poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-13 | |
În dimineața geroasă de iarnă, de nu-ți venea să dai afară din casă nici măcar un câine, (darămite un om drag, mort la numai 90 de ani), în dimineața geroasă de iarnă, nea Nae porni, rece și indiferent, pe ultimul său drum, nebănuind nici mort cât de lung și plin de peripeții urma să-i fie drumul.
Abia pășind pe vârfurile pneurilor de gheața groasă de pe carosabil, jerpelita Dacie cu nea Nae în dotare se îndrepta cătinel, cătinel, spre locul de veșnică odihnă, până când, plictisită, pesemne, de-atâta încetineală, se repezi deodată, hotărâtă, cu mort cu tot și se propti direct în taxiul care circula regulamentar pe partea, cică, opusă mortului. Dovadă că nu mai poți fi sigur de nimic în vremurile astea, atât de-alunecoase!… Șoferii, așa cum era de așteptat, coborâră imediat din mașini și patinară unul spre celălalt, luându-se din mers la harță, rudele patinară și ele, luându-se cu mâinile de cap, iar agentul de circulație, picat ca din cer în mijlocul busculadei, în mână cu cafeaua de unică întrebuințare nebăută încă, se luă de toți deodată și de fiecare pe rând, ca apoi să-i expedieze direct și fără ocolișuri la Poliția Rutieră. Nu se lăsă înduplecat nici de lacrimile îndoliatei fiice, nici de urletele zgomotosului ginerică, nici măcar de damigeana nepotului, investit ad-hoc drept „maestru de ceremonii”. Astfel că, întregul cortegiu, cu mort, cu vii, poposi în fața Poliției Rutiere, la ghișeul căreia îi aștepta ghinionul, materializat într-o banală coală de hârtie, pe care sta scris mare și citeț: VIN IMEDIAT. De unde și cât de…nu era treaba muritorilor de rând, iar pe nea Nae, aspectul ăsta se pare că-l lăsa, oricum, la fel de rece și indiferent. După vreo două ore de așteptare în ger, întregul alai, cu popă, dascăl și tot neamul celui adormit, se repezi la căldurică în sala de așteptare, unde șoferii implicați în accident se înjurau deja, de prea multă plictiseală… Și cum tot românul este inventiv, mai ales pe ger și criză, „maestrul de ceremonii” se apucă să-i înghesuie cu vinul din damigeană, să li se mai dezlipească nările și să li se mai dezghețe limbile, sau, mă rog, să le-amorțească. Mai ales că-i plăcuse și răposatului, care ședea acum cu sufletul fâlfâind liber și cu gura uscată la Porțile Raiului, așteptând adeverință de circulație și liberă trecere, spre lumea celor drepți. La un moment dat, între două pahare, popa-și aminti de două înmormântări ratate și începu, normal, să cârtească, ba că-i una, ba că-i cealaltă… - Da’ ce-s eu de vină că stăm aici, ripostă nemulțumit ginerele mortului, înțelegând unde bate popa. Păi, ce, continuă el, să plătesc pentru trei înmormântări?! Nici viu nu făcea atât! - Nicule, sări ca arsă fiica lui nea Nae, vorbești de tăticul meu și socru tău, nesimțitule! - Nesimțit e tată-tu, c-a ținut cu dinții de viață, iaca, nici mort nu se dă la groapă. Dacă mai stăm mult aici, începe să pută, se burzului ginerică, prea îndurerat, pesemne, de moartea socrului, stropită din belșug cu vin. - Þi-am zis să-l îmbălsămezi ca lumea, șuieră femeia printre dinți. - Că doar n-o fi Lenin?! După mintea ta, trebuia să-i fac și mausoleu! - Primește-l, Doamne, și pe ăsta! Se-auzi deodată glasul popii, în timp ce dădea pe gât licoarea altui pahar. - Nu mai comenta atât, dom’le! Spuse șoferul taxiului accidentat, ațintindu-l cu privirea pe ginerele gălăgios. - Dumneata să taci, că dacă nu te apuca plimbatul de dimineață, nu mai eram și-acum cu mortul pe cap! Ripostă ginerele. - Iartă-l, Doamne, că nu știe ce spune, zise popa și plin de clemență, îl lovi ușor în creștet cu crucea mică de lemn, ce-o ținea în mână.. - Ieși, domnule, afară și fă scandal! Insistă șoferul taxiului ghinionist. - Ba nu ies nicăieri, că pierd rândul! Zise ginerele, în timp ce-și masa creștetul capului. - Atunci, se trezi vorbind și nepotul cu damigeana, atunci…poate ar fi bine să țină Părintele slujba aici, să putem și noi merge la praznic…pardon, acasă?!... - Numai dacă mi se plătește suplimentar! Spuse popa, amintindu-și criza de afară și cele două înmormântări ratate. - Iar dumneata, să-mi dai chitanță fiscală! Cu TVA! Nu se lăsă mai prejos ginerele, amintindu-și și el că știe ce-i aia o chitanță fiscală. Cu TVA! - Păi, în cazul ăsta, zise popa, prohodește-ți singur mortul! - Popo, sau ții slujba, sau te-ngrop odată cu socru-meu?! Răcni ginerele. - Primește-l, Doamne, și pe ăsta! Repetă popa ca un laitmotiv, dând încă un pahar pe gât. Apoi se-ntoarse către ginerele mortului: - Piei, satană! - Prohodește-l, Părinte, că nu scăpăm de nebun! Încercă să-i sufle dascălul la ureche popii, sperând să-l convingă. - Bine, fie, aduce-ți mortul, dar puneți capacul la sicriu! Zise popa, părând a se lăsa convins mai mult de gestul ginerelui de a se repezi la el, decât de dăscăleala asistentului. Câțiva bărbați ieșiră în fugă și se întoarseră după câteva minute, cu sicriul pe umeri. Datorită aglomerației din sală, dar și în urma prețioaselor instrucțiuni de lucru oferite de către popă, sprijiniră vertical sicriul de peretele sălii, lângă ghișeu, apoi toți cei din sală se înghesuiră în apropierea sicriului și a popii, care-și începu tacticos slujba de prohodire, cu ochii când pe mâinile agitate ale ginerelui, când pe damigeana nepotului. N-a fost o slujbă prea lungă, doar erau lucruri mult mai importante de rezolvat, ca la orice înmormântare creștinească, iar nea Nae, putem spune cu mâna pe inimă, nici de data asta n-a avut nimic împotrivă. Așa că, atunci când trecură la cea de-a doua damigeană, cei din sală erau plini de însuflețire. Câțiva, mai veseli și mai curajoși, ținându-se pe după umeri, începuseră să cânte ceva potrivit, cum era și normal, împrejurărilor și locului: - Mai întoarce, Doamne, roata/ Să-mi mai văd odată soarta… - Soarta! Repeta, vesel, popa, apoi, în timp ce ducea la gură paharul proaspăt umplut: Primește-l, Doamne, și pe ăsta, că, la cât M-ajuți să duc, încep să cred și eu că exiști! Doamne, iartă-mă, zise el imediat, făcându-și cruce grijuliu, cu paharul în mână, că nu mai știu ce spun! Dumnezeu să-l ierte, hai, noroc! Apoi se întoarse spre ginere și ciocni vesel paharul cu îndoliatul. - Noroc, Părinte, noroc c-am scăpat, c-avea o pensie tare mică!...Îi răspunse ginerele, la fel de vesel. În nebunia respectivă, anunțul de pe gemulețul ghișeului alunecă, iar unul dintre veselii îndoliați, obsedat de ordine și curățenie, o ridică, trase o scuipătură pe spatele foii și-o lipi neatent de sicriu… Între timp, corul se perfecționase și-și întărise binișor rândurile: - Să-mi văd anii tinereții/ Să-mi văd strălucirea vieții… - Vieții! Se auzea, din când în când, tare și răspicat, vocea baritonală a popii. Una dintre rude, o femeie în vârstă, se apropie de șoferul taxiului și-i spuse printre suspine: - Mortul nostru, când era viu, era tare glumeț! I-ar fi plăcut cheful ăsta…înmormântarea asta…Dumnezeu să-l ierte! Și, ridicând paharul, cu lacrimile-n ochi: Hai, noroc!... - Noroc să-l ierte! Îî…Dumnezeu să-l ierte, se fâstâci bietul șofer și duse repede paharul la gură, ca să depășească tragicul moment. Când se deschise, în sfârșit și gemulețul ghișeului, lumea era deja la „Mulți ani trăiască/ Dar cine să trăiască?/ , iar popa striga de-i acoperea pe toți: - Nae să trăiască!...Veșnic! Așa încât, cu greu mai auziră strigătele disperate ale polițistului din spatele ghișeului: - Liniște, faceți liniște! Ce-i aici, crâșmă?! Treceți imediat la rând, că n-o să stau peste program din cauza voastră. Care-i primul? - Eu! Strigă fericit ginerele. - Spune mai repede, nu mă fă să pierd timpul! Zise grăbit polițistul, în timp ce-și pregătea formularele și pixul… - Domn șef, păi…ăsta de aici, care văd că-i beat…Zise ginerele, arătând spre șoferul taxiului. - Deci, conducător auto…în stare de ebrietate…Spuse polițistul, în timp ce scria de zor nevoie în formular… - L-a ciocnit pe ăstălalt, care și el văd că-i beat… - Ambii conducători…fiind…în stare de ebrietate…Continua ca automat, polițistul… - Și care…ducea mortul…Se bâlbâia, în continuare, ginerele. - Accident…soldat…cu victimă decedată… - Nu, domnu’ șef, îl întrerupse ginerele, era decedat înainte, de inimă… - Accident soldat…cu victimă decedată anterior impactului…în inimă… - Nu, domn șef, să vă, hâc, explic… - Ce să-mi explici, nu-mi mai explici nimic, zise polițistul privindu-și ceasul de la mână. Gata, programul s-a încheiat, veniți mâine dimineață…Afară, afară toată lumea, că-i criză și nu-s plătit pentru ore suplimentare! Agent! Strigă polițistul, cât de tare putu, către cel de la intrare. Evacuează sala! Agentul apelat intră în sala de așteptare și se repezi hotărât în mulțimea agitată peste măsură, scoțându-i, unul câte unul, întâi pe prima ușă, a sălii de așteptare, apoi și pe cea a clădirii… Polițistul, rămas acum singur cu agentul întors din greaua misiune, deschise ușa ce despărțea biroul lui de sala mare și nici n-apucă s-o închidă bine în urma lui, că dădu cu ochii de sicriul sprijinit de perete. - Aaaaaa! Strigă el îngrozit, cu ochii ca lipiți de sicriu. Apoi, după câteva secunde, bâlbâindu-se, întrebă: - Ce…ce…ce-i cu ăsta, aici?! Agentul ridică din umeri și-i răspunse cu cel mai nevinovat aer din lume: - Păi, nu știu, eu n-am fost aici, da’ vedeți și dumneavoastră, zice că vine imediat… - De unde să vină?! Se miră polițistul, încă în stare de șoc. - De…?! Zise naiv agentul, arătând de câteva ori cu degetul arătător în sus spre cer, dar, văzând că polițistul nu reacționează, continuă, de data acesta arătând cu degetul în jos: Sau de…?! - Cine, istețule? Se trezi ca dintr-un vis urât polițistul. - Locatarul, zise hotărât, făcând un semn cu capul în direcția sicriului. Sau…o fi nelocuit?! Auzind cuvintele agentului, polițistul se apropie de sicriu, ridică încetișor capacul cu mâna stângă, în timp ce arătătorul mâinii drepte îl strecura cu grijă sub capac. Dar, schimbându-se la față, scoase rapid degetul și, trântind capacul la loc, spuse, speriat de-a binelea: - E plin! - Cu ce, domn inspector? Întrebă naiv agentul. - Cu ceva tare și rece! - Cu metal? - Metalul mă-sii, că m-am pricopsit în timpul serviciului c-un cadavru rece și neînsuflețit și, pe deasupra și fără identitate! Zise, nervos la culme, polițistul. - Să-l identificăm, atunci! Spuse, sigur de el, agentul. - Cum? Îl faci tu să vorbească? Întrebă ironic polițistul. - Asta-i o problemă?! N-ar fi pentru prima oară, zise plin de mândrie agentul, fluturându-și simbolic bastonul din dotare. - Asta-mi trebuia mie, acum, înainte de pensie, dosar cu cadavru fără identitate și cu autori necunoscuți?! Se plânse polițistul. - Păi…interveni agentul, păi…dacă noi avem un cadavru fără identitate, poate la colegii de la Evidența populației găsim o identitate fără cadavru! - Mai taci, deșteptule, trebuie să scăpăm neapărat de acesta! Și începu să se plimbe nervos prin sală, scărpinându-și bărbia. La un moment dat, păru să găsească o soluție: - Gata, știu ce facem! La ora asta, nu e nimeni la subsol, la Biroul de obiecte pierdute! Acolo îl ducem, să se spele ei pe cap cu neidentificatul! Hai, apucă și tu de sicriu și, jos cu el! - Da’ cu amprentele cum facem, domn inspector? Dacă ne identifică pe noi ca autori? - Că bine zici, istețule! După ce lăsăm sicriul jos, le ștergem! Zise polițistul. - Da’ biletul cu vin…biletul, îl lăsăm? - Îl lăsăm! Stai așa! Și scoase repede din buzunar un pix, scrise ceva pe bilet și-i spuse agentului, în timp ce un zâmbet larg îi lumina fața: - Ia uite-aici, VIN IMEDIAT DUPA VOI! Să vezi tu ce-o să ne distrăm pe seama fraierilor de la Obiecte Pierdute!Hai, înșfacă sicriul, că nu-i vreme de pierdut! Luară amândoi sicriul, fiecare de câte un capăt și porniră, icnind din când în când, spre ușă. După nici câțiva pași, agentul spuse panicat: - Domn inspector! - Ce-i, măi? - Eu mor de frică! - Așteaptă și tu să scăpăm întâi de acesta! Zise polițistul. - Domn inspector, dacă mor, pe mine să mă treceți la identificați, doar mă știți… - Știu pe mă-ta! Replică nervos polițistul. - Ba n-o știți, se bosumflă agentul, că eu n-am avut mamă!M-am născut la orfelinat! - Și din ce-ai apărut tu la orfelinat, istețule? Întrebă ironic polițistul. - Din donații! Și, mai avem o problemă! - Ce problemă mai avem? - E-nchisă ușa! - Deschide-o, istețule! - Nu vedeți că am mâinile ocupate? Cu ce s-o deschid?! Polițistul lăsă jos sicriul și se îndreptă spre ușă, în timp ce-l privea pe agentul ce ținea în continuare de capătul sicriului: - Fir-ai tu de tont să fii, cum mama morților ai ajuns tu la poliție, măi?! - Cu tramvaiul, să trăiți! Polițistul deschise larg ușa ce dădea spre hol, apoi, întorcându-se și ridicând sicriul: - Morții mă-sii de viață, îmi vine să-ți dau un baston în cap, de să te identifici una cu neidentificatul. Și, mișcă-te mai repede, că vine primăvara și ni se dezgheață individul! Nu trecu mult și-n sala de așteptare, abia părăsită de nea Nae, intră fiica-sa, bocind și smulgându-se cu mâinile de cap, urmată de soțul ce se cam legăna: - Tăticul meu! Strigă disperată femeia, văzând camera goală. Unde-i tăticul, Niculeeeee, ce-ai făcut cu tăticuțul meeeu, bocea ea în gura mare. - Ce urli-așa, femeie?! Aici era! Nu ți-am zis eu că nu se dă dus la groapă?! Tată-tu e mai rău decât criza! - Tăticuțul meeeu, unde-i tăticuțul meeeu? Nicule, găsește-l pe tataaaa, că nu vreau să rămân orfanăăă!... - Ce mai vrei, femei, acum? Să-l anunț la obiecte pierdute?! Să-mi mai ceară careva și recompensă pe el! Cine l-a luat de-aici, să-l păstreze sănătos! Cu criza asta, nu de morți ducem noi lipsă! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate