Demult, am auzit un planset aici, un copil plangea intre acesti patru pereti. A plans ore, zile intregi si nimeni nu s-a intrebat cine era si de ce plangea. Toti se purtau normal, auzeau plansetul zilnic, dar nu se opreau si nici nu chemau ajutoare; dar intr-o zi, s-a oprit. Nu s-a mai auzit niciun copil, niciun scancet de durere, nimic, s-a facut liniste. Nimeni n-a indraznit sa intre in casa aceea, nici dupa ce plansul s-a oprit. De ce? De ce atat ignoranta? S-a pus o banda in fata usii, s-a interzis accesul in acel loc cumplit. Intr-o seara, cand ploaia era de neoprt, m-am aventurat in abisul intunecat al iadului, in acea casa parasita. Nimic nu parea ciudat, bizar, nimic nu indica faptul ca cineva a plans acolo, ca cineva s-a chinuit zile intregi intre acei pereti. Dar, am continuat sa privesc, sa cercetez. Intr-un colt, langa fereastra, am zart un patut mic de copil, candva era rozaliu, dar culoarea a palit odata cu timpul. Inauntru era o papusa, o papusa cu parul blond carliontat si cu ochii albastri. Trebuia sa fie tare la moda in acea vreme. Am mai aruncat o privire in jur, pe jos, era aruncata o carte. Am rasfoit-o putin, lipsea o pagina, doar una. Cine si de ce a rupt-o? Poate era un semn. Am cautat pagina lipsa, dar fara rezultat. Am lasat-o balta. M-am intors sa plec, dar atunci, am auzit: acel planset, acel planset de demult. Oare l-au auzit si ceilalti? Sau doar eu? Am fugit si am deschis usa, nimeni nu era pe hol, inseamna ca nimeni nu a auzit. Eram oare nebun? Nu stiu, dar acel planset, acea amintire poate, mi-a starnit interesul. M-am intors in camera. M-am uitat imprejur... totul era la fel. Poate a fost doar imaginatia mea, poate am auzit acel planset pentru ca in subconstientul meu, vroiam sa aud asta. Nu e nimeni aici. M-am intors si atunci l-am auzit dn nou. Dar nu mai era un scancet de durere, era diferit. Venea dn peretele de langa fereastra. Asta insemna ca era in camera alaturata? Imposibil. M-am apropiat de perete, am apropiat urechea usor, temandu-ma de ce as putea auzi. Atunci am auzit din nou, mai tare, mai profund. Am ciocanit de doua ori in perete. Suna a gol. Deci mai era o camera dincolo de zid, poate nu o camera in adevaratul sens al cuvantului, dar era ceva, o gaura, o scobitura, era ..ceva. Am apucat repede cartea care mai devreme era pe jos, si am lovit cu toata forta in zidul acela, incercand sa fac o crapatura, oricat de mica ar fi fost. Am reusit sa fac o mica gaura. Am bagat un deget si am fortat zidul, s-a crapat mai mult si am reusit sa vad inauntru. Era o camaruta ascunsa. Era mica, m-am gandit ce ar fi putut intra acolo, si mi-a venit in minte imediat papusa. Am aprins o lumanare ca sa vad mai bine, acolo era o pagina. Era pagina care lipsea din carte. Erau incercuite cateva cuvinte, apareau cateva numere, parca era un cod. Am incercat sa pun totul cap la cap.
Pe foaie scria asa:

I am the way
I am the light
I am the dark inside the night
I hear your hopes
I feel your dreams
And in the dark
I hear your screams
Don't turn away
Just take my hand
And when you make your final stand
I'll be right there
I'll never leave
All I ask of you is
Believe.

Am luat pagina, am impaturit-o si am iesit din camera. Acum, parca totul imi era mai incetosat,fragmente din trecutul casei acelea imi veneau in minte.
Vroiam sa spun o groaza de lucruri, dar nu stiam cum, coborand scarile spre apartamentul meu, nu am putut articula decat "rest in peace my love, may flights of angels wing you to your rest."


Nota
*Versuri Savatage-believeȘ