poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-08-03 | |
E încă o după-masă de marți iar caldura infernală suprimă până și gândurile. Dora stă ghemuită pe un scaun glisant în fața unui computer, într-o cameră cu atât mai caldă cu cât este situată la primul (și ultimul) etaj al casei iar perdelele de culoare vișinie nu fac decât să stocheze căldura și s-o încălzească și mai mult.
Dora e destul de răvășită și-i e greu să se concentreze. Rochia din material supraelastic s-a umezit și se lipește de ea ca un leucoplast. Încorsetată de căldură ca într-un cocon al nebuniei, își urăște hainele, camera și părul răvășit, până și conexiunea de internet e atât de moleșită! Din cealaltă cameră mama îi strigă să-i deschidă unui prieten de familie care așteaptă, jos, în stradă. Tocmai a coborât din mașina lui ultraperformantă numai porivită pentru omul ultraperformant care este: cap de firmă de construcții cu o cifră a profitului amețitoare. Dora îl privește pe geam. Stă sprijinit de gard. Căldura l-a pleznit în creștet odată coborât din mașină și asta îl plictisește vizibil. De-ar ști el cum ar arunca ea hainele de pe ea și s-ar lungi pe jos în loc să-i deschidă… Altfel e un om simplu și cărunt, care i-a fost tată surogat de mică, de când părinții ei divorțaseră. Și totuși, ar fi dorit varianta podelei reci decât să-i deschidă acum. Aruncă pe ea câteva haine și aleargă să-i deschidă ușa inspectând cu cealaltă mână părul răvășit și absența sutienului care anticipa un moment jenant, dar nu putea să mai stea, nenea Sandu așteptase destul. Trage vârtos de ușă ca să constate că agitația ei fusese iscată cam degeaba. Nenea Sandu nu-i. Dora iese în curte și-l zărește la 200 de metri de casă, în grădină, cu o ceată de muncitori dând indicații. Mama apare și ea, iar Dora e expediată rapid după fel de fel de unelte prin vecini, o sapă, o secure, încă o secure. Abia la sfârșitul transportului Dora apucă să înțeleagă pentru ce alergase. Nenea Sandu o ia printre copaci gesticulând către fruntașul muncitor Vasile care e numai ochi și secure : - Pe ăla, ăla și ăla! Dora nu pricepe. Dă ușor din cap și se întoarce spre mama ei doar ca să-i observe chipul contrariat și împăciuitor.. “E fantastic cum poate să emită două sentimente antagoniste deodată, așa, ca să-mi aleg ce-mi place!” - Ce face? Îi taie? șuieră înnăbușind un ton criminal. - Da… Va aduce altceva în schimb, să nu facă atâtă mizerie. Tuya parcă… - Poftim ?! Mama face doi pași în spate păstrând totuși o notă hotărâre și afișând o grimasă care voia să o liniștească pe Dora, dar nu făcea decât sa o calce pe nervi. - Cum adica să îi taie?! Nenea Sandu se aude în fundalul muncitorilor grăbiți să execute tot ce le fusese explicat tocmai de șeful șefilor. Era o onoare să dai cu securea unde și cum spusese tocmai el. După tacerea ce urma indicațiilor scurte și la obiect, Dora deduse ca nenea Sandu vorbea la telefon. - Mâine, adu drujba, sunt vreo… Dora îl scrutează cu toată ura. Sufletul i se adună în gât. Întoarce capul și privește grădina, grădina ei, dacă tot e să taie, să fie unul, doi... - ..4, 5…9, cam 15 pomi.. Da. Dorei îi fuge pământul de sub picioare. - …drujba, ceva oameni, și-un camion. Tăiați și încărcați. Vreau să fie liber aici până mâine după-masă. Dora își pierde controlul și se aruncă asupra mamei cu toată puterea de convingere de care e in stare : - Nu îi taie! E grădina noastră! De ce să-i taie? E bine așa! A fost mereu! Ce v-a apucat?! - Știu, draga mamii. Sandu, uite, fata nu vrea să-i tai.. bâjbâie mama. Sandu o privește pe Dora cu toată dragostea din mijlocul muncitorilor cu securi în mâini. - Tu, fetiță… îi spune simplu. - De ce să-i tăiați ? sugrumă cuvintele Dora. Sunt bine aliniați, dau fructe! Înfloresc în rânduri și culori diferite, așa și mor! - Tu, fetiță, tu… reia Sandu apropiindu-se de ea și îmbrățișând-o de după umerii goi și calzi. Muncitorii, în frunte cu Vasile, fac ochii mari în timp ce se prefac că muncesc cu sârg și că nu aud nimic. Mama e numai miere și mângâiere iar asta nu face decât s-o stârnească și mai mult pe Dora. În fond și mama, ca și muncitorii, e stupefiată : nimeni nu îndrăznise să-i vorbească pe un asemenea ton unui mamut în construcții și înțelepciune, cum era nenea Sandu. Securile bat frenetic copacii la marginile Dorei. Ea tremură imperceptibil iar lacrimi clare i se adună tăcut în colțurile ochilor. Le blestemă pe fiecare în parte. Își așează mâinile în șolduri, își pleacă fruntea și își mănâncă buzele în neștire. “Blestemat, blestemat” urlă în sine. “Și blestemată eu de muce răzgaiată și sentimentală ce sunt”. Nenea Sandu nu-i vede decât creștetul, nici să vrea n-ar putea vedea mai mult. O trădeaza numai liciul ochilor, iar el nu-i vede ochii. - Aducem tuya, tăiem pomii bolnavi și sălbatici. Tu nu vrei să arate bine grădina? “Arată bine exact așa cum e! Exact așa cum bunicul a planta-o! Exact așa cum o vedeam și acum 15 ani pășind în urma lui printre pomi și adunând într-un borcan râme din locurile unde bunicul săpa. Grădina e perfectă! De ce nu înțelegi?” - Copacii murdăresc iarba, mai ales dacă nu te îngrijești de ei, continuă nenea Sandu cald și împăciuitor. Dora tacu. - Uite, îi dau lacrimile, ajută și mama cu observații prețioase. Dora se smulge din strânsoarea lui Sandu, se întoarce și pleacă. Orice ar fi spus în plus ar fi fost deplasat sau penibil. O auzi pe mama ei pufnind în spate și-o urî mai mult ca oricând. Se stăpâni să-și șteargă lacrimile până intră în casă. Era noapte, măcar așa nu se vedeau toate cărările din ea. După ce instructajul măcelului fu încheiat, din poartă, nenea Sandu îi strigă cu aceeași dragoste paternă, ei, care stătea în geam : - Și cât timp ai să fii supărată pe mine? - Până când va crește tuya, îi spuse. Și închise geamul. - Nu vrei un pahar cu apa înainte să pleci ? îl întrebă mama conducându-l ca o umbră spre mașină. - Nu, am suparat prea mulți pe ziua de azi ca să-mi cadă bine. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate