poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6543 .



Mitică
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ion_Luca_Caragiale ]

2005-06-12  |     |  Înscris în bibliotecă de mark kraft



- Mitică... și mai cum?
- E destul atâta: Mitică - de vreme ce și dumneata îl cunoști tot așa de bine ca și mine. Firește că trebuie să-l cunoaștem: îl întâlnim atât de des - în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus - în fine pretutindeni.
Mitică este bucureșteanul par excellence. Și fiindcă Bucureștii sunt un mic Paris, și Mitică, se-nțelege, este un mic parizian.
El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original și inventiv.
Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieții găsește un cuvânt de spirit la moment, și pentru asta simpaticul parizian al orientului este foarte căutat și plăcut în societate.
Mitică are o magazie, un arsenal, o comoară de vorbe, de întrebări, de răspunsuri, cari fac deliciile celor ce au fericirea să-l cunoască.
Mai cu seamă pe provinciali, micul nostru parizian îi epatează cu verva lui scânteietoare.
El, de exemplu, inventează pe negândite vorbe ca:
"Cea mai frumoasă fată din lume nu poate da decît ce are!"
sau:
"Viața este un vis, moartea o deșteptare!"
ori:
"Ei! madam Popescu, nu există roză fără spini!"
Închipuiți-vă ce efect fac toate astea asupra spiritului doamnei Popescu!
Dar toate astea sunt vorbe sentimentale, lirice, melancolice, și deși și-n genul acesta Mitică este destul de tare, e încă și mai tare în genul ușor, picant și ironic.
"În genul acesta, cel puțin, pot pentru ca să zic că nu am rival!" zice Mitică - și cu drept cuvânt.
Exemple...
*
Când n-are tutun, îți cere "o țigară... suvenir".
*
Când merge să se-mprumute cu bani:
- Unde ai plecat, Mitică?
- La vânătoare de lei.
*
Îi zici:
- Mitică, faci cinste?
- Nu pot, monșer, că mă strânge un ciorap.
*
Până în anul 1900, când mă-ntâlnea la Sf. Vasile, îmi zicea:
- De un an nu te-am văzut!
Dar în anul acela l-am găsit în seara de 31 decembrie la Gambrinus, tot acolo l-am întâlnit a doua seară, la 1 ianuarie.
L-am salutat; s-a făcut că nu mă cunoaște. După multă stăruință, și-a adus în fine aminte cine sunt:
- Scuză-mă, neică - a zis Mitică - te uitasem: e un secol de când nu ne-am mai văzut!
*
Ceri într-o băcănie:
- Băiete, o țuică!
- Nu-i da, domnule, c-o bea! zice Mitică.
*
- Am deseară lojă la operă; mergi cu mine? zice Mitică.
- Merg... Ce se cântă?
- Relaș, în cinci acte!
*
Intri la Gambrinus; te apropii de Mitică și-l saluți; el îți răspunde amabil:
- Adio!
Îl saluți la plecare; el îți răspunde:
- Să-mi scrii!
*
- Ai parale, Mitică?
- Nu umblu cu metal; mi-e frică de trăznet.
*
- Birjar! slobod? întreabă amicul nostru.
- Da, conașule!...
- Atunci, du-te-acasă.
*
- Dă-mi cusurul, zic negustorului.
- Nu-i da, d-le, întrerupe Mitică; dumnealui n-are nici un cusur.
*
Un prieten ghindoc se-ntinde să-și ia pălăria dintr-un cuier prea nalt. Mitică îi strigă:
- Pune o coală de hârtie sub picioare!
*
Mitică zice despre un prietin destituit:
- L-a-naintat...
- ...?
- L-a făcut inginer de poduri...
Și când e în culmea vervei adaogă:
- ...detașat cu serviciul în Cișmegiu: dă muștele afară!
*
Te plângi lui Mitică de cine știe ce; el nu vrea să te asculte, fiindcă "petiție fără timbru nu se primește".
*
La restaurant:
- Iaurt ai? întreabă el.
- Este...
- Dă-mi vreo câțiva centimetri.
*
În loc de "usturoi", zice "vanilie sârbească", în loc de "vin", zice "flanelă de Drăgășani", și-n loc de "bilet de bancă", "poza lui Traian".
*
Când pleacă pe jos, te invită:
- Hai, că te iau în dreapta.
*
Mitică se urcă pe platforma dinainte a tramvaiului electric; vagonul pornește; în culmea vitezei, deodată amicul nostru strigă manipulantului:
- Oprește! ți-a căzut biciul!
*
Mitică stă cu mai mulți prietini în colț la Continental, pe Piața Teatrului. Un prietin salută și sare pe platforma din urmă a tramvaiului, care merge către Sf. Gheorghe.
- Arde-l, birjar! strigă Mitică.
*
- În toiul alegerilor, unde-și pune Mitică al meu candidatura?
- La Bucureștii-Noi.
- La ce colegiu?
- La colegiul al patrulea.
*
Te doare măseaua. Ce doctorie îți recomandă Mitică?
- Rădăcină de clește.
*
Ai cerut o bere și o lași să-i treacă puțin spuma; Mitică zice:
- Bea-ți berea, că se răcește.
*
La Gambrinus:
Mitică, la plecare, către băiatul care a servit:
- Băiete, mi se pare că mi-a picat o băncuță; vezi, dacă o găsești mi-o dai înapoi deseară; dacă nu, ia-o tu bacșiș.
*
- Câte ceasuri sunt, Mitică?
- Câte a fost ieri pe vremea asta.
*
- Apropo - zice Mitică - de câți ani ești?
- De... atâția.
- Tocmai cât măgarul mitropolitului!
*
Þi-ai cumpărat o blană nouă. Te întâlnești cu Mitică. În loc de "s-o porți sănătos!" îți zice:
- Bravos! blană ai; acuma, junghi îți mai trebuie!
*
- Þi-aș face curte, domnișoară - zice Mitică unei tinere telegrafiste - dar vai! n-am curaj; ah! știu cât ești de crudelă!
- Cum, domnule Mitică? de unde știi?
- Parcă eu n-am aflat cum bați depeșile!
*
Mitică te roagă să pui o vorbă bună la Ministerul de Război, dacă ai vreun prieten, ca s-o numească pe soacră-sa "moașă militară".
*
Trenul de plăcere merge-ncet; Mitică zice:
- A ostenit caii.
Ori, mai bine:
- A uitat să dea grăunțe la cai!
Trenul se oprește la o stație; Mitică:
- A oprit, să le dea apă.
*
E polei. Cade un domn. Mitică strigă:
- Chegle-carambol!
Cade o doamnă:
- S-a rupt gazometrul!
Ș. cl., ș. cl., ș. cl.
Al dracului Mitică!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!