http://www.agonia.ro/mod/confirm.php?hash=20a766ac1e25b7c294ea4623bdc3dd11&pseudonim=Atena

Las spatiu de-o viata.
Amandoi suntem singuri. Departe cu totul, dar ne stim. Indepartati si suferinzi, dar aproape.

Locul meu nu e aici. In strainatate. Sau aiurea, prin alte iubiri. Locul meu e langa mine. Stefan ma ajuta despre mine. I-am scris. El se uita incoace, catre privire si il ajut. Poverile noastre sunt Neiubitul. Pe vremuri, citeam aceeasi poveste.

Am crescut mari. Eu sunt mare si cu iubirile pe langa mine, ascult Trecerea . A mea sau a lui. Sau a lui. Mi se asterne iarna pe ochi si toamna pe suflet.
Desigur ca o sa il reintalnesc acum ca sunt singura De patru ani sunt o femeie singura. Locuiesc cu o alta femeie. Frumoasa. Si cu Stefan.

Nu mai suporta gustul si gandul de metal si isi turna berea neagra in cana. Apoi dupa inca o inghititura si dupa primul acord ii dadura lacrimile. Simti gustul fericirii. Si nostalgia se apleca asupra ei.. Si iarasi trupul se trezi la viata si incepu sa ingane din miscari tandre melodia. Parul ii lua foc, ca atunci.

Nu era decat un pic ametita. Deloc beata. Dansa despre Stefan. Cantaretul acela demodat le canta. Ca pe vremuri; si iarasi sunetul de chitara se armoniza cu fericirea, isi mai strecura o data mainile prin par, isi undui soldurile, umerii , frenetici, umerii erau gata de zbor, dar pe pamant si spre pamant . Inchise ochii. Isi simtea ochii acolo, rataciti. Natalie…. Batea tactul cu degetele, dar in aer. Aerul avea miros de brate perechi.
Isi astepta ca de obicei ziaristul. Vroia sa faca dragoste. Sa-I mai fie iubita loiala o data.

Dar nu veni. Ceasul batu ora 2.
“Mai bine”, isi spuse preocupata de viata ei.

Purta o vara in suflet. Si o iarna. De fapt, toate anotimpurile…

Intoarse caseta si repeta ritualul. Sunetul acela de chitara. “Parompa que tu muher… Parompa que tu me quera….”

Purta o vara in suflet. O vara in care se simti luata in brate si aruncata pana la cer. Chiar atinse cerul. Cu mana ei si cu ochiul. El era din cer. Acum era un inger cazut.
Vara se infaptuise atunci pentru fiinta lor si pentru calatoria la tara. Masina prapadita a lui Lorin mana ca nebuna catre la tara, tara parintilor lui. “Lara.. lara..
laran….lara”.
“ Haide sa iti spun ce-am scris”.
“Nu, lasa-ma pe mine, crede-ma, nu am mai scris demult, despre vara.
Vara era cu albastru si galben si verde. Ca rochia ei. Pe atunci, singura.
Si totusi, poemul se sfarsea cu incertitudini stelare. Stia de pe atunci, in fericirea ei, ca va fi trist.

Aprinse lumina de la baie ca sa isi vada chipul: imbatrnise. Chipul obosit trada uitarea. Nu mai stia cu adevarat ce-i scrisese; era doar despre ideea ca era frumoasa si el era linistit si...

Cersetorul fara picioare zambea satisfacut la incheierea unei zile de munca toride din centrul Bucurestiului. Cand Aneta trecu pe langa el, una din prostituatele preferate, ii intinse cateva hartii de zece mii de lei: “Un pachet si o sticla de coca cola la un litru jumate..” Aceasta ii zambi prieteneste si se indeparta grabita. Era intr-o pauza de o tigara.
De cum cobora din tramvai ochii ei miopi incercau sa prinda imaginea siluetei lui, asteptand la geamul uriasului monstru.
Mat era acolo, pe scaun, in fata ferestrei mari cu privirea incruntata, fumand tigara dupa tigara, aratandu-si din cand in cand zambetul alcoolizat. Un om trist ii masura pasii cu un fel de nostalgie. Trebuia sa ajunga mai repede, sa-l ia brate, sa-I stranga fata brazdata intre maini si sa-I auda glasul: “Ai venit, puiule?”

I se parea ca o sa se descompuna pana va ajunge sus. Intotdeauna distanta aceea era mult prea chinuitoare.

“Ai vazut ca nu am intarziat?’ baigui ea emotionata.
“Te asteptam mai devreme. Trebuie sa plecam, puiule, de aici. Nu este loc pentru noi aici.”
“Dar ce s-a intamplat?”
“M-am certat cu batranii, cu nebuna.
Nebuna m-a sunat toata noaptea”, si trase din, nou, aproape nostalgic, din tigara ieftina. Simtea ca lesina mirosindu-l asa, trist, cu tutun, cu riduri desenate parca pe suflet, cu buzele arse.
“Nu stii? Jigodie, nenorocitule. Apoi plansete, sughituri… ca ea ma iubeste”, si ii zambi in timpul acesta mai mult decat ironic “ auzi, nenorocitule…”
Deodata vocea se rupse si ii vazu ochii stralucind a dorinta, a pofta. Stia ca nu va dura mult si o va cuprinde iarasi cu aceeasi caldura animalica, dar tandra . Dupa care se va linisti. Era ca si cum i-ar fi fost sete. Isi va aprinde apoi o tigara, si ii va spune, apoi, ca de obicei, cu un aer admirativ, bland: “Stii cat de frumoasa esti dupa ce facem dragoste? Esti neinchipuit de frumoasa pentru ca zambesti. Uiti de tristete.”
Il privi apoi cum se ridica gol, indreptandu-se spre fereastra mare sa priveasca cerul. Il iubea pentru ca era fara mistere adanci, deschis in fata ei, de cele mai multe ori fericit, in acord cu dragostea trupeasca si natura. Si cu ea.
Orice femeie iubeste dragostea.

“Si esti fericit, adica ti-e bine?”
“Nu. Spuse el scurt si hotarat.”
“De ce?”
“pentru ca vreau mai mult. Si mai bine.”

M-am uitat la frunze si a inceput sa ploua mai tare. Pamantul cerea ploaie sa-i stinga supararea.
In mine totul simteam subrezit. Zaceam de durere. Bucati din trupul meu se imbranceau haotic unele intr-altele, maselele in falci, oasele se infigeau barbar in pulpe, in interiorul pantecului se adapostisera sexul, coapsele.
Ma invelisem ca si cum as fi vrut sa-mi bandajez tot trupul si sa imi fac cald. O muzica de pian rascolit se auzea iarasi din cladirea de alaturi, Apoi cratite si oale si dorinta mea de a sta dreapta. Intr-un sfarsit, cerul ploua atat de tare de para ar fi vrut sa rupa pamantul in doua.

“Asa sunteti toti,de nemultumit. De ce ? Nu Inteleg.”
“Cred ca asa m-a facut mama.”


Uneori are pofta. Alteori nu. E infioratoare. Zice ca o gadil cu mustata, ca am prea multa saliva. Nu stiu. Doar sa intru si atat e… aiurea.

Mi-e gura plina de un gust strain. Nu o simt ca altadata, apa de izvor, gura. Probabil ca am baut prea multa Fanta. S


Alaturi, o femeie cu o rochie inflorata se lasa imbratisata pasional de un barbat obisnuit, imbracat la costum, cumsecade, cu slujba de birou. Erau, pare-se, la o a doua intalnire.

Azi , simplu si deodata, pe o strada larga il intalnise pe Stefan. Aproape ca se imbrancisera, amandoi plutind, cu capul in nori. Acum Stefan I se zvarcolea in suflet.
“Esti semet..esti pretutindeni”
“Nu, tu arati minunat…”. Te-ai…” si se opri incurcat.
” Era sa zic o prostie, continua el zambind.
Probabil ca vroia sa spuna ca fata aceea subtirateca s-a rotunjit. Si ce daca. Se simtea bine asa. Mare.