Iubirea ca o pălărie




Prima persoană care m-a iubit, cine putea să fie? Habar n-am câți ani aveam, dar și azi mi-amintesc! Mama se așeza în pat, punea o pernă pe picioare și-acolo mă legăna și îmi spunea povestea cu Neghiniță până adormeam.
Oare să fi fost ăsta motivul, că la rândul meu, când am început să iubesc câte o fată, gestul meu de tandrețe era s-o legăn?
În clasa întâia mi-a fost dragă Nineta ... Am fost la colindat împreună și ne-am ținut de mână înotând prin zăpadă ... Era o fetiță rece, rareori se juca și nu-mi amintesc s-o fi văzut vreodată râzând. Parcă înghițea în permanență sare amară.
Au trecut anii și când am terminat facultatea, mama și tata m-au sfătuit să mă însor cu Nineta, să rămân în sat, să am grija lor.
Cum totdeauna am fost îndrăgostit de flori, pomi și păduri am zis că nu mi-ar strica să mă stabilesc într-un loc atât de pitoresc, așa că am promis părinților că voi respecta dorința lor.
Bineînțeles s-au făcut unele aranjamente, fratele meu mai mare, prin cunoștințe, mi-a asigurat postul la Colibași, mama a vorbit cu părinții Ninetei, urma doar să mă văd cu ea și s-o cer în căsătorie.
Nineta era la fel ca în copilărie, o frumusețe rece, acum profesoară de naturale într-o comună alăturată. Să fiu sincer, îmi plăcea mai mult de Sabina, vecina mea de la țară, dar asta era deja măritată! Ca să n-o mai lungesc, am mers într-o sâmbătă seara acasă la Nineta, cu scopul de a deveni mai apropiați, într-o primă etapă.
Păream amândoi stingheri. Mi-a povestit despre copiii de la școală, despre soiurile de dulceață pregătite de ea însăși ...
Nineta, am întrerupt-o la un moment dat, poți să crezi, m-am îndrăgostit de tine încă din clasa întâia! Eram atât de bucuros că te țineam de mână când înotam prin zăpadă după colindețe ...
Daa?! Nu-mi amintesc nimic!
Ce-a mai urmat? Când s-au făcut repartițiile guvernamentale pentru ocuparea posturilor de inginer, în loc să aleg Uzina Colibași, la doar 12 Km de satul meu, am preferat ITB-ul, mai ales că întreprinderea mi-a oferit și o garsonieră în București! A trebuit să-i explic mamei opțiunea mea ...
În clasa a X-a am venit în București la Liceul Gheorghe Șincai și aici, pentru prima oară m-am îndrăgostit de profesoara mea de ... nici nu mai știu ce preda, îmi amintesc doar că era soția domnului Gabriel Pepelea, fost deținut politic, ajuns după 1990 om de stat și academician!
Dânsa, profesoara, era mult mai tânără decât soțul său și de o frumusețe exotică.
Vezi-ți bă de treabă, ce te-ai tâmpit?! Mi-a zis fratele meu mai mare când i-am povestit ce ochi tulburători are doamna profesoară. Găsește-ți o boboacă, așa ca tine, a mai zis el.
Păi ce folos? Doina Barbu, colega mea de clasă, care îmi cânta atât de frumos numele când mă striga, a cunoscut un neamț, pe plajă la Eforie. Ãsta i-a oferit în fiecare zi înghețată și-n cele din urmă au plecat împreună la Hamburg. Mi-a povestit mama ei, am fost la ea acasă, voiam să știu de ce nu mai vine Doina la școală!
Așa eram eu, mă îndrăgosteam anapoda și de cine nu trebuia ...
În facultate, după ce am terminat anul doi, am făcut practica de vară la Centrala Termoelectrică din Paroșeni. Noi studentii eram cazați la căminul din oraș. Ca niciunde, acolo, toți colegii aveau mare trecere la fete și mai ales la nevestele neconsolate ale minerilor!
Bineînțeles m-am împrietenit și eu cu o domnișoară ingineră, cu patru, cinci ani mai mare ca mine și cu cel puțin un cap mai înaltă. Pe ea nu o deranjau aceste aspecte dar eu aveam destule să-i reproșez.
