Plangea pianul…

Scenariul tipic unei povesti…frumoase in care dealurile sunt sarutate de razele soarelui siii…
Sunetul pianului imi gadila urechea si simturile si imi trimite o oarecare doza de inspiratie…pe care mintea mea se incapataneaza sa ii dicteze mainii sa butoneze pe tastele adancite…introducere..:D
Era asa oameni buni!Va zic eu cum era…
Ningea.Da!Ningea afara…se rasturnau epuizati fulgii de zapada dupa valsul pe care il dansau printre nouri…
Da!Ningea cu boabe de lumina mari care raspandeau parfum de flori in jur.Ningea cu sentimente,cu dragoste,cu lumina,cu taine…Ningea cu mine…Ningea cu tine ….si cu partile din noi,alea frumoase.
Nu era viscol…nu sufla crivatul de acum…Era totul ca la inceput.Linistit,frumos,pur,inocent…Ningea cu inocenta…
Parca imi amintesc de prima oara…cum a fost.Statea intinsa pe stratul pufos de zapada si adulmeca mirosul florilor care improspata aerul si soapta din cuvant…
Se simtea linistea din ea si pentru o clipa ai fi crezut ca doar ea este acolo,zeitate vie intinsa pe acel covor scobit in pamant.Ii puteai auzi respiratia zbuciumata si puteai citi dincolo de ochii ei cristalini ceva mai mult,mult mai mult.
Se uita la cer!Inghitea cerul si soarele in privire…saruta nourii cu timiditate….si apoi inchidea delicat ochii continuandu-si calatoria spre tarmurile vietii indepartate.Ea nu facea parte din acea lume dar cumva s-a trezit acolo…nu se stie cum,de ce …Nimeni nu stie!A ramas acolo intr-o adanca suferinta,intinsa pe carpeta alba.Prima data cand am zarit-o m-am intrebat:Este ea singura?nu ii este nimanui alaturi?nici macar un licurici de acela din povestile pe care mi le citea mama…?nici macar un elf ciudat din cartile mitice?Nimeni?
Am ramas privind la ea,absorbita de frumusetea ei!Parul ei era sculptat din pamant negru,greu si tainic,chipul stropit de paloarea lunii ii era o apa limpede,pe care misunau fiorii ai simtamintelor si care de multe ori se aprindeau in obrajii ei,de fecioara.Ochii ii dezvaluiau universul,cel al marilor si al cerurilor toate.Trupul ei mi se dezvaluia in fata sub forma unei clepsidre perfecte,totale,slefuite parca de o mana necunoscuta.Cu siguranta,nu era de pe aici…
Dar ce cauta aceasta minunatie,aceasta zeitate pe pamanturile patriei?Pe Varful crestat,ciudat modelaj al muntilor?si eu ce cautam aici?
Parca am venit sa fac niste poze peisajelor…da…!Incerc sa o pozez dar esueaza blitzul.
Raman sa o privesc.Mi-as cere iertare cu privirea,in caz de o incomodez dar nu ma vede..Nu se intoarce in partea asta.Apune cu greu soarele molatic si trupul ei, clepsidra se desprinde de pamant,starnind doruri aprinse ale cerului.Incearca sa leviteze pentru o clipa dar esueaza.
Se uita mirata in jos de parca s-ar intreba „cum vine asta?”apoi iar incearca sa se desprinda de pamant,si usor se inalta…dar brusc trupul ii cade fragil pe zapada la fel de pufoasa....
Incepe sa planga si odata cu ea plange si cerul.Acolo la margine de padure plangea acea zeitate minunata.As fi vrut sa ma duc la ea dar nu aveam curajul.Lacrimile de cristal se rasturnau pe pamantul umil si inghetau…Imi tineam sughitul si soapta!
Dintr-o data,dintr-un tufis aparut de nu stiu unde,in cadrul acesta prea magnific,iese o ciudatenie de soarece si plecandu-si capul se duce spre printesa.
Respiratia mi-a fost intretaiata cand am zarit acel soarece brun,cu ochii aproape iesiti din orbite cum se inchina in fata zeitei.Ea plangea in continuare.
-Bine ati venit draga zeita,pe pamantul patriei!Va vom primi cu mare drag si dragoste!Eu sunt soarecele brun,cum ne zic noua pamantenii,dar pe mine ma cheama Cheers.
-(plans urmat de sughit)Bun venit?ce caut eu aici?Si tu cine esti?Adica
de ce esti aici?nu pot sa zbor…ce mi-ati facut…ce caut..
-Draga noastra zeita imi pare rau ca sunteti indurerata dar trebuie sa va amintiti ca de acum 10 secole vi se pregateste venirea pe pamant de catre tatal dvs.El v-a trimis pe pamantul nostru pentru a va intalni alesul inimii dvs.
-Poftim?si de ce ar trebui sa te cred pe tine?si ce forma ciudata ai…Nu am nevoie de nici un ales.Eu vreau sa zbor.Sa ma hranesc cu laptele florilor si sa cant agatata de bratul lunii…Sa zburd cu stelele in hora si sa …
(incearca sa cante dar un sunet ragusit ii scapa din gura fermecata)
-O!nuuuuuu….nu mai am nici voce?ce caut aici?(incepe sa planga)
-Imi pare rau ca nu ma credeti.Dar o sa dobanditi credinta pe parcurs.Sper doar ca nu veti fi foarte incapatanata…Cand va veti intalni alesul caci el este un pamantean si pamantenii…
-…pamantenii ce?
-veti vedea!si soricelul umil se retrage nu inainte de a face o plecaciune..
-Stai!unde pleci?am nevoie de raspunsuri…
peisajul redevine pustiu…
Zeitatea,imbracata intr-o roba alba,simpla…usor cu pasi timizi intra in misterioasa padure cautandu-si raspunsuri.Ii curgeau lacrimile pe obraz si oarecare sentimente o cuprindeau,de teama,de dor si de patima dupa ceva pierdut…
-Hei…e cineva aici?
-Hei …e cineva aici…ecoul rasuna asemenea unui bucium furios in crestetele frunzelor…
-Hei……..am nevoie de raspunsuri..
Padurea susurea,raspunzandu-i doar cu ecouri indiferente.
In pasii ei goi pe pamantul inghetat ii puteam simti gingasia..Cu fiecare pas facut in imensitatea alba,se cutremura padurea si urmele nu ii ramanau in zapada cum imi ramaneau mie..de exemplu,de la ciubotele alea ieftine cumparate la reduceri.
Dintr-o data in acea imensitate alba se intampla ceva.Copacii…ei,copacii incepura a vorbi.La inceput usor se auzeau usor voci de tenor cum dantuiau din scorburile frumos lucrate.Apoi un brad falnic de undeva din inima padurii cuvanta:
-Senuy…senuy…senuy…senuy…
Ecoul plutea in respiratia zapezii,a tuturor brazilor falnici si in vocea mea se simtea inima care demult isi puse lacat cuvintelor..
-Senuy…senuy…senuy…senuy…
Zeita se intoarse asemenea unui bulgare urias dezvaluind trupul ei de gheisa fermecatoare si taria unei luptatoare.
-Eu sunt senuy…Cine ma striga?
-senuy…senuy …senuy…
Zeita incepu deodata sa alerge asemenea unei nebune indragostite prin padure cautandu-si numele si ecoul.Inima ii plesnea in pieptul ei alb de gheisa…Parul acoperea copacii si le lasa parfumul de flori…cuvintele se innecau in stratul de nea,pierzandu-se in departari…
-Senuy…senuy…senuy…se auzea tot mai pronuntat…
-Da….eu sunt…unde esti?
-Senuy…senuy nu te lasa…are nevoie de tine Senuy…
-Cine..?cine are nevoie de mine?
-Senuy…senuy..nu te lasa…
si ecoul se pierdu in departari…
Zeita alerga strabatand toata padurea o zi si o noapte…in final ajungand sa planga iarasi,cutremurata de propriile ei reactii si stari sufletesti.
-Ce se intampla cu mine?si de unde imi stia El numele?si cine are nevoie de mine?of!fir-ar…da-mi un semn tata…nu ma lasa,tata…De ce m-ai trimis tu pe pamant?De ce?
….Incepu sa ninga si mai tare si zeita fu nevoita sa se adaposteasca intr-o pestera,situata undeva la marginea padurii…
Acolo cum intra,simti miros fin de miere si salcami de parca era vara,de parca era o alta lume mai gustoasa,mai frumoasa…
Pometii ei,albiti de vremuri si stinsi demult,capata o usoara faclie de roze care ii lumina si chipul si privirea….
Deodata..un urs falnic pasea agale lingandu-si degetele blanoase…Mancase miere si urma somnul cel lung…
-aaa..!buna sa fie ziua Domnule Urs!Eu sunt …
-Stiu cine esti!Si ma intrebam cand sosesti si pe la mine si cat mai trebuie sa te astept…ca vroiam sa iau si eu o pauza de somn.Ma intelegi tu…!si ursul rase printre mustati…
-Pai…
-Nu spune nimic…esti obosita dupa drum.Vino…
Si zeita fragila se lua dupa pasii ursului prin pestera miraculoasa pavata cu cristale si flori de gheata…Mirosea a miere incalzita si a parfum de salcami.
-ah!ce frumos miroase…spuse incantata zeita!
-Da!si asta e portia ta de miere.Atat a mai ramas!scuze,am crezut ca te-ai ratacit pe drum si cum sunt mai lacom din fire…fir-ar…Cred ca o sa ma certe Tatal tau.
-Stai linistit!imi ajunge portia…si cu o pofta de pantera insfaca castronul cu miere si se imbata din el.
Apoi ursul ii intinse un canciu mare,plin cu lapte pe care zeita il sorbi dintr-o inghititura.
-Wow!dar ai fost tare infometata…
-A fost…foarte..foarte bun…
-Ma bucur ca ti-a placut…acum,daca nu te superi,eu ma duc sa trag un pui de somn de-o iarna.Te poti inveli cu mine daca vrei sau daca nu,sa stii ca am aprins focul in sufrageria pesterii..cum ii zic eu…si incepu sa rada printre mustati.
-Stai!nu pleca…am nevoie de niste raspunsuri.
-Of!...ce raspunsuri draga printesa?
-Pai!de exemplu…de unde stiai ca o sa vin?si de ce ma strigau copacii prin padure?si de ce am venit aici?
Ursul incepu sa rada zgomotos…
-Of,draga fatuca!Pai nu ti-au zis?In primul rand un sfert din planeta aceasta stia ca vei veni insa nimeni nu stia precis in care locas…in care loc..in care padure….Stiam ca este vorba de o padure,din legendele spuse de lei dar mai mult…Si in urma cu o zi am avut un ciudat vis care mi-a intrerupt hibernarea.Se facea ca fugeai prin padurea noastra,plina de teama si infricosata.Stiam ca o sa vii si pe aici…Apoi…legat de rostul tau…
-da??
-pai?stii cum te cheama nu?iti bate o inima tanara in piept,nu?
-da…dar…
-dar?
-dar nu mai pot zbura…nu mai pot…
-e si normal…esti pe pamant draga…nu mai esti in dimensiunile stelelor…saracele cred ca te-au plans o vesnicie,cand te-ai despartit de ele..
Incepu zeita sa planga…
-Tu mai tii minte ceva din viata ta?de atunci?spuse soptit ursul.
-Pai…imi amintesc franturi…Stiu ca ma cheama Senuy si ca ultima oara m-a sarutat tata pe frunte si mi-a zis ceva,dar nu mai tin minte ce mi-a spus.Mai tin minte ca am jelit un sfert de secol cand stiam ca trebuie sa plec undeva…dar ca in acelasi timp ardeam de nerabdare sa cunosc pe cineva…Apoi…nu mai stiu nimic..am ajuns intr-un strat mult prea imens de nea care aici e rece ca gheata si nu emana caldura raiului….
-Esti o norocoasa…Puteai nimeri intr-una din padurile Africii si crede-ma ca nu ai fi vrut.In padurile de aici,de la noi,din tara Romania,in unele se mai pastreaza povestile noastre si intamplarile la care unii doar viseaza…
-Pai…ce s-a intamplat?
-Oamenii au stricat totul…Omul,acea faptura …si isi indrepta ursul privirea aurie spre mine…Am inghetat.
-Omul,habar nu are cate puteri are…si cat bine ar putea face si cate ar trebui sa ne invete oamenii pe noi…pe cand…cei mai multi dintre ei(isi schimba privirea spre printesa)fac rau.
-Ce este omul?spuse mahnita Zeita.
Suspina adanc ursul…
Tacere…se asternu peste aerul umplut de candoarea mierii…
Deodata dupa 3 ceasuri de suspine ursul tresari:
-Eu chiar trebuie sa ma odihnesc…dar inainte de asta,trebuie sa iti spun ce ai de facut.
-Pai…
-Auzi aici.Te vei odihni in vatra aici,langa mine ca sa simti caldura,sa iti imbie trupul,sa ai forte pentru maine…caci maine ai o zi grea..
-Pai..
-Pai…maine dimineata te implor eu sa nu ma trezesti ca nu am dormit bine de 4 ierni incoace.A fost mereu vreo veverita obraznica sa ma sacaie…
Zeita se inrosi…
-Stai linistita..nu e vorba de tine.E o adevarata onoare pentru mine chiar daca acum sunt mai ursuz numai ca..ti-am zis.Maine cum te trezesti.din visul dulce din asta noapte si din semnele pe care le vei primi,vei merge la Izvorul Muntelui.Acolo te asteapta Marele Leu..
…
-Pai…si de unde voi sti unde este..
-Vei sti.Acum chiar trebuie sa ma odihnesc…uite..am cearcane…si isi descoperi blana din jurul ochilor.
Zeita rase copilareste si il urma pe urs in vatra…acolo se inveli cu el si uita de toate greutatile care pareau sa i se aseze in cale…
A doua zi mai proaspata ca niciodata deschise bujorul de fata ochii la viata si usor se ridica de langa urs ca sa nu il trezeasca.Cu o emotie ciudata in privire,se indrepta spre masuta din vatra de unde savura inca un canciu cu lapte si la fel de gratioasa iesi din pestera…emotionata.
Pasea cu atata delicatete pe pamantul calduros parca..
La un moment dat in drumul ei gratios dintr-o tufa obraznica iesi o vulpe.Cravata rosiatica ii atarna peste brau dezvaluind un semn de prost -gust.Aroganta se arunca in drumul printesei adulmecandu-i parfumul…
-O!Pe cine avem aici…Se pare ca aici ai cazut pana la urma…Hmm!Dar nu esti atat de spectaculoasa pe cat te credeam.Se pare ca nu vei fi atat de buna pentru el…
-Pentru cine?
-Ei pentru cine?Draga…pentru craiul tau de la rasarit…(si rase)…Acel pamantean prost.
-Prost?pe cine faci tu prost?
-Vei suferi o gramada fato…vei ajunge o proasta.Ma scuzi ca sunt sincera…dar habar nu ai ce te asteapta.In locul tau m-as arunca de pe varful unde candva ai aterizat..ca picata din luna…(si rase zgomotos de data aceasta)
-Si de ce nu te arunci vulpe batrana?Ia mai taca-ti fleanca.Tu nu ai obosit secole de-a randul scornind intrigi si scobind in sufletele tinerilor indragostiti?
Zeitei nu ii veni sa creada ca pronunta cuvantul acela….Vulpea uitandu-se chioras la zeita isi intoarse capul cu tot cu cravata aceea stupida si mandra se dadu din drumul fetei..La cativa pasi pe care ii facu…vulpea adauga:
-Bine…Vei vedea tu!
Si pleca cu nasul pe sus…lasand urme adanci in zapada.
Zeita isi continua drumul cu un oftat prelung pana ajunse la Izvorul Muntelui…
Acolo…intr-o mare de lumina…astepta leul…Imbracat intr-un sacou de purpura isi arata privirea falnica strabatand cu ea tot corpul fetei…
-Ai venit!
-Da!sunt aici…
-Nici nu stii cat te-am asteptat.
Zeita ofta.
-Draga mea…
-da?
-Iti daruiesc un ravas care sa te ajute sa traversezi taramul…
-Pai…cum ?plec>?ma alungati de aici?
-Nu te alungam.Dar el e acolo…
-Pai…dar…
-Te asteapta acolo..are nevoie de tine.
Zeita,la auzul acestor cuvinte,izbucni intr-un planset zgomotos care acoperea padurea.Tinea foarte mult la acest leu dar nu stia de ce.Simtea ca se rup bucati din ea la auzul acestor cuvinte…dar nu stia de ce..
-Draga mea…si leul se apropie usor de ea si o saruta pe frunte.Apoi ii puse ravasul in dreptul inimii si acesta se absorbi in pieptul ei de gheisa firava…
-Nu vreau sa plec…Nu ti-am mai zis…?Tu esti idealul meu…tu esti iubirea mea…izbucni printesa.
-Eu voi ramane aici…te voi astepta in eternitate…dar cineva acolo…are nevoie de tine si de sentimentele tale…are nevoie sa il salvezi..Senuy…
-Nu vreau!Si daca nu vreau?si daca refuz?eu pe tine te vreau…spuse cu lacrimi rosii pe obraz,printesa.
-Adio!
-Nu!nu vreau?n-ai inteles?Refuz …ce mi-a dat Tata sa fac.Am voie sa refuz.
