Între zâmbet și râs, ce-o fi?

Orice asemănare cu persoane sau situații reale este absolut întâmplătoare..
N-o să mă crezi, mon ami, sunt fericit! De ce neicușorule? D’aia... Hai, fă-te încoace să-ți spun! Așa, mai pe șoptite... Îmi plăcea mult Zâmbatu, fostu’ îl ști tu, că el, oricât era năcazu’ de mare, zâmbea și mă îmbuna. Ãsta nou nu mai zâmbește, râde! D’aia sunt fericit! Aaa! Și de ce-o fi râzând?! Îți spun tot eu. Am la țară o cățea, deșteaptă, n-o întrece nimeni! Când îi vorbesc frumos, râde. C-așa e ea, sensibilă.De-i zic dă-te mai încolo, pleacă. Mă răsgândesc și-o chem autoritar, se-ntoarce și se uită în ochii mei întrebătoare, oi fi supărat? O alint și-ncepe iar să râdă. Și care-i legătura? Păi este,că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. Uită-te ce face FMI-ul cu aleșii noștri. Cică unul ar fi zis la despărțire, vă mulțumesc din inimă că mi-ați indicat cum să îmi port lesa. O singură problemă am, și-a început să-și mute pălăria dintr-o mână în alta, sunt un om modest, vreau să aduc economii la visteria țării, mă lăsați cu botniță, lesa e ... pentru aliații mei. Și-ăla de la FMI ce-a zis? S-a uitat cu condescendență la venerabilul supraviețuitor al Gulagului românesc și-a dat din cap: răspunsul îl primiți la următoarea nostră vizită la București. Și noi ce facem? Nimic! Tu chiar crezi că eu, oricât de mult îmi iubesc cățeaua, o să-i schimb statutul și-o s-o fac egala mea? Nu, nu, nu!
Deși, istoria mai citează cazuri cu un împărat ce făcu din cal savant! D’aia mă minunez, cum nu pricep ăștia care se laudă că ne dă FMI-ul! Păi dă c-o mână și ia cu zece! Și ce propui? Eah, aleșii d’aia sunt vorbitori, ar trebui să-și depășească determinismul, condiția adică, și să treacă de la rangul de Cățea necuvântătoare, măcar la rangul de ...Sst! Dacă ne înregistreză.... Pă noi să ne-nregistreze?!! Haida, de! Taci și-ascultă. Ai auzit cum era pe vremea lui Gogol, Dostoieski, Caragiale? Timpul ăsta le-ntrece pe toate. N-ai cum să te plictisești. D’aia zic, hai să ne veselim și să chiuim! Nene, eu nu chiui că mi-e frică... Mon ami, ăștia mari “face” la fel! L-ai văzut pe domnul Jumara cât de încolțit arăta la televizor? De-atâta râs și veselie nu mai doarme noaptea. Știu sigur, se vede după ochi. E prea mult zgomot în jurul nostru, așa că îți propun să facem precum cățeaua mea în noaptea de Anul Nou când al lui Buleandră trăgea clopotele în sat să vestească 1 ianuarie 1997. Se uita la lună și urla prelung. Hai să facem la fel, hau, hau, hauuu!

Acolo între aștri
Tăcerea-i abisală
Doar pe Pământ la Centru
Zgomotul e pervers
Din când în când
Cățeaua mea
Vrând a-și depăși condiția
De câine
Privește luna
Cum ghiers nu are →Râde
Hau, hau, hauuu!





pentru conformitate
Nicolae Aurelian Diaconescu
17.01.1997