poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-11 | |
Claude stătu împreună cu Féadel în vârful turnului. Deocamdată nu se ivea nimeni care putea prezenta o posibilă amenințare pentru amândoi.
Féadel se puse la marginea turnului cu o țigară în gură, fumând cu plăcere. -Nu mă simt diferit... credeam că o să mă simt ca un stăpân al Lumii cu puterea asta! -Nici o grijă, spuse Claude în timp ce sufla fumul țigării. Pentru mine ești tot acel Gardian nesuferit pe care îl iubesc. Nu pot să mă îndoiesc faptul că tu ești mult mai presus rangului meu. Însă știi că te respect! -Zici că ai două personalități, ieri erai cu gura pe mine, iar acum flirtezi! -Þi-am spus, nu băga în seamă ce spun când sunt supărat, că nu e adevărat! -Atunci nu este adevărat ca eu am jucat ca într-un film de proastă calitate! Claude surâse și își aprinse o altă țigară. -Ha! Îmi pare rău, dar asta chiar e adevărat. Zici că ai fost Batman! Poate ai vrut să pari epic cu mișcările tale! -Să mă fi văzut! Părea așa de dramatic! Féadel râse. Așa mișcări false! Dar ăsta sunt eu. Dar îmi respect și treaba de Gardian al Sufletelor. -Claude... trebuie să vorbim, dar serios! -Despre ce anume? făcu Claude. -Vreau să demonstrez Lumii că Dumnezeu nu există... -Cum o să faci asta? -Trebuie să mor! -Dah, vezi să nu! Și cu mine cum rămâne? Și cum să mori? Nu vorbi prostii! Ai spus că... -O să fac o Lume a mea... dar nu pot: sunt prea mulți oameni corupți, încă există comuniști, rasiști! -Dar! Treaba cu Gardienii! Tu ești ultimul! -Numele meu nu va fi uitat! Vei fi tu aici... cred că ar fi timpul să-ți faci și tu o familie, Claude! -Eu? Familie? Ce întorsătură poate avea viața mea dacă mă însor? -Să ai copii? Hai că nu e așa rău, mie personal nu-mi plac copiii, dar mă împăca gândul că eram tată și că aveam moștenitori. -Sună înfricoșător! Cu o femeie! -Nu fi pervers! și-l lovi puțin. Tu repede te gândești la ce e mai dezgustător când vine vorba de a avea o relație cu o femeie. -Uite ce este... eu nu am să te opresc. Întrebare, poți reveni la viață după aceea? -Nu... Claude își plecă chipul: -De asta mă temeam eu! -Hey, nu o lua în serios! Féadel plecă apoi, Claude rămase de veghe. Întors în camera lui, nu se auzeau decât ticăiturile ceasurilor din colecția lui: era obsedat de ceasuri și colecționa. Se puse la birou și începu să scrie. ''Data: 9 iulie 2009... Ziua: Joi... Aceste vor fi ultimele dăți ale mele. De ceva vreme m-a chinuit gândul că va trebui să dovedesc că Dumnezeu nu există... vreau să știu ce este după moarte. Eu nu sunt credincios... dar tot vreau să știu. Ar putea exista o cale de a mă întoarce pe Pământ, însă nu o știu. Tot ce mi-a mai rămas este să sper că voi fi împreună cu ceilalți Gardieni pentru totdeauna. După cum este spus, după ce un Gardian moare acesta nu merge în Rai sau Iad, dacă măcar există, va rămâne între Lumi, veghind peste ceea ce i-a fost dat să păzească. Nu se va simți singur. Mă gândesc eu că tot nu pot să-l părăsesc pe Claude, chiar și după moartea mea. Oare puterea mea va mai dăinui și apoi? Acesta e singurul lucru pe care nu-l știu. Nu știu de ce fac asta... poate că pe de o parte mă obsedează, mai degrabă mă enervează religiile. În Evul Mediu puteam fi ars pe rug dacă spuneam astfel de chestii păgâne.'' Lăsă câteva rânduri libere și continuă: ''Gardienilor nu o să le convingă când o să mă alătur lor în moarte, însă voi veghea asupra lui Claude ca să fiu sigur că nici măcar el nu uită cronicile noastre. Vreau ca el să se însoare, pe de o parte mă face gelos dar pe de o parte și fericit. El nici măcar nu-mi aparține. Cât despre moartea mea... vreau să fiu sigur că nu o să apară în mass-media și detalii. Poate o să mor într-un accident... poate mă va omorî cineva sau poate o să mă sinucid... îmi imaginez că mor de atac de cord.'' Féadel scrise ultimele cuvinte cu tragere de inimă. ''Rămâne de văzut'' își spuse. Féadel își aprinse încă o țigară, savurând-o: se uită la toată biblioteca sa, apoi la toate fișierele de pe masă și la panourile de pe pereți cu toate notițele lui de-a lungul vieții lui. Féadel începu să tremure, iar în acel moment nebunia îl cuprinse, se aruncă către perete, acolo dădu peste o poză veche, alb-negru, murdărită cu sânge. -Prostule! E o minciună! persoana către care se adresă era de fapt Shadow, tatăl lui. Nu sunt cum am vrut eu să fiu! Dinții i se încleștară, trupul i se încordă fară voia lui. Spiritul său se stârni, provocându-l pe Féadel să lovească tot în jurul lui spasmodic. Lumea părea să se învârte în jurul lui, făcând timpul să treacă fară să-și dea seama. Era nebun acum, se pare că până la urmă nu putea să țină pasul cu Lumea modernă, trăise mulți ani... prea mulți ca să-i poată suporta. Dădu cu pumnul în perete de câteva ori până au rămas urme de sânge, apoi cu celălalt pumn. În același timp urlă ca și cum era pe masa de tortură. În cele din urmă, extenuat, căzu rezemat de perete, de pe care curgeau șiroaie de sânge proaspăt. Mintea îi era goală și simțea un nod în gât, dar furia nu păru să-i treacă. Chipul său era senin, ochii roșii își mai pierdură din strălucire, aripile, care le lăsase de când fugi de poliție, erau ciufulite, multe pene îi căzuseră. -Unde-mi sunt moștenitorii când am nevoie de ei? Unde este Lote când am nevoie de sfaturile ei? Unde s-au dus cu toții așa de repede? Până la urma mi-a fost încredințat să fiu singur... singurul Gardian. Ore mai târziu, Claude îl găsi pe bietul Gardian rănit, cu mâinile însângerate, dar și alte răni minore pe chip... Dar era adormit, respirând încet și ocazional, dar chiar și în timp ce se odihnea tresărea puțin, din cauza nebuniei lui. Claude îl luă și-l puse în pat, stătu mult cu el, mângâidu-l pe frunte cu o mână într-a sa. ''Îmi este milă de tine, prin ce treci tu acum. Nu te înțeleg... și nu vreau să te pierd. Uite ce faci acum! Te distrugi cu asta! Nu vreau sa te pierd...'' Claude se întinse lângă Féadel și adormi. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate