Prin Bucureștiul acelor vremuri era o bucurie să colinzi. Întâlneai peste tot, cofetării, magazine, restaurante, grădini, cinematografe. Acasă crezuse că nu există nimic mai frumos decât Columna lui Traian, dar a fost suficient să intre pe porțile marelui oraș, ca apoi să înceapă să vadă și să se minuneze de câte și mai câte.
Pe la treisprezece ani, bunica a angajat-o la Adolf, să învețe țesătoria. Ar fi vrut să mai meargă la școală, dar nu se putea, aveau nevoie de bani. Amintirile din școală, deși puține, le povestește cu emoție...cum venise într-o zi Iorga la ora de istorie... o impresionase peste măsură, mai ales că semăna atât de tare cu Tata Moșu... apoi cum se dusese într-o dimineața la o adunare comunistă unde învățase să cânte Internaționala și primise un kilogram de lapte, învățătoarea aflase și o certase foarte tare... La Adolf lucra cumva pe ascuns pentru că era prea mică... odată au închis-o într-o ladă, de frica controlului și au uitat-o acolo până seara.
Când reușea să economisească ceva bani, se ducea la film. De Marele Mut și eroii lui, se îndrăgostise de la prima vedere, cât de frumos era Valentino! Undeva, în față, domnul Dinu cânta la pian, mereu aceeași melodie, mai lentă sau mai agitată, după cum se petreceau lucrurile pe ecran.
La primul Sonor a crezut că visează, nu s-a putut ridica de pe scaun câteva ore, oricum pe atunci filmele rulau fără pauze, puteai să rămâi în sală cât voiai, să revezi filmul din nou și din nou.
Viața lor nu era doar grea sau lipsită de haz. Poate că necazurile făceau haz de ei, dar adesea și ei făceau haz de necaz.
„ca o garofiță-n glastră înflorea căsuța noastră și tuuu dragă...”
„arză-o-ar focu’ de căsuță... că numa’ asta cânți cât îi ziulica de lungă, de ne-ai amețit de cap!”
„păi sigur, dacă-ar fi după dumneata am asculta toată ziua muzică populară... pentr-o salbă de mărgele ai plecat pe drumuri rele și cu...”
„hai mă Caterino, are dreptate mama, mai las-o dracu’ de căsuță, smintitu’ ăla mic se crede Caruso, cântă „La donna e` mobile” cât îl țin bojocii, ne luăm câmpii zău, cum să ne mai înțelegem...”
Mișu, fiul bunicii din prima căsătorie, se înscrisese în partidul comunist, dar nimeni nu-l lua-n serios.
„nici un om muncitor și la locu’ lui nu se-nhăitează cu ăia...”, bombănea bunica dintre oale... „te-ai găsit tu și cu neisprăvitu’ de Grigore..”
„cum mamă și Pătrășcanu tot neisprăvit este?”
„d-apoi ce știu io, ce-l cunosc io pe Pătrășcanu? o avea carte, da’ minte tot îi mai trebuie...
...nu l-a-ntrebat pe Grigore acolo la voi la partid, câte ouă a furat din cuibare vara trecută?”
„a promis că se schimbă și tovarășii l-au iertat, numa’ mata nici nu uiți și nici nu ierți! s-au schimbat bre și vremurile și oamenii! de-atunci de când vă mânjeați fața cu cărbune ca să scăpați de soldații ruși, au trecut ceva ani... ”
„lupu-și schimbă păru’, da’ năravu’ ba…” adăuga Nicu sare pe rană, abia ținându-și râsul.
„ce te bagi mă? te făcuși înțelept, acu’ știi și ce-ngroapă pisica! pârlitule ! zi tu Fane, când te-am dus atunci la întâlnirea aia și l-ai auzit vorbind pe Pătrășcanu...”
La Fane se uitau cu toții ca la o minune, pentru că venise pe lume de două ori, o dată când se născuse și altă dată când împlinise șapte ani. Suferise de o infecție a intestinelor care nu se vindecase cu nici un leac. Cu câteva luni înainte să dispară nu mai mânca aproape nimic... „mă duc pe câmpu’ lu’ Dobrică să văd cum apune soarele...” Nu s-a mai întors. O săptămână, două, trei. Numai sub pământ nu l-au căutat. Pe la sfârșitul celei de-a treia săptămîni, într-o vineri, când se pregăteau să-i facă veșnica pomenire, de ziua lui, a apărut în pragul ușii. În tot acest timp stătuse într-o groapă plină cu pepeni. Mâncase pepeni și pepeni și iar pepeni și se vindecase.
„l-am auzit... vorbe frumoase... da’ de ruși de ce nu se spune nimic, că mi-a zis mie Sașa ce-a pățit până a reușit să fugă...
„lasă-i mă pe ruși, ce treabă avem noi cu ei... ei cu ale lor și noi cu ale noastre...”
„păi atunci tovarășul ăla Kuzne... sau cum îl cheamă, ce se tot învârte pe la voi..?”
„o fi ăla de-a luat purcelul de pe masă înainte să-ncepem să cântăm, știa el ceva...la cum ne chiorăiau nouă mațele s-o fi temut să nu ne ia burta, de două ori ca apa și-odată mai subțire, sculați voi oropsiți ai vieții, voi ...”
„taci bă Nicule, lasă-mă să spun și eu o vorbă, du-te la trupa ta de saltimbanci, hai cară-te!”
Cam așa erau discuțiile. Doar Leana și Caterina priveau de pe margine. Leana nu pricepea nimic, trăia în lumea ei, de la un an, de când picase din leagăn și-o puseseră dezbrăcată în pragu' ușii, s-o ia curentu' și bunu' dumnezeu, iar Caterina nu prea se băga, ce-i păsa ei de comuniști, când își frământa capul cum să mai facă rost de bani s-o vadă pe Greta Garbo la Aro. În toată gălăgia nu auzise decât partea cu „purcelul de pe masă” de care Nicu făcuse bășcălie și pe bună dreptate, ce și-au mai bătut joc de ei atunci...venise Mișu acasă, cu o seară înainte de Anul Nou și le spusese râzând: „mâine seară vă iau la o masă specială, partidul s-a gândit să facă o bucurie săracilor, mi-au zis să vă aduc pe toți...” Pregătiseră într-adevăr o masă mare, plină de bunătăți, cum nu mai văzuseră de mult... purcei de lapte, curcani fripti, cozonaci... dar n-au avut voie nici măcar să se apropie de masă, până ce n-au ascultat cuvântarea nu știu cărui tovarăș... apoi
i-au pus să cânte Internaționala și când să se așeze... a venit poliția, i-a ridicat pe toți și le-a luat și mâncarea. Au adunat și pâinea de pe masă...
„Ecaterino...vedea-te-aș moartă, cu dric la poartă și cai mascați...” vocea de tenor a lui Nicu pătrundea prin ușa întredeschisă și o umplea de furie... îl imita perfect pe Zavaidoc... potrivirea de nume, dar și maimuțăreala lui o scoteau din sărite, pierde vară
ce ești! o s-ajungi ca Niculae Fațătristă, să cânți
la-nmormântări și să te-adune de prin șanțuri!!! să mai vii să-ți calc pantalonii!
Peste câteva zile a venit la ea cu o figură spășită: „Catincel, nu-mi calci și mie niște pantaloni... hai că te duc la filmul ăla cu Greta Garbo în care ea moare de oftică..”
Un pantof a zburat prin aer direct spre capul lui... „să te duci la Leana să ți-i calce!”
Leana i-a călcat cu toată dragostea. Le-a făcut chiar patru dungi și i-a pârlit în cur.