9.

A treia zi după Sfântul Dumitru, în Valea Vișeului s-a întâmplat o mare nenorocire. Toți locuitorii satului, cu mic cu mare, s-au adunat la la malul râului Vișeu, în dreptul grădinii lui Arcadie Boiko, unde femeile tăiaseră cu topoarele în stratul gros de gheață o copcă mare pentru a-și putea limpezi rufele spălate.
Tocmai aici pe gheața râului, lângă copca ce semăna cu un ochi verde prin care Vișeul se uita spre cer, Ksenia, fiica cea mare a lui Stepan Lupșak, venind să-și limpezească rufele, găsi un suman de femeie din pănură sură. Peste suman se așternu un strat subțire de ninsoare, semn că se află acolo încă de alaltăieri, că de atunci nu mai ninsese.
Sumanul era al Ivonei, slujnica lui Arcadie Boiko, cum o numeau oamenii din sat. După cum povestea Maria, nevasta lui Arcadie, Ivona nu a mai dat pe acasă din ziua de Sfântul Dumitru. Imediat după slujbă, dispăruse fără urmă și nimeni nu mai știa nimic de ea.
– Noi la început am crezut că a luat-o soacră-sa Varvara pe la ea și nu ne făceam griji, se văita Maria. Dar când a început să se însereze, ne-am îngrijorat și noi și atunci Arcadie m-a trimis la Varvara după ea, dar Ivona nici nu călcase pe acolo. Toată noaptea nu am închis ochii de îngrijorați ce eram, iar ieri dimineață, în zorii zilei, am pornit cu Arcadie s-o căutăm prin sat, dar nu o văzuse nimeni... parcă intrase în pământ!
– Și noi amîndoi cu Ilie am căutat-o peste tot, am întrebat din casă-n casă dar degeabă că tot nu am găsit-o, începu să se vaite și Varvara.
De dispariția Ivonei aflase tot satul, dar nimeni nu s-ar fi gândit la o asemenea nenorocire, ca fata să se arunce în râu. Ultima dată o văzuseră imediat după slujbă, în curtea bisericii stând de vorbă cu prietena ei Kalinka a lui Iurkuț.
– M-au nenorocit unchiul și mătușa, mi-a spus Ivona, după ce am ieșit din biserică, povestea la toți Kalinka. M-au schimbat ca pe o vită, pentru o bucată de pământ. Mie mi-e drag Ion Kocerha, el mi-a făgăduit că vine să mă ceară în seara de Sfântu Dumitru, n-o venit, ori n-o putut, ori i-a căzut mai dragă la inimă alta, nu știu?... Dar eu nu mai pot să-l aștept, dar nici după Ilie nu mă duc, mai bine mă înec. Iar când se va întoarce Ion să-i spui că l-am așteptat și că mi-a fost drag până-n ultima clipă și că nu am fost mâniată pe el nici o țârucă. Să-i mai spui că de moartea mea sunt vinovați unchiul Arcadie și mătușa Maria. Așa mi-a spus Ivona, așa vă spui.
La început nimeni nu dădea prea multă importanță vorbelor Kalincăi, dar după ce Ksenia găsi sumanul și Maria îl recunoscu ca fiind al Ivonei, toată lumea s-a convins că biata fată într-adevăr se aruncase sub gheața râului. Dar ce mai puteau face oamenii, nici măcar nu-i puteau căuta trupul pe sub stratul gros de gheață.
– Ce ai făcut fătuca-a-a me-e-ea?! începu să bocească, frângându-și mâinile Maria. De ce ne-ai nenorici-i-it, de-e-e ce-e-e?...
– Vai turturica me-e-ea! Cum nu ai vrut tu să-mi împodo-o-obești casa, cu-u-um!... începu să bocească și Varvara.
– Afurisitele! Au nenorocit fata! A spus cineva din mulțime.
– Acum o fac pe mironosițele, dar din cauza lor se prăpădi Ivona! spuse altcineva.
– Și eu m-aș fi înecat dacă aș fi fost silită să mă mărit cu unul ca Ilie a Varvarei, spuse Ksenia.
– Degeaba se bucura Ilie ca prostul că o să aibă nevastă tânără și frumoasă, a spus careva dintre flăcăi.
– Dacă ar fi după mine eu l-aș îneca și pe el, adăugă altul.
Tuturor le părea rău după Ivona. Toți îi învinovățeau pe Maria și Arcadie de moartea fetei, însă nimeni nu îndrăznea să-i spună lui Arcadie în față, în afară de bătrânul Alexa Movilă, care se apropiase de el și țintindu-i pieptul cu vârful cozii baltagului, în care se sprijinea îi spuse cu voce răspicată:
– Tu ești un diavol Arcadie! Diavol nu om! Nu ți-a ajuns că ai vândut casa și pământul bietei copile, acum ai vrut s-o vinzi și pe ea Varvarei! Ești mulțumit de ceea ce ai făcut?! Ești mulțumit, hă?! Părinții ei te blesteamă acum de pe lumea cealaltă... O să arzi în iad Arcadie, dar până o să ajungi acolo o să-ți jupoaie pielea Ion Kocerha și bine o să-ți facă ticălos ce ești! și scuipându-l drept în obraz, se depărtă sprijinindu-se în baltag.
Arcadie nu-i răspunse nimic, își șterse obrazul cu mâneca hainei și se depărtă «cu coada între picioare» ca un câine hăituit. Și ce i-ar fi putut răspunde lui Alexa, că acesta minte? Tot satul știa adevărul, dar până acum nu îndrăznise nimeni să-i spună așa – «rupt în buză» și pe deasupra să-l umilească și să-l scuipe.
Dacă ar fi putut, l-ar fi sugrumat pe bătrân cu mâinile, dar în spatele său se aflau feciorii acestuia.
– Dracu’ să-l ia! Am destule pe cap și fără el, încercă să se liniștească Arcadie. Bine ar fi să nu se găsească trupul Ivonei, că altfel înmormântarea mă va costa o groază de bani și pe deasupra va trebui să-i fac și pomană căci calicii îștia numai asta așteaptă să moară cineva ca să-și umfle burțile, bombănea Arcadie luând-o spre casă prin grădină.

Va urma