lumea mea se îndepărtează de tine direct proporțional cu gradul de întâmplare a acului. înfiptă tăcere în vene. sau sub limbă. cine ți-a zis, ursule, că nu se poate atinge absolutul numai din respir-inspir? azi sunt dumnezeul meu, garoul plesnește de furie toropită. trebuie doar s-o las să-mi intre sub vene, furișă. sunt aproape fericit. de aceea verbalizez strâmb și joc tenis de câmp cu globii oculari ai iubitelor venite să mă spele pe spate. sunt invidiat pentru inelul de argint, în el îmi țin colbul, nu știe mama. doar ana știe. e beată și ea. frumoasă. acum cinci minute i-aș fi tras două palme, acum i-aș spăla tălpile. ana, noi zburăm și nu ne împotrivim, ana, sunt cum ai dorit mereu, vegetal, colț-de-floare, cine-i animalul ăla care te inversa aseară în cleiul poftelor sale? mai târziu mă voi prelinge pe pereți. la poalele lor stă o fiolă, mă adun în ea, am și eu un loc pe lume. secundarul e electronic, așa că nu mă mai doare nici măcar trecerea timpului. mâine am de gând să fiu un led. gălbui. să pâlpâi zonele interzise și să le eliberez, să fiu intermitent către continuu, târându-mă printre ierburi, sâsâind privirile. oamenii au nevoie de indicatoare. eu am nevoie de prize.
e electronic totul. mecanizat. ciberspațiu. de-aia, mamă, tu ești singura căreia îi spun direct că mă droghez. numai trupul tău mai poate înțelege.
nările tavanului adulmecă foamea.
nu sunt dependent.
vreau doar să fiu azi
dumnezeul meu.

ana, tu ana, cad, tu vii de pe centură, cu aerul ăla nevinovat, post scriptum, ana, mai contează că știu că ești curvă, te iubesc, ana, fă un duș, floarea mea de metal, și soarbe-mă între aripi.
azi sunt dumnezeul meu, ana-mmmm-fe-ta-mi-na mea!