-Sufletul tau nu refuza.Sufletul tau are nevoie de el..nu de mine…sufletul tau isi va redescoperi dimensiunile…Adio,Senuy!....si leul se dizolva in soaptele padurii…
-AdiO Senuy….senuy….senuy…
-Adio!
Inlacrimata si indurerata,stiind ce are de facut,Senuy traversa vertiginos panta de pe munte si usor si-a luat zborul…
Eu am ramas cu privirea absorbita…in zare..pierzandu-i urma…Glasul mi se inneca intr-o durere sfasietoare.
Suna alarma de la telefon.E 7:30.Doamne…voi intarzia iar la prima ora…Dar cat am visat…
….Ma inteapa inima…
Si totusi cum s-a terminat…si-a gasit ea alesul?
La prima ora adorm cu capul pe banca,profesoara intarziind la ora din cauza unui eveniment extrascolar..
Se facea ca zeita ajunsese undeva pe niste stanci si striga…indurerata.Un tanar pe o stanca,sus in munte vroia sa isi ia adio de la viata.Ii tremurau ochii albastri pe pielea lui fina si parul lui negru asemenea abanosului se lasa plesnit de vant.
Cand tanarul vru sa se arunce de pe stanca fusese prins de camasa lui in carouri de o mana suava,de gheisa…
-Ce nai…ba..!
Tanarul se lasa cazut in bratele fetei,cu ochii in lacrimi…
Nu ii venea sa creada ce tocmai urma sa faca…Avea urme de regrete…pe chip…Dar dintr-o data,tresari din bratele fetei si izbucni:-
-cine e nenorocitul care nu ma lasa sa mor demn?Cine e nefericitul care nu imi da pace?ii pasa cuiva de mine?Ii pasa?Te doare in fund…si se uita spre cer!lasa-ma sa mor…
…Si se intoarse furios spre fata.Acesta cand o zari…clipi.Si ramase mut…atat putu sa faca…
-Tu?tuu…tu..tu?cine esti?
-Numele meu e Senuy!
-Tu…tu….tu…se balbaia tanarul…
-Eu …eu …eu…sunt Senuy…Ce aveai de gand sa faci tinere?Ai uitat ca ai un rost?si se uita strengareste in ochii tanarului…
Tanarul clipi brusc,nevenindu-i sa creada ochilor ce faptura frumoasa i se dezvaluie…
-Tu…tu..tu..u..tu…m-ai salvat!
-se pare ca da…
-tu…tu tu…la naiba!ma balbai…nu te-am mai vazut vreodata.
-Pai…
-Iti multumesc Senuy!asa ziceai ca te cheama nu?
-da.
-De ce nu m-ai lasat sa mor naibii?
-Pai…pentru ca nu e timpul?
-Ei da.Ca stii tu…
-Auzi…stii ceva.Mi-ai multumit.Cu placere a fost,sa stii.Mai vrei ceva?se rasti zeita.
-Nu!Multumesc…Dar..nu..stiu ce e cu mine.
-Ai fost otravit de gandurile tale…Te-au doborat slabiciunile tale.Esti un las!
-Pai…pentru ca nimanui…
-eu am fost aici…si poate ca nu intamplator…spuse printesa,nevenindu-i iar sa creada ce a spus.Se uita adanc in ochii baiatului.
Baiatul ramase naucit.
-Bine!cred ca mi-am facut datoria…acum trebuie sa plec…pa pa!
-Hey!stai?ce datorie?te-a pus cineva sa ma salvezi?Cine esti tu?Nu pleca…
-Nu m-a pus nimeni….adica..datoria morala..ma rog…spuse cu indiferenta zeita.
-Senuy…nu ma lasa singur.
Si timp de 4 ceasuri ramasera amandoi uitandu-se unul la altul,vibrand de uimire .In ei se nasteau noi suflete…Cum apuse soarele,tanarul se ridica brusc:
-Este un vis asta?sau ce naiba,am ajuns in rai?ca nu trebuia aici sa ajung oricum…
-Nimeni nu stie.
-Pai…macar …am cunoscut o fata frumoasa.
Zeita se inrosi..
-Sa nu zici ca esti timida…La cum arati…
-Adica?ce vrei sa spui?
-Arati delicios.
-Merci?
-Scuze!am ramas absorbit de tine.Ce ciudat..acu cateva ore era sa fiu…
-Mort.
-Da.Acum nu imi pare rau ca n-am murit.Ce dur..parca suntem intr-o telenovela…
-Dur?
