Cea mai bună parte activă din existența mea se consumă în tramvaiul care mă aduce seara, încălzit de băutură, din fostul cartier în Floreasca, pe o linie pe care toți controlorii au ajuns să mă cunoască. Obsesia unui tramvai care venea rar și stătea cu orele într-o stație ajunsese să-mi ocupe atât de mult din timpul unei zile, încât, înainte de a se pensiona, domnul V. îmi propunea, mai în glumă mai serios, să încerc o piesă de teatru (probabil un gen cu mai multă căutare), cu acțiunea într-un vagon de tramvai. Primele acte (până la al treilea, zis "punctul culminant") trebuiau desigur să se joace într-o stație, într-un refugiu cu pereții de sticlă sparți, într-o seară de iarnă - moment ușor identificabil, după luminile care clipesc intermitent în pomii desfrunziți, sau după coșurile de fabrică fumegând în spatele meu și-a încă câtorva viitori pasageri, tot mai mulți și tot mai ostili civilizației urbane. Când ne urcam într-un tramvai, care după zeci de minute de așteptare trebuia să vină ticsit, ne trezeam automat împresurați de șuții cu degete lungi, țigani cu bagaje cât toate zilele, care provocau aglomerația pe scară. Impotriva lor Tony avea o armă în a cărei eficiență mi-e destul de greu să cred, o pilă de unghii din trusa doamnei lui, cu care cică îl rănise odată pe unul din acei mici hoți de buzunare, înfigându-i-o în mână până la os. Dintre figurile triste care așteaptă tramvaiul în stație, iese totdeauna în evidență un pipernicit din cale-afară de nervos, avansând până în mijlocul străzii pe care autobuzul nu se vede venind, înjurând ca răspuns la claxoanele nervoase ale mașinilor...Tipul poartă pe cap o căciulă de lână neagră plină de scame de hârtie higienică (fiindcă și-o mai îndeasă din când în când în buzunar, atunci când trebuie să-i arate uneia dintre fetele drăguțe de la liceu fața lui sexy). Când se urca într-un târziu în tramvai, atrăgea iarăși atenția cârmindu-și sinistru gura spre partea în care se cumpănea vagonul vechi. Arăta probabil atât de rău, cu gura strâmbată dezvelindu-i marginea aurie a unei măsele îmbrăcate spre fundul gurii în dreapta, încât i se întâmpla ca o persoană miloasă, de obicei mai vârstnică, să-i cedeze locul.
Stătusem vreo oră să îngheț la capătul liniei, urmărind iarba cum creștea printre traverse, vrăbiile care țopăiau nestingherite ciupind firele crude, probabil mai conștiente că pe-aici nu prea ajunge tramvaiul. çn stația de la gara Progresul, de unde începea drumul spre Alexandria, un țăran bătrân, după ce mi-a ținut vreo douăzcei de minute tovărășie în frigul de-afară, s-a refugiat în adăpostul vânzătoarei de bilete. O femeie dubioasă, măruntă, cu fața îmbrobodită și cu cizme uriașe, care mă însoțise tocmai de la cimitirul |nvierii, părea să mă fi slăbit; am regăsit-o în baracă, între semiorășenii strânși la o singură masă, care se încălzeau bând vodcă ieftină. E cald și bine de la minisoba electrică, și băncile cu vedere spre televizor sunt toate ocupate de muncitorii cu căciuli de lână, din care le scapă chicile prăfuite. Parcă vorbesc sau bombăne toți, între ei sau singuri. Aici ar fi trebuit să beau până la pierderea - și evident că nu reușeam niciodată să beau mai mult de suta mea de tărie, după care plecam ca omul mânat de-o treabă. Chioara (femeia care m-a urmărit de la cimitir și care acum, desbrobodită, se dovedește a fi chioară, cu jumătate de față arsă de gazolină) pusese ochiul pe haina mea de iarnă, cică de sărbătorile astea o să vină la noi acasă, să-și mai aleagă niște haine bune - dar nu prea avem haine femeiești, zic, răposații au fost de parte bărbătească - nu contează mamă, spune ea repede, cu un zâmbet dulce de bețivan, dacă-i un palton ca ăsta de pe matale, merge și pe femeie și pe bărbat...Va să zică T. era un fericit, după categorisirea ei, fiindcă paltonul îi ținea de cald și fiindcă putea să ajungă într-o oră acasă, unde mama se va ridica de la telenovela ei ca să-i pună în farfurie o ciorbă caldă...Ar fi fost chiar amuzant, într-o seară, s-o trezesc pe mama de la filmele ei intrând în casă cu Chioara după mine. Nu-i vorba de palton (mama, de colo), poate o interesa o pereche de blugi...Aici încep să mă uit urât în jur. Colecția care ne-a însoțit din casa cea veche, într-un sac uriaș de plastic, evident că nu era de dat. Așa cum orice om a colecționat în viața lui mărunțișuri, insigne, nasturi, timbre ș.cl., eu am adunat din copilăria mea, cu o râvnă de care am ajuns să mă minunez singur, zeci de perechi de blugi, purtate de mine sau de cei care au locuit, temporar, sub acoperișul nostru. Se adunseră vreo cincizeci de perechi de prespălați, blugi cu insigne, cu petice, cu...de la scurții pe care-i purtam la cinci-șase ani, pe când jeanșii erau încă un lucru mai puțin obișnuit în România, până la blugii verzi în care sor-mea a făcut studenția (plus o ieșire prin lagărul socialist & Jugoslavia), sau până la blugii negri-indigo în care am așternut tot într-o iarnă primele pagini ale Draculalnd-ului. Piesa de rezistență erau pantalonii de atelier ai Antoniei, vopsiți în uleiuri verzi-galbene care nu mai ies cu nici un solvent. Doar maman, care de când o știu n-a purtat blugi, pare să nu înțelagă de ce a trebuit să cărăm după noi sacul în casa nouă.

Chioara pare să mă fi uitat. Dintr-o cămăruță căreia inscripțiile de pe lemn îi dau aspect de weceu, s-a întors bolnavă după penisurile uriașe de ruși din taiga: Stii de ce l-a oploșit țarina pe Rasputin, mamă?...Fiindcă futea bine, o pătrundea toată! Bine înțeles, dintre bețivii din baracă nimeni nu poate s-o satisfacă - ea, care acolo în Siberia a fost zece ani prințesă, pe ăștia de-aici îi trimite la plimbare după țigări. Trage furioasă din țigările moldovenești, mijindu-și ochiul injectat de fum, și în timpul ăsta abia linge gâtul sticlei de bere, stârnind privirile urâte ale muncitorilor: vampiroaica asta așteaptă să ne ia somnu ca să ne fure, să ne lase fără cizme-n picioare.