poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-05 | | Este început de septembrie... Ultima parte a vacanței, Aurelian a petrecut-o la bunicii de la țară, împreună cu Alexandru, copilul cel mare al fratelui meu, Florin. Este cu șase ani mai mic decît Aurelian, dar are un fizic de invidiat, crezi că este , cel puțin, în clasa a cincea, nu că trece într-a treia. Și la naștere a fost mai dolofan, cîntărind patru kilograme. Are o piele albă, catifelată, părul blond și ondulat, acum ajungîndu-i pînă la umeri. Nu prea îi place la școală, iar acum că aceasta e aproape, îl face să să nu stea locului o clipă. Asta chiar dacă în ultimul timp s-a plîns de unele dureri de cap, niște migrene trecătoare, ce-l făceau să intre pentru cîteva minute în casă, să se odihnească. Au trecut repede și ultimele zile de vacanță, poate cel mai repede, din toată vacanța și Alexandru, spre mîhnirea, mai ales a bunicului, a plecat la Targoviște. La o săptămînă de la începerea școlii, m-a sunat Florin și mi-a spus că Alexandru nu se simte bine. - Durerile de cap s-au înmulțit și are unele tulburări de echilibru. Atunci și privirea lui devine statică. O să mergem să-i facem niște analize în oraș. - Chiar nu-mi vine să cred, frate-miu, tocmai el care era un munte de sănătate ! - Nici nouă nu ne-a venit să credem, am zis că vrea să ne păcălească, știi, el cu școala nu prea se omoară. - Nu poate fi ceva grav, nu așa dintr-o dată... - O să te sun după ce venim de la policlinică. - Aștept telefonul vostru și să-i transmiteți multă sănătate din parte noastră. Nici Taniei nu-i venea să creadă. - Este imposibil, tu știi că atunci cînd se juca și trecea pe lîngă mine, trebuia să fiu atentă, că altfel mă dădea jos. - Ce crezi că ar putea să fie ? - Poate o simplă anemie, vreo răceală..., nici nu vreau să mă gîndesc la ceva rău, doamne ferește ! A două zi, am aflat de la fratele meu, că trebuie să meargă cu Alex la București, pentru investigații. - E nevoie de o analiză la tomograf, mi-a spus Florin și asta cît mai repede posibil. Cînd ne-a sunat Victorița, era seară, , șapte, șapte și cîteva minute. Plîngea. - Tania, Alex are o tumoră pe creier !. - Nu se poate ! Dintr-o dată am văzut-o pe soția mea făcîndu-se albă ca varul. S-a așezat pe scaun, picioarele începuseră să-i tremure... - Trebuie operat de urgență... Simt că nu mai pot, că înnebunesc. Plîngea în hohote... - Astăzi cînd veneam de la spital, în tramvai mă uitam la copiii care se jucau afară, cum rîdeau și-al meu era trist, avea privirea pierdută... Nu mai pot, Tania, nu vreau să-l pierd, este așa mic... - Te rog să nu te mai gîndești la lucrurile astea, o să vezi că se va face bine... - Nu știu ce să mai cred, este o operație grea și-apoi trebuie să așteptăm și rezultatul anlizei... Mîine venim din nou. O să vorbească Florin cu doctorul. Cred că o să-l internăm și eu o să rămîn cu el. - Venim și noi mîine la spital. - Cum vreți, și voi aveți problemele voastre. - Nu mai contează nimic, ne vedem mîine. Nu ne venea să credem. Am plecat a doua zi de dimineață. Totdeauna făcusem drumul spre București cu mare entuziasm, știam că de aici îmi voi cumpăra ceva, voi merge la un film, un spectacol... Acum uram acest drum, vroiam să fie la capătul lumii, să nu mai ajung acolo. Am găsit-o pe Victorița pe holul spitalului. Ne aștepta. Avra cearcăne mari la ochii, ce păreau duși în fundul capului. Nu mai aveau nicio strălucire, păreau secați de-atîtea lacrimi vărsate. Cînd ne-a văzut a început din nou să plîngă. Tania a îmbrățișat-o... Victorița murmura întruna : - De ce l-a ales tocmai pe el ?... A venit și Florin. Și el era la fel de obosit, aproape de nerecunoscut. - Vin de la doctor. Mi-a spus că o să facă tot ceea ce poate. Este cel mai bun chirurg din spital. - Trebuie să-i dai ceva, te pot ajuta și eu dacă vrei... - I-am dat. O să-l opereze cît mai repede, deoarece boala are o evoluție foarte rapidă. În timp ce stăteam de vorbă o asistentă s-a apropiat de noi și i-a spus : - Vă cheamă domnul doctor. A venit după cîteva minute. - O să-l opereze astăzi, după amiază, cînd vine anestezistul. Acesta a fost de gardă azi-noapte și i-a promis că o să vină pe la trei. Am hotărît să rămînem și noi pînă se termină operația. Victorița s-a întors în salon pentru a-l pregăti pe Alexandru. - Mami, dar de ce vor să-mi taie părul ? - Aici trebuie să facem ce zice domnul doctor. - Dar îmi crescuse și mie mare... - Uite, îți promit că după operație îți vei lăsa părul atît de mare, că ți-l voi împleti în două codițe. - Atunci vino să te sărut și nu uita ... ai promis ! Operația a durat peste patru ore. Acum este ora aproape opt seara. Alexandru este la reanimare. Nu plecăm pînă nu se trezește. Victorița nu a mai coborît. A rămas cu el. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate