Doamna brună

Să tot fie vreo trei luni de când am avut un vis. Participam la o reuniune importantă și acolo am întâlnit-o. Nu-mi cereți să o descriu că nu pot, era o apariție misterioasă venită parcă din altă lume. Când m-am trezit, trăiam un sentiment acut că ea reprezenta începutul și sfârșitul tuturor lucrurilor
Chiar de a doua zi, în mod discret, am început să o caut. Vreau să spun că priveam cu alți ochi femeile în preajma cărora mă aflam sau pe lângă care treceam. În București sunt multe femei frumoase, le întâlnești la tot pasul, dar nu erau ca aceea din visul meu! Și eram ferm convins că trebuie să existe și în realitate! Preocuparea de a o găsi devenise aproape o obsesie. Eu care nu pusesem piciorul în discoteci și localuri, ajunsesem să le frecventez cu asiduitate: mă plimbam pe aleile parcurilor, mă opream mai mult ca de obicei în stațiile de metrou, într-un cuvânt nu-mi mai era mintea la nimic. În starea asta eram când am intrat în sala de concerte radio. Tocmai se consumase prima parte a unui recital și lumea își ocupa locurile în zumzăiala specifică. Am ales un scaun liber cât mai central. În spatele meu trei englezoaice, desprinse parcă dintr-un tablou de Van Gogh, discutau aprins, iar în fața mea, o tânără mă intriga prin parfumul pe care nu reușeam să-l definesc. Știam că am mai întâlnit-o.
Preocupat să-mi amintesc unde și când s-a întâmplat asta am pierdut momentul în care și-au făcut apariția protagoniștii de pe scenă, o doamnă impozantă și un bărbat firav, cu papion. Ascultam cu atenție muzica și dintr-o dată o dorință teribilă m-a coplești. Voiam cu orice preț să văd chipul tinerei din fața mea, lucru nu tocmai ușor în plin concert.
Am tușit încet, am încercat să-i atrag atenția într-un fel, ea însă rămânea cu privirea ațintită la scenă.
Surescitat, am îmbrăcat-o într-un halou mental, m-am concentrat puternic și-am ordonat:
- Ai o stare de neliniște.Tocmai te-ai urzicat. Scarpină-te!
Creola a început să se foiască, s-a frecat ușor pe mână, apoi pe față, nu-și mai găsea locul pe scaun.
Foarte bine, am zis. Suntem acordați pe aceeași lungime de undă. Fă bine și iubește-mă! Tânăra a tresărit ca electrocutată. A privit ceasul îndelung, iar după un moment de ezitare și-a lăsat mâna, neglijent, pe marginea scaunului. Din când în când își aranja părul cu gesturi specifice de cochetărie.
De-ajuns cu fandoseala, întoarce-te, sărută-mă...
Fata respira precipitat. S-a lăsat ușor pe spate, iar cotul îi depășise mult spațiul regulamentar al propriului scaun. Ca din greșeală aș fi putut să îl ating.
În sala imensă mi se părea că suntem doar noi doi.
Vântul m-a adus aici... vin de pe alt tărâm. Nu te cunosc, dar știu totul despre tine. N-am brațe și aș vrea să te îmbrățișez, n-am voce și aș vrea să-ți cânt. Din fundul oceanului m-am înălțat! Nu exist dar sunt real...Muzica asta e din lumea ta. Apropie-te, nu-ți fie teamă. Arăți precum în visul meu și aș vrea ca mâna să-ți pot atinge. Ce e mai luminos e negrul tău, hai, fii mai hotărâtă, dă-mi mâna, lăuntrul palmei să-ți sărut...Iți propun o muzică mai lumească...și o petrecere, ca pe la noi! Ciocniți paharele, ridicați-vă meseni. Peste câteva clipe vă părăsesc. Munții din zare sunt lăcașul meu. Acolo voi pleca... vrei să-ți fiu alături?...
Ai spus da?!Io ho ho, toată lumea nu-mi ajunge, vezi?
Valuri de căldură îmi năvăleau în trup. Respiram în același ritm cu ea și făceam eforturi disperate pentru a o determina să-mi arunce măcar o privire. Prea supărat că nu reușeam, i-am ordonat:
- Ridică-te și părăsește sala.!
Probabil am transmis comanda pe altă lungime de undă că tânăra a rămas pe loc, însă două babe, ceva mai în față, s-au ridicat fornăind printre scaune. Aveau un mers halucinant. Le-am urmărit cât s-a putut, apoi iar mi-am fixat privirea pe creolă...
"De e zăpada albă, de ce-ți sunt sânii bruni?"
Dintr-o dată am devenit mai îndrăzneț. Am bătut-o ușor pe umăr și i-am spus :"Doamnă, vă invit la un dans!"
Părea că abia așteptase momentul. Ne-am ridicat în aer și dansam pe deasupra scaunelor.
Nici nu-mi păsa că nu-i vedeam chipul. Descoperisem nuanța parfumului care mă intrigase.. Era parfumul prietenei mele din tinerețe, Așua. Pe atunci mergeam în Herăstrău și îi recitam "Veniți, privighetoarea cântă și liliacul a-nflorit"...
Doamnă brună din sonete, îți mulțumesc pentru acest vals, pentru această seară, pentru...
Cineva din spatele meu a strigat: bravo, bravo Sandrine! și-am început și eu să aplaud furtunos o dată cu ceilalți....melomani.

P.S.

Camelia Pavlenco și Sandu Sandrin au interpretat după pauză:
- C. Debussy - Preludiu la după amiaza unui faun
- En blanc et noir
-Ravel Maurice - Vals