Stateam,ca si altadata,cu spatele lipit de trunchiul batrinului cires,scuturat acum de raceala toamnei in amurg. Imagine dezolanta,comparativ cu frumusetea-i alba si roz de cind era inflorit,sau rosu aprins al cireselor carnoase de mai. Dar nu intimplator am ales acelasi loc pentru a ma intilni cu gheisha mea…O vedeam apropiindu-se,calcind apasat in panta micului deal,si pe masura ce distanta se micsora,zimbetul ei minunat se intindea si ochii ingusti ii straluceau jucausi. Numai ca eu,in aceeasi masura,ma intunecam la chip tot mai mult,asa cum se aduna norii de furtuna pe cer. Urma sa-i spun ce nu ar fi vrut sa auda, sa fac ce nu ar fi crezut ca s-ar fi intimplat vreodata…
Abia cind s-a apropiat suficient sa-mi distinga trasaturile,a remarcat starea mea; zimbetul i-a incremenit,si ptr o secunda s-a oprit in loc. Parea ca nu mai voia sa inainteze,sa vada,sa auda…Am gasit puterea sa zimbesc trist,si am intins bratzul aratindu-i sa se aseze in fatza mea. S-a supus,dar deja amutise si privea in pamint cind a luat loc cu picioarele strinse sub ea. Ma durea inima de simteam ca ma voi sfirsi inainte de a deschide gura,dar nu aveam cum s-o crutz de perspectiva imediata si inevitabila.Am intins degetele si apucind-o ushor de barbie, i-am cerut sa se uite in ochii mei:
- Iubirea mea, Timpul se apropie. Lumea aceasta se va sfirsi in curind.Cu siguranta,vom cistiga noi,samurai. Fie ca va reusi cmd-ul Ridick pe care il sustinem,fie oricare alt Bushido,noi vom crea Minunea Lumii. Va fi o bucurie,o sarbatoare atunci,si toti cei care am supravietuit razboaielor,vom lasa armurile schimbindu-le cu khimonouri,vom lasa armele inlocuidu-le cu imbratisari. Insa ceea ce nu stii tu,fiindca esti mica,si poate multi altii care si-au trait povestea aici,e ca imediat dupa aceea,aceasta Lume va pieri. Eu am vazut cum arata o astfel de lume intr-o viata anterioara. Satele la care ne-am chinuit cu atita truda sa le ridicam,vor stagna definitiv. Armatele care le-am instruit cu atita abnegatie,vor consuma hrana din grinare pina ce ea se va termina,si vor muri incet,unul cite unul,de inanitie.O harta pustie,un timp incremenit;nu vor mai exista samurai,nu vor mai exista Phoenix,nici prieteni,nici dusmani. Doar Liniste… O liniste atit de adinca incit iti va fi frica sa spui o soapta de iubire,ca ea se va auzi ca un tunet,cu ecou,in imensitatea pustiita de tot si de toate. Si peste toate acestea va trona Minunea Lumii,gigantica constructie ce va sta marturie pina in cel din urma ceas ca acolo au existat cindva oameni, fiecare cu povestea lui,fiecare cu dragostea lui…
- Mi-e frica, a murmurat ea si in ochi ii licareau lacrimile.
- Stiu. Si mie imi e… Mi-e teama ca si noi,inevitabil,vom avea aceeasi soarta. Am trait amindoi luni de dragoste desavirsita,ne-am iubit pina in inaltul cerului,am stat amindoi la masa zeilor ca invitati de onoare, am atacat umar la umar si ne-am aparat de oricine ne-a vrut raul. Am supravietuit pina la final, si nu oricum,ci mindrii ca ne-a fost dat sa fim samurai. Am fost samuraiul tau mult-iubit,ai fost gheisha mea cea adorata. Dar Povestea se va sfirsi,asa cum se sfirsesc toate povestile.
- Dar povestile se sfirsesc cu “pina la adinci batrineti”,ingina ea refuzind sa creada ceea ce,de fapt stia deja in subconstientul ei.
- Nu aici,iubirea mea,nu in Lumea asta. Poate in alta…
- Calugarii Budhisti ne spun ca exista reincarnare. Nu putem sa ne nastem iar intr-o alta lume noua?
