poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4979 .



Natural Born Lovers
proză [ ]
Sau despre cum viața bate, cu grație, filmul. Întâmplare strict autentică

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [MariaDanielaG ]

2010-01-18  |     | 



Era vară, în iulie. Îmi petreceam zece zile de concediu la Constanța - un oraș pe gustul meu: nici foarte mare, dar nici mic, suficient de patriarhal, cu faleză, plajă, mare, pescăruși și cafea originală, la ibric. Ce aș putea să îmi doresc mai mult de la viață?

În urma unei încurcături de care nu eram responsabilă, am pierdut, în ultimul moment, rezervarea pentru o cameră la un hotel modern din oraș. Dacă tot s-a întâmplat așa, mi-am spus, mai bine să mă cazez la o gazdă - realizez și o economie de bani, și am, totodată, și o libertate de mișcare mai mare. Nu a fost nici o problemă să găsesc o gazdă. Chiar la coborârea din tren, pe peron, m-a întâmpinat un grup de persoane care ofereau camere pentru închiriere. M-am adresat unei femei care mi s-a părut cumsecade și am pornit împreună, întâi pe jos, apoi cu troleibuzul, către o zonă liniștită a orașului, undeva, foarte aproape de plajă.

Era un cartier vechi, cu străzi pavate cu piatră cubică și străjuite de castani umbroși. Casa în care urma să locuiesc era veche, de prin anii 20, cu etaj și curte interioară, așa cum se pot vedea prin tablourile pictorilor interbelici. Atmosfera era aproape rurală: rufe întinse la uscat, pe sfoară, doi câini, pisici care mișunau peste tot, fel de fel de butoaie și găleți pline cu te miri ce, depozitate prin curte. Camera mea, situată la etaj, era mare, confortabilă și neobișnuit de înaltă, în stilul în care se construiau încăperile la începutul secolului trecut.

Dar cel mai important lucru, pentru mine, bucureșteanca descinsă din gălăgioasa metropolă, era liniștea incredibilă ce domnea în acel colț de oraș. Eram nerăbdătoare să mă bucur de ea, din plin, în următoarele zile.

Plaja era la o distanță de circa un sfert de oră de mers pe jos. Exista și varianta troleibuzului, dar nici nu mă gândeam să o folosesc. Sunt o globetrotteriță înnăscută - călătoriile, în general, și mersul pe jos, în particular, reprezintă, pentru mine, una dintre marile plăceri ale vieții. Pentru a ajunge la plajă, îmi stabilisem un traseu pe care îl urmam regulat, în fiecare dimineață, dar și seara, la întoarcere. Drumul era foarte frumos: străbăteam strada tăcută, boltită de ramurile copacilor, după care ajungeam la un fel de esplanadă însorită, cu blocuri moderne, albe - unele, în construcție, încă -, în spatele cărora se zărea, jos, la baza unui deal, marea.

O priveliște superbă! Cu câtă plăcere, aproape în fugă, coboram dealul prăfuit - acoperit cu iarbă arsă de soare și ciulini - pe o potecuță destul de abruptă! Eram atât de nerăbdătoare să ajung la malul mării! Zona respectivă a plajei era ocolită de majoritatea turiștilor, din pricina nisipului aspru, presărat cu cioburi de scoici. Faptul că erau puțini oameni prin preajmă îmi convenea de minune - după cum am mai spus, lucrul pe care am ajuns să îl prețuiesc cel mai mult în viață, și mai cu seamă în concediu, este liniștea. Citeam, ascultam muzică la un walkman micuț, sau, pur și simplu, priveam pescărușii și marea, pe care o vedeam destul de rar, și de care îmi era atât de dor. Pe scurt - tihnă, soare și valuri.

La capătul străzii pavate cu piatră, aproape de intrarea în esplanadă, era un grup de case ceva mai modeste decât majoritatea celor din zonă. La poarta uneia dintre aceste case, observasem - de acum, începeam să cunosc zona și să fiu mai atentă - o bătrânică ce urmărea zilnic strada, cu răbdare și interes. Avea, cred, aproape 80 de ani, era slăbuță, cu fața ridată, dar cu o privire vie, expresivă. Stătea la portița deschisă, sau, alteori, în spatele gardului, privind, pe deasupra lui, trecătorii. În ciuda vârstei, avea o vioiciune remarcabilă, de care se bucură, în general, oamenii care au muncit mult, în aer liber. Deja mă obișnuisem să o găsesc, în fiecare zi, la locul ei - un soi de post de observație -, dar, neavând vreun motiv anume, nu intrasem în vorbă cu dânsa.

Este momentul să spun câteva cuvinte și despre mine. Aveam, pe atunci, 33 de ani. Întotdeauna am părut mai tânără decât sunt în realitate. Mă avantajează, probabil, și fizicul, fiind mică de statură și nu prea solidă. În rest, sunt o persoană obișnuită: nu port haine fistichii, nu mă machiez strident - cu atât mai puțin când mă duc la plajă -, nu am părul vopsit sau pieptănat extravagant. Precizez toate acestea pentru că sunt relevante pentru ceea ce va urma. Așadar, nu atrăgeam prin nimic atenția, mai ales în condițiile în care litoralul este plin de figuri feminine, care mai de care mai ispititoare. În comparație cu ele, eram de o banalitate desăvârșită.

