poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-04-11 | |
Aer, avea nevoie disperată de aer.
Urca agitat știind că era pentru ultima oară, plecarea era deja hotărâtă. Ochii lui negri reflectau relieful aspru ce se întindea în pustietate, îi va fi dor de acel munte, dar nu se putea compara cu ce-l aștepta acasă. Când se opri, în vârful piscului cu nume neștiut, respirația-i era domoală, ca și cum s-ar fi plimbat pe pajiștile nemuririi. La patru mii de metri, tronând neînfricat pe un jilț de nori, Avillon zâmbi naturii, admiră crestele și se îmbătă cu aerul reavăn al zăpezii veșnice. De asta avea nevoie, doar acolo, în singurătatea piscului fără nume se putea delecta cu magia neîntinată a purității. Știa că decizia lui îi jignise pe maeștrii, că se bazau pe prezența lui în primirea copiilor, dar ai lui aveau nevoie de pace și doar el le putea oferi acceptarea. Eliana. Inspiră din nou, umplându-și plămânii și alungă din minte chipul efervescent al copilei ce-l iubea. Ea va vărsa lacrimi și va suferi crunt din pricina lui. Oftă coborându-și pentru o clipă pleoapele imaculate. O pală arctică-i flutură părul, ar fi vrut să simtă și el sălbăticia frigului, însă era prea târziu. Evoluția îi răpise dreptul de a se bucura de capriciile naturii. Ce n-ar fi dat să fie din nou asemeni ei, să simtă și să creadă că totul e trecător. Nu era. Pentru el timpul avea acum alte reguli, jurăminte milenare îl legau de o promisiune ce nu putea fi ignorată. Își ridică privirea luptându-se cu acea parte din el care voia să rămână. Ah, ar fi fost atât de ușor! Și totuși… Ceața strălucea ireal sub picioarele lui și, pentru un scurt moment, crezu. Crezu că el era cel ales, că într-adevăr soarta a tot ce iubea era în mâinile lui. Ce fel de conștiință era responsabilă? Pe cine trebuia să zdrobească pentru a fi din nou liber? Răspunsul, îl știa, era strigat peste tot în jurul lui oriunde se afla: Avillon. Numele pe care-l primise și pe care-l acceptase ca fiind al lui, care-l ridicase pe culmile cunoașterii. Simțea puterea crudă pulsând tăcută în carnea lui și era conștient de însemnătatea pe care o dobândise pentru Sfat. De ce nu puteau să înțeleagă că nu încerca să fugă de responsabilități? Că plecarea n-avea nici o legătură cu el? Eliana știa. Singura din lumea ce-l adoptase care nu strigase de furie la auzul veștii. Probabil o văzuse în mine de mult timp, gândi. Șuieratul ascuțit al vântului îi alungă tumultul gândurilor și izbuti să atingă pacea pe care o căutase. În singurătate, în tovărășia munților fără de moarte, se dezlipea de ființa meschină. Zeul născut din trupul lui nu avea nevoie de griji și de sentimente, doar acolo era asemeni munților pe care-i iubea atât… Însă nici măcar el nu putea suporta desprinderea prea mult timp înainte ca ea să devină primejdioasă. - De ce mă părăsești? Cuvintele sunau goale și ireale în mintea lui. - Moare, Eliana! Înțelegi! Moare! Frica din ochii ei îl descumpănise, abia apoi realizase că de el se temea. - Iartă-mă, știi că mă voi întoarce. Ea tăcuse cuibărindu-i-se ca o turturea la piept. - O să uiți, spusese apoi, știi că nu se poate să pleci altfel. Dar planul îi era deja făcut… Dacă izbândea, avea totul, și în lumea lor și în cea a oamenilor; atfel, doar zeul din el murea.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate