[rog cititi inainte. fara prima parte nu are sens deloc.]
[http://www.agonia.ro/index.php/prose/133602/index.html]

Paharul aproape că îi scăpă din mâna ce brusc începuse să îi tremure îngrozitor. Ce se întâmplase cu el? Întoarse privirea spre ușă, distingând trupul ei prin beznă. Se ridică și porni prin cameră, pășind ușor, aproape fără zgomot, până lângă ea. O strânse ușor în brațe, iar apoi o ridică și merseră înapoi în dormitor… Raluca se agățase gingaș de gâtul său, ascunzându-și privirea pe umărul lui.

„Ai visat din nou, nu-i așa?”

Dădu din cap, făcându-se înțeles că nu contează și merse mai departe. O lăsă pe pat și o trase în brațele sale. Raluca își abandonă spatele pe pieptul lui, pieptul cuprins de mâinile încrucișate, ca două cupe, ale lui Dorian și gâtul sărutat dulce și gingaș.

O strânse la piept inspirând adânc parfumul părului ei ce căpătase o nuanță extrem de închisă, tinzând spre negru. Probabil din cauza întunericului. Închise ochii și inspiră din nou parfumul acela amețitor ce îl făcea mereu să realizeze dulceața existentei lor împreună; când îi deschise, părul era iarăși de culoare roșiatică. Nu, nu era întunericul, probabil așa-i păruse lui...

O sărută ușor pe gât, desfăcând cu întârziere nasturii cămășuței de noapte. Începu să o tragă în jos, dezvelindu-i umerii, și coborându-și săruturile pe ei. O mușcă ușor apoi, făcându-i trupul să se încordeze în brațele sale. O întoarse către el pentru a-i săruta buzele, însă, preț de o clipa, rămase încurcat în întunecimea culorii ochilor ei. Nu! Nu putea fi întunericul, era cu totul altceva... era Raluca? Când o sărută, închiseră amândoi ochii pentru ca apoi, când îi deschiseră, să fie lovit din nou de claritatea cerească a albastrului ochilor femeii. Cu următorul sărut se lăsară întinși pe pat într-o îmbrățișare caldă, emanând dorință.

Se lăsă asupra ei, sărutându-i gatul, apoi coborându-și cu săruturile pe piept; iar mâinile îi căutau mâinile ei… Îi cuprinse mâna dreaptă și, dorind să o sărute, o ridică până în dreptul ochilor; însă în clipa următoare se încurcă iar. Unghiile mâinii continuau să oscileze în mărime, într-o clipa scădeau, într-alta creșteau la loc. Nu înțelegea nimic din toate acestea...

Avu tendința să întoarcă privirea către femeia ce stătea întinsă pe pat, nedumerită și ea de reacția lui, însă fu îndeajuns să îi audă vocea… O altă voce decât a Ralucăi îl întreba pe un ton mirat: „Dorian, dragule! Ce e cu tine!” În clipa aceea sări ca ars din pat… Pentru o clipa zări, în urma sa, umbra unei alte femei, brunete. Se întoarse si o privi atent: avea ochi negri si unghiile scurte… Îi părea că o cunoaște foarte bine, dar nu știa de unde… de când… Femeia îl privea zâmbind, uimită și confuză, neînțelegând reacția lui.

„Dorian! Iubitule, ești bine?”

Vocea Ralucăi îl trezi din nou… Închise ochii simțind cum începe să se clatine, însă nu căzu. Era încă acolo, în picioare. Când îi deschise, în fața sa, pe pat, îngrijorată, îl privea Raluca. Încercă să își aducă aminte ce căuta acolo, în mijlocul camerei, ce se întâmplase!? Încercă apoi să facă un pas către pat, însă amețeala îi reveni. Privirea începu să i se încețoșeze, iar frica îl cuprinse brusc; trebuia să ajungă la pat, întinse mână către Raluca și înaintă cât de repede simțind că are bolovani în loc de picioare. Nu știa dacă a ajuns. Privirea i se întunecase de tot într-o clipă, iar ultimul lucru pe care îl simțise înainte ca amețeala să se transforme în inconștiență fu o cădere lină către nicăieri…

„Dorian?”