S-a oprit... nu mai pășește, nu mai clipește, nu scoate nici un sunet. Te privește atent cu ochii mari și aprigi, ca pe un papugiu prins în fapt. La rândul tău o privești zâmbind și aștepți să vezi ce are de spus (curiozitatea te roade cum rod șoarecii porumbul din patul), cam ce ar putea spune după cele întâmplate? Ce ar mai vrea de la viața mea? Ce ar putea să-mi mai ia, mai mult decât mi-a dat... viață. Timpul scurs până la întrebarea ce ar urma să-ți fie adresată, este foarte scurt, căci în următoarea clipă ridică capul într-un mod întrebător și fără a spune nici un cuvânt, ochii ei rostesc prima întrebare: s-a întâmplat ceva?