Nu-mi plăcea că venea la întâlnire având în mâini mănuși albe, până la coate, că purta pălărie deși era vară, că încălța pantofi cu toc deși era mai înaltă ca mine și fără aceste adaosuri! Cel mai tare mă enervam când îmi cerea să ne plimbăm pe Corso, bulevardul din centrul orașului, braț la braț! Vă închipuiți cum arătam! Nu știu dacă și azi se mai păstrează obiceiul de atunci!
Ceilalți colegi, făceau bășcălie de mine, bă șmechere, pe cine ai pus mâna! Într-o seară, la cel mai mare restaurant din Petroșani am cunoscut pe ... fata visurilor mele! Șarmantă, visătoare, senzuală!
De-a doua zia am renunțat la domnișoara ingineră. Noua prietenă, chelneriță, îmi îndeplinea toate dorințele, în loc să ne plimbăm pe Corso, mergeam sus, pe platoul din Retezat, îmi cumpăra în fiecare zi fragi și-avea destui bani să petrecem împreună la mare, cel puțin două săptămâni.
Au trecut zilele ca un vis. Cum mă apucase dorul de acasă, nu mai sunt sigur dacă de părinți sau de albinele pe care nu le văzusem de o lună, am stabilit să ne întâlnim la Eforie Sud după ce eu voi face o haltă în satul meu iar ea se va instala în hotel.
După trei, patru zile am așteptat veste de la prietena mea. N-am primit nimic nici după cinci, șapte, zece zile.
În cele din urmă am plecat la Costinești (aveam bilet de tabără oferit de facultate) cu o mare tristețe în suflet. Mergeam în fiecare zi la Eforie Sud, doar, doar, o voi întâlni pe romantica mea prietenă, prin mulțimea de pe plajă sau seara, pe faleză.
După câțiva ani, mama mi-a dat o scrisoare cu ștampila din Eforie, de la o fată care zicea că e din Petroșani. Am certat-o că mi-a ascuns plicul atâta vreme și am încercat să reîncălzesc ciorba, a fost imposibil!
Între timp terminasem facultatea, dorința părinților cu Nineta nu se împlinise așa că eram liber ca pasărea cerului!
Atunci am cunoscut-o pe Marina, președintă de sindicat într-o uzină cu mii de salariați ...
Ne întâlneam când ne apuca pofta de amor, totdeauna la mine, ea avea o fetiță de câțiva ani. Vorbea urât despre fostul ei soț, un porc, bea, mirosea urât, nu se spăla cu săptămânile. Se arăta scârbită când o întrebam despre el.
Mă suna seara, târziu și se răsfăța spunând că abia a făcut ...băiță! Avea talent teatral și reușea să mă înfierbânte la capătul telefonului. „Ia repede un taxi și vino” ... o rugam după ce o ascultam un sfert de oră cum se pisicea în eter.
Ne întreceam în figuri, eram ioghin și o făceam să țipe de mă rușinam de cei din bloc, ce-or zice vecinii despre mine, ăsta chinuie femeia!
Devenea uneori melancolică.
Minte-mă, spune-mi că mă iubești, că nu poți trăi fără mine!
De ce vrei să ne complicăm? Nu e de ajuns că ne simțim bine împreună?
Știu, doar că ...Te-ai fi căsătorit cu mine dacă nu aș fi avut fetița?
Of, am alte planuri. Ce te-a apucat?
Mi-ar place să am grija voastră, de fetița mea și de tine!
Îi luam mâna și îi sărutam fiecare deget. Îi aranjam o șuviță, o mângâiam.
Hai râzi, nu-mi place să fii tristă.
Dacă vrei să te însori, să-mi ceri neapărat sfatul, mă pricep la oameni. Nu îi răspundeam. O priveam cum își ștergea pe furiș o lacrimă.
Am o colegă, profesoară de matematică, ar fi o partidă bună, are și ea apartament, e fată serioasă! ... Ce părere ai?
S-o văd ...
Am cumpărat trei bilete la Operă, eu cu profa pe două locuri alăturate, buna mea doamnă, în spatele nostru.
