În seara aceasta voi mânca ceapă. Ceapă cu puțină brânză și voi bea un pahar de vin roșu de la nea Florică. Nu merit mai mult. Îl voi strecura încet, încet printre buze, îl voi plimba fără grabă prin gură, printre dinți, pentru a da timp papilelor să se bucure, apoi voi plescăi satisfăcut din limbă și voi încerca să zâmbesc. Voi merge la nea Florică negreșit, pentru că ai mei au decis, împreună , că a venit timpul să mă scape de o obsesie ( noapte de noapte ei asta fac: gândesc; gândesc, urzesc și decid pentru mine )
Îi înțeleg, le este și lor jenă că nefăcând nimic "om mare ce te afli" să fiu surprins mai mereu cu nasu-n frigider. Când sunt rugat să fac ceva răspund "îndată
mamă" nu că m-aș și grăbii apoi să fac lucrul acela.Așa sunt ei, îmi cer tot timpul să fac câte ceva. Încă de mic ,nutreau planuri mari pentru mine, doctorița Cincora îi spunea mamei: "vezi tu Maro, băiatul ăsta al tău, cu ochii ăștia verzi, o să facă prăpăd printre fete" și ea credea că așa va fi.
Seara, când se întorc de la câmp, tata, cu mâinile pline de motorină și de unsoare , îmi cere să-i spun ce făcui eu astăzi "ia mă, arată-mi și mie munculița ta pe ziua de astăzi" - a ajuns să mă căpieze cuvăntul ăsta "munculiță".
-Nu-ți răspund nimic, nu-ți răspund nimic, lasă-mă -și mă îndrept către hol, intru, deschid frigiderul...stupoare, îmi dau lacrimile-frigiderul
este gol.