Deschise usa, incet, scartia tare si era veche. In mod straniu placuta pe care scria "Teatru" stralucea, noua in lumina aburilor.
Usa se inchise in urma ei.
Inainta tacuta pe coridorul intunecat pana ajunse in fata unui sfesnic cu lumanari. Sufla catre ele si le aprinse. Intregul hol se lumina; privi peretii impodobiti cu draperii grele de brocart. In ciuda senzatiei de claustrofobie provocata de holul ingust, tavanul nu se vedea, parand ca se pierde in inaltime, invingand puterea limitata a sfesnicului. Podeaua se umplu de apa. Lua sfesnicul in mana si trase una din draperii. Privi peretele pe care apa suvoia.Isi infipse degetele in el, iar el se modela sub mana ei precum lutul; incepu a rupe bucati din el, pana cand vazu pe partea cealalta.
-Bine ai revenit, in lumea ciudatilor. Se auzi o voce pe partea cealalta.
-O secunda!
-Ce este acea o secunda? Imi explici? Ce este timpul?
Fata rase; pe partea cealalta se vedeau deja peretii foarte inalti, acoperiti cu bibleoteci in care toate cartile aratau la fel: coperti negre de piele, iar in loc de titlu, numere inscrise cu auriu pe cotor.
Decupa astfel peretele incat reusi sa treaca de Cealalta Parte.
Batranul Din Bibleoteca o imbratisa…fara patima, insa plin de afectiune.
-Cine a murit?
-Cine a murit?! Se stramba ea. Isi atinse parul roscat cu mainile iar el se reinnoda in cocul complicat…singur.
Nu a murit nimeni,…asta daca nu il luam in considerare pe el. El e mort demult desi trupul ii traieste.Nu ma vede, nu ma simte de fapt, nu simte deloc.
-Vai de cei ce se nasc deja morti. spuse rece batranul. In spatele ochelarilor rotunzi ochii albastri straluceau intelept. Ai incercat sa ii arati, sa il ajuti?
-Nu…da …da am incercat dar nu am reusit, nici nu ma aude…E MORT!
-Atunci nu te mai intalni cu el.
-Nu pot...trebuie sa il mai vad.
-Fie…spuse batranul apropiindu-se de bibleoteca. Isi intinse mainile tot mai sus parca incercand sa apuce o carte. Insa de fapt el doar atingea cotorul lor. Se ridica pe varfuri; apoi tot mai sus, sus catre cerul fara inceput,…cer fara cer. Se desprinse de podeaua veche, ce aducea prea mult a fosnet de padure. Zbura pana la ultimul raft, in aplauzele fetei.
-Da-mi si mie o carte, rase ea
-Alege un numar de la inifnit la infinit, amandoi izbucnira in hohote de ras.
-Alege-mi tu azi ziua, te rog.
-Cartea pe care o voi alege a fost deja aleasa de tine. Cartea pe care o voi lua in mana va reflecta exact starea ta, caci tu deja iti cunosti cerul, iar eu nu voi face nimic altceva decat sa iti intind oglinda fara de reflexie.
Lua o carte; numarul 77. Cobori cu cele doua carti in mana.
-Lasa-ma sa o deschid eu primul, ca deja stiu ce alegi tu. Rase batranul. A de fapt…stai aici.
Din senin aparura o masa rotunda cu doua scaune si un paravan pictat.
-Ma faci curioasa. Zambi tanara.
-Nu trebiue sa fii curioasa. Curiozitatea determina oare setea de cunoastere? Sau orgoliul determina curiozitatea?
Lua cartea in mana. Trecu in spatele paravanului.