poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-01-21 | |
Cele câteva minute cât a durat traseul spre adevărata destinație, cu fruntea invadată de umezeala transpirației, provocată în parte de aglomerația din microbuz, dar pe de altă parte datorită incertitudinii de a se împăca cu sinele lui, în legătură cu perceperea ultimelor imagini, Gabriel încerca să-și stăpânească tremurul care-i pornise brusc din mâna cu care se agățase de bară și se răspândea ca un fior spre extremități, concentrându-se însă asemeni unui vîrtej, în plex. Era sigur că dacă nu va găsi cu ce să-și distragă atenția totul avea să se transforme într-un adevărat atac de panică.
Fusese real, trebuie să învețe să separe ceea ce imaginația lui scăpată de sub controlul rațiunii, putea crea pentru el. Desigur din cauza insuficienței pe care i-o oferă o viață reală lipsită de evenimente, datorită frustrării permanente care doare asemeni unui ghimpe înfipt în creier, frustrarea că lumea, spațiul, formele și toate simțurile se repetă la infinit, ca-ntr-un cerc din care omenirea nu va ieși niciodată. Sau poate propria scară de valori s-a dereglat, cine putea afirma cu siguranță că de fapt nu se datora solitudinii în care a ales să se cufunde ca-ntr-o mare, fără a-și oferi lui însuși nici o cale de scăpare? Ideea că va ajunge în fața unui psiholog, îi dădea sentimentul unei oarecare superiorități cu care a reușit să-și coloreze satisfăcător gândurile risipite între peisajul pur de toamnă și recenta întâmplare. Dar odată ajuns într-un loc static va putea recapitula , va putea scana amintirile legate de acel om și cu siguranță va reuși să aleagă ” bobul de neghină”. - Aici e spitalul , traversați și urcați aleea apoi mai întrebați trecătorii, e dificil să vă explic, e ceva de mers, oricum vă puteți orienta după biserică. Odată coborât a găsit de cuviință că o pauză înainte de a se avânta în necunoscut, i-ar fi benefică, așa că se așeză pe o bancă jupuită aflată în stație, în acea stație străină, în acel capăt dezolant de oraș, despre care nu știa și nu era interesat să știe mare lucru. Și-a aprins o țigară și a tras, nerăbdător apoi să elibereze, primul fum, căutând cu ochi obosiți spre chipurile oamenilor. O dimineață a unei zile lucrătoare în care el, în loc să se ocupe de clienți, așezat confortabil dincolo de ghișeul cu numărul trei al băncii, tremura de frig într-un loc străin. Și totuși urcând, adăpostindu-se de traficul neobosit al mașinilor pe trotuarul îngust, o undă de liniște se înfiripa, blândă, în interiorul lui. Aleea era mărginită de crizanteme a căror culoare grena, vie, îi ținea deodată de cald, îl însuflețea. Acordurile de voci bisericești care probabil săvârșeau vreo slujbă, era sigur o sărbătoare a vreunui sfînt, mereu era cîte una, creșteau în intensitate, odată ce el se apropia de sursă, dându-i în același timp acea senzație că intră pe un teritoriu neutru, un loc unde toate trăirile se topesc, copleșite de o tihnă nepământească. Lumea de dincolo. Poate vocile clare și atât de bine sincronizate ale bărbaților despre care deja își crease o imagine în minte, erau cele care aduceau, plutind leneșe în eter, acea senzație. Avea impresia că oamenii ce străbăteau ca și el acel spațiu, își vorbeau între ei pe tonuri joase, confesive, atunci cînd se intersectau, asemeni unor furnici, pentru a-și atinge antenele și a se despărți apoi fiecare către interesul său. Clădirea ce adăpostea spitalul îi păru imensă, deși nu se înălța pe mai mult de patru etaje. Avea numeroase anexe sau pavilioane cum a aflat de la triaj că le zice, așezate aparent fără o ordine, așa cum cresc ciupercile pe un câmp. O astfel de comparație l-a dus cu gândul la copilărie și l-a făcut să zâmbească, căutând fugitiv pavilionul cu numărul șase, acolo unde fusese trimis. A descoperit însă, că îi va fi dificil să ajungă la destinație, părea că se află într-un labirint, toate acele construcții vechi erau identice. Se învârtise derutat astfel minute bune, până ce un asistent sau infirmier sau ce o fi fost, pentru că nu ăsta era atunci scopul său, de a a afla ce funcție îndeplinea tânărul cu barbă în cadrul acelui spital, l-a însoțit, lăsându-l apoi în dreptul secției unde deasupra scria destul de citeț, dar prăfuit ” pavilionul șase bărbați” Liniștea l-a însoțit pe tot parcursul traseului, de fapt a simțit-o cum simți, de exemplu, înfrigurat fiind, căldura unui foc abia aprins sau mirosul pâinii aflate într-un cuptor, atunci când ea începe să se coacă și tu ești mort de foame. Ar putea face o astfel de comparație de ce nu? Sau ar putea să realizeze că, de fapt, acea liniște e cea a trupurilor văduvite din cine știe ce motive de conștiință și-atunci imaginea pâinii coapte mirosind nu ar mai avea nici o relevanță, ar părea dimpotrivă ridicolă sau cel puțin lipsită de maturitatea unui raționament așa cum era cel cu care se știa el înzestrat. Tânărul l-a abandonat fără să-i ceară detalii, apoi el, aparent calm, doar ușor neliniștit că nu va reuși să se exprime atât de bine, de concret atunci când va fi întrebat ce anume îl aduce într-un astfel de loc, a împins cu o mișcare fermă ușa și a pătruns în interiorul unui spațiu despre care citise adeseori , despre care văzuse desigur filme, dar nu și-ar fi închipuit că ar putea face parte din realitatea lui. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate