poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2094 .



O poveste cu tâlc
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nicu al Popii ]

2005-06-06  |     | 



O poveste cu tâlc

Povestea unui pui de cioară

Cu mult timp în urmă, scrisesem un text despre ”Cine a inventat avionul”. Demonstrația mea a născut discuții, așa cum era firesc să se-ntâmple. În fapt, făcând recurs la istoria tehnicii și “justiție”, ajunsesem la concluzia că Traian Vuia este inventatorul avionului, în accepțiunea modernă a termenului, după cum afirmase și Henry Coandă... Avionul lui Vuia, brevetat de el însuși în 1903, construit apoi în 1904-1905 și experimentat în zbor la18 martie 1906 lângă Paris, a deschis era zborurilor autonome.
În comentariul unui domn, care se arăta îngrijorat de folosirea unor astfel de raționamente, se preconiza că o să ajungem să demonstrăm cum noi, românii, am inventat scrisul, racheta etc.,“Faptul că frații Wright foloseau catapulta pentru a iniția zborul, nu înseamnă că aparatele lor nu erau avioane, afirma el (“avion=aparat de zbor mecanic mai greu decât aerul, care își asigură zborul prin mijloace autonome”.)
Din capul locului, definiția dată de cititor intră în contradicție cu logica. Dacă avionul este aparatul care își asigură zborul, prin mijloace autonome, în accepțiunea dată și de H. Coandă, cum poate fi numit aparatul fraților Wright care folosea, pentru lansare, catapulta? Eu unul, le-aș numi aparatul, precursorul avionului.
Întrucât nu sunt un pasionat al disputelor, am zâmbit și mi-am spus în sinea mea: iar revenim la puiul ciorii! De fapt, în percepția populară, se păstrează morala puiului de cioară, lipsit total de calități fizice (urât, fără capacitatea de a cânta), dar văzut de către propriii părinți drept cel mai frumos și înzestrat exemplar din rândul păsărilor!
Așadar, în mod autoironic și protocronist, trebuia să mă consider și eu, tatăl unui pui de cioară (după intervenția cititorului care îmi recomandase, plin de bune intenții, s-o iau mai încet că altfel ajung la aberații...)!
Cum toată copilăria mea s-a petrecut pe valea râului Argeșel, prin pădurile Mâzganei, Hulubei și Cârcinovului sau păscând vacile pe dealul Piscului ... controversele iscate pe această temă mi-au amintit o întâmplare cu un pui de cioară.
Pentru mine, Dealul Piscului era fabulos, avea o coamă înaltă, dominată de cel mai falnic cireș negru. O cracă robustă care aproape atingea pământul, îmi servea și de adăpost și de leagăn.
Pe acest deal îmi făceam veacul toată ziua, de unul singur. Cântam deși n-aveam voce, fluieram, imitam păsările sau le prindeam puii, ciopleam figurine în lemn de salcie. Aveam grijă ca vacile să nu scape prin porumbii oamenilor, iar eu îmi găseam mereu și mereu, altceva de joacă.
Într-o zi, mare mi-a fost mirarea, când la tulpina unui prun am găsit un pui de cioară. Cum ajunsese acolo, nu vă pot spune! Avea aripile destul de mari și când m-am apropiat de el a încercat să-și ia zborul. Nu a reușit însă, fugea, se împiedica în iarbă și când voia să se înalțe cădea în cioc. L-am prins, l-am așezat în palmă, iar el nu s-a lăsat până nu mi-a înfipt ciocul în mână de câteva ori. I-am făcut ușor vânt. A planat zece, cinsprezece metri și asta mi-a plăcut enorm! Și mai interesant mi s-a părut faptul că mai multe ciori au început să se strângă în jurul meu. Așa ceva nu mai văzusem până atunci, stolul se mărea din ce în ce, păsările cârâiau asurzitor și deveneau tot mai îndrăznețe. Nici eu nu mă lăsam mai prejos, îmi plăcea să mă joc cu puiul lor. M-am urcat într-un prun și i-am dat drumul de-acolo. A zburat mult mai departe, aterizând lângă un vișin. Am alergat iar după el, cu stolul de ciori în spatele meu. Acestea se apropiau amenințătoare, până la o jumătate de metru, parcă voind să mă lovească. Foc de mândru pentru zborul puiului, când planat, când bătând din aripi, l-am prins încă o dată și m-am urcat în vârful cireșului, adică în punctul cel mai înalt al Piscului. De data asta stolul de ciori devenise chiar agresiv. Păsările aproape mă loveau cu aripile printre crengile cireșului, așa că m-am grăbit să-i fac vânt încă o dată . A dat din aripi într-un zbor lung și-a aterizat departe, la câteva sute de metri, într-un lan de porumb. Am lăsat vacile de capul lor și l-am căutat mai bine de o oră, dar nu l-am mai găsit ...
Azi, când îmi amintesc întâmplarea, mă minunez cât erau ciorile de solidare și îndrăznețe încercând să-și apere puiul . Am prins de-a lungul timpului tot felul de pui de vrăbii, sturzi, pițigoi, chiar și un huhurez, dar niciodată nu le-a sărit nimeni în ajutor ...
Cât despre legătura puiului de cioară cu avioanele… la fel ca puiul meu de cioară, aparatele fraților Wright își luau zborul numai dacă erau lansate de la o înălțime oarecare, după ce erau tractate și urcate pe catapultă. Dacă Vuia n-ar fi inventat un aparat care să alerge singur pe sol, cu o viteză care să creeze o forță portantă capabilă să-l ridice în aer, poate că avionul “n-ar fi învățat să zboare” ... atât de repede, după 1906 ...
Vuia a fost și el un pui de... român - bănățenii, solidari cu el, au strâns fonduri pentru construcția avionului și s-au bucurat împreună cu inventatorul de reușita zborului. Spre deosebire de puiul de cioară din povestea mea, inginerul Vuia nu era lipsit de curaj, era genial, modest și avea o unică și arzătoare pasiune…A inventat o mașină, aceasta a alergat pe sol singură, s-a desprins de pământ, a învins gravitația și a zburat, la început câțiva metri…
Nici nu conta cât a zburat, demonstrația fusese făcută. Altora le revenea rolul să ducă performanța tehnică mai departe, fără să ignore însă ceea ce datorează inventatorului român, iar nouă, celor de azi și de mai târziu, acela de a face cunoscută povestea lui Vuia.





.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!