poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-09 | |
- Cine vrea să se despartă de grup, o poate face, dar să nu întîrzie la autocar mai tîrziu de ora trei și jumătate, ne-a avertizat dirigintele nostru.
Hotărăsc să vizitez singur expoziția, lăsînd la urmă standul SUA, fiind după mine, cel mai interesant. Mi se alătură colegul meu Ovidiu și prietena sa de la D, Veronica. - Dacă vrei, îți ținem de urît și ca să fim două perechi frumoase, o chemăm și pe Lucia. Ce zici ? - Crezi că vrea să vină cu noi ? Atunci Ovidiu se întoarce și îi face semn cu mîna. - Lucia, nu vrei să vii cu noi ? - Ba da, așteptați-mă ! Eram în al noulea cer. De mult aș fi vrut să-i vorbesc și iată că acum, dintr-o dată, acest lucru devenise posibil. Ovidiu merita, cel puțin, o bere. Îmi făcuse un mare serviciu fără să-și dea seama. Am vizitat expoziția pînă pe la două. Ni se făcuse foame, așa că ne-am oprit la un chioșc și am luat cîte un crenvurșt. - Mergem la standul american ? Avem aproape o oră să-l vizităm. Toți au fost de acord, mai ales că înghețaserăm puțin de frig, ploaia continuînd să cadă mocănește și vîntul să bată destul de rece. Am privit de departe capsula spațială americană și am intrat înăuntru. Privirea mi-a fost atrasă de un bol de sticlă, sub care era o bucată de rocă. Dedesubt scria doar atît : rocă selenară. O privesc paralizat de emoție, la doar cîțiva centimetri de mine, se află un strop din lumina ce a fulgerat obrazul, pe care se așeza sărutul trădării în grădina Ghetsemani, sau a însoțit gîndurile pline de mărire ale celui mai mare dintre regi, atunci cînd acesta își conducea armatele la poalele Marilor Piramide, l-a inspirat pe cel care a scris cea mai frumoasă poveste de dragoste, luminîndu-i la miez de noapte coala de hîrtie... Strălucirea ei poartă amprenta atîtor amintiri ! Brusc îmi vine în minte un vers al lui Borges : “ Hay tanta soledat en ese oro “ ( este atîta singurătate în acest aur ). Mă despart cu greu de acest loc și mă urc în autocar. Nu mai vreau să văd nimic. Privesc în gol, prin geamul mașinii, la ploaia care cade mărunt, la fulgii de zăpadă ce par scurte trasoare, lăsînd în urma lor dîre de lumină. - Este ora ta de visare ? mă întreabă Lucia. Dacă nu te superi, aș vrea să stau eu la geam. - Iartă-mă ! Vino te rog în locul meu.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate