Nu te-am uitat...esti atat de departe de uitare, si atat de aproape de eternitate. Nu tu insuti, ci o raza din tine ce se reflecta printr-un ciob de sticla multicolor raspandind stralucirea vesela a curcubeului....Esti o amintire veche, si poate raza aceasta nu-ti apartine, a existat inainte de tine si are sa supravietuiasca si dupa ce tu ai sa te stingi...Nici macar nu te visez pe tine, niciodata n-am vista la tine cu adevarat...si niciodata nu te-am iubit pe tine cu adevarat, fiindca nu te-am cunoscut...
Prin inalturile cerului si in maruntaiele pamantului te-am cautat, am rascolit dupa farama de umbra a existentei tale efemere si in piept te-am purtat iubindu-te prin moarte si prin viata nou zamislita...Esti precum apusul ce mocnind tacut se topeste cu totul in inserare, pana cand ultima fasie de lumina, intarziata, se lasa invaluita de marea tacerii nocturne.
M-am temut sa te iubesc atunci si ma tem sa te iubesc acum. Ma tem ca iubirea noastra va muri iara si ma tem ca iara ai sa te stingi in bratele mele. Ce-mi foloseste c-am strabatut eternitatea cand tu precum o stea in rasarit te-ai sters din maretia inaltului, si ti-e piatra de mormant un nor stingher si plapand.
Iubitul meu, imi amintesc de tine, asa cum imi amintesc ca, undeva departe, am strabatut o viata neterminata, ce mi-a fost data s-o desavarsesc doar alaturea-ti. Si-am sa continui neobosita anevoiosul drum ce ma va purta, intr-o zi insorita, in primavara pomilor infloriti, in bratele tale calde si moi, la pieptul noptii vesnice din care ne-am desprins, in inima increatului....