poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1810 .



Lemne si panze
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [crivasic1 ]

2005-05-10  |     | 



Trase de clanță și deschise ușa, apoi o trânti cu ciudă: „Nu, ușa nu este pragul. Este altceva; mai degrabă o cortină, ca la teatru, o perdea mată, dar nu o ușă. Ușa e prea grea, masivă și concretă. Ar fi prea ușor atunci: apeși clanța și ai trecut – aproape un gest reflex. După o ușă ar putea fi un birou, o cameră sau un hol, dar în spatele unei cortine ar putea fi un decor, de fiecare dată altul, vast, inedit, provocator, în fața căruia ai rămâne fascinat.
Nu, hotărât nu! Nu este o ușă. Ușa este sterilă; nu-ți spune nimic, pe când o perdea îți ațâță curiozitatea, iar după ea este aproape întotdeauna un peisaj care să-ți răsplătească această curiozitate. Ușa o deschizi tu însuți: mânerul și țac!, ai deschis-o. Și asta de zeci de ori pe zi. Ce banalizare! Cortina e deschisă de alții, numai când vine timpul și, deși fragilă, poate ascunde multe, și nimeni nu se duce înainte de vreme să o dea la o parte. Așa e convenția. Cu ușa este mult mai ușor: bați, eventual, și după un „da!”, ai intrat acolo și ai spus ce aveai de spus. Apoi ai ieșit, ai ciocănit la alta – „da!”, ai intrat și acolo, ai mai spus ceva, poate ai mai luat, ai mai lăsat câte ceva și așa mai departe. Nu implică inițiere, antrenament; e doar un tic, iar ușa practic nu există. Tot la fel ar fi dacă am închide ochii la intrarea într-o cameră și i-am deschide la „da!”. Cortina e diferită: ea trebuie privită: unduirile ei și zgomotele, pașii care se pot ghici dincolo de ea sunt fascinante. Ea îți limitează câmpul cunoașterii ca să conștientizezi că ai limite; toate întrebările se adună în creieri, cerându-și răspunsuri, ca apoi, la al treilea gong, să se producă revelația, transa. Nu mai trăiești tu, ci trăiesc alții pentru tine, pentru ca la sfârșit să te întorci la tine cu sentimentul zvelt că, fie și pentru o clipă, ai trecut dincolo. Apoi cortina cade ca să te poți întoarce în limitarea ta.
UȘA – acea parte a unui castel care te duce spre alte uși, în spatele cărora vor fi alte birouri și alte uși, uși după care sunt alte birouri și alte uși. O ușă te transformă într-un sclav steril, care nu știe decât un singur lucru: să deschidă uși, uși diferite, e adevărat, simple sau cu basoreliefuri sau masive sau din fier, dar toate întrupând ideea de ușă. Ușa – această „încremenire în proiect”.
CORTINA – acea parte a unei săli de teatru care desparte două lumi: lumea ușilor și cea a oglinzilor. Oglinda are scopul de a te reflecta, de a-ți oferi reflexia imaginii tale fizice pentru a o ajusta. După cortină se recreează o realitate care, în virtutea esenței tale umane, te-ar putea include și pe tine: anumite trăsături ale cutărui personaj ți se potrivesc și ție, altele unui prieten, unui cunoscut. Cortina te transformă într-un discipol. Te pune într-o situație pe care trebuie să o rezolvi singur. Te confruntă, în ultimă instanță, cu tine însuți.
Ce altceva poate fi biroul din spatele unei uși decât o piesă de mobilier cu hârțoage și alte nimicuri? În spatele unei cortine, biroul din scenă, cel de care se împiedică toți, poți fi chiar tu, un birocrat, un hârțogar, fără ștampila căruia nu se poate ajunge la următorul hârțogar, fără ștampila căruia nu se poate ajunge la următorul hârțogar, fără ștampila căruia…
Acum gândește-te la un experiment: doi condamnați pe viață. În fața zăbrelelelor unuia se pune o ușă, iar în fața zăbrelelor celuilalt se pune o cortină. Care crezi că va îmbătrâni mai repede? Primul se va simți din ce în ce mai bătrân și fără speranță, privind la ușa care-i va reaminti de un univers închis, limitat, comun. Al doilea va fi din ce în ce mai relaxat, mai plin de imaginație. El va fi pedepsit regește: i se va dărui o altă lume, o lume numai a lui.
Și toate acestea fiindcă ușa limitează și mai mult, în timp ce cortina este „limitarea care nelimitează”, o limitare provocatoare. Te provoacă, te îndeamnă să privești, să dezlegi nodul gordian ca să poți fi stăpân pe imensa lume din profunzimile lumii tale lăuntrice, să poți să descoperi secvența de sacralitate din viața ta. Să afli până la urmă că, așa cum există îngeri decăzuți și arhangheli, așa există uși și cortine. Ușa este reflexia desacralizată a cortinei, acea cortină care se unduiește sub razele divergente îndreptate către ea. Ușa nu e decât un înger decăzut, care și-a pierdut strălucirea și darul de vindeca.
Dar tu… Tu nu ești fascinat de cortina asta, de reflexiile luminii reflectoarelor peste ondulările ei. Nu-ți dai seama că o cortină e ca o pleoapă care descoperă ochiului lumina dimineții și îl acoperă cu întuneric seara.”
Și, zicându-mi toate astea, îmi propuse să închidem amândoi ochii…

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!