Călin simțea fericirea undeva în stomac, spera ca nimeni să nu poată desprinde mârâitul surd de vuietul înfundat al motorului. Era în spatele volanului și se potrivea bine în locul confortabil al mașinii care-i răpise un sfert din moștenire. Nu conta. Cine se mai putea lăuda cu un monstru de BMW tocmai apărut pe piață? Care, pe deasupra, mai avea și vreo patru sute de cai ,așa, ca să fie. Lângă el, încercând în van să descifreze o hartă de călătorie, era Crina, sau Crin – cum îi zicea el. Proaspăta lui soție (erau căsătoriți de aproape trei luni și începuseră să se plictisească), o frumoasă brunetă cu părul drept ca sulița lui Decebal și cu niște ochi de băga-n boală pe oricine, observă scurta lui privire și-i zâmbi cald. O durere plăcută i se întinse dinspre coapse în sus. Pe bancheta din spate se aflau, lipiți ca niște siamezi, Carmen – sora Crinei și Cristi, iubitul acesteia cu bot de șobolan. Călin nu putea pricepe ce vedea vaporoasa blondă la așchimodia aia, dar nu era treaba lui.
Afară ningea la fel de abundent ca și în urmă cu trei ore când plecaseră spre cabană. După socoteala lui făcuseră deja vreo două sute de kilometri – mult, având în vedere condițiile de drum și aglomerația de care se loviseră în apropierea zonei montane. Acum șoseaua era liberă și doar o pojghiță subțirică de zăpadă mai poleia asfaltul care se mai zgâia totuși la ei prin petele mici și răzlețe unde drumarii scăpaseră prea mult antiderapant. Pe măsură ce urcau stratul de nea se dovedea tot mai solid și el începea să vadă motivele pentru care majoritatea făcuseră deja cale-ntoarsă. Îi trecuse la un moment dat prin minte să facă la fel dar acum se bucura că se hotărâse să testeze noul automobil în condiții extreme. Fără probleme mări viteza și auzi omătul pârâind sub cauciucurile groase.
- Mai avem mult?
Vocea plângăreață era a șobolanului de Cristi care, din cinci în cinci minute, se văita că-i e frig și că de ce nu mai ajung odată. Lui Călin îi venea să-i tragă un cot în bot. Cine știe, poate reușea destule daune pentru ca un chirurg să-i rearanjeze mutra și să-l facă să semene cu o ființă umană. Încruntându-se pe jumătate, ignoră întrebarea și-și văzu de drum. Fetele făcură la fel iar Carmen chiar se trase puțin de lângă plângăcios.
În față, la vreo cinci sute de metri, un plug staționa cu fața la ei pe banda de mers. Călin încetini până când se văzu nevoit să oprească de tot în fața masivului utilaj. Avertizarea luminoasă de pe cabină era aproape oarbă prin fuiorul fulgilor. Înjurând printre dinți, suficient de tare pentru a se descărca dar destul de încet să nu fie auzit de Crin, coborî. Exclamă uimit când picioarele îi alunecară până aproape de genunchi în zăpadă.
- Stați înăuntru, mârâi el și închise portiera. L-ar fi chemat și pe amărâtul de Cristi, dar nu credea că ar fi reușit să-l scoată din mașină. Poate dacă-l trăgea după el, zâmbi mulțumit de imaginația care-i permise să-l vadă pe slăbănog urlând în spatele lui prin zăpadă.
Cu pași mari, ca să nu stea mai mult decât era necesar pe afară, se îndreptă spre plug. Înainte de ajunge lângă zidul metalic ușile mari se deschiseră și doi bărbați scoaseră capul spre el. Nici unul din ei nu coborî și asta îl liniști.
- Care e problema? Strigă îndreptându-și spatele și acoperindu-și ochii.
- Nici una, avem o defecțiune și nu mai putem merge, răspunse cel de pe partea șoferului.
- Întoarce-te înapoi! Veni răspunsul celuilalt.
- Sunt cu soția și cu niște prieteni, mergem la…
- Mă doare-n cur cu cine ești, râse grosolan pasagerul plugului, ești orb? Nu vezi cât e zăpada? Nu poți merge mai departe, în pădure nici n-am apucat să intrăm.
Abia atunci observă și el linia întunecată ce abia se profila la vreo trei kilometri depărtare. Zâmbi bucuros pentru că, după instrucțiunile pe care le primise, cabana era la vreo șapte-opt kilometri dincolo de pădure. Asta nu putea fi o problemă când ai patru sute de cai sub capotă.
- Trec! Le strigă el și vru să-i mai întrebe dacă știau cumva exact unde era cabana dar nu mai avu pe cine. Râzând batjocoritor, ca și cum ar fi auzit cea mai jalnică glumă din lume, cei doi intrară în cabină și închiseră portierele cu două bufnituri puternice. Îmbufnat, le întoarse spatele și se grăbi înapoi. Se strecură înăuntru și își scutură zăpada din cap.
- Ce faci!!! Þipă scumpa lui soție după ce câțiva stropi reci o loviră în obraji. Călin râse vesel.
- Zice că drumul din față nu e curățat deloc și ar trebui să ne întoarcem. Crin îl cercetă pe sub sprâncene intrigată de buna lui dispoziție.
- Ce e? întrebă Carmen întinzându-și gâtul printre scaune.
- Am văzut pădurea de care ne-a zis Claudiu –fratele lui care achiziționase cu două luni în urmă acea cabană și care le-o pusese la dispoziție pentru acel weekend- e la vreo câțiva kilometri, putem ajunge fără probleme.
- Ești sigur? Crin nu părea convinsă.
Călin mângâie tandru volanul.
- Suntem siguri!
- N-ar fi mai bine să o luăm înapoi? Vocea pițigăiată îi zgârie timpanele.
- Nu! Mai avem foarte puțin, sub zece kilometri, și nu mă întorc degeaba acasă!
Redus la tăcere, Cristi se refugie în brațele cumnatei sale. Călin pufni disprețuitor.
- Deci, mergem? Întrebă el lăsând să se-nțeleagă că cine nu e de acord e un fricos și un papă-lapte.
- Dacă tu zici că ajungem…, se mâțâi Cristi.
- Clar! Se bucură Carmen lovindu-l cu pumnul în umăr.
Privirea lui o cercetă pe Crin care nu scosese un cuvânt și se mulțumea să se uite când la el, când la viscolul de afară.
- Ești sută la sută sigur? Vru ea să știe.
- Sută la sută.
Trăsăturile soției se relaxară într-un zâmbet, avea încredere în el. Călin fluieră fericit pornind motorul. În dreptul plugului se auzi strigătul zeflemitor al pasagerului: “Drum bun!”, urarea păruse mai mult un blestem.
- Ce-a vrut să zică, se cutremură Crin.
- Nimic, răspunse el scurt mărind viteza pentru a părea că e foarte concentrat la drum.

- Un luuup!!!
Urletul lui Carmen le îngheță sângele în vene. Toți o priviră și apoi se repeziră spre direcția în care rămăseseră fixați ochii fetei. O umbră aluneca încet printre copaci, o secundă mai târziu dispăru. Fără să vrea, Călin lovi scurt pedala de frână. Mașina se opri brusc.
- Ești…, gura i se uscase și cuvintele păreau câlți de lână. Ești sigură? reluă el.
- D-d-d-da! Confirmă ea printre dinți încleștați.

Sfârșitul primei părți.

Povestioara se va continua și încheia în partea a doua.

Mă-nclin.