poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2524 .



Inelul pescarului - V I -
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [YLAN ]

2009-09-24  |     | 



Roma bazilicilor, a termelor, a amfiteatrelor și a templelor maiestuoase, impresiona prin grandoarea și autoritatea construcțiilor ei. Ele erau semne ale supremației Cetății Eterne ce aștepta întoarcerea din expediția din ținuturile barbare de nord a legiunilor lui Decius. Când pe sub Arcul de Triumf au intrat primele legiuni romane, mulțimea însuflețită a ridicat către cerul de un albastru crud strigăte de bucurie, fluturând eșarfe multicolore, aruncând în fața copitelor cailor în buiestru ghirlande de flori, mulți încercând să atingă carele ce anunțau încă o victorie fulgurantă a armatei romane. Vestea că Decius ștersese de pe fața apelor mirifica și vestita prin cruzime insulă Voh, ajunsese pe treptele Senatului, fiind apoi purtată din gură în gură până la ultimul plebeu. Roma strălucea și înflorea, și nimeni nu se mai gândea acum decât la următoarea expediție ce se va pune în mișcare cât de curând. Era o lege nescrisă a firii. O mare putere militară supusese pe o alta, și era acum în căutarea următoarei ținte, a prăzii ce ispitea dorințele nemărginite de cucerire ale Cezarului și a patricienilor lui.
Când pe sub porticul ornat cu flori pășiră primele rânduri de sclavi, mulțimea intrase în delir. Brațe amenințătoare se ridicau spre cer, cuvinte necuvincioase răzbăteau până la urechile prizonierilor ce formau un lung lanț uman. Scuipați, loviți chiar de mâini îndrăznețe sau de fructe coapte, ce li se prelingeau zdrobite pe obraji, cu hainele sfâșiate, plini de răni, supraviețuitorii de pe Voh înaintau tăcuți și umili sub obida ce li se întipărise pe față. Ei, până mai ieri temuții războinici ai apelor, cuceritorii neînduplecați și cruzi ai insulelor pârjolite în urma lor, erau azi palide umbre ale gloriei trecute. Brag și Rift, prinși de același lanț, Drod și Nort, Rodan, Pora, Cros, ceilalți bărbați închinători ai lui Belac îndurau oprobiul general cu privirile în pământ. Doar la răstimpuri ochii lor se ridicau spre lumina și bucuria generală, iscodind cu uimire măreția clădirilor ce defilau odată cu ei. Ajunși în fața clădirii Senatului, coloana se opri. Decius descălecă și urcă primele trepte, îngenunchind în fața Cezarului.
- Ave Cezar, Decius se întoarce din lunga expediție prin ținuturile barbare. Începând de azi Imperiul se întinde până la nord, dincolo de insule. Suntem adevărații stăpâni ai lumii.
- Dar oare lumea ne recunoaște de stăpâni? îl întrebă Cezarul, prinzându-l de mâna dreaptă și făcându-i semn să se ridice. Lumea prin care falangele noastre și-au croit drum de sânge ni se supune cu totul? Oare nu vor urma răzmerițe, revolte, ca și în teritoriile prin care ne-am lăsat guvernatori și provincii întărite prin pază militară proprie?
- Insulele vor recunoaște stăpânirea noastră. Ni s-au supus una câte una. Numai Voh, insula lui Rift, a fost trecută prin foc și sabie. Niciun suflet nu mai hălăduiește acum pe ea. Este insula nimănui, și așa va rămâne pentru totdeauna.
- Prizonierii? întrebă Cesarul, scrutând cu privirea-i ageră rândurile de bărbați îngenuncheați și prinși în cătușele de fier. Prizonierii, ce ai hotărât să faci cu ei? Îți aparțin!
- Bărbații vor primi supliciul execuției publice: 30 de lovituri de bici. Apoi vor fi sclavi pe galere. Fiind oameni ai apelor, vor duce prin puterea brațului lor și a vâslelor corăbiile noastre pe întinsele cărări ale mării. Femeile, cele mai frumoase, vor lumina cu chipurile lor casele patricienilor noștri. Celelalte vor fi sclave, iar copiii vor învăța meșteșugul armelor și vor deveni brațe de nădejde pentru viitorul Imperiului.
- Atunci să oferim lumii distracția pentru care trăiește zi de zi! În piața publică să se ridice locurile de execuție și mulțimea să vadă cum sunt îngenuncheați cei ce se opun puterii noastre.
Cezarul trecu printre rândurile căpeteniilor de pe Voh, privind cu dispreț trupurile puternice, subjugate acum de tăria lanțurilor. Se opri în fața lui Dror și a lui Nort, privindu-i cu atenție. Apoi se întoarse spre Decius, spunându-i:
- Vreau să-i văd pe acești doi barbari în arenă. Dar nu vreau să se lupte cu alții, ci între ei. Va fi o priveliște ce merită dăruită poporului meu. Cine este comandantul de pe Voh?
- Acesta, răspunse Decius, lovindu-l cu spada pe Rift peste creștetul al cărui păr se închegase de sângele scurs dintr-o rană urâtă, ce i se întindea de-a lungul obrazului. Iar acesta este Marele Preot.
- Amândoi vor fi la același rând de vâsle pe galera ta, Decius. Să străbată prin forța brațelor lor mările lumii, să vadă cum Imperiul crește și cucerește popor după popor!
