Oprise mașina în fața casei. Un Peugeot 407 model 2003, gri metalizat, mașina sa preferată; ea prefera mașinile mai mici, un 206 sau 307 de exemplu. Era mai ușor de manevrat decât un 407, însă și mai slab. Coborî din mașină și se îndreptă spre ușa casei. Picioarele abia i se mișcau, de parcă ar fi fost de plumb, iar mintea parca îi era înghețată. Băgă mâna în buzunar să scoată cheile, însă acestea îi picară din mână. Se aplecă să le ridice, iar în fața ușii le mai scăpă o dată. Oare care era cheia de la yala de sus? Cu mâna tremurândă încercă una din chei, parcă era orb, nu reușea nici măcar să introducă cheia în lăcaș.

Ușa se deschise însă brusc, iar în fața lui apăru o pereche de ochi senini ca cerul în azur…, zâmbind plini e bucurie căci cel iubit tocmai se întorcea acasă. Încerca să zâmbească, dar nu era în stare. Să o facă acum? În fața ușii? Se trezi insa cu Elena de gat, aproape sărindu-i in brațe. Trebuia sa o facă chiar in ziua aceea? Măcar sa ii mai acorde câteva clipe de fericire. Înlănțuită cu picioarele de mijlocul său și cu mâinile de gât, sărutându-l nebunește Elena era în culmea fericirii. Darius închise ușa și se îndreptă spre scările din hol pentru a ajunge în dormitorul matrimonial. Pănă la ușa dormitorului erau aproape dezbrăcați, sărutându-se nebunește. Era jocul lor cel mai frumos atunci când unul din ei lipsea pentru mult timp.

La marginea patului Elena își dădu drumul din brațele bărbatului. Îl privea în ochi cu dragoste, iar ochii îi ardeau arătându-i pofta nebunească. Ușor și delicat Darius îi prinse umerii, pentru ca apoi să o trântească brusc în pat. Se lăsa asupra ei, aproape ca un fulg continuând sa îi sărute trupul… […]

Întins pe spate în pat, parțial acoperit cu un cearșaf alb, Darius avea ochii ațintiți în tavan. „Darius, mă asculți?” „Uhm.. Hmm.. Da..” Fata cu ochi albaștri și păr castaniu îi privea acum ochii ascunși parțial după lungile plete, negre ca abanosul. O pereche de ochi negri priveau gânditori către Elena, iar gândurile se pierdeau adânc și dureros în trupul celui pe pieptul căruia ea își ținuse capul pana atunci. „Au aflat…” Constatarea vine din partea ei… „Au aflat iar tu știai la ce caz lucram și nu mi-ai spus... Nu puteai, nu? Condițiile noastre de la început…”

*

Da! Condițiile. Cât trecuse oare de atunci? Trecuse mai bine de un an de când se întâlniseră pentru prima dată. Se îndrăgostise de ea de la prima întâlnire, știa ca e polițist, cum să nu știe… doar ancheta una din crimele sale. Cu riscul de a-și dezvălui propria identitate își propusese să o facă a lui. Să o cucerească, și în mai puțin de o lună locuiau în aceeași casă. Primul sărut fusese îndeajuns să o cucerească complet, să o facă a lui pe vecie.

Peste încă două săptămâni ii spusese adevărul. Ea cel mai nou inspector în brigada anti-crimă a politiei capitalei, el cel mai bun criminal plătit al rețelelor mafiote din acel oraș. Fusese prima dată când înghețaseră unul în fața celuilalt, amândoi cu armele ridicate, dar fără nici cea mai mică dorință de a trage.

Atunci fuseseră create acele doua reguli. Datorită ei învățase sa fie cât mai curat, cât mai retras, iar faptele sale erau cunoscute de toți capii lumii interlope, toți apelau la el, toți se temeau de el la fel cum și el se temea de ei. Iar ea știa ce e, cine e, însă dragostea pentru el o făcea să uite, să privească într-o parte. Nu avusese niciodată prilejul însă, să îl ancheteze pe el, nici măcar să se apropie de crimele făcute de el.

Cu câteva zile în urma, Darius o ceruse în căsătorie. Acceptaseră amândoi cu condiția să renunțe, amândoi, la mediul în care se regăseau, iar acum…

*

„Condițiile noastre au fost o joacă atunci, acum sunt realitate. Mi-au…” Următoarele cuvinte nu mai avuseseră putere să iasă. Elena se ridicase și stătea în șezut privindu-l. Știa că nu mai poate face nimic, era conștientă că acesta avea într-un fel sau altul să fie sfârșitul… iar ea îi vorbea despre… stupid gând mai era și acela al… măritișului. „M-am tot gândit. Sunt trei variante. Dar numai una e cât se poate de plauzibilă.” Darius se ridică și el, sprijinindu-se de spătarul patului. „Am să îți spun pe șleau, Elena, îmi pare rău; dar ceea ce simt pentru tine nu mai e de mult o joacă, și nu văd alte ieșiri. Prima varianta era să te ucid. Da… cred ca aș fi fost în stare, dar nu pot să o fac. A doua varianta ar fi să îmi trag un glonț în cap. Nu e deloc simplu să ceri asemenea lucru nici celui mai crunt ucigaș. Așa că rămâne a treia variantă. Mâine pleci din oraș sau am sa fiu nevoit să apelez la varianta unu.” Elena îl asculta cu atenție, cântărind parcă fiecare cuvânt pe care acesta îl spunea. Obrajii îi erau deja umezi, șiroaie de mici cristale curgeau din perechea aceea de ochi de culoarea cerului senin. Plânsul și-l putea îneca, dar mai mult de atât nu, nu-și putea stăpâni ochii.

„Și tu?” Darius o privea cu dragoste, jucându-se nervos cu mâinile. „Eu? Cred ca știi ce se întâmpla cu proscrișii, mai ales cu proscrișii lor. Mă vor vâna, voi încerca să plec și eu din oraș, deși nu știu cât de mari îmi sunt șansele, dar în primul rând vreau să pleci tu. Avem mult mai multe șanse să plecam de aici separat.” Ființa cu părul castaniu se repezi la pieptul bărbatului hohotind cu sughițuri. „Darius… E..eu.. t..te…” „Taci femeie! Nu face despărțirea asta și mai grea.”

A doua zi dimineața, Darius aștepta îmbrăcat în costumul de zi cu zi, însă de o eleganță nonșalantă, la parter, alături de scări. Pistolul și-l aranjase deja la piept, iar lamele te tip tanto erau ascunse ca de obicei în mânecile cămășilor. Alături de o geantă, nu prea mare, dar în care să încapă strictul necesar, Elena începuse să coboare scările. Trecu pe lângă el plângând, fără să îl privească măcar… Pentru dumnezeu! Ce făcea? Fata asta nu avea nici o șansa singură! Aveau să o găsească și în gaură de șarpe, știa deja prea multe! Singura șansa… O văzu ieșind pe ușă și îndreptându-se spre mașina pentru ca în clipa următoare un glonț sa ii treacă prin inimă. Scoase pistolul și de repezi pe ușa, pentru ca dintr-o ochire sa îl zărească pe trăgător la câteva zeci de metri de casă și două gloanțe să plece de pe țeava pistolului sau spre ucigaș. În clipa următoare omul era la pământ, cu pieptul plin de sânge. Se repezi la trupul inert al iubitei, însă era prea târziu, nu mai avea ce face. Nu mai putea face nimic.

Elena era aproape de ușa casei, în clipa în care vocea lui Darius aproape ca tună. „Elena! Lăsa geanta jos!” Speriată de moarte fata o lăsă, înlăuntrul sufletului ei știa ce avea să urmeze. „Think fast, darling!” În clipa următoare armele erau scoase, și două pocnituri răsunară în întreg cartierul. Iar apoi liniște…

„Darius! Darius!” Elena se repezi la trupul de pe podea, care acum zăcea într-o baltă de sânge. „De ce omule? De ce! De ce doar tu!” Îi lua capul și îl ridică un pic, sprijinindu-l de ea, pentru ca apoi sa scoată telefonul mobil din buzunarul interior al sacoului. Forma repede un număr scurt, pentru ca în câteva clipe la celalalt capăt să se audă o voce pițigăiată. „211. Cu ce vă pot ajuta?” „O ambulanță vă rog! La adresa…”

„Nu va ajunge la timp, Ela!... Era singură ieșire, iubito. Eram singurul lucru care făcea legătura între voi! Acum tu nu mai ai nici un caz, ei nu mai au motiv să te ucidă. Ai scăpat, iubito, ai sa trăiești, dragostea mea, iar lucrul asta mă face sa uit de situația în care mă aflu.” Se încordă puternic, ca și cum ar fi avut un spasm… „La Dracu, chiar doare… Asta e… Ne vedem în Iad draga mea! Sau cine știe, poate în Rai, deși aceasta ultimă faptă nu pare să îmi fi spălat toate celelalte fapte ale mele…”

„Taci Dracului din gură! Taci o dată, nu îți mai consuma energia!” Darius zâmbi și aproape ca râse. „Tu să înjuri, Ela? Te-am cam învățat rău, nu-i așa?... Tu nu înțelegi? E singurul mod în care pot fi sigur că trăiești. Îmi doresc asta! Rămâi cu bine, iubit-o… T… te… i…”

„Darius! Darius!” ochii acestuia continuau să o privească inerți. Lacrimile Elenei curgeau șiroaie pe obrajii săi albi ca varul. Se aplecă plângând și îl sărută încă o dată, de data aceasta pentru ultima oară. Un țipăt înfiorător se auzi până departe în acel cartier în dimineața aceea…

Era salvata… mai bine murea si ea cu el atunci… Hazardul făcuse ca ea să se lase în genunchi când se întorsese sa tragă…