8

Nici nu se crăpase bine de ziuă, când la ușa lui Iancu Lupu bătu Radu Geambașu.
Iancu, mahmur după beție, parcă se trezise de pe lumea cealaltă. Se ridică din pat și căscând prelung deschise ușa. Zărindu-l pe Radu, vrând parcă să se convingă că într-adevăr îl vede, îl întrebă cu voce somnoroasă:
– Tu ești Radule?
– Eu sunt Iancu baci, tocmai m-am întors de la «Potcoava de aur».
Iancu nu răspunse. Tăcea de parcă nu-l interesa de unde vine Radu, de parcă nu el l-ar fi trimis la cârciuma ovreiului.
– Am aflat cine a venit după bani, spuse Radu privindu-l pe Iancu drept în ochi.
Iancu tresări, dar nu întrebă nimic. Tăcea la fel ca înainte, de parcă nu știa despre ce bani e vorba. După o lungă tăcere, când Radu crezu că pe acesta nu-l mai interesează subiectul, Iancu întrebă:
– Cine?
– Hă? tresări Radu.
– Cine a venit după bani? repetă Iancu.
– Ion Kocerha!
– Lual-ar naiba! înjură Iancu, probabil aducându-și aminte cum acesta îi puse cuțitul la gât când încercase să-l înșele cu bani. L-ai văzut tu când a luat banii, sau cum ai aflat? Poate era doar în trecere...
– Mi-a spus-o chiar el, am băut împreună toată noaptea.
– Ce ți-a mai spus?
– Tot ce aflase de la Haralambie, cum ați tras în acesta, cum își revenise în căruță și omorându-l pe Roșu, trecu Tisa pe la podul de la Cămara.
– Dar despre mine ce ți-a spus? întrebă din ce în ce mai neliniștit Iancu. Teama pe care reușise s-o alunge cu băutura se întorcea înapoi la el.
– Se pare că Ion Kocerha îi poartă sâmbetele lui Haralambie.
– Nu se poate!... aproape strigă Iancu.
– Ba se poate, din câte mi-a spus el, se poate!
– Repetă-mi fiecare cuvânt pe care l-a rostit Kocerha.
– Păi a zis că îi pare rău că nu l-ați... pe Haralambie, chiar așa a spus: «Păcat că Iancu nu a reușit să-l trimită pe Haralambie pe lumea cealaltă, acum va plăti scump, căci acesta va cere un preț mare pentru pielea sa găurită».
– Þi-a spus el asta?
– Da! Eu nu l-am tras de limbă, ridică Radu din umeri.
– Păreau frați de cruce, vezi Haralambie l-a trimis după bani. De ce să-i pară rău că nu am reușit să-l omor?
– Nu știu.
– Poate doar s-a prefăcut, de ce să-i dorească moartea lui Haralambie?
– Motivul exact nu-l știu, dar ele pot fi nenumărate.
– Ca de pildă... însistă Iancu.
– Ca de pildă o fată care stă între ei, dar îl place mai mult pe Haralambie, decât pe Kocerha. A dispărut Haralambie – e bun și Kocerha!
– Ești sigur că nu s-a prefăcut, ca să te păcălească?
– Iancu baci! Omul beat și copilul mic întotdeauna spun ce au pe suflet.
– De ce nu ai încercat să-l cumperi?... Dacă Haralambie îi stă de-a curmezișul drumului, atunci poate... pentru o sumă frumușică l-ar fi... își trase Iancu cu degetul pe sub bărbie.
– Am încercat, răspunse Radu.
– Și?!...
– «Nu frate!», mi-a răspuns «Noi am jurat pe Sfânta Evanghelie, că nu vom ridica mâna unul asupra altuia», așa mi-a spus, dar în schimb a zis că poate să ne dea de știre când Haralambie o să apară prin părțile noastre. «Atunci Iancu îl va aștepta pregătit și își va putea termina treaba pe care a început-o în seara de Sfântul Dumitru».
Lupul nu a mai spus nimic. Tăcea răsuflând din greu. Simțea cum frica pune din nou stăpânire pe el. O simțea în stomac, în piept, în gât, dar nu vroia ca Radu să-și dea seama că i-ar fi frică și străduindu-se din răsputeri întrebă cu voce calmă:
– Ce zici, ne putem încrede în vorbele lui Kocerha?
– Nu știu ce să zic?... Dar dacă Haralambie îi stă într-adevăr în drum, atunci cred că putem să ne bizuim pe ajutorul lui.
Gândul că Haralambie este rivalul lui Kocerha îl liniștea pe Iancu de parcă era un leac împotriva fricii pe care o simțea în piept. «Numai de nu ar uita Kocerha să-mi dea de știre și atunci când Haralambie va veni după sufletul meu, eu n-o să mai dau greș nici n-o să mă zgârcesc la gloanțe! Trebuie să țin legătura cu Ion Kocerha, să-i promit bani. Mulți bani!...»
– Pentru bani și ursul joacă... șopti Iancu.
– Ați spus ceva? întrebă Radu.
– Nimic, dute și te culcă!
Radu ieși, iar Iancu începu să țese în gând un nou plan care, spera el, că-i va aduce liniștea și o să-i alunge frica – «Prima dată să mă scap de Haralambie, iar pe urmă... Poate și de Kocerha. De acum va trebui să fiu tot timpul treaz. Ieri m-am îmbătat să-mi alung frica din suflet, dar de acum încolo gata!...»

Va urma.