Nu numai în casa Annei Surduc toți se pregăteau pentru a primi cum se cuvine musafirii din Cluj, ci și acasă La Petru Klontz, care dorea să-i primească ”boierește”, cum îi plăcea lui să spună. A năimit-o pe Maria Korjeva, cea mai renumită socăciță care pregătea mâncarea pentru toate nunțile, botezurile și alte evenimente din viața satului să pregătească ospățul pentru care tăiase un tăuraș de șase luni, cinci găini și un purcel de lapte. Ba mai chemase și lăutarii din Bocicoiul Mare, că ăștia de la noi nu știu decât ”Hopa tropa pe podele” dar muzicanții din Bocicoi știu să cânte Ceardaș, Polca, Mazurca și Vals, exact ceea ce le trebuie unor domni, că doar n-o să țopăie fata profesorului Stănescu din Cluj ”țupa-țupa Văsăli” ca o căpriță, cum țopăie fetele noastre. O să le pregătească un banchet, de o să-l țină minte cât or trăi. Duminică dimineața se vor duce la vânătoare, iar seara vor benchetuii până a doua zi să se simtă bine profesorii, dar mai ales acest Stănescu, de care depinde viitorul fiului său. Viitorul domnului doctor, Iacob Klontz.

O să vorbescă personal cu profesorul Stănescu, la un pahar de pălincă de prună cu mărjele, oamenii devin blânzi ca mieii, buni și darnici ca ”bunul samaritean”, atunci poți vorbi cu ei orice și ei îți promit totul, iar un om de talia lui Stănescu după ce promite... Atât, să-i promită, că pe urmă el știe ce și cum trebuie făcut. Nu odată sau de două ori rezolvase el prin această metodă treburi care păreau imposibil de rezolvat și obținuse lucruri ce păreau imposibil de obținut. Era sigur că va reuși, ba mai mult de atât spera să împingă lucrurile mai departe: profesorul Stănescu avea o fată, careia după cum îi povestise papă-lapte de fiul său, i se cam aprinseră călcâiele după Maxim Surduc. Da oare se poate pune un biet coate-goale cu fiul său, cu fiul celui mai înstărit gospodar aproape, sau sau dacă nu chiar boierul satului? Da de unde?... Nu poate! O să-și dea seama profesorul Stănescu cine e tatăl lui Iacob Klontz după ce o să-i vadă casa, acareturile, prisaca și moșiile. O pereche mai potrivită pentru fiică-sa nu va găsi nci la Cluj. Profesorul îl va ajuta pe Iacob să-și ia examenele, pe urmă îl va face asistentul său, iar calicul de Maxim, probabil o să fie doctor la Coștiui unde o să vindece gușele unguroiacelor bătrâne.

Nici nu mai vroia să audă de acest Maxim Surduc, care de câțiva ani buni îi stătea ca o sulă în coastă. Încă de când era împreună cu fiul său în clasa întâi, de atunci începuse să-l enerveze, când învățătorul Kramar îl lăuda în fața părinților, ba chiar odată a avut nesimțirea să-i spună verde în față: ”Uitați-vă la Maxim Surduc – un copil sărac, orfan de tată și crescut ca vai de capul lui, nu are nici a zecea parte din condițiile pe care le are băiatul dumneavoastră dar învață cu mult mai bine!”. Dar pe urmă, când umblau la școala din Sighet... Doamne Dumnezeule! La fiecare ședință cu părinții, pe Maxim toți îl ridicau în slăvi, iar pe fiul său tot îl mustrau și-l ponegreau, ba pentru una, ba pentru alta. De câte ori îi lua obrazul foc... de câte ori era să intre în pământ de rușine pentru fiul său... numai Dumnezeu Sfântul știe. Și dacă ar fi numai atât. Dar cât a trebuit să se roage de profesori... câte plocoane a trebuit să ducă la fiecare sfârșit de an, numai să-l treacă pe Iacob și colac peste pupăză a fost lovit și umilit în fața oamenilor, la cârciuma lui Duvid de către Ion, fratele lui Maxim și nimeni nu vroia să depună mărturie împotriva nemernicului și astfel a rămas nepedepsit de către jandarmi.

Dar el, Petru Klontz nu uită și nici nu iartă, odată și odată va sosi ziua socotelilor cu toți ai lui Surduc... Nu i-a ajuns sărăntocului să rămână învățător, după ce a terminat școala la Sighet?... Nu i-a ajuns ai?... Trebuia să meargă la Cluj să se facă medic ca și Iacob?... Păi cu Iacob se pune el? Precista mamii lui de calic!...

Va urma.