Într-una din zile, mă întorceam, ca de obicei, seara, de la plajă. Trecând pe lângă casa bătrânei, am fost surprinsă când aceasta m-a strigat, făcându-mi semn, din spatele gardului:
- Maică! Vino până la mine, te rog, să vorbesc ceva cu dumneata!
M-am apropiat și am intrat pe poartă, în curtea micuță, cu pământ pe jos și bine măturată. În pragul casei stătea un adolescent subțirel, aproape un copil, cu fața trasă și ochii mari, de căprioară, care mă privea liniștit și timid. Asemănarea cu bătrâna era evidentă - probabil nepotul, m-am gândit.
- Măicuță, a spus bătrâna, te rog să nu te superi pe mine, dar vreau să te întreb ceva: matale ești căsătorită?
Sunt un om, cred eu, suficient de inteligent, dar, mai cu seamă, am fost dăruită cu o intuiție ieșită din comun - fapt demonstrat în numeroase împrejurări ale vieții mele. Am pus această calitate specială pe care o posed pe seama astrelor, eu fiind născută în zodia Săgetătorului - zodia vizionarilor. În momentul în care am auzit întrebarea bătrânei, am înțeles de ce mă chemase. Inima mi s-a făcut cât un purice, iar picioarele mi s-au înmuiat. Ca să mai câștig timp, i-am răspuns și eu cu o întrebare:
- De ce mă întrebi, măicuță, dacă sunt căsătorită, ce importanță are pentru dumneata?
- Draga mamii, mi-a răspuns, nu te supăra, uite de ce te întreb: am un nepoțel, care este în grija mea - și și-a întors privirile către băiatul din pragul casei. A împlinit, de-acum, paisprezece ani. Eu sunt tare bătrână, mâine, poimâine, m-oi duce... M-am gândit să-i găsesc și lui o fată, să se așeze împreună la casa lor, să pot închide și eu ochii liniștită, că nu l-am lăsat singur pe lume... De câteva zile, te tot zăresc pe matale cum treci pe aici și tare mi-ai plăcut. Se cunoaște că ești cuminte și la locul dumitale. Te-a văzut și băiatul, și i-a plăcut și lui de dumneata. Mă gândeam...

În acest moment, am simțit nevoia să intervin. Până atunci, o ascultasem pe bătrână cu inima bătându-mi foarte repede. Eram emoționată, vocea îmi tremura.
- Măicuță, am șoptit, eu sunt mult mai în vârstă decât băiatul...
Ochii vioi ai bătrânei s-au lărgit a mirare, iar zâmbetul de pe față i-a dispărut, încet. Era uimită și descumpănită.
- Cum așa, maică? Eu m-am uitat la obrazul dumitale și e tare frumos, întins, am crezut... Nu te supăra pe mine, că am îndrăznit...

Am liniștit-o și am asigurat-o că nu mă supărasem câtuși de puțin. Am mai schimbat câteva cuvinte și mi-am luat la revedere. Îmi amintesc și acum privirea dezamăgită a bătrânei și pe aceea întrebătoare a băiatului. Am ieșit pe portiță cu grijă, fără zgomot, ca pentru a nu tulbura o taină.

Am mers către casă încet, rememorând neverosimilul incident. Tocmai fusesem pețită de o bunicuță, pentru nepotul ei, care îmi putea fi copil, ca vârstă. Nu mă uluia atât faptul că fusesem percepută ca o fată foarte tânără - se poate întâmpla -, cât, mai cu seamă, încrederea necondiționată pe care mi-o arătaseră aceste două făpturi simple și inocente. Mă zăriseră, fugitiv, de maximum zece ori în viață. Nu știau cine sunt, cum mă cheamă, de unde vin, ce hram am... Mă văzuseră, mă plăcuseră, simțiseră că se pot baza pe mine și, cu sfială, cu speranță, dar și cu o dezarmantă naivitate, mă chemaseră alături de ele. Percepeam, în gestul lor, înainte de orice, un strigăt de ajutor. Era evident că le înșelasem așteptările și mă simțeam, în mod straniu, vinovată.

Sejurul la mare s-a terminat în scurt timp. M-am reîntors în haoticul și aglomeratul București, iar viața, cu toate ale ei, bune și rele, și-a reluat ritmul obișnuit.

A trecut ceva vreme, de atunci. Pe măsură ce timpul le decantează pe toate - întâmplări, judecăți, concluzii -, oferindu-mi termeni de comparație și perspectivă asupra a tot ceea ce mi-a fost dat să trăiesc până la acest moment, iar anii îmi aduc împăcare sufletească și înțelepciune, mă reîntorc, din ce în ce mai des, cu gândul, la această întâmplare. Și simt, în acele clipe, dorința de a mai străbate, măcar o dată, acea stradă din Constanța, umbrită de castani bătrâni, unde am primit cea mai înduioșătoare și mai incredibilă declarație de dragoste, dar, mai ales, de încredere, din viața mea.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!