Inul: Știi tu, cămeșă dragă, ce erai odată?
- Ce să fiu? Eram ceea ce mă vezi: cămeșă albă cu care se îmbracă oamenii.
- Nu-i așa! Ai fost o sămânță, apoi o buruiană clătinată de vânt ca toate buruienile: așa naltă, supțirea, tocmai de potriva mea; erai in cu floricică albastră, draga mea. Când ai fost crescut și copt, cum sunt eu acum, oamenii te-au smuls din pământ, te-au legat fuioare, te-au pus copăcel și te-au lăsat la soare să te usuci. După aceea te-au culcat pe țol și te-au bătut cu bețe, ca să-ți scoată sămânța,; apoi, bătut și stâlcit cum erai, te-au dus la baltă și te-au pus în topitoare, unde-ai stat vro zece zile ca să te topești, adecă să-ți putrezească hlujul. După asta, te-au scos și te-au pus iarăși la soare să te usuci, răzămându-te de gardul pe care ești întinsă acum. Fiind uscat, te-au melițat, și hlujul tău s-a prefăcut în posderie, iară cojița ta în fuior. Femeile apoi te-au răgilat, te-au periat, te-au făcut fuior frumos și moale ca mătasa, dinfuior te-au făcut caier, te-au pus în furcă și au început a toarce, prefăcându-te în tort sau ață. Tortul l-au depănat pe rișchitor, spre a-l face căleap; călepele s-au fiert cu leșie, să se înălbească, apoi le-au pus pe vârtelniță, de pe care au început a le depăna pe mosoare, cu letca. De pe mosoare te-au urzit pe urzoi, apoi te-au luat și te-au învălit pe sulul de dinapoi, punând vergelele printre pături, ca să nu hrentuiască urzala; și fuscei pintre rost, ca să nu încâlcească natra. După asta te-au nevedit, trecându-te prin ițe și prin spată; și, cu ajutorul slobozitorului, al zăvorului și al lopățelei, te-au întins în stative, legându-te de sulul de dinainte, de unde se începe gura-pânzei. Călepele lăsate pentru bătătură, le-au depănat pe țăvi cu sucala; apoi punând țăvile în suveică, au început a țese: adecă, a trece bătătura pintre urzală cu ajutorul tălpigilor, al scripeților și al ițelor. Ca să se îndesască firele, bătătura se bate cu vatalele, între care e așăzată spata. Și iaca așa te-au prefăcut în pânză. Când era cald afară și frumos, femeile te-au dus la baltă și te-au ghilit; apoi te-au fiert cu leșie și iar te-au ghilit, până te-ai înălbit. Când erai albă cum trebuie, te-au uscat, te-au făcut vălătuc, te-au croit și au făcut din tine ceea ce ești acum.
- Mică buruiană, nu știu de unde ai mai scos atâtea despre mine!
- Hei, dragă, dar poate nu știi că oamenii mai fac pânză și din sora noastră cânepă și din fratele nostru bumbac, ba și din înghimpătoarea urzică, mai fac un fel de pânză. Dar în fabrici se țes fel de fel de pânzeturi, mult mai ușor și în timp mult mai scurt.
- Bre, multe mai auzi!
- Mai așteaptă că n-am sfârșit încă. Din cămeșă sau rufă, peste câtva timp, ai să te faci tearfă, din care se face scamă pentru bolnavii din spitale și pentru soldații căzuți în bătălie. Apoi te caută ca iarba de leac să facă la fabrică din tine hârtie.
- Mare minune mi-ai spus, dragă buruiană, zise cămeșa. De-a fi așa, apoi toate lucrurile nu sunt ceea ce se văd, ci altăceva au fost odată, altăceva sunt acum, și altăceva au să fie.
- Tocmai așa, soro!
- Gardul pe care ești tu întins acum a fost altă dată pădure. Ce are să fie de acum înainte?
Mătasa: frunză de dud, intrată în pântecele unor gândaci... Varul ce-a mai fost înainte?... Dar funiile și odgoanele?...ș.a.l
Femeile leneșe de la țară au cântecul acesta:

Pusei pânza,
Când da frunza,
Ș-o gătii
La Sân-vasii (Sf. Vasile)
Și-mi pâru că mă grăbii
Și de lungă-i
Ca o pungă;
Și de lată...
Toată-i spartă
Pe sulul de dinapoi
O sută de latunoi
Pe sulul de dinainte,
Cioprea le mai ține minte.
Printre ițe și-ntre spată,
Paște-o iapă deșălată;
Pintre ițe și fuscei
Paște-o scroafă cu purcei...

(Poezie populară)