Două zile la rând, piețele publice gemuseră de urletele mulțimii înfierbântate de sângele ce țâșnea din trupurile puternice ale prizonierilor. Acolo, printre șuieratul năpraznic al biciurilor împletire în șase cu bumbi de plumb la capete, Brag, Rift și ceilalți înțeleseseră pentru prima oară în viața lor ce este durerea. Ce înseamnă să suferi și să te umilești. Cuvintele bătrânei din Dreid îi răsunau profetic în urechi Marelui Preot. Abia acum știa cum este să fii învins, să cunoști puterea altui braț care îți înconvoaie nu numai trupul sub lovituri, ci și sufletul. Toată ființa ta. Destinul poporului său fusese pecetluit, și se gândi că ceea ce bătrâna prorocise, nașterea din nou a poporului său, va fi un lucru în veci de neînfăptuit.
Când în arena luptelor de gladiatori apăruseră trupurile uriașe ale lui Drod și Nort, mulțimea aplaudă frenetic. Un cerc de soldați îi înconjurară pe cei doi, gata să-i împingă în mijlocul arenei prin forța armelor, în cazul în care ar fi refuzat lupta. Când Cezarul luă loc în loja sa, mulțimea izbucni în urale, mulțumind pentru bucuria de a vedea pe acei barbari, vestiți pentru cruzimea lor, puși față în față pentru prima dată într-o luptă pe viață și pe moarte. Chipurile lui Dror și Nort grăiau totul despre barbaria și curajul lor nebun. Se priviră unul pe celălalt, așa cum o făcuseră întotdeauna înaintea unei lupte importante. Mulțimea înfierbântată la vederea acelor trupuri dăltuite din mușchi scoase strigăte de uimire. Dar cei doi nu aveau parcă de gând să se înfrunte. Stăteau în mijlocul arenei cu săbiile în jos. Atunci, câțiva ostași, la semnul Cezarului, înaintară în mijlocul arenei, amenințându-i cu spadele lor scurte. Fandând cu repeziciune, Dror reuși să scape de o lovitură laterală și, întorcându-se fulgerător, contraatacă. Era semnalul așteptat și de Nort. Cei doi barbari își croiră fără greutate drum printre cei patru-cinci ostași, săbiile acestora fluturând a neputință în fața loviturilor grozave ale vohienilor. Mulțimea începu să urle, văzând sângele ce șiroia pe nisipul arenei. Scutul sferic al lui Nort lovi ca un val uriaș de apă pe doi din soldații ce rupseseră cordonul de protecție, alergând în ajutorul tovarășilor lor. Atunci, Cezarul se ridică de la locul său și porunci cu glasul gâtuit de mânie: “Garda pretoriană! Să vină garda pretoriană!”. Întreaga asistență amuți, privirile îndreptându-se spre loja imperială. Dror ridică și el ochii spre tribuna în care se afla Cezarul, rânjind sălbatic. Pentru el tăcerea mulțimii, porunca dată de Cezar, nu însemnau nimic. Se vedea că este însetat de sânge. Apucă o suliță și o aruncă înspre Cezar cu o forță teribilă, acompaniată de un strigăt sălbatic, supraomenesc parcă. Lemnul lojei imperiale zbârnâi înfricoșător atunci când sulița se opri în ornamentele ei din lemn sculptat. Garda pretoriană inundă aproape arena, purtând cu ea și plase mirmilone, în care să fie prinși și imobilizați barbarii. Urmă o luptă scurtă, dar înfricoșătoare prin loviturile ce se întretăiau ca fulgere de metal botezat în sânge cald. Mulți căzură dintre pretorieni, deși majoritatea lor erau luptători abili din Spania, Noricum, Macedonia. Dror și Nort aveau răni adânci pe trup, care le decimaseră treptat puterea. Nort căzu într-un genunchi, privindu-l cu tristețe pe Dror. Știa că acesta va fi sfârșitul. Dror se apropie de el și îl ajută se se ridice. Apoi îi spuse: “ Nort, să nu pleci fără mine pe tărâmul de dincolo, în adâncurile Mării de nord, unde sălășluiește Belac în Palatul de Aur. El ne așteaptă pe amândoi!”.
Dror aruncă sabia. La fel și Nort. Uriașul înțelesese sensul acelor cuvinte, și îl privi așa cum îl privea în lungul șir de lupte când umăr lângă umăr își croiseră drum printre leșurile inamice. Mulțimea privea consternată spre Cezar, așteptând verdictul lui. Acesta se întoarse spre pretorienii ce formau acum un cordon strâns ca o barieră umană, cu sulițele întinse spre cei doi, și le porunci: “De sabie romană au fost cuceriți, sub sabie romană să moară amândoi!”.
Dror și Nort nu le mai dădură răgaz soldaților să îndeplinească porunca imperială. Scoaseră amândoi cuțitele ce le aveau la brâu și se îmbrățișară, cuțitele împlântându-se simultan în trupurile lor. Era îmbrățișarea morții sub privirile terifiate ale poporului. Cei doi barbari muriseră demn, dovedind romanilor că uneori bărbăția în fața morții nu are limite. Ca doi stejari de pe Voh, frânți de o lovitură dublă de secure, se prăbușiră trupurile lui Dror și Nort în arena scufundată în tăcere. Odată cu umbrele ce se așternuseră în ochii lor, vohienii călătoreau acum în corabia neagră, pe care Belac o trimite întotdeauna pe ape pentru cei plecați din lumină. Ca să-i aducă în străfundurile palatului său, acolo unde alături de alte generații vor trăi viața eternă. Văzându-i pe cei doi încleștați în moarte, abia atunci realiză Cezarul cât de dârz fusese poporul pe care Imperiul său îl condamnase la pieire.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!