Dacă azi mi-am propus să fiu fericit, n-aveam motive să cred că n-o să fie așa. Am făcut dragoste cu Nadia când încă nu s-a luminat și câinele schelăia prin curte de foame. A fost o noapte în care și vidul n-ai greși dacă ai spune că s-a prefăcut în țurțuri, în măsura în care vidul are ceva cu Deania, cu noi. Ne-am iubit după săptămâni de uitare a ceea ce suntem, aspirați de facturi și chitanțe, de strategiile de dezvoltare ale firmei, dar și de grija pentru Ioana, fetița noastră, bolnavă de varicelă. Îmi era milă de Ioana cum suferea la cei 5 ani ai ei.

- Ies. Ciao.

- Să nu uiți să-mi aduci alune, spune Nadia.

În ultimul moment m-am gândit să merg pe jos la serviciu. Simțeam nevoia să mă mișc, dar îmi și plăcea să respir aerul dimineții. Era 8 fără ceva, nu mă grăbeam, eram propriul meu șef.

- Aurel, așteaptă-mă, îl aud pe vecinul Claudiu. Aleargă încet după mine, mutându-și greutatea de pe un picior pe celălalt, cum am citit că alergau și pieile roșii. Este agent de asigurări. Începe să-mi zică de ultimul contract gras semnat, vorbim cam aceeași limbă, asigurările și publicitatea, branșă în care lucrez, nu sunt ca șoarecele și pisica. Obișnuim să ne pasăm ponturi. Lui i s-a stricat mașina, un Fiat cumpărat de curând și are de ce să înjure. Stăm la 10 minute de centru, la pas normal.

- Ce sulă de frig…, își clănțăne dinții.

- Dacă are sulă, nu-s homo și nu mă impresionează… Îmi convine, i-o întorc.

- Ești stropșit.

- Ba. Sunt fericit, îi arunc.

Claudiu mă privește întrebător, însă nu sunt dispus să-i dau detalii.

- Ahaaa, ați făcut prostii de dimineață, concluzionează privindu-mi fața.

Îmi ia tăcerea ca pe-o confirmare, și râde, și mă bate pe umărul stâng, și simt cum mi se lipesc nările de ger, și-mi întinde o țigară. O aprind, deși nu prea fumez, iar hârtia ei se umezește de la respirație.

- Îți dă mâna să te plimbi după sex, eu… Numai chef de umblat…

- Mă, ești ca o cloșcă pe ouă, zic. Acum râd și eu. Suntem la câțiva metri de trecerea pe calea ferată, doar noi doi. Bariera este lăsată. Vedem un tren care se apropie repede. Este foarte aproape.

- Trecem?

- Trecem. Sări!

Un țipăt și scrâșnitul unor frâne. Chiar în spatele nostru, apărută nu știm de unde, Sorana, o fetiță a unei cunoștiințe, plânge, apucându-ne de mâini. Între linii e sânge, un ghiozdan, hăinuțe.

- L-a tăiat trenul pe Sorin, strigă fetița.

Sorin este fratele ei mai mic, de 7 ani. A fost. Þigara mi-a ars degetele.

- Nenea Aurel, nenea Claudiu, ne-am luat după dumneavoastră, hohotește Sorana.

Mi-am simțit capul aruncat într-o parte, brațele în sus, decupate de corp, și apoi s-au adunat toate, s-au legat la loc, însă nu mai eram același. Claudiu râcâia pământul cu vârful bocancilor. Se auzeau sirene, și-au început să fâlfâie halate albe, și unii strigau și nu înțelegeam ce strigau. Claudiu plângea și-și sufla nasul sau se prefăcea că-și suflă nasul ca să-și ascundă lacrimile.

N-am mai văzut-o de atunci pe Nadia. N-o să mă întorc niciodată în Deania. Și beau, și beau.