Se anunța o zi frumoasă. Soarele invita lumea în talie la grijile cotidiene și la îngrijitul grădinilor. Pomii încălziți își pocneau mugurii într-o explozie florală, ca niște femei frumoase și cochete ieșite la promenadă în zi de sărbătoare. Albinele inundau parfumul zilei concentrându-și bâzâitul în nectarul florilor, grăbind inconștient polenizarea și facerea mierii.
La Banca Națională ferestrele deschise primeau aerul proaspăt și parfumat. La ora deschiderii tezaurului, directorul asistă preocupat, fără să sesizeze nuanța zilei. Printre straturi, în dreptul ferestrei deschise, nea Brânzea sprijinit în greblă ține să comunice vestea șefului său:
─ Domnule director, a venit primăvara!
─ Da... da... să treacă pe la registratură!
***

Într-una din zile directorul Băncii Naționale îl întâlnește pe nea Brânzea și preocupat, ca de obicei, îl interpelează:
─ Mă nea Brânzea când pică anul acesta 23 August?
Nea Brânzea ca să dea un răspuns cât mai competent, ca un adevărat filosof, își scarpină chelia de sub șapca pleoștită și răspunde concentrat:
─ Într-o zi de 16 domnule director!
***

O dimineață de vară cu cer senin. Un cer albastru, cum numai cerul poate fi albastru. La prima oră la autobază agitație ca într-un stup de albine. Autobuze, basculante... ejaculau gaze. Zgomotul motoarelor înghițea orice vorbă. Oamenii păreau protagoniștii unui film. Filmul condiției umane. Încet, încet, liniștea se instala. Se auzea iarăși ciripitul vrăbiilor. În curtea imensă mai rămâneau paralizate câteva mașini. Tot la prima oră, prin birouri, obișnuita cafeluță. Eu, clientul, să nu deranjez, doar să-mi achit datoriile, am ieșit la o țigară în curte. La un moment dat, în agitația începutului de zi, cineva din stradă a sărit gardul, a privit repede în stânga și în dreapta, și-a tras pantalonii, și-a făcut necesitățile și la fel de iute a făcut saltul în sens invers. Nici nu ai fi crezut dacă nu era „proba”. Un șef de coloană ce își făcea de lucru pe afară, strigă la cineva care lucra sub o mașină din apropiere. I se vedeau doar pantofii.
─ Nu știu șefu! După cur nu l-am cunoscut!
─ Și tu ești un tâmpit!
***

La ora 13 și 30, la raport, întreg efectivul unității militare era prezent pe platoul de adunare. Comandantul Niță Marin un tip simpatic prin felul de a fi, flexibil în funcție de individ, era înțeles de subordonați și apreciat de superiori. Fără să facă abstracție de regulamentele militare căuta să imprime o disciplină liber consimțită. Era întâi om și apoi militar. Soldații se adunau la raport și din curiozitatea de a auzi ce mai spune Niță. Într-una din zile, la o astfel de adunare, platoul este traversat de o sublocotenentă. Pe Niță nu-l rabdă gușa și aruncă o remarcă, evident nu cu intenția de a fi auzit de dumneaei. Un soldat șofer, pe post de Ivan, s-a trezit vorbind în formație. Fără să îl ierte, Niță îl apostrofează în manieră proprie:
─ Toa, ești avocat?
─ Nu, tovarășu maior.
─ Să știi că avocații pe lângă facultatea de drept mai au o facultate. Știi care?
─ Nu știu,tovarășu maior.
─ Nu știi! Să-ți spun tot eu. Au facultatea de pasiune și finețe. Tu o ai pe cea de pășune și fânețe.
***