului o dezlegam: cadran afund al unor modificate, deviate orlogerii, durând necunoscut: la turle, pe arbori, pe aburi.
Sub revolta continuată a zidurilor, consolidare în cub, zar de automorfă lumină, Veghea se tencuia, prin lespezi. Lor prins, asociat, înalt profil tombal, Roderick Usher (mai înalt prin sălbateca, mătăsoasa și preoțeasca surpare a părului) cunoștea neîmpărțit ființa îndelung provocată a Poeziei.
Până la marginele celebrelor, incineratelor umbre. Ea se desfăcea liberă de figura umană ca o sperată poartă.
O! Sieși centrat, adunat și de piatră, colo un cer obosea prin scăpărarea-i unică. Profundul, declinatul anotimp al acestei naturi cogitale se preamărea, din învălite roduri.
Potir propagat. Insomnie concentric scuturată a Principiilor. Îmbrăcare simultană a gloriase, certe geometrii.
Cunoașterea era aici locuire, canonică deplasare în Spirit. Verificare a gândurilor iubite, pe căi închise și simple ca lăncile unui triunghi.
Stabile corpuri! Insolvate, în veritabila vale, unde aburii comprimau alfabetul prismatic iar substituțiile ferestrelor operau accelerat asupra docilelor, vegetalelor raze - unde crima fracției și a secundei expia acum în amestec.
Pe zarul de constantă lumină însă, ivăr inferioarelor iaduri, Sufletul Cercetat se menținea neajuns. Și ”psalmii deșertatului de soare stăpân” al acelei întristate geografii, inflexionau ușor către imn - către un mare accent poesc - până când degetele instruite suiră pe firele maturei harfe, tonul nunților rasei.
”O neistovit spectacol, calmă participare! Ești majorarea până la gând, a dulcilor esențe familiare? Vale irizată, hore fericite ale ecourilor, arce protectoare cerești: străvăzuta frigiditate a acelor cămări e blând împletită de o alternată mărturisire... Ascu[l]tă, șoaptele defunctei Surori explică eteratele goluri! Căi ale științei comunicate, nupțială cunoaștere, antene ale Dragostei, măsurând rostogolirea de gemene astre: durata lui Monos și Una, vie, agrigentina Dragoste!”
Dar Monos, axă unipolară în singur cer intelectual, sculptă o pauză așa de pustiită dezordonatei improvizații a unui maestru astarteic și rar, încât fâlfâitor, apodictic, un duh se aminti din sustrageri, înmânând în sfârșit amanetarea de suflet, replica din acel oprimat Decembrie al Corbului.
”Și tristul decorum, și multul eben (pasărea dar, sigur, și bustul) făceau atunci deficiente silabele-prăpăstii, vida enunciație ”nevermore”. Aici, însă, auzuri florale, promovate, le interpretară necesar ca intervalul, numai, al unei albe combustii. Exauția prin uitare: faptul taumaturgic al Analysei, conferind existență străină și transferată, extremelor pulverizări.
Răpusele tale Madeline, Lenore, Ulalume - condiții, desigur, gândului poetic - sunt din natura invaginată, negativă, și de aceea etern refuzată, a Tiparelor. Zenitul sagitar al cerurilor noastre le menține, departe, printre coruperi (în duhul factice și translat al lacului comentator)!
Șoptiri de la Monos, la Una!
Sparge hibridul acestei neecuații, creatoare de scădere, de ciclu, de temporal. Știe-te, singur Ochi, prin toată această spiritualitate a vederii, prin tot gândul cufundat și geometric la care te-am strigat!
Mersul tău până sub corturile atâtei supunătoare frumuseți se măsoară cu amplitudinile harfei, cu intuiții tale de termen al unei poetice rase. Dar două se dovediră căile Consistenții. Locuire, pornind din pământurile tale, pe orbitele rigide ale mărilor se imprimă în asimptotic declin.
Să descuiem acele încăperi oceanice...
Dincolo de tronul occidental, căzut pe mările Javei; având oroarea Polului Sud, prin alaiul strident, străveziu,dens desăvârșit al zidurilor universului - în rituala, totuși, indigență a faptului celui mai stingher, înscris în vidul unei butelii - buretoasa, venerabila navă a Științei, forțează acest cer solidar. Și pânzele ei deprimate aliază aedica stirpă a Usherilor, înnodatelor, geloaselor rase de jos: în acele semne de gudron (corbi întorși în ghirlande) a căror ivire aici e singura proferare a iadului, acceptată vreodată sub ceruri, cuvântul complect.”

D I S C O V E R Y