A doua zi, la prima oră, sunt la ușa directorului Sofian Rădulescu, cu o cerere de angajare în mînă. Mă invită politicos să iau loc, în timp ce își punea rezoluția pe un colț al solicitării mele scrise. Ridică apoi receptorul telefonului și formează un număr scurt, pe interior :
- Alo, doamna Soare, vedeți că vine un tînăr cu o cerere de angajare vizată de mine. Îl angajați la Montaj IV, ca pregătitor-completator, dar o să-l trimiteți să lucreze la Plan, la nea Mișu Constantinescu.
- Am înțeles domnule director, îl aștept.
- Tinere îți doresc succes și scuză-mă că nu mai putem sta de vorbă, dar peste cinci minute, trebuie să fiu la operativă. Mergi acum la Personal, la doamna Soare. Știe ce are de făcut.
- Vă mulțumesc, dar eu sunt cel care trebuie să-și ceară scuze pentru timpul răpit. Bună ziua .
Biroul Personal este în capătul coridorului. Intru înăuntru, unde se aflau două persoane : un domn și o doamnă. Mă adresez doamnei, care zîmbitoare îmi ia cererea și îmi spune că de astăzi voi lucra la biroul Plan-dezvoltare, avăndu-l ca șef pe domnul Mișu Constantinescu.
- Acum că ești angajat, ia spune-mi și mie, a cui pilă ești ?
- Sunt nepotul primarului Vasile Mușătescu.
- Nu mai spune ! Păi stăm în aceeași curte, în casele partidului... Bravo, să știi că o să ai niște colegi de nota zece, iar domnul Mișu e pîinea lui dumnezeu.
- Sper să mă adaptez cît mai repede și colegii să-mi devină cît mai curînd și prieteni.
- Îți doresc baftă ! Hai că merg eu să te prezint .
Biroul Plan-dezvoltare avea șase salariați în componența sa. Două persoane erau mai în vîrstă, restul , sub treizeci de ani. Mai în vîrstă erau domnul Lamba și domnul Cristescu. Am aflat chiar în aceeași zi că domnul Cristescu fusese primarul orașului, în locul său venind unchiul meu.
- Ești nepotul lui Vasile, măi, m-a întrebat surîzînd ? Am acum ocazia să mă răzbun pe el, iar tu ești nefericitul ce mi-a ieșit în cale.
Am făcut ochii mari, luînd în serios amenințarea.
- Hai măi că am glumit! Chiar mă săturasem de munca în primărie. Aici sunt mai liniștit, partidul nu m-a aruncat chiar de tot, sunt secretarul de partid pe fabrică...
- Să înțeleg că am scăpat ?
- Ai scăpat. Îl prind eu la înghesuială altădată.
Chiar erau de treabă colegii mei, cea mai zvăpăiată din birou fiind de departe Vali-fata, pentru că mai era și Vali-băiatul. Domnul Mișu era un bărbat la cincizeci de ani, tot timpul încruntat, mereu nemulțumit. Cînd venea de la operative, nu mai scoteam un cuvînt, pînă ce își bea cafeaua și începea să se relaxeze, să zîmbească.
- Iar vor ăștia să umflăm cifrele. Unde dracul om ajunge, nu știu.
La primul salariu, n-am scăpat de domnul Cristescu, pînă ce nu i-am făcut cinste.
- Băi, fii atent, astăzi nu te dai la fund, faci cinste. Mergem la restaurantul Gării. Dai și tu o bere, că așa se face.
Am intrat în restaurantul Gării, și am comandat cîte o bere. În timp ce stăteam la masă, se apropie de noi un lăutar bătrîn , cu o vioară la fel de veche ( sigur nu un Stradivarius ! ) și aplecăndu-se la urechea domnului Cristescu, a început să-i cînte, mai mult șuierînd, pentru că-i lipseau dinții din față :
- Și-a venit aseară mama
Din sătucul de departe...
- Zi, nea Jeane, zi !...
Acum comandă-i și lui nea Jean o cinzeacă de rachiu, că ți-a făcut o dedicație.
O să te duc într-o zi prin București, să vezi pe unde a umblat nentu Georgică. Cîteodată îl luam și pe unchi-tu. Era de speriat ăsta. Cînd se-apuca de regulat , era imposibil să nu lase în urmă un pat rupt ! Ce vremuri !...
Îl ascultam entuziasmat, simțeam că intru într-o altă lume !
Într-o zi m-a văzut stînd de vorbă cu o fostă colegă de liceu, Nela Mocanu, acum și ea angajată aici, pe o funcție de secretară, la secția Bachelită.
A venit repede la mine și m-a întrebat:
- De unde-o cunoști, mă pe Nela ?
- Păi e fosta mea colegă de liceu.
- Nu mă-nnebuni !Prietene, tu știi de cînd o urmăresc eu pe fata asta ? Fă-mi lipeala cu ea, că te cinstesc !
- Ea știe ceva ?
- Bă, a văzut că mă tot uit după ea. Bănuie, cred...
- O să încerc...
- Ce să-ncerci, îi spui direct.
O zăresc pe hol într-o zi pe Nela.
Alerg după ea, înainte să intre la tehnolog.
- Nela, trebuie să-ți spun ceva.
- Ia zi colega.
- Vrea cineva să te cunoască.
- Hai măi, fii serios ! Cine ?
- E coleg cu mine de birou...
- Să nu zici că nea Georgică Cristescu... L-am văzut eu că se cam uită după mine.
- Ba da.
- Păi ar putea să-mi fie tată.
- Zice că e nebun după tine !
- Azi rămîn după peste program. Să treacă prin secție.
- Bine, îi spun.
- ... și discreție.
-... doar mă cunoști !
Nea Georgică a plimbat-o pe Nela pe la București. A venit a doua zi numai zîmbet.
- Ia zi mă, cînd vrei să mergi cu mine ? Știi că am o datorie la tine.
- Oricînd !
- Mergem sîmbătă ?
- Mergem.
Și m-a plimbat colegul meu prin restaurantele Nord Hotel, Ambasador... Peste tot ospătarii îl cunoșteau, îl salutau. Am petrecut o zi cu creier pane, bere străină, friptură...

E șapte fără un sfert. Îl întîlnesc pe Valentin Crețu mergînd spre oraș.
- Ce faci Vali, lucrezi la schimbul trei ?!
- Nu mă, nu ne primește în fabrică. Zice că avem părul mare.
- Cine e la poartă ?
- Secretarul de partid Cristescu. Hai să ne tundem, nu te mai duce pînă acolo, că dacă nu m-a primit pe mine, tu cu părul tău nu ai nicio șansă.
- Vali, mă risc !
În gîndul meu, bine că e nea Georgică la poartă.
Îmi iau cartela și mă pregătesc să o compostez, cînd apare secretarul de partid.
- Ce faci tovarășe aici?
- Păi... îmi consemnez intrarea în fabrică.
- Cu părul ăsta? Ia du-te și tundete !
- Glumiți ?
- Mai ești și obraznic, tovarășe ! Du-te mai întîi și te tunde și apoi intri în fabrică. Aici nu este o adunătură de derbedei. Comuniștii trebuie să aibă o ținută decentă, așa cum prevăd directivele partidului. Avem exemplul secretarului general...
Hai că mi-o făcuși nea Georgică, am zis în gîndul meu. M-am dus să mă tund, ce era să fac ?

-


-
-


-