Nu e pentru tine! a fost verdictul ei categoric.
Aceiași părere a avut și despre o cercetătoare de la ICEMENERG sau o doctoriță stomatoloagă. Mă distra atitudinea ei, pe de-o parte protectoare, mămoasă, dar de fapt dornică să mă păstreze pentru ea.
Pe vremea aceea, începând din noiembrie, aproape în fiecare zi, mergeam la patinoarul Floreasca. Și într-o seară, mi-a atras atenția o tânără, părea o floare pierdută în mulțimea de fete, băieți și copiii care se jucau pe gheață. După ce am dat câteva târcoale încercând să-i atrag atenția, m-am apropiat în viteză și am pus o frână bruscă, la doar câțiva centimetri de ea.
Vă învăț să patinați ? am întrebat-o.
Mulțumesc nu! Și nu te mai viteji, că nu mă impresionezi!
De ce mi s-a urcat sângele în obraz n-aș putea spune, dar, după câteva momente m-am retras în sală să-mi dau patinele jos. Desfăcusem o gheată când, iat-o că apare căutând din privire un loc liber. Lângă mine, un băiețel de opt-nouă ani se odihnea sau aștepta pe cineva.
Ridică-te, i-am zis atât de autoritar copilului, că acesta, foarte speriat, a plecat de-acolo. Numai zâmbet, am invitat-o pe frumoasa cu patine să ia loc.
Am plecat împreună de acolo, pe jos, până în centru, undeva pe lângă Scala am intrat într-o cofetărie, mi-a dat numărul ei de telefon. Întreaga lume mi s-a părut deodată mult mai frumoasă și bună ...Avea o anume distincție în gesturi și ținută, știa o mulțime de lucruri despre care eu nici nu auzisem. Mergeam împreună la teatru, la patinoar și-o alintam strigând-o Puica. În iarna aceea a fost un ger strașnic și lacul Cișmigiu înghețase bocnă. Acolo ne întâlneam în fiecare seară. Vrând să facă o piruetă pe gheață s-a împiedicat și s-a lovit la genunchi.
Am ridicat-o și-am strâns-o în brațe de nu mai putea răsufla. Avea fața roșie de ger, răsuflarea fierbinte
Nu-i așa că ai avut alt nume, de ce l-ai schimbat? am întrebat-o.
A fost surprinsă, nu mi-a răspuns imediat. Apoi mi-a povestit despre părinții ei. În timpul războiului se refugiaseră din Polonia. De teama unor persecuții își luaseră nume românești ...
Puica avea toate calitățile, deșteaptă (terminase chimia industrială ca șefă de promoție), îngăduitoare cu nonconformismul meu. Ne plimbam prin Cișmigiu, Herăstrău și locurile atât de cunoscute de mine căpătau altă importanță în prezența ei. ... N-am arătat-o bunei mele doamne, președinta de sindicat. Probabil că simțise ceva, uneori, când o țineam în brațe, gândul îmi zbura la Puica. Mă prezentase părinților, sunt în vârstă, se scuzase, așteaptă nepoți de la mine. M-am prefăcut că nu înțeleg aluzia.
În vară am invitat-o la banchetul elevilor absolvenți ai școlii de maiștri, undeva în Herăstrău. Teii înfloriseră, tot orașul era plin de parfumul lor. Îmbătat de acel miros adusesem stupii tocmai din Muscel și îi aranjasem într-o grădină chiar la Șosea, în inima Bucureștiului, pe lângă Arcul de Triumf. Înainte de a merge la petrecere am fost dornic să văd ce fac albinele mele și dezastru, atârnau roiurile prin tei, ca țurțurii de gheață, iarna. Am încercat să capturez câteva, am făcut rost de o scară, m-am cățărat prin pomi, deși eram gătit pentru banchet.
Nu-mi vine să cred ce am fost în stare să fac atunci! Când în sfârșit mi-a trecut amocul să mai adun roiurile de prin copacii seculari, am plecat la petrecere, era aproape 11 noaptea și conform unor reguli, restaurantul se închidea la 12 noaptea. Puica mă așteptase cinci ore ... și tocmai plecase. Direct la ea acasă m-am înființat, locuia în cartierul Berceni. Aveam un braț de crenguțe cu flori de tei.
Mi-a deschis ușa la miezul nopții, i-am explicat, i-am cerut iertare ... i-am spus că e tot ce am mai scump pe lume. În noaptea aceea ne-am iubit prima oară, cu patimă, parcă venea sfârșitul lumii.
Din acea zi rareori mai treceam pe acasă, mă mutasem la ea.
Într-o noapte am visat urât... mă bântuiau amintirile de la țară. M-am trezit și stam turcește în mijlocul patului. Cineva mi-a pus palma pe frunte, m-a mângâiat.
-Cine ești, ce cauți aicea, cum ai intrat în casă, am întrebat.
-Sunt eu, nu mă recunoști?
-Unde mă aflu...
Peste puțină vreme ne-am făcut planul să plecăm în vacanță, unde? La munte, la mare ... Între timp stupii îi transportasem la ferma Frumușica, în Bărăgan, la floarea soarelui.
Am rugat-o să meargă doar o zi la stupi. A refuzat categoric. Nu suporta mersul pe jos, prin praf ... M-am supărat și i-am spus autoritar, du-te singură la mare!
Am rămas la stupi, eram însă atât de trist, degeaba inginerul șef de la fermă îmi pusese la dispoziție o cameră unde am instalat centrifuga și-am extras miere cu nemiluita.
La fermă lucrau ca zilieri niște țigani. Printre ei era o codană, părea venită din alt tărâm, ochii mari, verzi, sfioșenie feciorelnică, dinți de mărgăritar, ten de abanos. După amiază, cînd se înmuia căldura, le ofeream miere și faguri tuturor. Se așezau cuminți la coadă așteptând să le vină rândul. Spuneam fiecăruia : cască gura. Dintr-un borcan lăsam mierea galbenă să curgă până îi umplea gura, da pe-afară și îi curgea pe piept.
Pe codană o întrebam, îți place? Aveam răbdare cu ea, o lăsam să înghită de câte ori voia și îi umpleam iar și iar gura ... Într-o seară m-a căutat un staroste de-al lor.
Boierule, a zis el, am văzut că-ți place de fata noastră. Să știi, e neîncepută, dacă vrei ți-o dăm la noapte da mai pe urmă trebuie s-o iei de tot, altminteri te taie țiganii și-ți aruncă boașele prin lanul de porumb!
Nu aveam de gând să mă leg la cap, mi-era prea teamă de țigani dar am continuat să-i satur de miere cât am stat acolo, doar de dragul ochilor verzi, neîncepuți,!
În toamnă, Puica m-a invitat la nuntă! ... Îl cunoscuse la Venus, Mangalia, pe viitorul ei soț și parcă dorind să îmi facă în ciudă, fixase petrecerea la restaurantul din Herăstrău. Eram prea trist și nici de Marina, credincioasa mea președintă de sindicat, nu mai aveam chef. Când mă suna și începea să-mi vorbească fierbinte, îi închideam telefonul.
La școala serală unde predam, eram, pentru fetele de acolo, o partidă interesantă, aveam apartament proprietate personală, o Dacie, post în București, și funcție de conducere, director educativ ...
În anii aceia fusese dată o dispoziție privitoare la cadrele de conducere din Comitetul Central al UTC care trebuiau, cel puțin o dată pe săptămână, să desfășoare activități în școli, intreprinderi, etc.
La noi a venit nepoata unui mare mahăr din C.C. al P.C.R. Părea o tânără inabordabilă dar, ca orice femeie avea slăbiciunile ei ... În loc să meargă la orele de fizică, așa cum ar fi trebuit, îmi prelucra documentele de partid, neobosind niciodată, în biroul meu. Mi se înflăcăra mintea ascultând-o. Mă pierdeam în ochii ei spunându-i în gând. „Dacă ai știi ce băiat extraordinar sunt!” Deși n-aveam vreo șansă, i-am pus gând rău. Am invitat-o să participe la muncă patriotică la o clasă model ... Am rașchetat împreună podeaua cu bucăți de geam, am dat cu palux, am montat tot felul de tablouri, reproduceri de artă. Elevii se întreceau în a fi utili, cântau, dansau, i-au adus flori, iar într-o duminică am mers împreună la patinoarul 23 August. Se mai poticnea uneori, pe gheața lucioasă, tovarășa secretară a C. C. U.T.C. Cum eram în preajma ei, mă repezeam ca un vutur s-o țin de braț. Lucrurile evoluau din ce în ce mai bine, mă prefăceam că transpun în viață sfaturile ei pline de „înțelepciune politică” dar așteptam momentul prielnic. Și acesta a sosit.
Am mers în schimb de experiență la Liceul Energetic din Craiova și acolo, gazdele au organizat într-o noapte, mare petrecere, numai pentru profesori. La început am dansat tovărășește cu dânsa! După un timp, m-am cam încins. Să-mi fac un pic de curaj băusem și un pahar de vin în plus. ... așa că dansul a devenit languros. S-o fi sesizat cineva?
Naiba știe, din noaptea aceea n-am mai văzut-o!
Fără ea, viața din școală n-a mai avut nici un haz. Intrasem în butoiul cu melancolie și nu flirtam, nu glumeam, nu râdeam cu secretarele, elevele de la seral sau cu alte frumuseți dornice să se mărite. M-a scos din starea asta Victorița, era cea mai dulce și pontoasă fată din câte cunoscusem. După vreo trei luni se înșurubase adânc în viața mea. Era și foarte practică, a făcut modificări prin apartament, a schimbat două draperii, a adus niște carpete, tablouri, deși nu se mutase oficial la mine.
Și-ntr-o zi vine mama de la țară, îmi adusese o găină, nuci, mere.
Cine a făcut schimbările astea în bucătărie? a întrebat ea.
Victorița, o fată de toată isprava.
Ce sunt părinții ei?
Cred că tată-său e ofițer în miliție, maică-sa contabilă, ea învățătoare la Școala Generală nr....
Cum mă băiete, toată viața m-a persecutat miliția și tu te însori cu una de-a lor? Să nu aud asta!
N-are fata nicio vină, mamă ... Ai să vezi, o să-ți placă ...
Mama n-a zis nimica dar a complotat cu tanti Stela, sora ei, să mă însoare cum o ști, ... dar nu cu Victorița.
După doi ani, cu totul întâmplător, ne-am întâlnit în Piața Străduinței la cumpărături.
Ce mai faci, unde ai dispărut, m-am arătat eu entuziast!
Chiar nu știi ce mi-a făcut scumpa ta mamă? A venit la școală, i-a spus tot felul de aiureli directorului, că până nu m-am transferat în alt sector n-am mai avut liniște!
Dacă țineai la mine ai fi avut curajul s-o înfrunți! N-am știut că o femeie de la țară, doar cu două clase primare, a dat peste cap un director iar pe tine te-a speriat în asemenea hal!
Încă o dată mama intervenise, ca un vărtej, în destinul meu. Azi, după 30 și ceva de ani pot să spun că n-a greșit! Dar a mai curs multă apă pe Argeșel până m-am convins.

P.S.

Nineta s-a căsătorit cu un om cumsecade și-au avut o fată ca nimeni alta. Când i-a sosit sorocul, fata, deși cu studii înalte a fugit cu un milițian. De supărare, mamă-sa a făcut depresie. S-a închis într-o cameră, a tras draperiile ca nici lumina să n-o mai vadă și câțiva ani n-a vorbit cu nimeni.

Puica a născut tot o fată care a moștenit de la mama ei eleganța de lebădă. A câștigat o bursă și cinci ani s-a specializat în India în dansul oriental. Cum nimeni în Europa n-a manifestat interes pentru această artă, a plecat cu un american peste ocean și-acolo au început o afacere bănoasă.

Victorița a avut un băiat care îi semăna leit. Nu prea i-a plăcut cartea. S-a pregătit în arte marțiale și s-a înrolat în Legiunea Străină. Ultima scrisoare a primit-o din Sri Lanka și comandantul i-a scris că fiul ei a murit ca un erou.


Nicolae Aurelian Diaconescu