- Ba da,micutzo,asa si este !i-am zimbit linistit. Numai ca eu am obosit… Nu mai pot sa o iau de la capat,sa fiu iar mic si neinsemnat,sa ridic sat dupa sat,sa port alte razboaie,alte victorii,alta Poveste. Stii,cind ajungi la virsta mea,incepi sa te intrebi ce ai facut cu viatza ta,sa tragi o linie si sa socotesti. N-am stat eu niciodata prea bine la calcule,dar nu e atit de greu sa-ti dai seama ca nu-mi mai trebuie nimic altceva decit o oaza. Nu alte proprietati, nu alte averi,ci doar o Oaza de Liniste in care sa ascult nu zanganitul armelor,nu birfele de la curte, nu tacticile diplomatice,ci doar…harpele ingerilor. Si daca te consoleaza,sa stii ca suntem mai multi “batrini” ce ne cautam pacea interioara: leaderul nostru atit de devotat,Moshulica, marele maestru in ale diplomatiei,Lord of the Bushido, vajnicul general de brigada,Sarmis… Toti vom cere aceasta favoare zeilor,sa ne dea puterea de a intrerupe sirul de reincarnari.
Lacrimile ii curgeau pe obraji ca doua izvoare calde,si buzele mute urlau de durere. Ii sfisiasem sufletul cu o singura lovitura de spada. Sabia mea,atit de incercata in lupte, atit de ascutita ca un brici,fulgerase sub acel clar de luna ucigind tot ce aveam mai scump si mai de pretz in acea lume: Iubirea mea. Dar nu aveam incotr-o. Mai aveam o ultima batalie de dus: Sacrificiul Suprem.
- Gheisha mea,samuroaica mea,eu n-am sa mai prind sfirsitul acestei Lumi. Mi-a sosit Timpul mai inainte de vreme. Cindva ti-am spus ca pe toata harta nu am nici un dusman direct,inafara de unul.Unul care nici macar nu stie cine sunt.Atunci,demult,eram doar un mic satean ce-si ingrijea Capitala cu mult drag si spor. Se intelegea bine cu toti vecinii sai,nu tulbura pe nimeni,nu era deranjat. Si intr-o noapte,un individ care traieste din a ataca populatiile mici si a le distruge,mi-a omorit toti cei 200 de sateni,mi-a distrus pina la pamint toate cladirile si cimpurile. Probabil ca si-a luat cu mine inca o medalie in acea saptamina,ca si cu multi altii ca mine de slabi. Si de atunci,am trait doar sa ma razbun. Nu pentru mine,cit pentru toate victimile si lesurile care le-a lasat in urma cu nepasare. Mi-am luat alta identitate si zi de zi,noapte de noapte, am crescut azi mai mare decit el. Iar el nici macar nu banuieste ca sunt cel care a crezut ca ma ucisese in acea noapte.
- Si vrei sa-l ataci,nu?
- Ultima mea batalie,iubire,desi stiu ca voi pieri in ea. Nu am sanse sa-l inving pentru ca are armata de cuceritor,imensa as putea spune. E un outsider,nu sustine nici un WW, este intr-o alianta care se inclina dupa cum bate vintul. Dar,politic,e posibil sa fie curtat de familia Bushido atunci cind va fi nevoie de urmatoarele planuri de constructie. Le are in posesie. Asa incit,desi mareshalul nostru stie situatia,stie si napirca, e neputincios. Doar Marele Shogun BladeRunners poate aproba un atac al samurailor impotriva lui. Si shogunatul e acum preocupat de constructie si tot ce tine de aceasta,nu de razbunarea onorabila a unui singur samurai.
- Si ce ai de gind sa faci daca nu-ti aproba?
- Planuiesc de luni de zile atacul acesta si am prieteni de onoare si-n alte aliante Bushido care au spus ca ma sprijina. Insa daca atacul e contrar intereselor familiei noastre,am sa cer sa depun armura si blazonul de samurai si am sa-l atac singur.
- Dar nu poti lupta fara armura,e sinucidere curata.Iubirea mea….,i se gitui vocea
Am zimbit iar trist fiindca nu aveam cum s-o linistesc in nici un fel. I-am cuprins chipul in palme si am privit-o adinc in ochii siroind,ca pentru ultima data.
- E sinucidere oricum,fara suportul fratilor mei. Sper sa ma ajute aliantele mici ce le-am protejat si indrumat mereu, prin razboinicul Parjus si diplomatul WrathChild,cu spionajele si feikurile care sa-mi acopere atacul real pe toate satele inamicului. Va fi,oricum, o moarte onorabila, dragostea mea. Voi fi fericit sa mor astfel,chiar daca vitejia mea nu va mai avea cronicar care sa o scrie.