-Adica tare..cul.
-Cul?
-Sa mor eu…de parca ai trai in alta epoca…
-Pai..
-Nu!stai linistita..eu m-am prostit.Cu limbajul asta…inainte nu vorbeam asa.Adica..mna..
-?
-Pai si ce ai de gand sa faci?Unde stai?
-Pai…stau…
-Sa nu imi zici ca pe Tescani…
-Ba da..
-Wow…cum de nu te-am mai vazut?acolo stau si eu…
-Cul?
Baiatul rase.
-Pai…nu vrei sa vii pe la mine…daca tot stai asa aproape..
-Nu,multumesc.
-De ce?crezi ca ma dau la tine?
-Cum adica?
-Dar tu ce cautai aici,…prin padure?La ora asta?
-Ce ora?acum patru ore,era miezul zilei si …
-Si…singura prin padure…?
-Pai..am fost la urs si..
Baiatul izbucni intr-un ras zgomotos..
-Hai ca esti comica..Imi plac fetele cu simtul umorului.
-Pai…
-Da.Esti perfecta.Dar s-ar putea sa fii luata..Adica,sigur…
-?
-Cine-i fericitul?ursul?si rase…
-Nu e ursul…spuse trista printesa…
-Te-ai intristat?Te-am necajit?Deja?sau te prefaci..actrito?
-E leul…spuse ea,cu gandul…
-Ma ierti.Numai ca as vrea sa ma revansez cumva ca mi-ai salvat viata.
-Pai…
-Vrei sa ne vedem maine?
-Unde?
-In parc cu tei?din fata liceului?
-Dar nu stiu unde..
-Pai cum nu stii?
-Pai eu acum m-am mutat si nu stiu imprejurimile...printesei nu ii venea sa creada cum putea sa scorneasca asemenea minciuni.
-Ah!esti noua…aha…Uite cum facem,te iau eu cu masina,din fata la tine…sper sa nu se supere ai tai.Le zici si tu ca sunt un coleg de scoala..stii tu…
-Ai mei?Nu am pe nimeni decat pe…Tata..spuse iar cu gandul trist.
-Cum?Nu ai pe nimeni?
-eh!Adica am…
-a…smechera mica..Deci facem asa?
-Cul!
-Nu!(rase baiatul)…cul inseamna dur
-Dur.
-nu…(rase usor,dezvaluind dantura alba perfecta parca)
-Pai?
-Zi doar OK.
-ok.
-ok,frumoaso.Maine la 9 la tine.Dar unde te-ai…
-Hai mai bine aici…tot aici…ca tata are o casa si pe aici…si noi mai mult stam pe aici stii…Il ajut cu amenajatul…zeitei..iar nu ii veni sa creada ce scornise,iar.
-Pai…e infricosator locul asta…stii.locul unde vroiam sa ma sinuci…
-Bine hai la poale atunci…mai jos.
-Ok!
-Ok!
-Perfect.
-Bine!
-Ne vedem maine!De abia astept!
-Ok!
-Ok!pa frumoaso…Si multumesc……..


Aici se cunoscura…Si de acum incolo ramane intima o dragoste nebuna de adolescenti cu certuri si impacari. Stim doar ca el s-a schimbat total devenind pentru ea un baiat cuminte si indragostit,ordonat si cu planuri de viata iar ea,mai mult ca oricand,simtea fiorii dragostei desi nu le prea avea cu lucrurile pamantene.Ciudat este ca in relatia aceasta,ciudatenia nu a intervenit in pasul lor,desi ea nu stia ce e aia frigider si masina de spalat si habar nu avea cum sa foloseasca periuta de dinti…totul era fabulos pe zi ce trece.Ea s-a mutat la el dupa un timp, iubindu-se mereu.Toti se mirau si nimeni nu il mai recunostea pe Aris,cel mai nebun copil din liceu si cel mai curtat.
Imi amintesc de ultima zi…cand m-am mai strecurat printre stanci,cand m-am agatat pe varful de munte ca sa ii surprind iarasi…O curioasa…stiu…dar erau minunati.Ghici!Ningea…frumos…la fel ca in prima zi.Era un singur trup format din doua acum care se balansa pe dansul pianului…Canta pianul si dragostea lor inflorea in fiecare floare cristalina…
In padurea pamanteana…se asezase miracolul.Ningea cu dragoste.Plangea pianul emotionat.Cu totii eram emotionati….
Pana si vulpea…